luni, 20 decembrie 2010

Moş Crăciun a ajuns, printre nămeţi, la Filiala Nevăzătorilor Botoşani


În această iarnă, în pofida vremurilor, Moş Crăciun a fost mai bogat ca niciodată pentru micii nevăzători botoşăneni. Preşedintele Filialei, Tudorel Tupiluşi, a oferit din partea Filialei pe care o conduce o amplă trataţie copiilor şi părinţilor veniţi la serbare, CD-uri cu colinde şi, extrem de important, l-a convins pe Moş Crăciun (cu ochelari!) să fie prezent la întâlnirea cu copiii. Estera Colesniuc, vicepreşedinte al Filialei pe probleme culturale, a obţinut din partea unei structuri religioase 25 de pachete cu daruri de mare diversitate pentru copii. Referentul cultural Carmen Moraru a avut iniţiativa contactării Primăriei Botoşani, de unde a solicitat şi a obţinut 20 de pachete consistente cu dulciuri, Steluţa Surugiu, preşedinta organizaţiei de femei, a oferit iconiţe, colaci şi bomboane copiilor, cei mici mai primind pachete cu portocale şi banane din partea unui membru al Filialei, Constantin Baciu. Pentru că nimic nu se obţine gratis în ziua de astăzi, copiii au colindat, au urat, au recitat şi au prezentat tradiţii de Anul Nou duminică, în aplauzele şi spre încântarea celor prezenţi.