În România, spre deosebire de ţările din jur, nu există un aşezămînt unde să li se poarte de grijă celor ce-şi pierd vederea în urma unor accidente sau boli şi unde să li se dezvolte condiţii de recalificare profesională. Din această raţiune, nevăzătorii organizaţi în Asociaţia Naţională de profil au decis să construiască o astfel de instituţie, numită Centru Socio-Profesional şi de Reabilitare. Construcţia a început în Bucureşti, în Cartierul „Vatra Luminoasă”, pe un teren rămas din suprafaţa achiziţionată pentru orbi, la începutul secolului XX, de Regina Elisabeta şi Regele Carol I. Nevăzătorii din România au donat până acum o sumă relativ importantă pentru construirea Centrului de Reabilitare, doar botoşănenii contribuind cu 15.000 RON. Iniţiatorii proiectului sunt convinşi că persoanele cu probleme vizuale vor sprijini această iniţiativă în continuare, dar că şi semenii lor vor da o mână de ajutor. „În acest sens, toţi cei capabili să rezoneze cu nevăzătorii din România pot dona, în perioada 2 aprilie - 17 mai, cîte 2 euro trimiţând un SMS la acelaşi număr, 879, în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote. În Romtelecom pot apela numerele: 0900.900292, pentru a dona 2 euro; 0900.900295, pentru a dona 5 euro şi 0900.900290, pentru a dona 10 euro”, precizează Tudorel Tupiluşi, preşedintele Filialei Nevăzătorilor Botoşani. Toată această campanie va culmina cu un Teledon, ce va avea loc pe 9 mai 2009, în studiourile Televiziunii Române. Cu amintita ocazie, personalităţi din diverse domenii, oameni de valoare şi notorietate, vor da credit demersului nevăzătorilor. Prin prezenţa lor la Teledon, vor încerca să-i convingă pe telespectatori să sprijine construcţia centrului de reabilitare. În paralel, în acelaşi scop, este organizat Turneul Naţional Stradivarius. „Este vorba de 15 recitaluri ale violonistului Alexandru Tomescu şi ale pianistului Horia Mihail, ce vor fi susţinute în Bucureşti, la Ateneul Român şi în alte 14 oraşe importante din România în perioada 14 aprilie – 18 mai. La toate concertele turneului Stradivarius 2009 se vor putea face donaţii pentru Centrul de reabilitare, iar vânzările CD-urilor Stradivarius vor contribui la strângerea de fonduri”, completează Tudorel Tupiluşi.