Alfabetul Braille, o şansă la o viaţă normală

* În alfabetul folosit de cei cu deficienţe de vedere, literele de la A la Z sunt compuse din puncte ieşite în relief care pot fi simţite cu ajutorul degetelor *
Sistemul a fost creat de Louis Braille în 1825, în acest an împlindu-se două secole de la naşterea celui ce a creat un alfabet ce a schimbat, radical, viaţa nevăzătorilor. Toată construcţia se bazează pe o matrice de şase puncte aranjate pe două coloane de câte trei puncte. Pentru a atinge un număr cât mai mare de caractere şi simboluri, sistemul apelează la numeroase aranjamente ale celor 63 de combinaţii de puncte ale grupului fundamental - ce alcătuiesc litere, numere, semne de punctuaţie, cuvinte obişnuite. Se pot reprezenta, conform wikipendia, un număr mult mai mare de semne din diverse sisteme, cum ar fi cel matematic, logic, muzical etc. Sistemul Braille se foloseşte de asemenea de context pentru a conferi aceluiaşi aranjament de semne sau combinaţie de puncte semnificaţii multiple. Braille poate fi scris de mână - de la dreapta la stânga - cu ajutorul unui punctator pe hârtie. Când foaia este întoarsă pe dos, punctele ies în relief, iar textul poate fi citit de la stânga la dreapta; se poate realiza şi cu ajutorul instrumentelor clasice, tăbliţă şi punctator, cu maşini de scris (analoage celor de dactilografiat) sau cu ajutorul tehnologiei de acces (imprimante Braille analoage celor standard).
Ajutor nesperat în ştergerea barierelor dintre categorii sociale
Sandu Surugiu e maseur la Spitalul de Recuperare din Botoşani. Om în toată firea, căsătorit, cu trei copii deja mari, e perfect conştient că pentru el, ca nevăzător, inventarea alfabetului braille a însemnat cea mai importantă modalitate de a ajunge unde este acum. “Mulţumită sistemului creat de Braille, am reuşit să fac o şcoală generală şi un liceu. Fiind nevăzător din naştere, am învăţat acest alfabet de la vârsta de şase ani. Numai aşa am reuşit să citesc multe cărţi care erau tipărite special pentru nevăzători. Mi-au fost dragi “Aventurile lui Tom Sawyer”, “Coliba Unchiului Tom” ş.a. Citind mult, am reuşit să-mi dezvolt vocabularul şi să cunosc aspecte ale vieţii pe care altfel n-aş fi avut de unde să le ştiu. Tot mulţumită alfabetului Braille, am izbutit în primii ani de şcoală să învăţ să cânt la vioară. Mai târziu, am urmat liceul sanitar. Fiindcă nu erau cărţi, mi-am luat notiţe în Braille şi m-am descurcat. Soţia am cunoscut-o prin intermediul unei foste colege de şcoală generală. Cu felul meu de-a fi am reuşit s-o fac să înţeleagă că şi noi nevăzătorii suntem oameni normali, putem avea o familie ca oricare alţii şi copii pe care să-i educăm pentru a fi la nivelul celor care au părinţi văzători”, rememorează Sandu. Tot în opinia lui, Louis Braille merită să fie considerat unul dintre cei mai mari inventatori ai lumii. Opinie perfect justificată, din moment ce soţia lui, Angela, mărturiseşte că alfabetul inventat de francez îi este util zi de zi lui Sandu, la lucru. “Pentru a ţine o evidenţă a bolnavilor care îi vin la masaj, îşi ia notiţe în Braille şi aşa se poate organiza foarte bine”, explică ea.
“Un factor de echilibru între mine şi lume”
Pe Paraschiva Seliman tatăl ei a dus-o la Târgu Frumos încă de la grădiniţă, la şase ani. “Mai târziu, îmi amintesc o învăţătoare ce mi-a pus în mână un obiect metalic de formă dreptunghiulară, care se desfăcea în două părţi. O parte avea găuri mai mari, iar cealaltă, pe exterior, avea nişte puncte în relief. Mai târziu am aflat că era vorba de o plăcuţă de scris în Braille. Dintotdeauna, Braille-ul a fost şi a rămas factorul de echilibru între mine şi lumea ce mă înconjoară. Cu ajutorul acestui alfabet am reuşit să mă cultiv. Să citesc cărţi, dar şi să îmi aştern gândurile pe hârtie. Într-un cuvânt, prin acest sistem de scris şi citit am reuşit să devin un om ca toţi ceilalţi. Acum, de când au apărut calculatoarele, “citesc” literatură în format audio, cu toate că aş vrea să mai citesc Braille, dar nu se mai tipăresc cărţi. Era calculatoarelor ne-a adus şi pe noi nevăzătorii mai aproape de lumea normală. Este un câştig imens faptul că apeşi o tastă şi afli tot ce îţi doreşti”, recunoaşte Paraschiva. Chiar şi într-un timp în care se tipăreşte puţin în Braille, Paraschiva rămâne cea mai rapidă cititoare în Braille de la Botoşani, abilitate mulţumită căreia a călătorit mult, în ţară, la concursuri având ocazia să întâlnească mereu alţi şi alţi oameni. “Am reuşit şi eu să învăţ trei oameni alfabetul Braille. În şcoală m-a rugat o pedagogă, văzătoare, care voia să ne poată urmări la lecţii, iar două rude au fost pur şi simplu curioase” spune, amuzată, Paraschiva.
Mulţi au pornit la drum cu literatura română şi rusă
Neculai Bunduc a fost timp de 18 ani preşedinte al nevăzătorilor botoşăneni şi e un om a cărui vorbă are greutate. Ajuns la pensie, e convins că dacă alfabetul Braille n-ar fi existat, ar fi rămas fără instrucţie. “Pe vremuri, la şcoală, chiar se învăţa carte. Mulţi au învăţat meserii şi au devenit apoi maseuri sau telefonişti, în timp ce alţii şi-au câştigat la maturitate pâinea la perii, mături sau nasturi. Îmi aduc aminte biblioteca de la Şcoala “Vatra Luminoasă” de la Bucureşti. În prima vacanţă am rămas acolo şi am citit foarte mult. Prima carte a fost “Povestea vorbei”, de Anton Pann. Apoi am citit Rebreanu, Sadoveanu. Erau foarte multe cărţi din literatura rusă. Mare literatură! În timp, mi-a plăcut Hugo, Thomas şi Heinrich Mann, Dickens, Daniel Defoe. Teatru am ascultat de mic, la difuzor. Seara, la 10, ne închideau difuzoarele. Îmi aduc aminte că într-o zi elevii au făcut răzmeriţă în toată legea şi apoi nu le-au mai închis. Dimineaţa era teatru pentru copii, piese celebre. Nu ştiu de ce, teatru în Braille s-a tipărit mai puţin, eu am citit doar “O scrisoare pierdută”, povesteşte Neculai Bunduc.
Lectura cu degetele, care pătrunde până–n creier…
Fostul preşedinte e necăjit de faptul că numărul cititorilor în Braille e într-o continuă scădere. “Când am făcut eu şcoala, 8 – 9 dintr-o clasă erau cititori adevăraţi. Astăzi, puţini mai învaţă cu adevărat Braille şi mai puţini îl utilizează. La concursuri nu prea vezi oameni sub 40 – 50 de ani. Faptul că nu mai citesc dăunează pregătirii multora. Pentru instrucţia copiilor, tot Braille ar trebui să rămână de bază. Eu şi acum, când mă pregătesc pentru un concurs, îmi iau notiţe. Iar când citesc o carte, dacă nu o fac cu degetele ca să-mi pătrundă până-n creier, nu mă pot pregăti! Eu citesc cu un singur deget, de la mâna stângă, pentru că aşa m-am obişnuit. Alţii citesc cu 2 – 3 degete şi sunt mult mai rapizi. Evident, e nevoie de o anume sensibilitate a mâinii pentru acurateţea lecturii… Cât priveşte memorarea, este de genul “fotografic”, numai că noi “fotografiem” cu degetele…”, dezvăluie Neculai Bunduc. Dacă nevăzătorii din naştere merg, în majoritatea cazurilor la o şcoală specială şi învaţă să scrie şi citească în Braille, nu acelaşi lucru se întâmplă cu cei ce îşi pierd vederea la maturitate. “Pentru “tardivi”, am înfiinţat în ’95 la filială un cerc de învăţat Braille. Din păcate, singura care a avut suficientă voinţă să-nveţe a fost o fată din Darabani, restul, nici gând”, încheie Neculai Bunduc. În opinia lui Cezar Vieru, care are un rest de vedere, încet – încet, acest sistem de scriere şi citire o să dispară. Poate şi fiindcă suntem în mileniul III, când au apărut atâtea alternative pentru nevăzători şi poate şi pentru că a fost un alfabet care, precum maurul lui Shakespeare, şi-a făcut datoria, aşa că poată să moară… (Carmen MORARU, Monitorul de Botoşani)