joi, 15 decembrie 2011

Asociaţia Nevăzătorilor Botoşani, la a 50-a aniversare

Nevăzătorii din Botoşani au celebrat, în această toamnă, 50 de ani de viaţă împreună. Un moment central al manifestărilor s-a derulat la mijlocul lunii octombrie, când mare parte din membrii filialei, actuali şi foşti angajaţi, colaboratori, s-au întâlnit în spaţiul unui amplu simpozion.
Preşedintele Filialei Nevăzătorilor Botoşani, Tudorel Tupiluşi, a oferit diplome participanţilor, iar secretarul Marcel Culincă a reiterat istoria de cinci decenii a structurii ce reuneşte în prezent în jur de 2500 de nevăzători. Neculai Bunduc, Victor Brumă şi Gheorghe Popa au vorbit despre anii de început şi difilcultăţile ce i-au însoţit, Ştefan Dodiţă, Liviu Rădăşanu şi Gheorghe Median, la rândul lor, împletind rememberul cu referiri la sinuozităţile dar şi reuşitele timpului actual. La eveniment au fost prezenţi şi preşedinţii filialelor nevăzătorilor din Suceava şi din Iaşi, Grigore Baran şi Costel Şoldan, precum şi referentul cultural al Filialei Bihor – Sălaj, poetul Gheorghe Vidican. Toţi participanţii au primit audiobook-uri ce conţin interviuri cu nevăzători cu vechime în Filiala Nevăzătorilor Botoşani, conversaţiile fiind moderate de Carmen Moraru şi Constantin Surugiu.