Copiii nevăzători din 28 de judeţe nu pot merge la şcoală din cauză că direcţiile judeţene pentru protecţia copilului nu au decontat banii cheltuiţi pentru cazarea şi masa acestor elevi. Pentru că nu şi-a primit banii de opt ani, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) din cadrul Primăriei Sectorului 2 i-a evacuat, chiar în prima zi a noului an şcolar, pe cei 350 de copii orbi. Şcoala din Sectorul 2 unde învăţau era singura din sudul ţării pentru elevii cu această deficienţă. "Copiilor nevăzători li se refuză, practic, dreptul la educaţie, iar fascismul ăsta ordinar se cheamă ‘Protecţia Copilului’. Oricare ar fi fost motivele pentru care cheltuielile de întreţinere nu au ajuns la DGASPC, nu este vina acestor copii, iar soluţia nu era să îi dea pe ei afară din şcoală", a precizat preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România, Sergiu Ruba. Direcţiile judeţene de protecţia copilului trebuie să deconteze cheltuielile de cazare şi masă ale elevilor care învaţă în Bucureşti. În condiţiile în care DGASPC nu şi-a primit, de opt ani, banii cuveniţi din judeţe, soluţia găsită de primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a fost să nu mai plătească contravaloarea cazării şi mesei pentru copiii cu deficienţe de vedere. Iar asta după ce primăria a trimis direcţiilor judeţene, în cei opt ani, mai multe notificări cu privire la plăţile restante. "Numai anul trecut s-au plătit 28 de miliarde de lei vechi pentru aceşti copii", spun edilii. Potrivit Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, evacuarea copiilor orbi din şcoală este urmarea dezinteresului autorităţilor pentru problemele acestei categorii.
O unda este viata noastra
Acum 10 ani