luni, 26 decembrie 2011

Voce pentru JAWS în limba română

Programul Koba Speech pune la dispoziţia utilizatorului vocea în limba română Simona, parte a liniei de produse Nuance Vocalizer. Simona este o voce SAPI5 care se integrează perfect cu screen readere (cititoare de ecran) ca JAWS sau NVDA, permiţând citirea informaţiei de pe computer, cu o voce naturală, feminină. Astfel, orice text în limba română va fi redat audio corect, permiţându-vă să citiţi cu uşurinţă o carte, un ziar, să navigaţi pe internet sau să utilizaţi diferite programe pe calculator. Preţul programului este de 180 EURO şi este prezentat pe site în lei, la cursul BNR al zilei. Plata se va face în lei, la cursul BNR din ziua emiterii facturii. În maxim 24 de ore de la plasarea comenzii veţi fi contactat de un reprezentant al S.C. Anjo Web Design S.R.L. pentru a stabili cum doriţi să primiţi produsul: ca fişier care poate fi descărcat de pe serverul Anjo sau pe un CD. Dacă optaţi pentru varianta descărcării de pe server, veţi primi un email care conţine un link către kitul de instalare şi codul de activare în maxim 24 de ore din momentul în care plătiţi preţul produsului prin transfer bancar, mandat poştal, mandat online sau numerar. În cazul în care preferaţi să primiţi kitul şi codul pe un CD, acesta vă va fi trimis prin curier, iar plata se va face la livrare. La cerere, S.C. Anjo Web Design S.R.L. asigură gratuit instalarea şi integrarea cu JAWS, prin VNC, de la distanţă, dacă se doreşte instalarea pe un calculator conectat la internet. Sursa: http://www.magazin-nevazatori.ro N. red. Sugestie pentru Statul român: acordarea unei subvenţii, care să acopere o parte din costul de achiziţie, destul de pipărat.

Muzician rrom, fotograf nevazator

Cand stai de vorba cu Mario Bihari, nu poti sa nu te gandesti la contrastele pe care simpla lui prezenta le pune pe masa: un barbat masiv, cu parul lung prins cu o bentita, ca un luptator de demult, dar care la primele cuvinte si gesturi iti inspira mai degraba blandetea unui intelept bine antrenat in (auto)ironie. Ramas nevazator in urma unui accident din copilarie, n-a reusit numai sa cunoasca lumea prin explorarea simtului sau muzical - e pianist, acordeonist, clarinetist si compozitor -, ci si sa-si "recapete" simbolic vederea, aflandu-se acum la cel de-al doilea proiect de fotografie. Cand isi lasa bastonul la o parte si se apropie de instrumente, iti dai seama ca acestea sunt cele mai bune semne de orientare. A fost campion la atletism si reprezentant al Cehiei la Goallball, cel mai cunoscut sport pentru nevazatori. Mai multe, pe http://www.ziare.com/muzica/stiri-muzica/mario-bihari-muzician-rrom-fotograf-nevazator-1131699

Cât trebuie să munceşti ca să devii un geniu?

Derek Paravicini este autist şi este orb de la vârsta de câteva săptămâni. Acum, la 30 de ani, excepţionalul său talent muzical continuă să se dezvolte! Profesorul Adam Ockenford a lucrat cu Derek încă de la vârsta de patru ani. El a asistat în primul rând la felul în care creierul lui Derek a încercat să dea un sens lumii din jurul său. Fiind nevăzător, acest sens a fost dat de muzică. Dar pentru ca acest lucru să fie posibil, Derek a avut nevoie de multe modele, multă predictibilitate şi de foarte multă repetiţie. Când îl ascultă, oamenii cred că este un talent înnăscut, deoarece este atât de spontan. Dar adevărul este că, în spatele inteligenţei, a spontaneităţii şi a creativităţii, se află mii de ore de muncă extrem de grea. Derek a ajuns însă la un asemenea nivel, încât pentru el este îndeajuns să audă o piesă muzicală o dată sau de două ori ca să fie capabil să o memoreze, să o interpreteze şi chiar să improvizeze în jurul ei. În viziunea lui Adam, talentul extrem al lui Derek s-a născut datorită mediul extrem în care s-a format. Şi pentru a-şi dezvolta această abilitate a trebuit să muncească pe brânci. Sursa: Blog "Gândeşte raţional"

Nevazatoare in varstă de 10 ani, cea mai tanara angajata in Parlamentul European

Alexia Sloane din Cambridge si-a pierdut vederea la varsta de doi ani dupa ce a fost diagnosticata cu o tumoare cerebrala, intr-o vacanta in Franta. In ciuda dizabilitatii ei, la varsta de 10 ani vorbeste fluent engleza, franceza, spaniola si chineza. Acum invata si germana. Alexia a visat sa lucreze ca interpreta in Parlamentul European de la sase ani, cand a mers la Bruxelles pentru a un premiu pe care-l castigase. Acum totul a devenit realitate. De obicei este impusa o varsta pentru a putea lucra la Parlamentul European, aceea de 14 ani, insa reusita Alexiei de a se angaja aici la numai 10 ani a fost ceva uimitor, a declarat mama fetei. Alexia s-a nascut pe 3 iunie 2000 si la varsta de aproape 11 ani are chiar un blog personal, unde parintii o ajuta sa-si posteze creatiile - scrie poezii. De asemenea, isi dezvaluie acolo experientele din calatorii. Sursa: Ananova.com

Fotograful nevăzător

Unii oamenii uimesc prin ambiţia şi determinarea de a-şi depăşi condiţia. Acesta este şi cazul slovenului Evgen Bavcar, în vârstă de 65 de ani, care îşi dedică timpul fotografiei în ciuda faptului că este nevăzător, notează odditycentral.com, citat de evenimentul.ro Înainte de a împlini 12 ani, Bavcar a suferit două accidente grave din cauza cărora a rămas fără vedere. La aproape patru ani de la aceste incidente tragice, slovenul a intrat în contact pentru prima dată cu un aparat de fotografiat. Prima imagine surprinsă de Evgen a fost cu o fată pe care o îndrăgea în perioada adolescenţei. În acel moment, el şi-a dat seama că putea face fotografii chiar dacă era nevăzător. „Fotografiez ce îmi imaginez. Originalele se află în mintea mea. După ce creez o imagine mentală, trec la realizarea unei poze care încearcă să redea cât mai bine lucrurile pe care eu mi le-am închipuit. Imaginile mele sunt foarte fragile, dar deşi nu le-am văzut niciodată, ştiu că ele există”, a povestit Evgen Bavcar. Creaţiile fotografului sloven au fost expuse în numeroase galerii de artă din lume şi chiar au fost incluse în publicaţii de specialitate.

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Spectacol pentru bătrânii de la Leorda

Taraful „Entuziaştii” al Filialei Nevăzătorilor Botoşani, dirijat de Valentin Popa, a susţinut în această după amiază un concert la invitaţia directorului Centrului de Asistenţă şi Îngrijire din Leorda, Carmen Şmit. Împreună cu taraful şi soliştii săi, a cântat şi Mărioara Borcan, beneficiară a Centrului de Integrare prin Terapie Ocupationala "Lucie Lecomte", Mihăiţă Enache şi alţi mici solişti. Finalul a aparţinut Trupei „Parol” de la Asociaţia „Arlechin”, care a interpretat două scenete. La spectacol a asistat şi preotul de caritate Mihai Popa.

Tradiţii şi colinde la S.C. "Cartonajul" SRL Botoşani. Jos pălăria pentru artiştii amatori, care au dat dovadă de talent şi mult umor

joi, 22 decembrie 2011

Moş Crăciun... literar

Recent, a văzut lumina tiparului, la Editura Agata, volumul „50 de ani de viaţă în penumbră pentru nevăzătorii botoşăneni”. Cartea, care a apărut şi în varianta audiobook, a fost tipărită în cadrul proiectului cu acelaşi nume, finanţat de Primăria Botoşani şi cofinanţat de Filiala Nevăzătorilor Botoşani. Volumul cu tentă istorică a fost oferit spre vânzare nevăzătorilor botoşăneni, banii adunaţi fiind folosiţi pentru a oferi daruri de Crăciun unor nevăzători ce se constituie în cazuri sociale ce necesită un plus de atenţie. Practic, „Moş Crăciun literar” a ajuns la semeni de vârsta a treia cu probleme de vedere, dar şi la nevăzători tineri, cu copii mici, care s-au bucurat realmente la primirea cadourilor.

Moş Crăciun şi ajutoarele sale au venit astăzi la copiii cuminţi de la Filiala Nevăzătorilor Botoşani

"Complici" ai Moşului: Estera Colesniuc şi Tudorel Tupiluşi

marți, 20 decembrie 2011

Taraful "Entuziaştii", al nevăzătorilor botoşăneni, în recital la Secţia de neuropsihiatrie din Parcul Tineretului

Eveniment organizat de Centrul de Sănătate Mintală Botoşani,sub bagheta instructorului ergoterapeut Aida Boţan Şuster.

duminică, 18 decembrie 2011

Card bancar pentru nevăzători

Bank Austria a lansat în acest an un card bancar pentru nevăzători, sub sigla Maestro, utilizabil in toată reţeaua UniCredit, proprietarul instituţiei financiare austriece. Grupul italian UniCredit este prezent şi în Romania, dar deocamdată acest card nu va fi lansat si pe piata locală. "În etapa de testare a noului card, Romania nu se va afla intre ţările în care vom emite cardul pentru persoanele cu dificultăţi de vedere. Singura ţară unde va circula cardul în afară de Austria, în această primă etapă, va fi Italia, unde se află banca-mamă. Urmează şi etapa de extindere în reţeaua Bank Austria a automatelor bancare cu tastatură in sistem dual - clasic şi cu cifre în scrierea Braille, pentru nevăzători, au declarat, pentru Agerpres, reprezentanţii băncii. Noul card are inscripţionat numele băncii în alfabetul Braille (tactil), pentru ca posesorul să-l poată deosebi de celelalte carduri, este dotat cu CIP care conţine toate informaţiile de siguranţă despre utilizator. El a fost dezvoltat în colaborare cu Hilfsgemeinschaft, o societate de ajutorare a nevăzătorilor. (http://tiflo.ro)

Magazin on line de produse tiflotehnice

Magazinul de produse tiflotehnice al SC Anjo Web Design SRL este un magazin românesc online, din care puteţi comanda produse destinate nevăzătorilor: bastoane, ceasuri, ustensile de bucătărie, ustensile de scris, jocuri, jucării, materiale didactice, software, dispozitive de creare a etichetelor Braille şi audio şi multe altele. Detalii pe http://www.magazin-nevazatori.ro/

joi, 15 decembrie 2011

Ochelari revolutionari pentru nevazatori

In curand s-ar putea lansa pe piata niste ochelari extrem de pretiosi, caci acestia pot readuce lumina in ochii persoanelor nevazatoare. Ochelarii bionici, creati de oamenii de stiinta de la Oxford, folosesc niste camere minuscule si un computer de buzunar prin care purtatorii lor sunt alertati de eventualele obiecte si obstacole din fata lor. Acest accesoriu va fi de un real ajutor atunci cand nevazatorii trebuie sa mearga prin raioanele magazinelor, prin gari si alte locruri aglomerate. Ei vor putea chiar sa "citeasca" numerele de pe autobuze atunci cand asteapta in statie. Dispozitivul va citi numarul mijlocului de transport, care le va fi comunicat, printr-o casca, in ureche. Potrivit Daily Mail, ochelarii sunt extrem de usori si nu foarte scumpi, urmand a fi pusi la vanzare pe scara larga in anul 2014. Persoanele in varsta, cu retina afectata, vor avea foarte mult de castigat de pe urma lor, spun cei care i-au conceput. Tehnologia avansata a permis crearea acestor ochelari ce nu sunt deloc diferiti de cei normali, in afara pretului, de aproximativ 1.000 de lire sterline. Lentilele lor au niste diode minuscule atasate si camere de marirea unor gamalii de ac puse pe rama. Camerele vor capta informatiile (ceea ce ochii ar fi trebuit sa vada) si le vor transmite mini-computerului din buzunar. Acesta va procesa informatia si o va simplifica pana va deveni un model format din puncte. Ledurile si lentilele se vor aprinde in functie de obstacol. Astfel, informatii vitale vor fi transmise utilizatorilor referitor la ceea ce se afla in fata lor. O lumina intermitenta poate reprezenta o fiinta, in timp ce una stabila poate semnala un obiect. In timp ce aceasta informatie poate parea nefolositoare pentru cei cu vedere buna, pentru nevazatori reprezinta o raza de speranta spre un trai mai apropiat de cel normal. Ochelarii le vor permite sa circule singuri cu mijloace de transport in comun si sa fie mobili in spatii pe care nu le cunosc indeajuns de bine si in care altfel nu s-ar fi incumetat sa ajunga. Vor urma testele de laborator inainte ca 120 persoane nevazatoare sa participe la un studiu in care ochelarii sa fie pusi la treaba in teren.(www.ziare.com)