joi, 24 mai 2012

Dispozitiv ieftin pentru nevăzători, creat de un adolescent

Ionuţ Alexandru Budişteanu, din Râmnicu Vâlcea, a câştigat patru premii la Intel International Science and Engineering Fair (Pittsburgh, SUA), una dintre cele mai importante competiţii de ştiinţă şi inginerie din lume dedicată liceenilor.

Ionuţ a participat cu un proiect bazat pe inteligenţă artificială, care îi ajută pe orbi "să vadă” cu ajutorul limbii.

Scopul proiectului lui Ionuţ este crearea unui dispozitiv ieftin în sprijinul persoanelor nevăzătoare, care au văzut cândva şi au în memorie forma obiectelor. Lucrarea doreşte să utilizeze limba drept traductor pentru vedere. Pentru acest lucru, sunt folosite un software multifuncţional şi un dispozitiv hardware ajustabil, ce va fi plasat pe limbă.

Dispozitivul permite preluarea imaginilor de la un webcam, procesarea lor în timp real cu inteligenţa artificială pentru adjustarea imaginilor şi trimiterea imagini pe o matrice senzor care va fi plasată pe limbă. Prin această practică, persoana nevăzătoare va avea acces în timp real la lumea înconjurătoare. Pe matricea senzor va fi generat un curent electric proporţional cu imaginea, iar creierul persoanei nevăzătoare va reuşi să decodifice informaţia plasată pe limbă.

Budişteanu a câştigat premiul IEEE Computer Society, în valoare de 1.000 de dolari, premiul China Association for Science and Technology (CAST) de 3.000 de dolari; 10.000 de dolari, care reprezintă IEEE Foundation Presidents' Scholarship Award şi IEEE Foundation Prize.

Sursa: http://www.jurnalul.ro