miercuri, 29 iulie 2009

Premiu pentru o artistă nevăzătoare


În această vară a fost organizată cea de-a V-a ediţie a Festivalului internaţional de folclor pentru copii şi tinerii interpreţi, intitulat „Dobroge, mândră grădină”. Evenimentul – concurs ce s-a adresat soliştilor vocali cu dizabilităţi şi fără dizabilităţi, dar şi micilor coregrafi, a beneficiat de prezenţa a 1200 de participanţi şi s-a desfăşurat pe faleza Cazinoului din Eforie. Din Botoşani a urcat pe scenă Maria Băcăoanu, de 8 ani, ce a fost recompensată cu premiul I la secţiunea solişti vocali, categoria de vârstă 8 – 13 ani. Maria, care este membră a Filialei Nevăzătorilor Botoşani, trece în această toamnă în clasa a II-a la Liceul pentru elevi cu deficienţe de vedere “Moldova” din Târgu Frumos, talentul ei la muzică fiind descoperit de profesorul Ioan Ursu. Fetiţa declară că îi place la fel de mult şi muzica populară şi cea uşoară, ea participând până în prezent şi la filmări la TVRM, pentru o emisiune ce va fi difuzată pe opt august. La concursurile de până acum, Maria s-a prezentat în costumul popular pe care îl avea mama ei când era de aceeaşi vârstă, dar părinţii fetiţei intenţionează să-i găsească un costum care să fie cu adevărat specific zonei şi ca mica artistă să urmeze cursuri în care să-şi perfecţioneze talentul (Carmen Moraru - Monitorul de Botosani)

luni, 6 iulie 2009

O întâlnire pentru sănătatea noastră

Duminică, 5 iulie, a fost invitată la sediul Filialei Nevăzătorilor Botoşani dr. Mariana Pitrop, medic obstetrică – ginecologie La Maternitatea Botoşani. În spaţiul unor discuţii realmente destinse cu membre ale Filialei Nevăzătorilor Botoşani, s-au abordat teme ce ţin de sănătatea de zi cu zi a femeilor, la orice vârstă s-ar afla. Fiind vorba mai mult de doamne de vârsta a doua, medicul invitat le-a oferit detalii despre cum se poate trece mai uşor pentru tulburările legate de menopauză, dar şi despre cum pot depista eventuali noduli la sân, ori despre mai vechile sau mai noile metode de contracepţie. Din păcate, chiar dacă suntem în mileniul III, dr. Mariana Pitrop a atras atenţia, furnizând numeroase exemple, asupra faptului că gradul de adresabilitate al femeilor – de la sat şi inclusiv de la oraş – rămâne, în continuare, supărător de scăzut, multe îmbolnăviri datorându-se ignoranţei. Nu acelaşi lucru se poate spune despre membrele Filialei Nevăzătorilor Botoşani - venite ieri la întâlnirea iniţiată de Laura Dănilă, preşedinta Comisiei de femei din cadrul filialei botoşănene – care au avut ocazia să afle ultimele noutăţi în domeniu. În final, invitata a primit în dar o azalee superbă, din partea Filialei Nevăzătorilor, cele mai active participante la discuţie fiind recompensate cu daruri obţinute de Laura Dănilă, din sponsorizări. S-a convenit ca astfel de întâlniri să se perpetueze, la filială existând, de altfel, o tradiţie în domeniu. Propunerea doamnelor a fost ca următorii invitaţi să fie specialişti în oftalmologie şi cardiologie.

miercuri, 1 iulie 2009

Premiu naţional pentru Taraful Nevăzătorilor Botoşani

În perioada 24 -26 iunie, Filiala Nevăzătorilor Suceava a organizat finala Concursului naţional de interpretare pentru artiştii nevăzători, secţiunile folclor şi romanţe. Evenimentul inclus în „Zilele Sucevei” a fost găzduit de Sala „Dom Polski” şi a beneficiat de suportul oficialităţilor din Suceava. Pentru al treilea an consecutiv (după ediţiile de la Bistriţa şi de la Botoşani), nevăzătorii botoşăneni s-au situat pe primul loc la secţiunea tarafuri, la egalitate, în acest an, cu formaţia din Suceava. Ansamblul din Botoşani, denumit „Entuziaştii” este pregătit şi dirijat de Mitică Ştefan, de la Orchestra „Rapsozii Botoşanilor” şi îi are în componenţa actuală pe Tudorel Tupiluş, Georgel Iliescu, Florea Mureş, Alexandru şi Constantin Surugiu, Călin Mihai şi Vasile Apostoaie. Distincţia primită de taraf a fost completată, în mod fericit, de un premiu II - acordat lui Georgel Iliescu pentru interpretarea la fluier şi de locul III - obţinut de Relu Matei la secţiunea „romanţe”. Aplaudată de public a fost şi interpretarea solistei de muzică populară, Steluţa Surugiu. Cei mai buni artişti nevăzători din ţară au primit premiile de la Radu Sergiu Ruba, preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România. În ediţia din acest an a festivalului a fost prezent, ca invitat, Ansamblul „Floreşteanca” din Republica Moldova, ce a prezentat, sub forma unei şezători, tradiţiile de „Sf. Andrei”. Larisa Celan, vicepreşedinta Asociaţiei orbilor din Republica Moldova, ce a însoţit ansamblul, a urmărit întreg festivalul nevăzătorilor din România. Ea a oferit, în final, premii artiştilor pe care i-a considerat valoroşi, un frumos trofeu de ceramică primind şi preşedintele Filialei Botoşani, Tudorel Tupiluşi, ce a concurat la secţiunea „acordeon”.