În şedinţa sa din data de 15 mai, 2012, desfăşurată la Băile Felix(judeţul Bihor), Consiliul Director al ANR a aprobat cooptarea a doi noi membri în Colegiul de redacţie al revistei „Litera noastră”. Este vorba despre domnii Constantin Surugiu „(Botoşani) şi Tiberiu Păun (Bucureşti), care s-au evidenţiat în ultimii ani prin importante contribuţii aduse la dezvoltarea activităţilor culturale ale nevăzătorilor români.
Propunerea a venit din partea redactorilor revistei şi a beneficiat de susţinerea Comisiei de Cultură-Presă, a cărei reuniune anuală a avut loc în cadrul acţiunilor organizate de Filiala Bihor-Sălaj a ANR sub genericul „Zilele Homer”. În fapt, se exprimă astfel recunoaşterea unei realităţi evidente, întrucât cei doi nominalizaţi sunt – sau, după caz, au devenit – colaboratori de nădejde ai Serviciului Cultural naţional. Cum despre ambii s-a mai scris, nu voi insista asupra biografiilor lor, ci asupra plusului pe care îl reprezintă includerea lor printre realizatorii publicaţiei braille, pentru că, într-adevăr, dincolo de diferenţa de generaţie, fiecare aduce o notă personală foarte pregnantă de originalitate, concretizată în profesionalism, în iniţiative şi mai cu seamă în entuziasm.
La cei 52 de ani ai săi, Constantin Surugiu este, cu siguranţă, unul dintre cunoscuţii oameni de presă din rândul deficienţilor de vedere din ţara noastră. Nu întâmplător, şi-a strâns chiar articolele reprezentative într-o cuprinzătoare antologie, apărută la Botoşani, sub titlul „Preţul izbânzii”. Jurnalismul său se hrăneşte dintr-o pasiune intensă, dezvoltându-se, aş spune, pe două direcţii majore: socială şi practică. Distincţia este mai degrabă principială, menită a sprijini structurarea ideilor, întrucât, altminteri, ariile de interes amintite se află, neîndoielnic, într-o relaţie foarte strânsă. Articolele sale mizează fie pe valorificarea experienţei umane autentice, fie pe folosul informaţional direct adus cititorului-beneficiar. Iar asemenea abordări au făcut posibile materiale inedite despre un nevăzător de la ţară, despre un nevăzător ajuns angajat al poliţiei belgiene sau despre diverse aparate utile în activitatea de zi cu zi (pentru a oferi doar cele mai recente exemple). Ceea ce impresionează însă, indiferent de subiect, este bucuria consemnării.
Tiberiu Păun are 27 de ani, este profesor de limba engleză, lucrează la Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Buzău şi s-a remarcat mai cu seamă pentru faptul că a tradus, în mod exemplar, eseurile trimise de România, începând din 2010, la concursul „Onkyo Braille”, iniţiat de Uniunea Europeană a Nevăzătorilor. Riguros şi inventiv totodată, tânărul dascăl a căpătat, graţie contactului cu marea cultură a lumii, anvergură spirituală. Atrage atenţia deopotrivă prin eleganţa stilului şi prin consistenţa ideilor, în sensul în care izbuteşte performanţa, deloc comună, de a fi în acelaşi timp sistematic şi expresiv.
Recitesc profilurile abia schiţate şi-mi dau seama, cu regret, că, în pofida strădaniei de obiectivitate, din ele nu se întrezăresc, decât prea puţin, figurile tumultoase ale protagoniştilor. Căci, înainte de a fi inteligenţi apropiaţi ai condeiului, cei doi sunt firi incisive, care luptă cu tenacitate pentru ideile lor, degajând curaj şi optimism.
Colegiul de redacţie al revistei noastre nu se schimbă frecvent. Tocmai de aceea, evenimentului merită să i se pună în lumină atât perspectiva contextuală, sintagmatică, legată de oamenii propriu-zişi, cât şi dimensiunea mai amplă, paradigmatică, vizând procesul de transformare a revistei. Astfel, în această din urmă ordine de idei, înnoirea echipamentelor tehnologice şi diversificarea fără precedent a surselor de informare presupun cu necesitate o dinamică sporită, un suflu proaspăt. Fie-mi îngăduit să cred că este exact ceea ce aduc cele două achiziţii cu care se completează echipa.
Articol semnat de Mihai Dima, publicat în revista „Litera noastră”, numărul 6, din iunie 2012, anul LVIII, numărul 664.
