Cuvintele din titlu sintetizează cel mai bine întâlnirea petrecută astăzi între membri ai Filialei Nevăzătorilor Botoşani şi doctorul Elena Cardaş. O altă întâlnire s-a petrecut anul trecut, în decembrie, când cartea „Bărbaţii altor femei”, scrisă de Elena Cardaş, a fost tematica unui inedit concurs de cultură generală, derulat, ca şi întâlnirea de astăzi, la sediul filialei.
Pentru timpul actual, tema „a alunecat” dinspre zona literară în cea a stării noastre de sănătate – de zi cu zi. Am auzit, nu o dată, semeni ce spun că e foarte uşor să te informezi ascultând emisiuni pe teme medicale de la radio sau de la televizor. Posibil, numai că în astfel de situaţii poţi asculta până te saturi discuţii ce nu rezonează cu problemele tale prezente şi viitoare. Cu altfel stau lucrurile în conversaţii directe şi extrem de libere cu un medic „open mind”. Azi, la vremea amiezii, când afară bătea un vânt venit dinspre vreo Siberie, am aflat sumedenie de lucruri pe care nu le ştiam.
S-a vorbit despre diete, despre limitele în care se încadrează glicemia, cum se manifestă şi care e primul ajutor în caz de infarct, ce faci atunci când circulaţia periferică şchioapătă sau când colonul e leneş. Alte subiecte s-au axat pe înlocuirea ţigării tradiţionale cu ţigara electronică, pe enunţul că centrul foamei şi cel al setei sunt foarte aproape în creier, motiv pentru care uneori primim semnale contradictorii (ni se pare că ne este foame şi nu ne săturăm cu nimic, când de fapt ne este sete!), în discuţie mai fiind şi studii legate de osteoporoză, precum şi de bariera până la care alcoolul e aliment (50 ml la alcool, 100 ml la vin şi 500 ml la bere – evident, separat!).
M-am convins, încă o dată astăzi, că aerul firesc şi profesionalismul sunt combinaţia ideală atunci când se creează un eveniment şi că orice „recidivă” e bine venită.(Carmen Moraru)
Un buchet de flori, virtual, pentru dr. Elena Cardaş