Alfabetul Braille, o şansă la o viaţă normală

* În alfabetul folosit de cei cu deficienţe de vedere, literele de la A la Z sunt compuse din puncte ieşite în relief care pot fi simţite cu ajutorul degetelor *
Sistemul a fost creat de Louis Braille în 1825, în acest an împlindu-se două secole de la naşterea celui ce a creat un alfabet ce a schimbat, radical, viaţa nevăzătorilor. Toată construcţia se bazează pe o matrice de şase puncte aranjate pe două coloane de câte trei puncte. Pentru a atinge un număr cât mai mare de caractere şi simboluri, sistemul apelează la numeroase aranjamente ale celor 63 de combinaţii de puncte ale grupului fundamental - ce alcătuiesc litere, numere, semne de punctuaţie, cuvinte obişnuite. Se pot reprezenta, conform wikipendia, un număr mult mai mare de semne din diverse sisteme, cum ar fi cel matematic, logic, muzical etc. Sistemul Braille se foloseşte de asemenea de context pentru a conferi aceluiaşi aranjament de semne sau combinaţie de puncte semnificaţii multiple. Braille poate fi scris de mână - de la dreapta la stânga - cu ajutorul unui punctator pe hârtie. Când foaia este întoarsă pe dos, punctele ies în relief, iar textul poate fi citit de la stânga la dreapta; se poate realiza şi cu ajutorul instrumentelor clasice, tăbliţă şi punctator, cu maşini de scris (analoage celor de dactilografiat) sau cu ajutorul tehnologiei de acces (imprimante Braille analoage celor standard).
Ajutor nesperat în ştergerea barierelor dintre categorii sociale
Sandu Surugiu e maseur la Spitalul de Recuperare din Botoşani. Om în toată firea, căsătorit, cu trei copii deja mari, e perfect conştient că pentru el, ca nevăzător, inventarea alfabetului braille a însemnat cea mai importantă modalitate de a ajunge unde este acum. “Mulţumită sistemului creat de Braille, am reuşit să fac o şcoală generală şi un liceu. Fiind nevăzător din naştere, am învăţat acest alfabet de la vârsta de şase ani. Numai aşa am reuşit să citesc multe cărţi care erau tipărite special pentru nevăzători. Mi-au fost dragi “Aventurile lui Tom Sawyer”, “Coliba Unchiului Tom” ş.a. Citind mult, am reuşit să-mi dezvolt vocabularul şi să cunosc aspecte ale vieţii pe care altfel n-aş fi avut de unde să le ştiu. Tot mulţumită alfabetului Braille, am izbutit în primii ani de şcoală să învăţ să cânt la vioară. Mai târziu, am urmat liceul sanitar. Fiindcă nu erau cărţi, mi-am luat notiţe în Braille şi m-am descurcat. Soţia am cunoscut-o prin intermediul unei foste colege de şcoală generală. Cu felul meu de-a fi am reuşit s-o fac să înţeleagă că şi noi nevăzătorii suntem oameni normali, putem avea o familie ca oricare alţii şi copii pe care să-i educăm pentru a fi la nivelul celor care au părinţi văzători”, rememorează Sandu. Tot în opinia lui, Louis Braille merită să fie considerat unul dintre cei mai mari inventatori ai lumii. Opinie perfect justificată, din moment ce soţia lui, Angela, mărturiseşte că alfabetul inventat de francez îi este util zi de zi lui Sandu, la lucru. “Pentru a ţine o evidenţă a bolnavilor care îi vin la masaj, îşi ia notiţe în Braille şi aşa se poate organiza foarte bine”, explică ea.
“Un factor de echilibru între mine şi lume”
Pe Paraschiva Seliman tatăl ei a dus-o la Târgu Frumos încă de la grădiniţă, la şase ani. “Mai târziu, îmi amintesc o învăţătoare ce mi-a pus în mână un obiect metalic de formă dreptunghiulară, care se desfăcea în două părţi. O parte avea găuri mai mari, iar cealaltă, pe exterior, avea nişte puncte în relief. Mai târziu am aflat că era vorba de o plăcuţă de scris în Braille. Dintotdeauna, Braille-ul a fost şi a rămas factorul de echilibru între mine şi lumea ce mă înconjoară. Cu ajutorul acestui alfabet am reuşit să mă cultiv. Să citesc cărţi, dar şi să îmi aştern gândurile pe hârtie. Într-un cuvânt, prin acest sistem de scris şi citit am reuşit să devin un om ca toţi ceilalţi. Acum, de când au apărut calculatoarele, “citesc” literatură în format audio, cu toate că aş vrea să mai citesc Braille, dar nu se mai tipăresc cărţi. Era calculatoarelor ne-a adus şi pe noi nevăzătorii mai aproape de lumea normală. Este un câştig imens faptul că apeşi o tastă şi afli tot ce îţi doreşti”, recunoaşte Paraschiva. Chiar şi într-un timp în care se tipăreşte puţin în Braille, Paraschiva rămâne cea mai rapidă cititoare în Braille de la Botoşani, abilitate mulţumită căreia a călătorit mult, în ţară, la concursuri având ocazia să întâlnească mereu alţi şi alţi oameni. “Am reuşit şi eu să învăţ trei oameni alfabetul Braille. În şcoală m-a rugat o pedagogă, văzătoare, care voia să ne poată urmări la lecţii, iar două rude au fost pur şi simplu curioase” spune, amuzată, Paraschiva.
Mulţi au pornit la drum cu literatura română şi rusă
Neculai Bunduc a fost timp de 18 ani preşedinte al nevăzătorilor botoşăneni şi e un om a cărui vorbă are greutate. Ajuns la pensie, e convins că dacă alfabetul Braille n-ar fi existat, ar fi rămas fără instrucţie. “Pe vremuri, la şcoală, chiar se învăţa carte. Mulţi au învăţat meserii şi au devenit apoi maseuri sau telefonişti, în timp ce alţii şi-au câştigat la maturitate pâinea la perii, mături sau nasturi. Îmi aduc aminte biblioteca de la Şcoala “Vatra Luminoasă” de la Bucureşti. În prima vacanţă am rămas acolo şi am citit foarte mult. Prima carte a fost “Povestea vorbei”, de Anton Pann. Apoi am citit Rebreanu, Sadoveanu. Erau foarte multe cărţi din literatura rusă. Mare literatură! În timp, mi-a plăcut Hugo, Thomas şi Heinrich Mann, Dickens, Daniel Defoe. Teatru am ascultat de mic, la difuzor. Seara, la 10, ne închideau difuzoarele. Îmi aduc aminte că într-o zi elevii au făcut răzmeriţă în toată legea şi apoi nu le-au mai închis. Dimineaţa era teatru pentru copii, piese celebre. Nu ştiu de ce, teatru în Braille s-a tipărit mai puţin, eu am citit doar “O scrisoare pierdută”, povesteşte Neculai Bunduc.
Lectura cu degetele, care pătrunde până–n creier…
Fostul preşedinte e necăjit de faptul că numărul cititorilor în Braille e într-o continuă scădere. “Când am făcut eu şcoala, 8 – 9 dintr-o clasă erau cititori adevăraţi. Astăzi, puţini mai învaţă cu adevărat Braille şi mai puţini îl utilizează. La concursuri nu prea vezi oameni sub 40 – 50 de ani. Faptul că nu mai citesc dăunează pregătirii multora. Pentru instrucţia copiilor, tot Braille ar trebui să rămână de bază. Eu şi acum, când mă pregătesc pentru un concurs, îmi iau notiţe. Iar când citesc o carte, dacă nu o fac cu degetele ca să-mi pătrundă până-n creier, nu mă pot pregăti! Eu citesc cu un singur deget, de la mâna stângă, pentru că aşa m-am obişnuit. Alţii citesc cu 2 – 3 degete şi sunt mult mai rapizi. Evident, e nevoie de o anume sensibilitate a mâinii pentru acurateţea lecturii… Cât priveşte memorarea, este de genul “fotografic”, numai că noi “fotografiem” cu degetele…”, dezvăluie Neculai Bunduc. Dacă nevăzătorii din naştere merg, în majoritatea cazurilor la o şcoală specială şi învaţă să scrie şi citească în Braille, nu acelaşi lucru se întâmplă cu cei ce îşi pierd vederea la maturitate. “Pentru “tardivi”, am înfiinţat în ’95 la filială un cerc de învăţat Braille. Din păcate, singura care a avut suficientă voinţă să-nveţe a fost o fată din Darabani, restul, nici gând”, încheie Neculai Bunduc. În opinia lui Cezar Vieru, care are un rest de vedere, încet – încet, acest sistem de scriere şi citire o să dispară. Poate şi fiindcă suntem în mileniul III, când au apărut atâtea alternative pentru nevăzători şi poate şi pentru că a fost un alfabet care, precum maurul lui Shakespeare, şi-a făcut datoria, aşa că poată să moară… (Carmen MORARU, Monitorul de Botoşani)

Nevăzătorii botoşăneni au celebrat bicentenarul „Louis Braille”

Sâmbătă, au fost organizate la Botoşani fazele pe filială ale Concursurilor „Prietenii cărţii Braille” şi „Lectură corectă şi rapidă în Braille”, la care s-au înscris trei, respectiv patru nevăzători. În memoria lui Louis Braille, ce a inventat alfabetul pentru persoanele lipsite de vedere (ce îi poartă numele), primul concurs a avut drept tematică viaţa tânărului nevăzător francez ce a făcut la 20 de ani o descoperire epocală şi de la a cărui naştere s-au împlinit în ianuarie două sute de ani. „La „Prietenii cărţii Braille” pe primul loc s-a situat Neculai Bunduc - cu punctaj maxim, Vasile Surugiu a ocupat locul secund, în timp ce Constantin Surugiu a fost recompensat cu menţiune. Şi în acest an, Paraschiva Seliman s-a dovedit cea mai rapidă cititoare în Braille din filială, pe locul doi clasându-se Constantin Surugiu. Nevăzătorii clasaţi pe primul loc la cele două concursuri vor reprezenta filiala la faza zonală, ce va fi organizată în aprilie. Prezentă în juriu, (alături de muzeograful Gheorghe Median şi preşedintele Filialei nevăzătorilor Botoşani, Tudorel Tupiluşi), Doina Dreţcanu, preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, şi-a manifestat întreaga disponibilitate în rezolvarea problemelor cu care se confruntă această categorie socială, tot ea ţinând să ofere un premiu de consolare, de 50 RON, pentru Constantin Surugiu, ce a obţinut menţiune la primul concurs. Toţi ocupanţii unui loc pe podium au primit din partea Filialei nevăzătorilor Botoşani premii în bani. (Carmen MORARU)

Bicentenar Louis Braille - Inventatorul alfabetului utilizat de orbi

Acest an, 2009, care marcheaza bicentenarul Louis Braille, ne ofera prilejul de a aduce in centrul atentiei figura tanarului nevazator francez care, la numai 20 de ani in 1829, cu ideea sa geniala, descoperind alfabetul punctiform, a schimbat istoria semenilor sai. Un om simplu, intr-un moment de gratie sau, dupa celebra expresie a lui Napoleon, soldatul umil care si-a descoperit bastonul de maresal.
Louis Braille este personalitatea care, fara indoiala, i-a salvat pe orbii din lumea intreaga, scotandu-i din imperiul obscur al analfabetismului, al incapacitatii de munca si a umilintei totale cu care ii trata societatea in care traiau.
S-a nascut la 4 ianuarie 1809 in comuna Coupvray, departamentul Seine et Marne, la sud-est de Paris, spre marea bucurie a parintilor lui, tatal, Simon-Rene Braille, nascut la Coupvray, la 6 septembrie 1764 si mama, Monique Baron, casatoriti la 5 noiembrie, 1792. Fericirea aceasta nu va dura insa mult timp, din cauza ca fatalitatea il va osandi pe micutul Braille sa-si piarda vederea, ranindu-se cu un cutitas din atelierul tatalui sau, la unul din ochi, care repede se va infecta; va fi afectat pe nesimtite si celalalt ochi, ducandu-l la orbire, cu toate incercarile parintilor de a gasi leac fiului lor, la medici oftalmologi renumiti, din Paris si din alte localitati.
Dupa aceasta nenorocire parintii ii acorda fiului lor infirm o atentie deosebita in dezvoltarea intelectuala. La varsta de sapte ani il inscriu la scoala primara din comuna natala, cu aprobarea directorului scolii si cu mentiunea "experimental". Aici isi va insusi micul Braille, exclusiv pe cale auditiva, primele cunostinte, intr-un proces de scolarizare incomplet si deficitar. Dupa doi ani, dandu-si seama de dezavantajele majore ale solutiei adoptate, parintii il vor inscrie la Institutul National al Tinerilor Orbi din Paris, unde va deveni un cursant foarte studios.
In institut manualele si cartile erau tiparite cu litere latine, formate din maximum douasprezece puncte, sistem destul de greu spre a fi perceput de simtul tactil al rozetei digitale de la maini.
Cum problema modului de reprezentare a literelor de catre nevazatori era una de mare insemnatate, conducerea institutului parizian decide sa alcatuiasca o comisie care sa studieze aceasta chestiune.
Responsabil va fi numit Louis Braille, proaspat absolvent. Comisia avea drept sarcina analizarea, timp de 6 luni, a sistemului de scriere punctata a lui Charles Barbier, pentru a putea elabora apoi un nou sistem, pe deplin accesibil simtului tactil digital.
Dar sa vedem cine este Charles Barbier. Ciudat personaj mai este si acest Barbier de la Serre! Unul din acei utopisti pe care ii gasesti intotdeauna la obarsia oricarei idei fecunde. S-a nascut la Valenciennes, la 18 mai 1767. Tatal lui, controlor la fermele regale, profitand de o dispozitie care deschidea portile scolilor militare „copiilor din familiile fara avere, dar care descindeau din cel putin patru generatii de nobili” il inscrisese la una din aceste scoli, de unde iesi ca ofiter de artilerie. Inca de pe vremea aceea era trist din fire si ii placea singuratatea. Cand a izbucnit Revolutia emigra in America, unde se spune ca si-ar fi castigat existenta practicand meseria de masurator de terenuri si a trait printre indieni (pieile rosii). Se inapoie in Franta in vremea cand imperiul aduse oarecare stabilitate in tara. (Exista oarecare motive de a crede ca este vorba de scoala din Brienne. Daca este asa, intr-adevar Bonaparte i-a fost coleg. Se stie ca el a locuit la Brienne de la 1779—1783).
Gloria lui Charles Barbier, din punct de vedere psihologic, a fost de a descoperi ca punctul in relief este singurul care satisface nevoia cititului tactil; in orice caz, insa nu putem vorbi de o intuitie de geniu. Sa nu uitam ca scrierea denumita „expeditivul francez” a fost imaginata pentru militari si pentru diplomati si ca acest sistem, conceput pentru cei cu vedere, comporta deja puncte si linii, care puteau fi scrise cu creionul sau cu tocul. Daca intre timp capitanului de artilerie i-a venit ideea reliefului, la inceput nu s-a gandit de loc la orbi, ci la nevoia in care se putea afla un ofiter in campanie care trebuia sa expedieze noaptea o telegrama - de unde si numele de „scriere nocturna” - fara cerneala sau creion si de a putea multiplica repede numarul exemplarelor prin simpla apasare.
Dar poate ca va veti pune intrebarea cum a intrat Charles Barbier, capitanul de artilerie, in legatura cu nevoile orbilor de scriere si citire intr-o perioada in care mijloacele de comunicatie erau slab dezvoltate?
Iata cum presupunem ca trebuie sa se fi intamplat lucrurile: in 1819 Barbier expunea la Muzeul de produse industriale, instalat in curtea palatului Luvru, o masina care grava fara sa se vada, plansele scrierii secrete combinate. Stim insa prea bine dintr-o dare de seama aparuta in Mercure technologique, ca si Institutul Regal al Tinerilor Orbi expunea la acel muzeu. Aveau loc probabil si un fel de exhibitii cu elevii, care se produceau in fata publicului citind si lucrand. De buna seama, vizitand standul, Barbier a putut vedea cat de penibila era manuirea acelor carti mari si cat de anevoioasa descifrarea caracterelor obisnuite, imprimate pur si simplu in relief inalt, improprii degetelor. Astfel si-a dat probabil seama ca nu se putea scrie decat compunand ca zetarul si s-a gandit sa faca o apropiere intre acest sistem si al sau.
Este foarte probabil ca alfabetul clasic Barbier si care a dat nastere alfabetului Braille, sa dateze din 1822. Tot din aceasta epoca trebuie sa fie si rigleta Barbier, mama rigletei Braille.
Dupa studii ample, trecute prin filtrul propriilor cunostinte ca orb, Braille reuseste sa creeze un sistem de scriere cu litere alcatuite din cel mult 6 puncte,cu ajutorul carora, prin combinatii si permutari, se obtin 63 de semne.
In 1827 s-a transcris in sistemul tanarului Braille, fragmente din Gramatica gramaticii, iar in 1829 Gramatica lui Noel si Chapsal. In acelasi an a aparut primul expozeu al metodei celei noi de scriere, sub titlul: "Procedeu pentru scrierea cuvintelor, a muzicii si a muzicii bisericesti plain-chant, cu ajutorul punctelor, pentru uzul orbilor si oranduit pentru ei de L. Braille, repetitor la Institutul Regal al Orbilor, Paris, 1829". De la anuntarea acestui sistem, Braille va mai lucra inca 8 ani, timp in care va face multe modificari in sensul de simplificare si de adaptare la simtul tactil al degetelor. Va face multe testari cu colegi de-ai sai si va observa care sunt cele mai bune si mai practice solutii care sa nu creeze confuzie si nici sa nu fie foarte dificil de abordat, asa cum era sistemul lui Charles Barbier. A urmarit rapiditatea la scriere si citire si utilizarea eficienta a hartiei pentru a nu crea carti foarte mari si dificil de manevrat. In acest sens el spunea: "Procedeele noastre de scris si de imprimat ocupa mult loc pe hartie; trebuie deci sa ne restrangem gandirea in cat mai putine cuvinte".
In anul 1837 Braille isi va desavarsi sistemul care ii va purta si numele si cu nesemnificative adaptari si schimbari, specifice diferitelor limbi, se utilizeaza si astazi de catre orbii din toata lumea. Acest sistem cuprinde alfabetul, semnele de ortografie si punctuatie, simbolurile utilizate in matematica, fizica si chimie, cifrele arabe si romane, precum si sistemul de notatie muzicala.
Semnele Braille isi schimba sensul in functie de context, intocmai ca tastele la calculator sau la telefonul mobil si, in acest fel, sistemul lui Braille poate acoperi toate nevoile utilizatorilor din toate limbile si pentru toate trebuintele, acum si in viitor.
Sunt celebri si deloc foarte numerosi oamenii care au reusit, de-a lungul istoriei omenirii, sa intervina universal in planul comunicarii, prin inventiile sau inovatiile lor. Gratie alfabetului Braille si al sistemului sau de scriere, s-au infiintat tipografii in majoritatea tarilor din lume si s-au tiparit carti din toate domeniile de activitate, nevazatorii avand astfel sansa de a le citi.
Louis Braille a fost cunoscut printre colegi si ca un bun pianist si organist.
Fatalitatea va hotari ca Louis Braille sa se imbolnaveasca de tuberculoza, boala care, timp de 17 ani il va chinui, distrugandu-l fizic si psihic.
La 6 ianuarie 1852 se va stinge din viata, fiind inmormantat alaturi de tatal sau, si de una din surori la cimitirul din comuna natala.
Drept recunostinta a cetatenilor din comuna sa, in anul 1857 se infiinteaza, in casa lui natala, muzeul ce-i poarta numele, iar in 1878, prin colecta publica, i se ridica un monument turnat din fonta si bronz, inaugurat 10 ani mai tarziu.
Nevazatorii din intreaga lume trebuie sa fie de asemenea recunoscatori poporului francez, pentru ca a stiut sa pretuiasca un erou adevarat si, in semn de suprema si eterna apreciere, a transportat ramasitele pamantesti ale lui Louis Braille la Pantheon, procesiune desfasurata, dupa cum consemneaza presa vremii, in prezenta a numeroase personalitati pariziene. (Constantin Surugiu, Evenimentul de Botosani)

17 femei premiate la "Gala valorilor feminine" Botoşani

Municipalitata botoşăneană a organizat sambătă seară un spectacol deosebit dedicat zilei de 8 martie. 17 dintre femeile care au contribuit la punerea in valoare a Botoşanilor au fost premiate de reprezentanţii municipalitatii pentru implicarea şi pasiunea cu care s-au dăruit meseriei lor. Spectacolul a fost construit pe două planuri. Pe de o parte a fost gala de decernare a premiilor pentru doamnele care au facut ca numele orasului sa se auda in tara si in strainatate, iar pe de alta parte spectacolul oferit de copiii de la Asociatia Culturală Cheia Sol si Vivat Veselia in final. Copiii de la Cheia Sol au organizat spectacolul sub forma unei campanii electorale incercand sa atraga cat mai multe voturi adica aplauze prin cantecele interpretate. Premiile au fost acordate celor 17 femei pe domenii de activitate şi au fost anuntate de reprezentantii institutiilor care de altfel au facut propuneri pentru premiile galei. Doamnele premiate au fost urmatoarele:
Medicină:
Banacovschi Elena
Educatie:
Prof. Ciobanu Elena
Inv. Angelica Gherman
Teatru:
Elena Coriciuc-Ligi
Gabriela Nistorică
Cultură:
Lucia Olaru Nenati
Angela Paveliuc Olaru
Violeta Budăi-Damaschin
Dana Pietraru
Elena Florica Şuster
Muzica:
Maria CojocaruA
Asociaţia Nevăzătorilor:
Estera Colesniuc
Justiţie:
Olimpia Samoilă
Jurnalism:
Carmen Moraru
Afaceri:
Manuela Zarug
Sport:
Elena Iacob, antrenoarea de la Canotaj CS Botoşani
Politică:
Viorica Afrăsanei
(Botosaninews)

Pe scena Teatrului "Mihai Eminescu"

Prezentarea Esterei Colesniuc, ce a stat la baza nominalizării pentru prima ediţie a Galei Valorilor Feminine

S-a născut pe 1 mai 1967 la Suceava, unde a urmat şi cursurile şcolii generale. A absolvit Liceul Sanitar de balneo – fizioterapie, ale cărui cursuri le-a urmat la Cluj şi la Arad, specializarea obţinută fiind cea de asistent medical. Din 1985 lucrează la Spitalul Judeţean de urgenţă “Mavromati”, între timp finalizând şi cursuri postliceale la Bucureşti, tot în specializarea balneo – fizioterapie.
Prima poezie a scris-o în gimnaziu, iar la concursurile de recitări a participat de când era copil. În liceu, simpatiza cu Cenaclul literar “Mugurii Primăverii”, ce adunase în jur mulţi iubitori de poezie, participând activ la cercul literar al liceului. Primul loc intâi la o competiţie naţională l-a obţinut la “Centenarul Eminescu”, când Asociaţia Naţională a Nevăzătorilor a organizat un concurs de poezie şi critică eminesciană. Succesul din 1989 a fost reliefat în presa locală, de către Emil Iordache şi în Revista “Viaţa Nouă”, a Asociaţiei Naţionale a Nevăzătorilor.
În 2003, Estera Colesniuc a înregistrat un album – audio, “Golgota în amurg”, ce cuprinde recitări din lirica a 10 mari poeţi români. Cd-ul a fost publicat în Revista “Radar” în 2006, fiind difuzat în totalitate în 2008 la Radio România Actualităţi, în cadrul emisiunii “Lumina cuvintelor”. Despre “Golgota în amurg” s-a scris în revistele “Litera noastră” şi “Impact” şi s-au prezentat detalii la postul local de televiziune Tele M.
Anul 2008 a însemnat un nou loc I la o competiţie naţională pentru nevăzători, Estera Colesniuc ocupând locul I la Concursul de creaţie “Paşii profetului” de la Oradea. A fost un nou premiu intens mediatizat, în presa şi la televiziunea orădeană, în revistele “Litera noastră şi “Impact” şi din nou la “Radio România Actualităţi”.
Estera Colesniuc consideră poezia un fel de descătuşare a emoţiilor intense. Poate de aceea şi scrie doar din când, atunci când se adună emoţii mai puternice. Nu-i place să vorbească despre viitor, dar dacă e s-o facă, totuşi, se gândeşte la publicarea propriilor creaţii în varianta audio – book. Estera nu este doar un poet sensibil şi extrem de talentat, ci şi un om dedicat profesiei sale, dar şi Filialei Nevăzătorilor Botoşani, în activitatea căreia se implică în calitate de vicepreşedinte.

Distractie de nota 10 de Ziua Femeii

În seara zilei de 6 martie, 80 de membri ai Filialei Nevăzătorilor şi invitaţii lor - Georgeta şi Gheorghe Median, Ludwig Schibinschi, Valentin şi Carmen Popa, Mitică Ştefănescu şi soţia, precum şi Cristian Costăchel - au celebrat Ziua Femeii la Restaurantul „Mioriţa”. După un moment de reculegere în memoria lui Ioan Todeancă, preşedintele Filialei, Tudorel Tupiluşi, a urat „La Mulţi Ani” tuturor femeilor prezente, dar şi Angelei Surugiu şi soţiei lui Simion Munteanu, ce îşi aniversau ziua de naştere. Toate doamnele au primit din partea filialei flori şi ciocolate. În continuare, a fost organizată o tombolă, la care nevăzătorii botoşăneni au câştigat doar obiecte de strictă necesitate, de genul scrumiere, caserole pentru prânz, şorţuri şi prosoape de bucătărie, câte-un metru de croitorie ş.a.m.d. După amuzamentul stârnit de tombola organizată după „chipul şi asemănarea crizei”, a urmat un concurs de dans ce i-a pus la grea încercare pe concurenţi, ce au avut de-şi demonstrat abilităţile la vals, tango, muzică rock şi o inevitabilă manea, dar şi la câte-o horă, sârbă sau bătută ţărănească. În final, juriul condus de Laura Dănilă, preşedinta Comisiei de Femei din cadrul Filialei Nevăzătorilor Botoşani, a acordat premii tuturor perechilor, după cum urmează: Camelia Scripcaru şi Relu Matei – Premiul „Numainemaipomenit şi nemaiîntâlnit” pentru acrobaţie; Oltiţa şi Vasile Tupiluşi – „Trăiască maneaua” şi „Artă la sârbă”; Mona şi Costel Chiriac – „Artă şi expresivitate”; Familia Lupan – „Sobrietate”; Steluţa şi Costică Surugiu – „Sincronizare şi iubire neţărmurită”; Mihaela Pavel şi Neculai Mocuţă – „Armonizare şi ritm”. Cu stângul, mai exact cu o penalizare, a pornit Cristian Costăchel, ce şi-a părăsit de câteva ori partenera, pe Valentina Surugiu. Situaţia s-a mai dres pe parcurs, cuplul amintit urmând traseul „tatonare – dispută – realizare” şi slalomând şi prin zona „făgăduinţei”. Toţi dansatorii au primit premii în bani din partea Filialei Nevătătorilor Botoşani, realizatorul „Tavernei” donând premiul său. Înafara concursului au evoluat şi familiile Median şi Popa, ce au fost apreciate de juriu pentru graţie şi eleganţă. Seara s-a încheiat cu o mare horă, în care s-au prins toţi participanţii la petrecere.