Este foarte important, în viaţă, să rezonezi cu lucrurile pe care le faci, să-ţi fie dragi, să-ţi placă. Nu de alta, dar dacă nu ai la suflet un demers sau altul, sincopele îţi însoţesc traseul şi totul pare mult mai greu decât este în realitate. Aşa se întâmplă, cred, şi cu competiţiile de cultură generală organizate pentru nevăzători. Într-o primăvară, când tematica de concurs a fost „extrasă” din volumul „India”, scris de Mircea Eliade, la Botoşani a intrat „în cursă” un singur concurent – Neculai Bunduc. Om cu o memorie de-a dreptul electronică, care mă uluieşte ori de câte ori mi-e dat să-i ascult răspunsurile impecabile. În urmă cu trei ani, Neculai Bunduc vorbea, în spaţiul unui interviu, despre scăderea continuă a numărului cititorilor în Braille. Cu totul altfel stăteau lucrurile cu decenii în urmă. "Când am făcut eu şcoala, 8 – 9 dintr-o clasă erau cititori adevăraţi. Astăzi, puţini mai învaţă cu adevărat Braille şi mai puţini îl utilizează. La concursuri nu prea vezi oameni sub 40 – 50 de ani. Faptul că nu mai citesc dăunează pregătirii multora. Pentru instrucţia copiilor, tot Braille ar trebui să rămână de bază. Eu şi acum, când mă pregătesc pentru un concurs, îmi iau notiţe. Iar când citesc o carte, dacă nu o fac cu degetele ca să-mi pătrundă până-n creier, nu mă pot pregăti! Citesc cu un singur deget, de la mâna stângă, pentru că aşa m-am obişnuit. Alţii citesc cu 2 – 3 degete şi sunt mult mai rapizi. Evident, e nevoie de o anume sensibilitate a mâinii pentru acurateţea lecturii… Cât priveşte memorarea, este de genul “fotografic”, numai că noi “fotografiem” cu degetele…”, dezvăluia, în 2009, Neculai Bunduc.
Viaţa unui nevăzător, subiect de interes major pentru cititorii în Braille
În 2012, volumul „Omul cu ochelari negri” scris de Ion Blăjan a „acţionat” ca un magnet, în competiţie intrând opt nevăzători botoşăneni. Pe mine, cel puţin, m-a impresionat faptul că au intrat în concurs doi nevăzători ce nu ştiu să citească „în Braille”, ei asumându-şi din start un „handicap” de 40 de puncte, din moment cu nu puteau citi întrebarea scrisă în Braille. Cu toate acestea, unul dintre ei, Constantin Chiriac, a obţinut menţiune la „Prietenii cărţii Braille”. Pe primul loc s-a situat Neculai Bunduc, cu punctaj maxim, revenit în competiţie după o perioadă de pauză. Următoarele locuri din concurs s-au decis la baraj, ele revenind Paraschivei Seliman şi lui Vasile Surugiu. Cu menţiune a mai fost recompensată şi Anişoara Văcălie. Premiile într-un concurs sunt importante, dar cred că, în fapt, toţi participanţii sunt câştigători, intrarea într-o astfel de cursă fiind o alternativă mai mult decât binevenită la rutina zilnică.
„La „Lectură corectă şi rapidă în braille” a câştigat, conform tradiţiei, Paraschiva Seliman. Baremul a fost îndeplinit şi de ocupanta locului II; Anişoara Văcălie. Audienţa a fost impresionată de „debutul” lui Alexandru Surugiu, ce s-a hotărât în ultima clipă să participe la concurs. Deşi a depăşit cu puţin baremul impus de regulament, a citit cu dicţie şi intonaţie, existând premizele unui plus de viteză pe viitor.
Învingătorii au primit premii în bani, oferite de Tudorel Tupiluşi, din partea filialei al cărei preşedinte este. Juriul l-a avut drept preşedinte pe muzeograful Gheorghe, domnia sa avându-i alături pe Daniela Juravlea, director adjunct DGASPC Botoşani şi pe preşedintele filialei, Tudorel Tupiluş.
Imaginea ce mi-a rămas pe retină, la finalul concursurilor, a fost cea în care Dragoş Văcălie – băiatul Anişoarei Văcălie – punea în cutia pentru donaţii, amplasată la filială la iniţiativa Doinei Geambaşu, o „cotă – parte” din premiile câştigate de mama sa. (Carmen MORARU)
O recomandare pentru dra Andreea: citaţi sursa atunci când preluaţi pasaje de pe bloguri. Nu de alta, dar e bâia în zilele noastre cu plagiatul!
http://www.buletindebotosani.ro/2012/04/03/concurs-de-citit-in-braille-la-botosani/
