Între 25 şi 27 septembrie, 2012, s-a desfăşurat cea de-a doua parte a proiectului „Virtuozi nevăzători, reuniţi în lumea folclorului autentic”, care a însemnat deplasarea tarafului „Entuziaştii”, al Filialei Teritoriale Botoşani a Asociaţiei Nevăzătorilor din România în Republica Moldova. Mai întâi ne-au vizitat partenerii noştri, artiştii basarabeni, pe 1 iulie a.c. şi am susţinut împreună un spectacol pe pietonalul Unirii din oraşul nostru.
Acest proiect a fost finanţat de Primăria Botoşani, împreună cu filiala asociaţiei nevăzătorilor de la noi.
Când am trecut graniţa pe la Albiţa, nu-mi venea să cred că o dorinţă aşa de mare pe care am avut-o încă din copilărie, de a vizita acest vechi teritoriu românesc, mi se împlineşte în sfârşit. Pe 25 septembrie, pe la ora 16, am ajuns la Chişinău şi, în timp ce aşteptam să ne întâlnim gazdele într-o parcare, au venit doi români care au văzut de unde vine autocarul nostru şi ne-au ţinut o adevărată lecţie de patriotism, vorbindu-ne înflăcărat despre Eminescu şi despre istoria noastră comună.
Domnul Ştefan Oprea, vicepreşedintele Societăţii Orbilor din Moldova, ne-a întâmpinat cu multă bunăvoinţă, ne-a fost ghid foarte bun pe toată perioada cât am stat în Basarabia şi ne-a spus lucruri interesante, multe dintre ele necunoscute pentru noi.
Am vizitat Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău şi vă voi da câteva amănunte despre două monumente care m-au impresionat. Arcul de Triumf face parte din ansamblul arhitectural din centrul Chişinăului format de axa de simetrie ce uneşte Catedrala Naşterii Domnului, Clopotniţa, Piaţa Marii Adunări Naţionale şi Clădirea Guvernului Republicii Moldova. Arcul de Triumf (numit un timp Porţile Sfinte, iar sub regimul sovietic (Arcul Victoriei), a fost construit din piatră albă în perioada 1840-1841 după proiectul arhitectului-şef al Chişinăului Luca Zauşkevici, având o înălţime de 13 metri, pentru a comemora victoria armatelor ruseşti asupra turcilor. Clopotul instalat în interiorul arcului cântărea 6,4 tone şi a fost turnat din tunurile turceşti capturate ca trofee. Din punct de vedere arhitectural, planul "Porţilor Sfinte" se prezintă sub formă de pătrat. În altitudine construcţia are 2 niveluri. Nivelul de jos are două treceri pietonale în două sensuri. Cei patru piloni ai construcţiei au fost sculptaţi în stil corintic. Nivelul superior este decorat în stil clasic. Pe partea frontală este montat un orologiu mecanic, luminat în timpul nopţii dar care nu anunţă prin sunet ora exactă.
Catedrala Naşterea Domnului din Chişinău a fost ridicată în 1836 după proiectul arhitectului Avraam Melnikov. Este construită din piatră şi cărămidă, cu trei altare: unul principal (cu hramul Naşterea Domnului) şi două laterale (cel din dreapta cu hramul Sfântul Mucenic Nichita şi cel din stânga cu hramul Sfântul Ioan cel Nou, care ulterior au fost consacrate sfântului Alexandru Nevski şi sfântului Nicolae, făcătorul de minuni). Catedrala are o compoziţie simetrică. Ansamblul este alcătuit din biserică şi clopotniţă. Catedrala Naşterea Domnului este amplasată în apropierea pieţei Marii Adunări Naţionale şi aparţine Bisericii Ortodoxe din Moldova (subordonată Bisericii Ortodoxe Ruse).
Un alt moment interesant a fost oprirea noastră la un joc de şah cu pătratele din piatră, cu latura tablei de 8 metri, aflat în parcul din zonă. Piesele din lemn, destul de grele, între 3 şi 8 kilograme, trebuiau purtate de jucători în mâini, după ce stabileau precis de pe margine unde trebuie mutate. Foarte interesant: este în aer liber, se menţine şi se dezvoltă forma fizică şi abia după aceea se joacă şi şahul, sportul minţii. Pentru nevăzători este mult mai greu să folosească acest joc de şah din parc.
Am fost cazaţi la căminul Societăţii Orbilor, care se află într-o zonă, cândva numai a nevăzătorilor, care cuprinde întreprinderea la care lucrau şi astăzi aproape nu mai funcţionează, magazinul, blocurile de locuinţe, clubul, cantina şi creşa. Asta a fost cândva, pentru că astăzi a rămas de poveste. Mai sunt barele metalice de diverse culori care conduc la toate obiectivele şi aleile pavate în aşa fel ca să fie simţite şi să ghideze utilizatorii.
Camerele au fost reabilitate după cele mai noi tehnologii, uşi şi ferestre termopan, cabine de duş moderne, instalaţii la cele mai înalte standarde şi lenjerie curată pe saltele Relaxa. Totul era nou şi frumos, aşa cum este bine să fie când primeşti oaspeţi.
Pe 26 septembrie am mers la Direcţia Centrală a Societăţii Orbilor din Moldova, unde am fost primiţi cu prietenie. S-au prezentat gazdele, apoi ne-am prezentat şi noi, spunând fiecare câteva cuvinte despre sine, despre instrumentul la care cântă şi alte amănunte personale. Această întâlnire a durat doar vreo 15 minute şi mi-a părut rău că nu am avut posibilitatea să aflu mai mult despre activităţile care se desfăşoară aici.
În continuare am fost invitaţi să facem o vizită la Muzeul de Istorie şi Arheologie al Moldovei unde am aflat lucruri foarte interesante despre istoria românilor de la o ghidă care era foarte bine pregătită, amabilă şi patriotă înflăcărată, deşi avea numai vreo 25 de ani. Cel mai interesant, - spun colegii noştri văzători -, a fost la secţia Diorama. Aici, pe un perete de vreo 500 de metri pătraţi era pictat un tablou, de fapt secvenţe din operaţiunea Iaşi-Chişinău, războiul de cucerire a României de către ruşi, din august 1944. Pentru această dioramă au muncit doi pictori ruşi, Nicolai Semionov şi Alexei Peseghin, de la un muzeu din Moscova, documentându-se şi pictând timp de 8 ani. Totul era aşa de autentic şi de fidel, că aveai impresia că, ori de unde te-ai fi uitat, parcă erai în centrul evenimentelor şi chiar luai parte la ele. Tot aici am avut ocazia să punem mâna pe arme care au fost folosite în cele două războaie mondiale.
Următorul nostru obiectiv a fost dulce şi anume magazinul de prezentare a fabricii de dulciuri renumită, «Bucuria». Aici am avut ocazia să cumpărăm multe sortimente de bomboane ori alte dulciuri.
Nici la următorul obiectiv nu ne-am plictisit, fiindcă era magazinul de prezentare a băuturilor al cramei vestite de la Cricova. Erau cele mai diverse băuturi împachetate în sticle cu adevărat măestrit lucrate, având formele cele mai neaşteptate de cai, viori şi multe, multe altele. Vechimea băuturilor era de la 30 de ani, până la cele care s-au făcut anul trecut, dar şi preţurile erau peste puterile multora dintre noi.
După masa de prânz am făcut o repetiţie sub conducerea dirijorului nostru, Mitică Ştefan, clarinetist al Orchestrei Rapsozii Botoşanilor, împreună cu colegii noştri, artişti Basarabeni, Petru Mândru şi Dorin Moisei la vioară şi Petru Ursu la acordeon. Formaţia astfel întregită sună mult mai plin şi mai bine. Totul merge aşa cum ne dorim. Am mers în camere şi ne-am îmbrăcat cu costumele naţionale, apoi am fost duşi cu autocarul nostru În Grădina Publică Ştefan cel mare din centrul Chişinăului, pe aleea clasicilor. Aici ne aşteptau reprezentanţii societăţii orbilor împreună cu inginerul lor de sunet care făcea probe la staţia de amplificare.
Simţeam că eram emoţionaţi cu toţii, nu de faptul că trebuie să cântăm, pentru că de acum avem rutina oamenilor cu experienţă, ci ne impresiona locul unde suntem acum şi unde nici nu am fi putut visa altădată să fim.
Era prezentă multă lume doritoare să asiste la spectacolul nostru care era inedit pentru mulţi dintre ei. Mass-media era şi ea la datorie: televiziunea „Publika” a transmis spectacolul nostru în întregime, Iar televiziunile Moldova 1 şi Jurnal TV au luat mai multe interviuri. Sigur trebuie să fi fost prezentă şi presa scrisă, dar eu nu ştiu ce ziare au avut reprezentanţi.
Spectacolul a început la ora 17.30 şi a durat până la ora 19. Deschiderea a făcut-o domnul Dumitru Sclifos, preşedintele Societăţii Orbilor din Moldova, care a spus că acest concert are loc datorită acordului încheiat în 2011 între Societatea Orbilor din Moldova şi Asociaţia Nevăzătorilor din România. S-au făcut până acum mai multe acţiuni şi vizite bilaterale. Ne-a urat bun venit în Basarabia şi succes participanţilor la acest spectacol.
Prezentatorii au fost doamna Carmen Moraru pentru soliştii şi formaţia de la Botoşani şi domnul Ştefan Oprea, pentru soliştii basarabeni. S-au cântat 3 piese orchestrale specifice zonei Botoşaniului şi în rest, soliştii au cântat melodii din aproape toată Moldova.
Instrumentiştii ansamblului nostru au fost: Alexandru şi Constantin Surugiu la vioară, Mihai Călin la ţambal, Florea Mureş la contrabas, Vasile Tupiluşi la baterie, George Iliescu la trompetă, Valentin Popa la fluier şi Mitică Ştefan, dirijorul nostru, la clarinet. Soliştii vocal au fost Steluţa Surugiu, Larisa Onciu şi Relu Matei.
Soliştii instrumentişti Basarabeni Dorin Moisei şi Petru Mândru la vioară precum şi acordeonistul Petru Ursu au cântat cu noi în taraf. Ceilalţi solişti vocal basarabeni au fost: Sofia Secară de la Soroca, Ion Malcic de la Bender, Zvetlana Cebotari de la Căuşeni şi Ina Cernei de la Făleşti.
Seara ne-am luat rămas bun la o masă prietenească şi un pahar cu vin moldovenesc de la prietenii noştri cu care am cântat, precum şi de la celelalte cunoştinţe făcute.
Pe 27 septembrie am pornit-o spre oraşul Bălţi. Ieşirea din Chişinău a fost foarte dificilă pentru că tocmai atunci se desfăşura greva transportului în comun şi oraşul era aglomerat cu multe maşini particulare care altfel poate că nu ar fi circulat. După vreo 45 de minute am scăpat la drum liber.
Am trecut pe lângă crama de la Mileşti care s-a înfiinţat în cariera de piatră din care s-a scos piatra pentru refacerea Chişinăului după distrugerile celui de-al doilea război mondial. Ghidul ne spunea că are peste 200 de kilometri şi fiecare stradă sau galerie secundară, poartă denumirea unui soi de vin şi de struguri, iar butoaiele de peste 5000 de litri sunt ceva obişnuit. Sticlele stau în diverse poziţii pentru maturarea vinului renumit de acum din Moldova.
Următoarea noastră oprire a fost la Mănăstirea Curchi despre care am să vă spun câteva cuvinte. Mănăstirea Curchi este una din cele mai însemnate monumente ale arhitecturii moldoveneşti din Basarabia. Aceasta este situată în Codrii Orheiului ai comunei Vatici, din raionul Orhei, la o distanţă de 14 kilometri sud vest faţă de oraş. are un trecut cultural şi religios de peste două secole, fiind considerată drept "cea mai frumoasă şi mai vestită mânăstire din Basarabia”. Ca ansamblu arhitectural aceasta s-a constituit in secolele XVIII-XIX, fiind compusă din doua biserici, nouă clădiri cu chilii, o livadă şi un bazin de piatră. Biserica Sfântul Dumitru, construită în 1775 de Iordache Curchi, este un exemplu de stil neobizantin, iar biserica Naşterii Maicii Domnului, ridicată între 1808 şi 1810, este construită în stilul clasicismului, cu elemente de barocco. Cronologic, istoria mănăstirii începe în anii 1775, ajungând la mijlocul secolului al XIX-lea drept una din cele mai bogate, mai frumoase şi mai mari mănăstiri din Moldova.
Manastirea a avut şase biserici din care amintesc doar două: biserica de iarna Sfântul Dumitru, zidită în 1844 şi biserica de vară Naşterea Maicii Domnului, ridicată în 1872, considerată clădirea de căpetenie a mănăstirii, redeschisă şi sfinţită la 21 septembrie 1993.
În anul 1958 puterea sovietică a izgonit călugării, a distrus numeroase icoane şi a ars literatura religioasă şi artistică, ridicată la un total de aproape 4 mii de volume. Bisericile Naşterea Domnului şi Sfântul Nicolae au fost transformate în depozite, biserica Sfântul Dumitru în club, iar Toţi Sfinţii în morgă.
În anul 1959 pe teritoriul mănăstirii a fost construită o colonie de alienaţi, care a ajuns apoi spital de psihiatrie. Abia în anul 2002 complexul monastic Curchi a fost transmis în gestiunea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Biserica principală a mănăstirii, catedrala cu hramul Naşterea Maicii Domnului, a fost construită între 1862-1872, după un proiect al arhitectului italian Bartolomeo Rastrelli. Executată în stil baroc, este cea mai înaltă catedrală din Moldova - cupola de mijloc având 57 de metri, este geamănă cu Soborul Sfântul Andrei cel întâi Chemat de la Kiev. În timpul celui de-al doilea război mondial a avut loc un incendiu, care s-a soldat cu arderea completă a picturii dinăuntru şi a catapetesmei poleite cu aur. După un puternic bombardament, din cele patru clopotniţe ale catedralei s-au păstrat doar două. Catapeteasma actuală, fără icoane, datează din 2000, fiind realizată de nişte meşteri din România.
La Bălţi am ajuns către ora 13.30. La coborârea din autocar am fost primiţi cu pâine, sare şi un şervet moldovenesc de către doamna Maria Belevanţev, preşedinta filialei locale a Societăţii Orbilor din Moldova.
Ne-am pregătit şi am dat spectacol numai cu taraful şi soliştii de la Botoşani în clubul Întreprinderii Optimist etern. Sala era bună şi s-a auzit bine, deşi nu aveam amplificare.
La sfârşit, am fost invitaţi la masă la cantina acestei unităţi economice în care nu se mai munceşte cine ştie ce, doar 20 de persoane mai fac câte ceva. Gazdele ne-au mulţumit pentru că am făcut efortul şi am venit aici, iiar bucuria a fost şi de partea noastră pentru că i-am cunoscut pe nevăzătorii de aici şi am aflat multe lucruri despre ei. La plecarea spre ţară ne-am mai oprit la Metro pentru a cheltui şi ultimii bani moldoveneşti şi pe urmă am mers cu bine până acasă.
Ne bucurăm mult de tot pentru această posibilitate de a fi vizitat o parte din Basarabia şi pe colegii noştri şi se cuvine să le mulţumim pentru asta Primăriei din Botoşani, doamnei Carmen Moraru care a făcut acest proiect şi domnului preşedinte Tupiluşi care a organizat această deplasare.
Constantin Surugiu
