La Botoşani, de ceva vreme, în faţa Prefecturii, a Primăriei şi a Teatrului „Mihai Eminescu” s-au adunat o mulţime de pietre (o parte au mai dispărut între timp...). Probabil că au pus-o şi ele de un protest, ceva, că altminteri nu înţeleg de ce ar fi trebuit să fie prezente taman în Piaţa Revoluţiei. După cum este bine ştiut, de vreo doi ani încoace a început marea borduriadă la noi, oraşul devenind un şantier în toată regula. Până acum pietrele sau, altfel spus - ”bordurile comuniste” - dispăreau rapid, fiind înlocuite cu altele. Probabil erau borduri de periferie şi de aceea nu mai ajungeau în Piaţa Revoluţiei... Acum, întrucât se lăfăiesc în buricul urbei, nu am rezistat tentaţiei de a face şi ceva fotografii. Lângă mine, un trecător comenta: „Oare ce vor pietrele astea de s-au adunat în Piaţa Revoluţiei? Din ele s-ar putea construi un palat”.
Aha… am zis eu. Asta e problema, pietrele s-au răsculat! Nu mai vor să fie borduri, ci vor să fie palat! Lăsând gluma la o parte, mă întreb, retoric: alt loc pentru depozitarea pietrelor nu se putea găsi? Sau nu era rentabil transportul lor, apropo de scumpirea motorinei şi a benzinei. E şi asta o afacere, mai ales că e pe bani europeni...
Din câte ştiu, mai toate suburbiile oraşului sunt lipsite de apă şi canalizare. Nu ar fi fost mai util un program în această direcţie? Suburbiile stau mai prost la capitolul utilităţi decât satele de pe malul Prutului, unde primăriile au făcut programe şi au alimentat cu apă localităţi întregi. Asta este, pe primul plan e profitul şi apoi oamenii.(Cezar Vieru)
