Lumea largă, cu ochii minţii şi ai sufletului

Trăim un timp în care suntem, mai mereu, extrem de grăbiţi. Nu vedem decât lucrurile sau locurile de care avem nevoie, de care depinde existenţa noastră. Scriam, pe vremuri, despre bucuriile simple ale vieţii, material în care aveam în vedere exact frumuseţea care există în fiece detaliu, şi căreia, din păcate, nu-i acordăm importanţă. Chiar dacă aparent suntem oameni a căror viaţă curge în zodia normalităţii, ne ciuntim singuri şansa de a ne bucura, de a gusta libertatea ce ne e oferită pe frânturi, de a privi - cu ochii largi deschişi şi cu un zâmbet - ceea ce este în jurul nostru. Pentru nevăzători, lucrurile stau cu totul altfel. Estera Colesniuc a văzut până în adolescenţă, timp după care culorile care o înconjurau s-au preschimbat în beznă. Cu o voinţă de fier, a luat viaţa de la început. A învăţat să ocolească obstacolele, să „simtă” fiecare colţişor al locuinţei, pe care nu-l mai vedea şi chiar mai mult decât atât. Lucrează, scrie poezii, are prieteni ce-o vizitează - marea majoritatea din lumea artei - şi-şi trăieşte viaţa realmente frumos. La început lunii iulie a fost, împreună cu un grup de nevăzători botoşăneni, într-un sejur în insula grecească Thassos. I-am urmărit emoţia şi bucuria ce i se oglindeau aproape permanent pe chip. În urma descrierilor celor din jur, recrea peisajele, ochii minţii păstrându-şi întreaga acuitate.
Revenită la Botoşani, Estera a rememorat vraja zilelor petrecute pe Thassos: „Era o zonă altfel, cu climă mediteraneană. Tot sejurul a fost ca un vis frumos. La Kavala eram într-o stare de veghe când i-am auzit pe ceilalţi spunând: „E mirific”. În jur erau palmieri, ficuşi, măslini, lămâi… Când am ajuns, cu feribotul, pe insulă, am crezut că toţi greierii din zonă şi-au făcut staţie de amplificare. Apoi am aflat că este vorba de cosaşi ce au fost aduşi pe insulă pentru a ţine la distanţă pescăruşii prea îndrăzneţi”. Pentru cei ce nu înţeleg cum se dezvăluie un teritoriu necunoscut unui om care şi-a pierdut vederea, Estera are o explicaţie extrem de plastică şi de concretă, în acelaşi timp: „Dincolo de vizual, de ceea ce poate să prindă retina, există multe alte percepţii. Este vorba despre atingere, trăire, simţire. Imaginaţia este foarte importantă. Atunci când cineva îmi povesteşte despre o culoare, o nuanţă, îmi este foarte uşor să vizualizez un peisaj descris, un om, un ţărm. Aşa cum îmi imaginez asortarea unei ţinute sau a unui interior sau ce se află într-un muzeu, tot aşa am încercat să „văd” frumuseţile insulei, folosindu-mă de celelalte percepţii, care sunt mult mai intense. E o lege a firii. Atunci când ceva lipseşte, celelalte se dezvoltă în compensare. E o lege a lui Dumnezeu, care te îndeamnă să te bucuri de tot ce e frumos”. Estera consideră foarte important faptul că a fost în străinătate într-un grup de prieteni: „Era vacanţă şi am vrut să mă simt bine. Am încercat să fiu plăcută pentru ceilalţi, să ne fim unii altora de folos. Saint Exupery spunea: „cu ochii nu poţi vedea limpede, doar cu inima poţi privi în miezul lucrurilor”. Noi am învăţat că una din marile valori ale vieţii e să investeşti în relaţiile interumane. Atunci când ne facem prieteni, chiar îi iubim, chiar investim în relaţii, nu este un lucru de joacă pentru noi. Omul de lângă noi întradevăr contează. Astfel relaţiile sunt profunde şi frumoase şi aduc bucurie de ambele părţi. Revenind la „descoperirile” din insula grecească, interlocutoarea noastră s-a declarat încântată inclusiv de ce a găsit în vila în care am fost cazaţi, unde era şi frigider, dar şi aragaz, unde îţi puteai pregăti masa. „Plajele erau amenajate, aveau şi şezlonguri. M-au impresionat stâncile care coborau în mare, diversitatea locurilor, unde se îmbina anticul cu modernul, varietatea petrecerilor şi a oamenilor. Mi-au fost dragi serile româneşti, calde, cu scârjele, cu cărniţă friptă, cu dans, cu frunzele domnului Valentin. Mi-a plăcut când i-a răspuns, cu acelaşi simţ al umorului, peruanca pe care am întâlnit-o în staţiunea Potos. M-a impresionat croaziera, baia în mare şi faptul că ne-a lăsat căpitanul să „conducem” vaporul. La seara grecească, în final s-a turnat alcool, s-a aprins focul şi s-au spart farfurii”. Numai că Estera nu a fost singura care a descoperit lumea cu ochii sufletului şi a minţii. Sandu Surugiu, fără de care nici o excursie a nevăzătorilor botoşăneni nu are farmec, a învăţat să facă pluta în Marea Egee, pe care a străbătut-o şi în croazieră, ne-a cântat la vreme de seară la vioară şi la acordeon şi n-a ratat nici seara grecească. Angela, soţia sa, s-a dovedit din nou mare specialist la făcut scârjele, dar şi operator cu experienţă, ea filmând momentele savuroase ale sejurului, printre care interviurile - cu răspunsuri de un firesc desăvârşit - pe care le-am luat pe plajă. Mihaela şi Ciprian, maseuri la Botoşani, s-au dovedit şi ei oameni care ştiu să trăiască la cote maxime. Au dansat, au jucat volei în mare şi au descoperit frumuseţile insulei alături de noi toţi. Ce să mai spun de Daria, mezina grupului, de 5 ani neîmpliniţi, care s-a dovedit a fi cel mai cuminte copil pe care l-am văzut vreodată… Şi-n plus, deja un sprijin pentru mama ei, Florentina, care nu vede deloc. Bianca, fiica preşedintelui botoşănean al nevăzătorilor, Tudorel Tupiluş, avea talent de viitor manechin, ea pozând în toată legea pentru fiecare fotografie. Ar fi mulţi de pomenit, dar mai important e grupul, în sine, ce e extrem de unit. Ştiu să se distreze, ştiu să-şi depăşească ceea ce oamenii din jur numesc handicap şi să-şi trăiască existenţa ca orice om normal. După cele câteva luni petrecute în mijlocul lor, am aproape convingerea că viaţa multora dintre ei e mai frumoasă decât a celor ce vedem tot ce ne înconjoară. Ei percep doar ce e frumos, noi vedem realitatea cu bune şi cu rele, ades cu multe urâţenii. Dar nu pot să cred, îl uitam pe Valentin, unul din cei doi şoferi ai autocarului, prieten de câţiva ani al nevăzătorilor botoşăneni. A glumit în permanenţă, a cântat la fluier şi în curtea vilei, dar şi pe stradă - înfrăţit ad – hoc cu peruanii ajunşi în insulă - s-a costumat în pirat pe vasul de croazieră şi ne-a dus şi ne-a adus cu bine acasă. În final de sejur, i-a mulţumit lui Dumnezeu că totul a decurs fără peripeţii, ieşirea grupului de nevăzători botoşăneni peste graniţe fiind o premieră pentru ţara noastră.
Concluzia a tot ce s-a întâmplat în largul Mării Egee îi aparţine tot Esterei: „Sunt tare mândră de oamenii care au lucrat în umbră pentru ca toate aceste lucruri să fie trăite şi atinse. Nişte oameni, nişte pescăruşi care au înţeles ce înseamnă dragostea… Sunt convinsă că în lumea asta mare există foarte multe locuri care aşteaptă să fie explorate de noi. Important e să rămânem la fel de apropiaţi şi de calzi cum am fost pe Thassos”. (Carmen MORARU)