Seninătatea unui secol de viaţă

* Vasile Gurzu a împlinit în acest an 100 de ani de viaţă * el este decanul de vârstă al nevăzătorilor din judeţ * de şase decenii, trăieşte la Siliştea, Mileanca *
E nevoie de ceva curaj să pleci spre sătucul din Mileanca pe vremea rea. După ce laşi iazul comunei în urmă, drumul şerpuieşte abrupt spre dealuri, o maşină cu pretenţii având şanse mici să ajungă pe culme. Dacă soarele îţi zâmbeşte şi ajungi la Siliştea, ai parte de o primă surpriză: uliţele au nume „proprii”... Cea pe care stă Bădia Vasile Gurzu, cel mai vârstnic nevăzător din judeţ, se cheamă Bucovina.
Împăcat cu viaţa
Pe 2 ianuarie, Vasile Gurzu a împlinit o sută de ani, în aceeaşi lună un alt sătean din Mileanca „bătând suta”. Şi primăria şi şcoala i-au sărbătorit, dându-le diplome şi premii în bani. Gest absolut firesc, pentru că nu e la îndemâna oricui să străbată un secol în care au fost şi războaie mondiale, şi foamete şi prigoană politică... Aneta, cea mai mică dintre copiii bătrânului, îi ştie mai bine ca oricine povestea vieţii: „S-a născut la Cristineşti şi s-a căsătorit de tânăr, la 18 ani. Cu toţii, suntem şapte fraţi. Tata, care era dintr-o familie de oameni necăjiţi, a muncit cu mâinile, la zidărie, prin sat şi ne-a dat pe toţi la casele noastre. Aici, la Siliştea, a venit la scurtă vreme după război”. A făcut şi închisoare, pentru convingerile religioase, pe vremea lui Antonescu. „Mi-au dat 25 de ani, dar am făcut numai cinci. A mai rămas şi pentru dânsul oleacă”, spune Bădia Vasile, cu năduf. A scăpat de închisoare, dar nu şi de confiscarea a tot ce agonisise. „La Siliştea, am cumpărat 4 hectare de pământ şi mi-am făcut o casă. Primele 10 prăjini le-am luat cu banii de pe 20 de pui, scoşi de o cloşcă, pe care i-am vândut când s-au făcut mari”.
Un om cumpănit
Bătrânul care a lăsat în urmă un secol de viaţă are un chip senin de-a binelea şi vorbeşte mai mult în pilde. N-a făcut şcoală, pentru că erau mulţi copii acasă, iar tata era în război când era mic. „A fost tare şi foarte cumpănit”, povesteşte Aneta. „N-a ajuns o dată la spital şi nu ia pastile, doar câte-un calciu, pentru întărire. Pe vremuri, mergând la pădure, a dat să urce în căruţă şi a căzut dedesubt. L-a îngrijit câteva zile sora mea, la ea acasă. Şi e călit, nici nu răceşte iarna. Îi fac baie doar cu apă călduţă”. Înainte vreme, Bădia Vasile avea doar pensia de CAP, de 107 lei. „Acum, de când are şi pensie de nevăzător, mănâncă multe fructe. Îi plac mult bomboanele de mentă. Avea un nod în piept şi i-a dat drumul de când le mănâncă”, mai spune fata lui.
O familie de 114 oameni!
În atâta amar de ani, copiii bătrânului au avut copii, la rândul lor, au venit pe lume şi strănepoţii şi acum familia numără 114 oameni! „Anul trecut a avut un fel de depresie. Era cam agitat şi ne-a îngrijorat. Aşa că am dat sfoară în ţară, pentru că voia să-şi „audă” urmaşii. În august, ne-am adunat vreo 87. Am făcut masă mare în grădină şi le-a spus: „Îmi pare bine că v-am auzit pe toţi”! Au venit nepoţi şi din Spania. De fapt, mai tot timpul vine cineva să-l vadă şi să-i vorbească. De când a murit mama, aproape în fiecare an facem câte-o întâlnire” îşi aminteşte Aneta. Ultimii oaspeţi au fost cei de la Filiala nevăzătorilor Botoşani, care i-au dus un tort, preşedintele filialei, Tudorel Tupiluş, promiţându-i că va reveni şi când Bădia Vasile va împlini 101 ani. (Carmen MORARU)