joi, 11 septembrie 2008
Doi botoşăneni calificaţi pentru finala Campionatului naţional de şah pentru nevăzători
marți, 19 august 2008
Mi-e dor
Şi să alerg prin iarba udă
Deci Tu Doamne m-ai uitat?
Alungă Doamne suferinţa,
Amărăciunea, neputinţa,
Singurătatea şi tristeţea.
Ajută – mă să râd din nou
Dă-mi bucurie şi speranţă
Mi-ai dat putere şi iubire
A mai rămas să-mi dai lumina,
Lumina ochilor, putinţa,
Să nu mai stăruie dorinţa
De a vedea ceru-nstelat
Şi să alerg pe iarba udă…
Dr. Felicia Amariei,
membră a Filialei Nevăzătorilor Botoşani
duminică, 17 august 2008
Concurs literar
Duminică, la sediul Filialei Nevăzătorilor Botoşani a fost organizat un concurs literar ocazionat de împlinirea, în 2008, a 90 de ani de la moartea lui George Coşbuc. Concurenţii au avut de formulat răspunsuri legate de viaţa şi opera poetului ardelean, precum şi de recitat din creaţia sa poetică. Conform clasamentului stabilit de juriul concursului, primele locuri au fost ocupate, în ordine, de Costel Chiriac, Alexandru Surugiu, Simion Munteanu şi Ioan Todeancă. Preşedintele filialei, Tudorel Tupiluş, le-a oferit premii în bani din partea structurii pe care o conduce.
miercuri, 13 august 2008
Şcoala la 60 de ani
* În cele aproape şase decenii de viaţă, Aneta Bartic a învăţat şase limbi străine, cea mai recentă fiind esperanto *
În cea de-a doua jumătate a lunii iulie, la Premantura, Croaţia, a fost organizată cea de-a 74 – a ediţie a Congresului esperanto, la care au participat nevăzători din 14 ţări ale Europei. La eveniment a fost prezentă şi Aneta Bartic, membră a Filialei nevăzătorilor Botoşani, în România existând patru nevăzători ce cunosc esperanto. „Cu noi a fost şi şeful nostru din România, Liviu Ciobanu, un strălucit esperantist. În Croaţia am fost la cursuri predate de Nataşa Kasimova, o rusoaică stabilită la Frankfurt. Era nevoie de multă perspicacitate. Erau tot felul de jocuri, mai degrabă un învăţământ non – formal”, detaliază Aneta Bartic. Nevăzătoarea din Botoşani a deprins primele noţiuni de esperanto în clasa a III-a, la Buzău, de la învăţătorul său. Din dorinţa de a putea purta o corespondenţă în limba universală, ce mai e cunoscută la ora actuală de aproximativ două milioane de oameni de pe Terra, s-a reapucat în februarie 2008 de învăţat, dobândind cunoştinţe pentru care a primit laude la Congres. În Croaţia, fiecare ţară a avut momente artistice, botoşăneanca încântând auditoriul cu romanţe în limba italiană, acompaniate la mandolină. De-a lungul deceniilor, Aneta Bartic a mai învăţat germana, franceza, italiana, spaniola şi engleza. „Mi-am dorit foarte mult să pot comunica cu semeni din întreaga lume. Într-o perioadă, corespondam cu nevăzători din 15 ţări, acum mai scriu doar în Croaţia, Italia şi Rusia. Nu e greu să înveţi la vârsta asta, voinţa contează. În Franţa sunt facultăţi de „oameni bătrâni”. Acasă am reviste în mai multe limbi, în Braille şi în „negru”. Voi traduce articolele cele mai interesante şi le voi publica în revistele „comunităţii esperanto””, promite Aneta Bartic.
sâmbătă, 2 august 2008
Donaţii pentru nevăzătorii din zonele sinistrate
În această săptămână, la iniţiativa preşedintelui Filialei nevăzătorilor Botoşani, Tudorel Tupiluş, membrii filialei au donat pentru nevăzătorii din Rădăuţi Prut, Rediu şi Baranca (Hudeşti) haine, lenjerie, plapome, perne şi încălţăminte, din partea filialei cumpărându-se alimente şi apă minerală. O donaţie realmente importantă a fost cea făcută de familia lui Victor Brumă, membru al filialei. Sâmbătă, cu sprijinul Angelei Curelariu, director executiv al DGASPC Botoşani (ce a pus la dispoziţie mijlocul de transport), ajutoarele au ajuns la nevăzătorii din cele trei localităţi. Din fericire, numărul persoanelor fără vedere ale căror case au fost distruse de ape e relativ redus, numai că se confruntă şi ei, la fel ca şi consătenii lor, cu lipsa apei potabile, a alimentelor, grădinile fiindu-le în mare parte compromise. Unii nevăzători, având casele situate mai departe de
marți, 15 iulie 2008
Lumea largă, cu ochii minţii şi ai sufletului
Revenită la Botoşani, Estera a rememorat vraja zilelor petrecute pe Thassos: „Era o zonă altfel, cu climă mediteraneană. Tot sejurul a fost ca un vis frumos. La Kavala eram într-o stare de veghe când i-am auzit pe ceilalţi spunând: „E mirific”. În jur erau palmieri, ficuşi, măslini, lămâi… Când am ajuns, cu feribotul, pe insulă, am crezut că toţi greierii din zonă şi-au făcut staţie de amplificare. Apoi am aflat că este vorba de cosaşi ce au fost aduşi pe insulă pentru a ţine la distanţă pescăruşii prea îndrăzneţi”. Pentru cei ce nu înţeleg cum se dezvăluie un teritoriu necunoscut unui om care şi-a pierdut vederea, Estera are o explicaţie extrem de plastică şi de concretă, în acelaşi timp: „Dincolo de vizual, de ceea ce poate să prindă retina, există multe alte percepţii. Este vorba despre atingere, trăire, simţire. Imaginaţia este foarte importantă. Atunci când cineva îmi povesteşte despre o culoare, o nuanţă, îmi este foarte uşor să vizualizez un peisaj descris, un om, un ţărm. Aşa cum îmi imaginez asortarea unei ţinute sau a unui interior sau ce se află într-un muzeu, tot aşa am încercat să „văd” frumuseţile insulei, folosindu-mă de celelalte percepţii, care sunt mult mai intense. E o lege a firii. Atunci când ceva lipseşte, celelalte se dezvoltă în compensare. E o lege a lui Dumnezeu, care te îndeamnă să te bucuri de tot ce e frumos”. Estera consideră foarte important faptul că a fost în străinătate într-un grup de prieteni: „Era vacanţă şi am vrut să mă simt bine. Am încercat să fiu plăcută pentru ceilalţi, să ne fim unii altora de folos. Saint Exupery spunea: „cu ochii nu poţi vedea limpede, doar cu inima poţi privi în miezul lucrurilor”. Noi am învăţat că una din marile valori ale vieţii e să investeşti în relaţiile interumane. Atunci când ne facem prieteni, chiar îi iubim, chiar investim în relaţii, nu este un lucru de joacă pentru noi. Omul de lângă noi întradevăr contează. Astfel relaţiile sunt profunde şi frumoase şi aduc bucurie de ambele părţi. Revenind la „descoperirile” din insula grecească, interlocutoarea noastră s-a declarat încântată inclusiv de ce a găsit în vila în care am fost cazaţi, unde era şi frigider, dar şi aragaz, unde îţi puteai pregăti masa. „Plajele erau amenajate, aveau şi şezlonguri. M-au impresionat stâncile care coborau în mare, diversitatea locurilor, unde se îmbina anticul cu modernul, varietatea petrecerilor şi a oamenilor. Mi-au fost dragi serile româneşti, calde, cu scârjele, cu cărniţă friptă, cu dans, cu frunzele domnului Valentin. Mi-a plăcut când i-a răspuns, cu acelaşi simţ al umorului, peruanca pe care am întâlnit-o în staţiunea Potos. M-a impresionat croaziera, baia în mare şi faptul că ne-a lăsat căpitanul să „conducem” vaporul. La seara grecească, în final s-a turnat alcool, s-a aprins focul şi s-au spart farfurii”. Numai că Estera nu a fost singura care a descoperit lumea cu ochii sufletului şi a minţii. Sandu Surugiu, fără de care nici o excursie a nevăzătorilor botoşăneni nu are farmec, a învăţat să facă pluta în Marea Egee, pe care a străbătut-o şi în croazieră, ne-a cântat la vreme de seară la vioară şi la acordeon şi n-a ratat nici seara grecească. Angela, soţia sa, s-a dovedit din nou mare specialist la făcut scârjele, dar şi operator cu experienţă, ea filmând momentele savuroase ale sejurului, printre care interviurile - cu răspunsuri de un firesc desăvârşit - pe care le-am luat pe plajă. Mihaela şi Ciprian, maseuri la Botoşani, s-au dovedit şi ei oameni care ştiu să trăiască la cote maxime. Au dansat, au jucat volei în mare şi au descoperit frumuseţile insulei alături de noi toţi. Ce să mai spun de Daria, mezina grupului, de 5 ani neîmpliniţi, care s-a dovedit a fi cel mai cuminte copil pe care l-am văzut vreodată… Şi-n plus, deja un sprijin pentru mama ei, Florentina, care nu vede deloc. Bianca, fiica preşedintelui botoşănean al nevăzătorilor, Tudorel Tupiluş, avea talent de viitor manechin, ea pozând în toată legea pentru fiecare fotografie. Ar fi mulţi de pomenit, dar mai important e grupul, în sine, ce e extrem de unit. Ştiu să se distreze, ştiu să-şi depăşească ceea ce oamenii din jur numesc handicap şi să-şi trăiască existenţa ca orice om normal. După cele câteva luni petrecute în mijlocul lor, am aproape convingerea că viaţa multora dintre ei e mai frumoasă decât a celor ce vedem tot ce ne înconjoară. Ei percep doar ce e frumos, noi vedem realitatea cu bune şi cu rele, ades cu multe urâţenii. Dar nu pot să cred, îl uitam pe Valentin, unul din cei doi şoferi ai autocarului, prieten de câţiva ani al nevăzătorilor botoşăneni. A glumit în permanenţă, a cântat la fluier şi în curtea vilei, dar şi pe stradă - înfrăţit ad – hoc cu peruanii ajunşi în insulă - s-a costumat în pirat pe vasul de croazieră şi ne-a dus şi ne-a adus cu bine acasă. În final de sejur, i-a mulţumit lui Dumnezeu că totul a decurs fără peripeţii, ieşirea grupului de nevăzători botoşăneni peste graniţe fiind o premieră pentru ţara noastră.
Concluzia a tot ce s-a întâmplat în largul Mării Egee îi aparţine tot Esterei: „Sunt tare mândră de oamenii care au lucrat în umbră pentru ca toate aceste lucruri să fie trăite şi atinse. Nişte oameni, nişte pescăruşi care au înţeles ce înseamnă dragostea… Sunt convinsă că în lumea asta mare există foarte multe locuri care aşteaptă să fie explorate de noi. Important e să rămânem la fel de apropiaţi şi de calzi cum am fost pe Thassos”. (Carmen MORARU)
marți, 17 iunie 2008
O nouă victorie pentru Cezar Vieru
luni, 2 iunie 2008
Premiul I la poezie pentru o nevăzătoare din Botoşani
Elena Aluculesei, cea mai vârstnică nevăzătoare din judeţul Botoşani
luni, 19 mai 2008
Nevăzătorii botoşăneni au fost în Munţii Bucegi
joi, 24 aprilie 2008
Seninătatea unui secol de viaţă
E nevoie de ceva curaj să pleci spre sătucul din Mileanca pe vremea rea. După ce laşi iazul comunei în urmă, drumul şerpuieşte abrupt spre dealuri, o maşină cu pretenţii având şanse mici să ajungă pe culme. Dacă soarele îţi zâmbeşte şi ajungi la Siliştea, ai parte de o primă surpriză: uliţele au nume „proprii”... Cea pe care stă Bădia Vasile Gurzu, cel mai vârstnic nevăzător din judeţ, se cheamă Bucovina.
Împăcat cu viaţa
Pe 2 ianuarie, Vasile Gurzu a împlinit o sută de ani, în aceeaşi lună un alt sătean din Mileanca „bătând suta”. Şi primăria şi şcoala i-au sărbătorit, dându-le diplome şi premii în bani. Gest absolut firesc, pentru că nu e la îndemâna oricui să străbată un secol în care au fost şi războaie mondiale, şi foamete şi prigoană politică... Aneta, cea mai mică dintre copiii bătrânului, îi ştie mai bine ca oricine povestea vieţii: „S-a născut la Cristineşti şi s-a căsătorit de tânăr, la 18 ani. Cu toţii, suntem şapte fraţi. Tata, care era dintr-o familie de oameni necăjiţi, a muncit cu mâinile, la zidărie, prin sat şi ne-a dat pe toţi la casele noastre. Aici, la Siliştea, a venit la scurtă vreme după război”. A făcut şi închisoare, pentru convingerile religioase, pe vremea lui Antonescu. „Mi-au dat 25 de ani, dar am făcut numai cinci. A mai rămas şi pentru dânsul oleacă”, spune Bădia Vasile, cu năduf. A scăpat de închisoare, dar nu şi de confiscarea a tot ce agonisise. „La Siliştea, am cumpărat 4 hectare de pământ şi mi-am făcut o casă. Primele 10 prăjini le-am luat cu banii de pe 20 de pui, scoşi de o cloşcă, pe care i-am vândut când s-au făcut mari”.
Un om cumpănit
Bătrânul care a lăsat în urmă un secol de viaţă are un chip senin de-a binelea şi vorbeşte mai mult în pilde. N-a făcut şcoală, pentru că erau mulţi copii acasă, iar tata era în război când era mic. „A fost tare şi foarte cumpănit”, povesteşte Aneta. „N-a ajuns o dată la spital şi nu ia pastile, doar câte-un calciu, pentru întărire. Pe vremuri, mergând la pădure, a dat să urce în căruţă şi a căzut dedesubt. L-a îngrijit câteva zile sora mea, la ea acasă. Şi e călit, nici nu răceşte iarna. Îi fac baie doar cu apă călduţă”. Înainte vreme, Bădia Vasile avea doar pensia de CAP, de 107 lei. „Acum, de când are şi pensie de nevăzător, mănâncă multe fructe. Îi plac mult bomboanele de mentă. Avea un nod în piept şi i-a dat drumul de când le mănâncă”, mai spune fata lui.
O familie de 114 oameni!
În atâta amar de ani, copiii bătrânului au avut copii, la rândul lor, au venit pe lume şi strănepoţii şi acum familia numără 114 oameni! „Anul trecut a avut un fel de depresie. Era cam agitat şi ne-a îngrijorat. Aşa că am dat sfoară în ţară, pentru că voia să-şi „audă” urmaşii. În august, ne-am adunat vreo 87. Am făcut masă mare în grădină şi le-a spus: „Îmi pare bine că v-am auzit pe toţi”! Au venit nepoţi şi din Spania. De fapt, mai tot timpul vine cineva să-l vadă şi să-i vorbească. De când a murit mama, aproape în fiecare an facem câte-o întâlnire” îşi aminteşte Aneta. Ultimii oaspeţi au fost cei de la Filiala nevăzătorilor Botoşani, care i-au dus un tort, preşedintele filialei, Tudorel Tupiluş, promiţându-i că va reveni şi când Bădia Vasile va împlini 101 ani. (Carmen MORARU)