vineri, 1 februarie 2008

Concurs de şah între deţinuţi şi nevăzători

În premieră, Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Botoşani va organiza un concurs de şah între deţinuţi şi persoanele nevăzătoare. Competiţia va avea loc astăzi, începând cu orele 10.00 şi va fi găzduită de clubul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Botoşani. Este cea de-a doua acţiune pe care Penitenciarul o desfăşoară în colaborare cu Asociaţia Nevăzătorilor din Botoşani. „Prima activitate a avut loc la sfârşitul lunii martie, când am organizat un concurs pe teme de istorie. La fel ca şi în cazul acesteia, persoanele private de libertate cunosc concursul de şah ca pe o provocare, o experienţă de viaţă aparte în măsură să faciliteze descoperirea de noi laturi ale personalităţii, constituind totodată şi o modalitate utilă şi plăcută de petrecere a timpului liber”, a precizat Iulian Dărîngă, purtător de cuvânt al Penitenciarului. Acesta a adăugat faptul că manifestarea este organizată în aplicarea prevederilor protocolului încheiat cu Asociaţia Nevăzătorilor din Botoşani. Obiectivele protocolului vizează desfăşurarea în comun a unor activităţi care să permită cunoaşterea reciprocă şi schimbul de informaţii între persoanele private de libertate şi persoanele cu deficienţe vizuale, ţinând cont de faptul că deşi din cauze diferite, ambele categorii sunt supuse riscului de marginalizare socială.