La sediul Filialei Nevăzătorilor a fost organizată prima ediţie a “Şezătorii bobocilor”, la care s-au înscris elevi cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani.
Micii nevăzători, cei mai mulţi fiind elevi ai Liceului “Moldova” din Târgu Frumos (pentru elevi cu deficienţe de vedere) au venit cu părinţii, dar şi cu copii, de vârsta lor, pe post de susţinători. Micuţii au dat dovadă de foarte multă imaginaţie în spaţiul şezătorii – concurs. Unii au spus poveşti, alţii au interpretat mici scenete de teatru, doi mici recitatori optând pentru “Cuţu şchiop" – Andrei Ţilea, dar şi pentru un fragment din "Luceafărul” – Tony Toma.
Participanţii au fost foarte încântaţi de proba în care au fost invitaţi să cânte, ei abordând toate genurile şi cântând chiar şi la instrumente. La întrebarea – surpriză cel mai interesant răspuns a fost formulat de Iulian Gheorghiu. Întrebat ce daruri le-a făcut părinţilor de ziua lor sau de Sărbători, Iulian i-a înştiinţat pe adulţii prezenţi că nu e nevoie să cheltui bani pe cadouri, pentru părinţi cel mai important fiind să-i iubeşti! În final, juriul i-a acordat premiul I lui Eusebiu Toma, un talentat interpret la orgă, dar şi un foarte bun actor, precum şi un copil cu multă imaginaţie. Locul II a fost ocupat de Maria Băcăoanu (o talentată solistă de muzică populară), iar locul III de Ţilea Claudia. Toţi copiii au fost răsplătiţi cu diplome, premii în bani şi dulciuri din partea Filialei Nevăzătorilor Botoşani. Tudorel Tupiluşi, preşedintele Filialei, i-a încurajat să-şi cultive talentele şi să înveţe bine, pentru că ei vor fi cei ce vor lua locul celor ce conduc actualmente asociaţia botoşăneană. În plus, i-a invitat pe Maria Băcăoanu şi pe Eusebiu Toma să însoţească Taraful nevăzătorilor Botoşani în suita de concerte ce vor avea loc în această toamnă în judeţ, în spaţiul unui proiect finanţat de Consiliul Judeţean Botoşani.
O unda este viata noastra
Acum 10 ani