duminică, 13 ianuarie 2013

„Omul Eminescu”, descoperit de nevăzătorii botoşăneni

În această dimineaţă, Clubul Asociaţiei Nevăzătorilor Botoşani a găzduit un eveniment cultural inedit, în amintirea lui Mihai Eminescu. În prezenţa unei audienţe numeroase, nevăzătorii botoşăneni au vorbit despre controversele legate de locul şi data naşterii lui Eminescu, prietenia sa cu Ion Creangă, iubirea tumultuoasă cu Veronica Micle, urmaşii familiei Eminescu (dinspre fratele său Matei), precum şi importantul loc ocupat de „ziaristul Eminescu” în presa vremii. Bună parte dintre materiale pregătite au fost lecturate în Braille, ceea ce a conferit un plus de neobişnuit şezătorii organizate în „vecinătatea” a 163 de ani de la naşterea poetului. Emoţionantă a fost şi lectura unor fragmente din scrisorile semnate, în alte timpuri, de Eminescu şi Veronica Micle.

Nu au lipsit câteva strofe din lirica poetului şi romanţele interpretate de nevăzători, acompaniaţi de veşnic tânărul Ludwig Schibinschi - ce şi-a susţinut şi propriul recital, în ropote de aplauze. Istoricul Gheorghe Median a devoalat, la rândul său, informaţii despre aspectul fizic al poetului, precum şi despre lucrurile care-i plăceau, cu adevărat. Printre invitaţii emoţionaţi de naturaleţea evenimentului s-a aflat şi Daniela Juravlea, director al DGASPC Botoşani.

În final, nevăzătorii botoşăneni au depus o jerbă cu flori albastre la statuia poetului din curtea Bisericii „Uspenia”.