luni, 19 mai 2008

La un gratar, la Bran

Nevăzătorii botoşăneni au fost în Munţii Bucegi

În perioada 16 – 18 mai, 32 de membri ai Filialei Nevăzătorilor Botoşani au fost la munte, într-o excursie organizată de conducerea filialei botoşănene. Adulţii, dar şi cei opt copiii care i-au însoţit, au petrecut week – end-ul într-un peisaj cu adevărat de poveste. Vila în care au fost cazaţi era pe malul unui pârâu, dar şi la poalele Munţilor Bucegi, ce aveau piscurile pline de zăpadă. Grupul de excursionişti a vizitat Castelul Bran şi Poiana Braşov. În răstimpul petrecut la vilă, membrii tarafului „Entuziaştii” şi-au încântat colegii de excursie, la vreme de seară, cu un adevărat recital folcloric. Tot la Bran au fost organizate şi două concursuri. La cel de table, Tudorel Tupiluşi a oferit primilor trei clasaţi, din partea filialei pe care o conduce, premii în bani. Cei mai buni în competiţia de table au fost Georgică Iliescu, Ciprian Gheorghiţă şi Mariana Lupaşcu. Cel de-al doilea concurs organizat ad – hoc a fost unul de cultură generală, în care marea majoritate a întrebărilor au fost legate de municipiul Botoşani. Fiecare răspuns corect a fost recompensat financiar. Cel ce a totalizat cele mai multe astfel de răspunsuri a fost Constantin Surugiu, urmat, la egalitate, de Ion Todeancă, Sandu Surugiu şi Vasile Tupiluşi. Următoarea excursie organizată de Filiala Nevăzătorilor Botoşani are o destinaţie exotică, un grup de 35 de botoşăneni urmând a petrece un sejur de 6 zile în Insula grecească Thasos, la începutul lunii iulie. (Carmen Moraru)