sâmbătă, 20 noiembrie 2010

"Biblioteca vie", la Botoşani. Un experiment inedit, nu-l rataţi!


Luni, la orele 10.00, demarează la Botoşani Proiectul „Bibioteca vie”, iniţiat de Filiala Nevăzătorilor Botoşani în parteneriat cu Biblioteca judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani. Ideea organizării pe aceste meleaguri a proiectului ce va prinde viaţă zilnic, între orele 10.00 şi 12.00, de luni până joi, în Sala de lectură a Bibliotecii judeţene „Mihai Eminescu” Botoşani îi aparţine lui Tudorel Tupiluş. Preşedintele Filialei Nevăzătorilor Botoşani a aflat detalii despre ineditul eveniment de la nevăzători braşoveni – ce au fost „cărţi vii” într-o bibliotecă similară, din zona lor.
Invitaţia organizatorilor a fost primită cu interes de reprezentanţi a numeroase comunităţi sau categorii profesionale din municipiu, botoşănenii având posibilitatea să „citească” săptămâna viitoare „cărţi vii” ce reprezintă etniile evreilor, ruşilor – lipoveni, armenilor, ucrainenilor şi romilor din Botoşani. Pe „rafturile” „bibliotecii vii” vor mai fi nevăzători botoşăneni: Constantin Surugiu, Costel Chiriac si Simion Munteanu, surzi (ce-l vor avea ca interpret pe preşedintele Filialei surzilor Botoşani – Mircea Horlăceanu), beneficiari ai Centrului de Sănătate mentală Botoşani, precum şi deţinuţi - venirea lor fiind posibilă în baza unui parteneriat încheiat cu Penitenciarul Botoşani. Pentru ca „Biblioteca vie” de la Botoşani să fie cât mai atractivă, organizatorii au mizat pe foarte multă diversitate, invitând şi artişti sau reprezentanţi ai unor profesii deosebite. Săptămâna viitoare se vor lăsa „citiţi” de publicul larg profesorul de canto Maria Cojocaru, actorul Ovidiu Ivan, istoricul Gheorghe Median, veteranul de război Ilie Pascal, poetul Lucian Alecsa şi ziaristul Dumitru Ivan. Zona religioasă va fi şi ea reprezentată într-o manieră echilibrată, de un preot – Toader Candrea şi un pastor – Dan Popovici. În fiecare zi, la Sala de lectură a Bibliotecii judeţene vor exista câte 5 „cărţi vii”, care vor răspunde întrebărilor „cititorilor”. Există şi alternativa ca participanţii să se „citească” între ei, în eventualele momente de respiro.
“Biblioteca Vie” este un concept internaţional, care se aplică deja în foarte multe ţări şi care începe să câştige teren şi în România.

Toleranţa – tema unui proiect inedit


* În jur de 100 de elevi de gimnaziu şi de liceu au fost protagoniştii unui experiment socio-educativ, găzduit de Casa Armatei Botoşani *
Iniţiativa Proiectului „Trăim alături de oameni ca noi” aparţine psihologului Robert Lupaşcu – consilier şcolar la Şcoala nr. 5 „Spiru Haret” Dorohoi. El a încheiat un parteneriat cu Filiala Nevăzătorilor Botoşani şi a organizat o excursie la Botoşani cu elevi de gimnaziu de la şcoala la care predă – cărora li s-a alăturat învăţătorul Iuliana Mândrescu, precum şi cu liceeni de la Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi - însoţiţi de profesorii Claudia Jişcanu, Dana Pavel şi de consilierul şcolar Sorin Aionesei. Lor li s-au adăugat elevii de la S.A.M. Plopenii Mari, comuna Ungureni – îndrumaţi de consilierul şcolar Sebastian Lupu şi – ad – hoc – elevii institutorului Corneliu Drescanu, de la Şcoala Dumbrăviţa – Ibăneşti.
„Ateliere de lucru”
Extrem de important, în formarea unor copii sau a unor tineri, e să reuşeşti să-i surprinzi, să le trezeşti interesul prin evenimente care să le meargă la suflet şi pe care să le reţină, ulterior. Poate din acest motiv elevii din cele trei localităţi ale judeţului au urmărit cu real interes „atelierele de lucru” improvizate în Sala Casei Armatei Botoşani. Cel mai mare succes l-a avut Constantin Surugiu, care le-a arătat cum lucrează un nevăzător la calculator şi cum se scrie în Braille, Steluţa Surugiu făcându-le elevilor demonstraţii cu un telefon mobil cu sinteză vocală. Terciu Veronel a adunat mulţi fani din rândul tinerei generaţii interpretând muzică clasică şi populară la orgă, în timp ce Paraschiva Seliman le-a explicat copiilor cum se citeşte în Braille. Elevii au fost la fel de interesaţi şi de cutiile de şah şi de table adaptate pentru nevăzători. După ce i-au urmărit jucând pe Neculai Bunduc, Anişoara Văcălie şi Costel Chiriac, au intrat şi ei în joc, fiind destul de dezamăgiţi că nu au reuşit să şi câştige.
„Legaţi la ochi”
În ultima parte a întâlnirii, psihologul Laura Dănilă, membră a Filialei Nevăzătorilor Botoşani, i-a provocat pe oaspeţi să intre „în pielea” unei persoane care nu vede. Sebastian Lupu, de la Ungureni, s-a lăsat legat la ochi, a experimentat mersul cu bastonul alb şi a realizat cât de greu îţi găseşti, fără să vezi, cheia de la uşă dintr-un mănunchi de alte chei. Copiii, de asemenea legaţi la ochi, au încercat să identifice obiecte de factură cât mai diferită, să treacă peste obstacole şi să facă faţă la fel şi fel de alte încercări.
După ineditul experiment, elevii de la Dorohoi şi de la Ungureni au vizitat Muzeul Judeţean Botoşani – invitaţi de istoricul Gheorghe Median şi o secţie de producţie unde lucrează nevăzători – unde gazdă le-a fost preşedintele nevăzătorilor botoşăneni, Tudorel Tupiluş. Copiii de la Dumbrăviţa - Ibăneşti au optat, împreună cu învăţătorul lor, pentru o vizită în redacţia Cotidianului „Monitorul de Botoşani” – unde au fost extrem de încântaţi de cele văzute şi aflate.

vineri, 5 noiembrie 2010

Un cip experimental l-a ajutat pe un nevazator finlandez sa-si recupereze o parte din vedere


Un finlandez orb in varsta de 46 de ani a reusit sa identifice litere si cadranul unui ceasornic dupa ce i-a fost implantat un cip experimental in Germania. Alti pacienti au prezentat la randul lor rezultate promitatoare. Cipul le permite nevazatorilor sa detecteze obiecte cu propriii ochi, spre deosebire de o tehnologie rivala din SUA ce foloseste o camera video atasata unei perechi de ochelari.Profesorul Eberhart Zrenner, de la Universitatea Tubingen din Germania si colegii sai de la compania Retina Implant AG au testat initial un cip plasat sub retina pe 11 nevazatori, scrie BBC News. Unii dintre ei nu au inregistrat nici o imbunatatire in urma implantului, afectiunea lor fiind prea avansata, insa majoritatea au reusit sa distinga obiecte luminoase. Doar atunci cand cipul a fost plasat cu mult in spatele retinei, in zona centrala (regiunea unde se formeaza imaginile), la trei pacienti, au fost obtinute cele mai bune rezultate.
Doi dintre subiecti isi pierdusera vedera din cauza unei afectiuni mostenite genetic, retinita pigmentara, iar cel de-al treilea suferea de o afectiune mostenita genetic inrudita – coroideremia. Prima dintre ele duce la degenerarea progresiva a celulelor din retina, rezultand in nictalopie (persoana vede normal numai noaptea sau in prezenta unei lumini slabe), vedere indreptata doar inainte si, in cele din urma, in orbire permanenta.
Cercetatorii germani au obtinut cele mai bune rezultate in cazul acestei afectiuni dupa ce au implantat cipul sub retina lui Miikka Terho, de 46 de ani, din Finlanda, care a reusit sa distinga tacamuri si o cana asezate pe masa, un cadran de ceasornic si sapte nuante diferite de gri. Finlandezul a reusit totodata sa se miste fara sprijin intr-o incapere si sa se apropie de oameni. Intr-o alta serie de teste, Miilkka Terho a citit litere, inclusiv numele sau, scris gresit in mod intentionat de catre cercetatori. Si-a dat seama ca prenumele sau avea aceeasi grafie cu cea a numelui soferului de curse finlandez Mika Hakkinnen.
„La trei sau patru zile dupa implant, cand totul s-a vindecat, am fost foarte surprins, exista activitate”, spune Miikka Terho pentru BBC. „Imediat dupa asta, cand ochii mei intalneau lumina, puteam distinge licariri, activitate pe care n-o cunoscsem pana atunci. Apoi, zi dupa zi, cand am inceput sa exersez, am inceput sa vad din ce in ce mai bine tot timpul”. Finlandezul a reusit in cele din urma sa citeasca litere antrenandu-si mintea sa distinga liniile componente care formeaza literele.
„Chiar daca am o vedere limitata, cipul ma va ajuta la orientare, sa merg pana undeva sau sa disting ce se afla in fata mea, chiar daca nu deslusesc toate detaliile marunte ale obiectului respectiv”, mai spune Miikka Terho. Cipul transforma lumina captata de ochi in impulsuri electrice care sunt pompate in nervii optici din spatele ochilor. Dispozitivul are o sursa externa de energie, iar in timpul primelor teste a fost conectat la un cablu cuplat la o baterie. Echipa germana lucreaza acum la un cip care sa fie alimentat de un dispozitiv prins in spatele urechii.
Aceasta reusita incununeaza singura incercare de pana acum de restaurare a vederii la oameni care sufera de afectiuni ale retinei(Hotnews)

joi, 4 noiembrie 2010

Imagini de la o emoţionantă şi instructivă întâlnire între nevăzătorii botoşăneni şi elevi din Dorohoi şi Ungureni

Iniţiatorul evenimentului a fost psihologul dorohoian Robert Lupaşcu. Copiii au aflat mai multe despre viaţa nevăzătorilor botoşăneni de la Neculai Bunduc, Paraschiva Seliman, Veronel Terciu, Constantin şi Steluţa Surugiu, Anişoara Văcălie, Costel Chiriac şi Laura Dănilă. Mai multe detalii săptămâna viitoare, în Monitorul de Botoşani.