asociatianevazatorilorbotosani

Bucuria de a face sport, regăsită într-o competiţie de anvergură

2012-01-27T10:40:00.000+01:00

* După o pauză de cinci ani, la Iaşi s-a organizat Finala Campionatului naţional de atletism pentru nevăzători *Iniţiativa reluării unei tradiţii de succes i-a aparţinut lui Tudorel Tupiluşi, vicepreşedinte pe probleme sportive al ANR, de materializarea ideii ocupându-se, în parteneriat, Filiala Nevăzătorilor Iaşi şi Filiala Nevăzătorilor Botoşani. Multă vreme, atletismul intrase într-un con de penumbră din cauza unei decizii a Consiliului Director al ANR, care plafonase vârsta participanţilor la competiţii de acest gen la 40 de ani. Ridicarea interdicţiei, tot la nivelul forului decizional naţional, a permis relansarea întrecerilor atletice în rândul nevăzătorilor din România.

Demaraj dificil

Drumul spre o finală a unei competiţiei de atletism nu a fost unul lipsit de sinuozităţi, din moment ce doar 13 filiale au organizat calificări, în baza cărora s-a stabilit componenţa delegaţiilor pentru concursul naţional. Dând dovadă de reală ambiţie, au învins inerţia de zi cu zi 40 de sportivi din 13 filiale, la concursul ce a prins viaţă pe stadionul din Copou – Iaşi trimiţând atleţi filialele din Arad, Argeş, Botoşani, Bacău, Bihor, Bucureşti, Buzău, Dâmboviţa, Iaşi, Neamţ, Prahova, Satu Mare şi Timiş.

Entuziasm în rândul participanţilor

Încă din seara şedinţei tehnice a reieşit că mulţi nevăzători îşi doreau de mult să se reia competiţiile atletice. Marea majoritate a evenimentelor în care sunt implicaţi nevăzătorii din România sunt statice, fiind realmente nevoie de mişcare pentru menţinerea stării de sănătate a organismului. Tudorel Tupiluşi a cules urale în momentul în care a vorbit despre demersurile făcute pentru a nu mai exista limită de vârstă pentru atleţi, mulţi din cei veniţi la Iaşi fiind trecuţi de 40 de ani.

Concurs organizat „la rigoare”

Evenimentul organizat pe 2 septembrie 2011 pe Stadionul din Copou a respectat toate regulile unei competiţii sportive din lumea profesioniştilor. Fiecare probă a fost supervizată de arbitri de ţinută, de respectarea regulamentului răspunzând Eva – Monika Lukacs, secretar executiv al Filialei nevăzătorilor Harghita – Covasna, Rădiţa Onet – referent cultural – sportiv al Filialei nevăzătorilor Iaşi şi cei doi preşedinţi ai Filialelor nevăzătorilor din Iaşi şi din Botoşani, Costel Şoldan şi Tudorel Tupiluşi.

Şefi de filiale, printre concurenţi

În competiţia în care toţi participanţii au dat dovadă de reală sportivitate s-au înscris şi şefi de filială. Laura Damian - preşedintă a Filialei nevăzătorilor din Bacău, a concurat la aruncarea greutăţii, a suliţei şi a discului, Tudorel Tupiluş – preşedinte a Filialei nevăzătorilor Botoşani – a intrat în concurs la aruncarea greutăţii, a suliţei şi a discului, Gelu Gherasim – preşedinte al Filialei Nevăzătorilor Neamţ – înscriindu-se şi el în probele de aruncări.

Numeroşi concurenţi au depăşit baremurile

După o pauză de câţiva ani, a fost destul de dificil de atins şi de depăşit baremurile fixate printr-o hotărâre a Biroului Executiv al ANR în 2002, fiind foarte posibil ca în viitor o parte dintre ele să fie ajustate. Cu atât mai mult, merită evidenţiaţi sportivii care s-au clasat pe locul I în probele în care au concurat şi care au îndeplinit, în acelaşi timp, şi baremurile impuse la masculin, respectiv feminin, funcţie de acuitatea lor vizuală: Tiberiu Păun, Filiala Bucureşti, locul I la proba „100 de metri” B1; Ionuţ Anton, Filiala Bacău, locul I la proba de „200 de metri”, B1; Florin Kovacz, Filiala Bacău, „100 de metri” B2; Laura Constantinescu, Filiala Buzău – Vrancea, „100 m feminin” B2; Georgiana Tomescu, Filiala Dâmboviţa, aruncarea greutăţii, B1; Angela Popa, Filiala Iaşi, aruncarea suliţei şi a discului B1; Gheorghe Ardelean, Filiala Bacău, aruncarea suliţei B1; Vasile Damian, Filiala Bacău, aruncarea suliţei, B2; Adrian Diaconu, Filiala Prahova, aruncarea greutăţii, B1; Răducu Stoian, Filiala Argeş, aruncarea greutăţii, B2; Albert Troba, Filiala Satu Mare, aruncarea discului, B1 şi Daniel Măciucă, Filiala Argeş, aruncarea discului, B2.

Numeroşi alţi premianţi

Pe primul loc pe podium, fără să fi îndeplinit, însă, baremul, s-au situat următorii atleţi: Florin Kovacz, Filiala Bacău, „200 de metri” B2; Laura Constantinescu, Filiala Buzău – Vrancea, „200 m feminin” B2; Madon Gabriela, Filiala Botoşani, aruncarea greutăţii şi a suliţei, B2; Valentina Ivaşcu, Filiala Iaşi, aruncarea discului, B2; Emilian Neagu, Filiala Dâmboviţa, lungime B1 şi Daniel Măciucă, Filiala Argeş, lungime B2.

Gazdele, de la Filiala nevăzătorilor Iaşi, au asigurat toate condiţiile pentru o manifestare sportivă de ţinută, ce s-a finalizat cu acordarea de diplome pentru cei mai buni atleţi şi cu tradiţionala masă festivă.

Carmen Moraru, septembrie 2011. Articol scris pentru Revista "Litera noastra"

Raport cultural septembrie - decembrie 2011

2012-01-27T08:42:00.001+01:00

* În luna septembrie s-au derulat cursuri de dans la Filiala Nevăzătorilor din Botoşani. Ele au marcat debutul Proiectului “50 de ani de viaţă în penumbră pentru nevăzătorii botoşăneni”, finanţat de Primăria Botoşani şi cofinanţat de filiala locală a nevăzătorilor.Timp de două săptămâni, Gabriela Pricopie a fost instructor de dansuri populare, iar Flavius Damean a “predat” nevăzătorilor, adulţi şi copii, dansuri de societate. Instructorii s-au declarat realmente impresionaţi de maniera în care s-au descurcat cursanţii, de toate vârstele. Evenimentul a beneficiat de o promovare naţională, prin reportajul realizat de Gina Poenaru - difuzat la Radio România Actualităţi;

* Pe 24 septembrie, la sediul filialei din Botoşani a Asociaţiei Nevăzătorilor s-au desfăşurat fazele pe filială a două concursuri ce au deja tradiţie. La primul concurs, «Pe meridianele lumii», pe primul loc s-a clasat Baciu Constantin, el fiind urmat, pe podium, de Vasile Surugiu şi de Vasile Seliman. Competiţia destinată femeilor nevăzătoare – «Imaginea ta contează» – a avut drept bibliografie romanul «Vălul pictat”, de William Somerset Maugham. Concurentele au avut de demonstrat juriului cât de bine au studiat cartea, dar şi cât de talentate sunt în realizarea unui catren, precum şi în felierea unui chec. Pe primul loc s-a clasat Paraschiva Seliman, un rezultat bun având şi Anişoara Văcălie, ce a ocupat locul III. Câştigătorii au primit premii în bani din partea Filialei Nevăzătorilor Botoşani, oferite de preşedintele ei, Tudorel Tupiluşi. Cei doi învingători au reprezentat filiala la Faza zonală organizată la Piatra Neamţ, fără a se situa în prima parte a clasamentului;

* O altă componentă a proiectului realizat în parteneriat cu Primăria Botoşani a constat în realizarea unui CD audio cu interviuri la ceas aniversar. Eu am realizat opt interviuri, iar Constantin Surugiu alte trei;

* În 2011, Ziua Bastonului Alb a coincis cu organizarea unui amplu simpozion, la Hotel Rapsodia, la aniversarea a 50 de ani de viata a filialei. Preşedintele Filialei Nevăzătorilor Botoşani, Tudorel Tupiluşi, a oferit diplome participanţilor, iar secretarul Marcel Culincă a reiterat istoria de cinci decenii a structurii ce reuneşte în prezent în jur de 2500 de nevăzători. Neculai Bunduc, Victor Brumă şi Gheorghe Popa au vorbit despre anii de început şi dificultăţile ce i-au însoţit, Ştefan Dodiţă, Liviu Rădăşanu şi Gheorghe Median, la rândul lor, împletind rememberul cu referiri la sinuozităţile dar şi reuşitele timpului actual. La eveniment au fost prezenţi şi preşedinţii filialelor nevăzătorilor din Suceava şi din Iaşi, Grigore Baran şi Costel Şoldan, precum şi referentul cultural al Filialei Bihor – Sălaj, poetul Gheorghe Vidican. Toţi participanţii au primit CD-uri audio cu interviurile recent realizate şi insigne;

* La initiativa mea, trei solisti nevazatori au participat la Festivalul de folclor „Satule, mandra gradina” de la Bucecea. Constantin Surugiu si Larisa Onciu au fost recompensati cu premii speciale, iar Steluta Surugiu cu un premiu pentru debut;

* În luna octombrie, au fost iniţiate competitii de sah si table intre nevazatori si salariati ai OMV in cadrul unui proiect social initiat de Mihaela Vieru, sef statie OMV Botosani si de Doina Geambasu, membru in acea vreme in Consiliul Director al filialei. Toti nevazatorii au fost recompensati cu premii in bani;

* O nouă activitate a lunii octombrie s-a concretizat într-un spectacol folcloric al Tarafului filialei la Suceava, in cadrul proiectului derulat impreuna cu Primaria Botosani. Concertul a prins viaţă la sediul filialei sucevene şi a fost aplaudat de nevăzătorii care, pe vremuri, au făcut parte din aceiaşi filială cu nevăzătorii botoşăneni;

* Un alt eveniment ce a tinut de proiectul cu OMV a avut drept echivalent vizite ale angajatilor OMV in familii de nevazatori. Gazde au fost familiile Florea si Silvia Mures, Costica si Steluta Surugiu şi Costel si Mona Chiriac. Oaspetii au adus daruri, ei fiind extrem de emotionati de intalnirile cu nevazatorii, la ei acasa;

* Punctul final al proiectului cu OMV a fost dat de intalnirile dintre 7 copii nevazatori şi copii ai angajatilor OMV, la Tratoria. Copii au cantat, au recitat si au devenit personaje de poveste, sub bagheta actritei Mihaela Nistorica. Mihaela Vieru, initiatoarea proiectului, intentioneaza sa continue activitatile in parteneriat, in special cu micii nevazatori;

* De Ziua internationala a tolerantei, am derulat o actiune in Parteneriat cu Penitenciarul Botosani. Profesorul Napoleon Ungureanu, detinutul Adrian Cruciug si Cezar Vieru – din partea nevazatorilor – au discutat despre toleranta in genere si despre semnificatia zilei de 16 noiembrie. Ulterior, cei cinci nevazatori au jucat table cu detinutii, singurul care si-a adjudecat o victorie fiind Sandu Surugiu;

* Taraful filialei impreuna cu presedintele Tudorel Tupilusi au fost prezenti, la Tele M, la Emisiunea Taverna, moderata de Cristian Costachel;

* La finele lunii noiembrie s-a organizat o noua excursie la care au participat 30 de nevazatori si prietenii lor, la o pensiune langa Piatra Neamt. S-au facut excursii la Manastirile Bistrita si Pangarati, la Barajul Bicaz si la Humulesti;

* Am definitivat materialul pentru un volum aniversar, finantat de Primaria Botosani in cadrul Proiectului „50 de ani de viata in penumbra pentru nevazatorii botosaneni”. La materialul scris am primit sprijin din partea lui Alexandru Surugiu, Costica Surugiu si Paraschiva Seliman - la translarea interviurilor din format audio in text. Cartea a văzut lumina tiparului in debutul lunii decembrie.

* In luna noiembrie, am pregatit materialul pentru Concursul despre „Istoria municipului Botosani”, competitie ce s-a desfasurat pe 2 decembrie la Muzeul Judetean, intre o echipa formata din nevazatori, o alta formata din liceeni si o a treia, formata din detinuti. A castigat, cu un punctaj apropriat de maxim, echipa formata din eleve de la liceele „Laurian”, „Mihai Eminescu” si „Economic”. Pe locul II, dupa baraj, s-a situat echipa formata din detinuti, echipa nevazatorilor clasandu-se pe locul III. Din juriu au facut parte Gheorghe Median, Neculai Bunduc si Alexandra Hrincescu - din partea ISJ Botosani. S-au oferit premii in bani, precum si carti cu istoria filialei. La fel ca si „Biblioteca vie”, experiment derulat in 2010, in competitia de la muzeu au contat mai putin rezultatele, mult mai importante fiind indepartarea – fie si pe moment – a barierelor dintre categorii sociale extrem de diferite – precum si cunoasterea istoriei orasului, „materie” care nu se preda nicaieri;

* Am venit cu propunerea si am facut si demersurile necesare pentru ca taraful filialei sa cante pe 1 decembrie, la inaugurarea Centrul Vechi, in vecinatatea monumentului. Intrucat in zona era extrem de aglomerat, s-a cantat pana la urma in sediul filialei, evenimentul fiind mediatizat pe site-urile locale. Tot in luna decembrie, taraful si solistii sai au mai sustinut o serie de spectacole. Primul dintre ele a prins viata la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupationala “Lucie Lecomte” Botosani, astfel fiind marcata Ziua internationala a persoanelor cu dizabilităti. Spectacolul a fost pe placul beneficiarilor centrului, care s-au prins in adevărate hore. Alături de taraful nevăzătorilor botoşăneni şi-a făcut debutul şi o tînără cu dizabilităţi, Mărioara Borcan, in spectacol evoluand şi mici artişti ai Botoşanilor. Un alt concert a fost gazduit de Secţia de neuropsihiatrie din Parcul Tineretului, recitalul artistilor nevazatori fiind componenta a unui eveniment organizat de Centrul de Sănătate Mintală Botoşani, sub bagheta instructorului ergoterapeut Aida Boţan Şuster. In apropierea Ajunului Craciunului, taraful dirijat de Valentin Popa a susţinut, la invitaţia directorului Centrului de Asistenţă şi Îngrijire din Leorda, Carmen Şmit, un spectacol pentru batranii internati in Centru. Împreună cu taraful şi soliştii săi, a cântat şi Mărioara Borcan, beneficiară a Centrului de Integrare prin Terapie Ocupationala "Lucie Lecomte", Mihăiţă Enache şi alţi mici solişti;

* La Restaurantul Botosani, a fost organizata traditionala petrecere de Craciun, la care au participat cei mai activi membri ai filialei, fiind vorba de cei prezenti la activitaile ce se desfasoara de-a lungul anului. La invitatia presedintelui Tudorel Tupilusi, Mihai Fediuc si dansatorii sai au prezentat un program de datini si obiceiuri. Am propus, la intalnirea de la restaurant, sa vindem cartea cu istoria filialei si cu banii castigati sa oferim daruri de Craciun unor nevazatori cu o situatie materiala dificila. Propunerea a fost foarte bine primita. In acest fel, un „Moş Crăciun literar” a putut ajunge la semeni de vârsta a treia cu probleme de vedere, dar şi la nevăzători tineri, cu copii mici, care s-au bucurat realmente la primirea cadourilor. In alegerea cazurilor sociale m-am consultat cu secretarul filialei, Marcel Culinca si cu referentul social, Constantin Surugiu. Cartile ramase, in jur de 50 de exemplare, vor fi donate celorlalte filiale din tara, ANR Bucuresti, Bibliotecii Botosani;

* Un alt «Mos Craciun», de aceasta data dupa toate regulile artei, a venit la sediul filialei, pentru micii nevazatori. Copiii care invata la Targu Frumos sau la scolile botosanene au prezentat, fiecare, cate-un mic program artistic «in ton» cu sarbatorile iernii. Ei au primit din partea filialei pachete cu dulciuri si fructe, alte pachete cu daruri fiind aduse, la fel ca si in 2010, de Estera Colesniuc;

* Spre finele anului, Cristian Dumbrăveanu a adus din partea Fundaţiei “Casa Ioana” 30 de pachete cu alimente pentru adulti si alte 10 pachete cu daruri pentru copii, ce au fost oferite unui numar de tot atatia nevazatori la la sediul filialei.

* De-a lungul anului, m-am ocupat de mediatizarea actiunilor filialei. La publicatiile centrale ale nevazatorilor au mai trimis articole Constantin si Alexandru Surugiu. Pentru activitatea sa jurnalistica din 2011, Constantin Surugiu a fost recompensat, pentru al III-lea an consecutiv, cu locul I la Sectiunea jurnalism a Concursul de creaţie literară "Carmen Sylva", rezervat scriitorilor cu deficienţă vizuală din ţara noastră. Juriul condus de preşedintele ANR, Radu Sergiu Ruba, l-a nominalizat pentru locul I pe Constantin Surugiu dintr-un total de opt participanţi.

* În 2011, Constantin Surugiu a continuat să «alimenteze» cu cărţi hard-disk-ul filialei. In a doua parte a anului, Alexandru Surugiu a inceput copierea cartilor de pe casetele din fonoteca filialei, pe CD-uri.

Alegeri în Comisia naţională de femei

2012-01-24T19:26:00.002+01:00

Pe 14 ianuarie 2012, la Bistriţa, au avut loc alegeri pentru a se stabili componenţa Comisiei naţionale de femei a ANR, al cărei preşedinte este profesorul de limba română Ana Hompot. Cele două posturi de vicepreşedinte au revenit Laurei Dănilă - Botoşani şi Florinei Zaharia - Bucureşti. Laura Dănilă este psiholog, iar Florina Zaharia are studii în medicină. Membre ale comisiei sunt Gabriela Martin - Piteşti şi Luminiţa Mihalache - Buzău, membre supleante fiind desemnate Mariana Gaşpar - Timişoara şi Luminiţa Şoldan - Iaşi. La reuniunea doamnelor nevăzătoare s-au discutat mai multe aspecte ce vizează activităţile viitoare, cel mai important fiind lobby-ul clar pentru continuarea organizării concursului de Miss şi în acest an.

In memoriam

2012-01-24T18:36:00.000+01:00

Pe 23 ianuarie 2012, a trecut în nefiinţă mama lui Tudorel Tupiluşi, preşedintele Filialei Nevăzătorilor Botoşani. Colectivul de salariaţi al Filialei Nevăzătorilor şi membrii filialei botoşănene îi transmit sincere condoleanţe şi îi sunt alături în greaua încercare. Dumnezeu s-o odihnească!

Fotografii făcute în 2010, la spectacolul susţinut de Taraful "Entuziaştii", al nevăzătorilor botoşăneni, în comuna Mihălăşeni.

Emoţii şi întorsături de situaţie în "Cupa Unirii" la table

2012-01-24T17:31:00.001+01:00

În weekend, la Filiala Nevăzătorilor Botoşani a fost organizată Cupa Unirii la table. Evenimentul s-a bucurat de o participare numeroasă, nu mai puţin de 10 nevăzători disputându-şi un loc pe podium. În final, cel mai bun s-a dovedit a fi Gheorghe Aniculăesă, ce a acumulat 7 puncte din 9 posibile. Cu acelaşi punctaj (dar cu înfrângere în partida directă cu liderul competiţiei), Cornelia Rotundu s-a situat pe a doua treaptă a podiumului. Locul III i-a revenit lui Cezar Vieru, cu 6 puncte, el fiind urmat de Vasile Tupiluşi, cu acelaşi număr de puncte, dar cu înfrângere în partida directă cu competitorul de pe locul III.

Protagonişti ai unui inedit experiment

2012-01-22T18:29:00.002+01:00

15 membri ai Filialei Nevăzătorilor Botoşani şi secretarul filialei au recitat "Luceafărul", pe 15 ianuarie 2012. Protagoniştii experimentului ce a spart rutina concursurile organizate an de an au fost: Alexandru Surugiu, Laura Dănilă, Eugenia Eremeciuc, Micu Jan, Estera Colesniuc, Gheorghe Butuc, Relu Matei, Steluţa Surugiu, Costel Chiriac, Cornelia Rotundu, Marcel Culincă, Simion Munteanu, Nicoleta Terciu, Constantin Baciu şi Tudorel Tupiluşi. Iniţiativă şi "regie", Carmen Moraru.

Şahiştii nevăzători au celebrat Unirea

2012-01-22T17:43:00.000+01:00

În fiecare iarnă, la vreme de ianuarie, la Filiala nevăzătorilor Botoşani se organizează competiţii şahistice şi de table, în preajma Zilei Unirii Principatelor Române. Astăzi a avut loc concursul şahistic, la care s-au înscris 10 nevăzători, mâine fiind aşteptaţi pasionaţii de table. După o perioadă în care s-a optat pentru grupe valorice sau pentru competiţii separate (masculin şi feminin), s-a revenit la mai vechea formulă, a unui singur concurs. Schimbarea a fost în ideea ca aceste concursuri să ţină locul unor şcoli de şah, în care şahiştii ce nu emit pretenţii la podium pot învăţa de la competitorii cu adevărat valoroşi din Filiala Nevăzătorilor Botoşani. În final, primele locuri au fost ocupate de Cezar Vieru, Neculai Bunduc şi Vasile Surugiu, Mariana Lupaşcu fiind recompensată cu menţiune. Şahiştii au fost recompensaţi cu premii în bani şi diplome, înmânate de conducerea filialei.

Laureaţii concursului de creaţie literară "Carmen Sylva, rezervat scriitorilor nevăzători

2012-01-17T18:22:00.004+01:00

Manifestare cu bogată tradiţie, concursul de creaţie literară "Carmen Sylva", rezervat scriitorilor cu deficienţă vizuală din ţara noastră, se desfăşoară anual, în organizarea Serviciului Cultural al Asociaţiei Nevăzătorilor din România, pe trei secţiuni: poezie, proză scurtă şi jurnalism.

Juriul, condus de preşedintele ANR, Radu Sergiu Ruba, membru al Uniunii Scriitorilor, a desemnat la ediţia din 2011 următorii câştigători:

1. Poezie (11 participanţi):

- Premiul I: Valeriu Borşan (Galaţi);

- premiul II: Constantin Marian Cătălin (Bucureşti);

- Premiul III: Nicolae Moraru (Bihor);

- Menţiune: Elena Brădişteanu (Gorj).

2. Proză (10 participanţi):

- Premiul I: Gabriel Gămălan (Constanţa), cu povestirea "Ignatul".;

- Premiul II: Luminiţa Emilia Pîrvu (Prahova), cu povestirea "Carusel";

- Premiul III: Victor Jitea (Argeş), cu povestirea "Umbra furată".

- Menţiune: Niculina Geaucă (Olt), cu povestirea "Din abisurile creierului".

3. Jurnalism (8 participanţi):

- Premiul I: Constantin Surugiu (Botoşani);

- Premiul II: Izabela Dumitra (Bucureşti);

- Premiul III: Marin Sandu (Dolj).

- Menţiune: Carmen Anghel (Piatra Neamţ).

Nevăzătorii botoşăneni, cântând romanţe şi "La mulţi ani" lângă statuia lui Eminescu din curtea Bisericii Uspenia

2012-01-16T15:23:00.001+01:00

http://www.youtube.com/watch?v=I-Am1no4q64&feature=context&context=G24091f1AUAAAAAAAAAAhttp://www.youtube.com/watch?v=_0xvAAxod5E&feature=context&context=G24091f1AUAAAAAAAAAA Accesati link-urile de mai sus, de pe youtube

„Luceafărul”, recitat de nevăzătorii botoşăneni

2012-01-15T15:43:00.000+01:00

În această iarnă, de 15 ianuarie, tradiţionalele concursuri „Eminescu” – de poezie şi de romanţe – ce se organizau la Filiala nevăzătorilor Botoşani, au fost înlocuite cu momente cu o încărcătură emoţională aparte. La sediul filialei din Centrul vechi, în faţa unui public numeros, 16 nevăzători au recitat „Luceafărul”. Poezia a fost citită în Alfabetul braille sau cu ajutorul lupei, multe fragmente fiind memorate de recitatorii ce au deja „vechime” în evenimente culturale anterioare. După intrarea în atmosferă, atât recitatorii cât şi cei din public, acompaniaţi de Ludwig Schibinschi şi chitara lui, au cântat romanţe la filială, dar şi în vecinătatea statuii poetului din curtea Bisericii „Uspenia”, unde au depus o jerbă de flori şi au aprins lumânări. Tudorel Tupiluşi, ce a recitat şi a cântat împreună cu ceilalţi nevăzători, a oferit din partea filialei al cărui preşedinte este atât sarmale cât şi un pahar de vin, de sufletul poetului.

Interviuri la ceas aniversar: Alexandru Surugiu

2012-01-11T15:43:00.005+01:00

- Bună dimineaţa, domnule Alexandru Surugiu. Astăzi este 6 octombrie 2011, zi frumoasă de toamnă, perfectă pentru o întoarcere în trecut. Sunteţi pregătit pentru o „călătorie prin tunelul timpului”?

- Cu siguranţă.

- Unde şi când aţi venit pe lume?

- M-am născut în 1961 (deci odată cu înfiinţarea acestei filiale!), în localitatea Tudora din judeţul Botoşani.

- Deci vă celebrăm şi pe dumneavoastră…

- Mai ales că luna este tot iunie…

- Aţi fost mulţi fraţi?

- Da, nouă şi mai suntem în viaţă doar opt, din păcate.

- Probleme de vedere aţi avut de mic?

- Da, m-am născut nevăzător, în familia mea existând şi un frate cu aceleaşi probleme. Este vorba despre Aurel Surugiu, binecunoscut multora din rândul membrilor filialei noastre, care a trecut în nefiinţă în 1997.

- Cum v-au tratat ceilalţi fraţi, atât timp cât şapte dintre ei nu aveau nici o problemă. Nu v-au considerat o povară, v-au implicat în jocurile lor? Cum a fost copilăria?

- Copilăria am petrecut-o mai mult la şcoală, pentru că de la şase ani am mers Târgu - Frumos, unde se află actualul Liceu pentru deficienţi de vedere „Moldova”. Cu ceilalţi fraţi mă întâlneam doar în vacanţă. A existat totuşi unul din ei de care mă simţeam mai legat, fiind mai apropiaţi de vârstă. Este vorba de Costică, cel mai mic. Ceilalţi erau prinşi în treburile gospodăreşti, nelipsite la ţară.

- Făceaţi şotii, ca şi ceilalţi copii?

- Nu atât de multe, dar au fost. Mă suiam în copaci…

- Aţi căzut vreodată?

- Da!!

- M-am gândit odată c-aş putea să scriu o carte despre copilărie. Bineînţeles, n-ar fi „Amintirile din Copilărie” ale lui Creangă, dar am tras cu praştia-n broaşte, am făcut tot felul de minuni, care nu prea erau potrivite pentru o fată.

- Eu îmi amintesc că era la modă într-un timp pocnitul cu carbit. Atunci îl consideram ca pe un joc deşi...

- Cum era?

- Se folosea o cutie de la vopsea. I se spărgea fundul, se punea în ea carbit, o picătură de apă, se închidea bine şi se dădea foc prin gaură. Se auzea o pocnitură puternică, iar capacul zbura la o distanţă foarte mare. De multe ori nici nu mai era de găsit. Când am mai crescut, mi-am dat seama de riscurile care existau, dar atunci, era inconştienţa vârstei.

- Aţi fost cu uratul, cu colinda?

- Am fost, dar mai puţin, pentru că aşa au fost vremurile. Fraţii mei se duceau cu cei din sat, cu colegi de şcoală, de clasă, eu mai puţin.

- Ce primeaţi? Acum copiii aşteaptă una-două bani.

- Asta e acum. Atunci nu se punea problema de bani, dădeau foarte puţini. Primeam produsele tradiţionale: nuci şi colaci…

- Cum a fost desprinderea de casă? Când aţi ajuns la şcoală n-aţi fost speriat?

- Nu prea mi-a aduc aminte desprinderea şi cred că nici n-am prea simţit-o. În 1967, când am mers la şcoală, fratele meu Aurel era deja în clasa a VII-a, aproape de terminarea şcolii. N-am fost speriat, pentru că el a fost cel care m-a ajutat să mă integrez şi m-a iniţiat în tot ce însemna şcoală şi internat.

- V-am auzit nu o dată spunând că altădată, şcoala se făcea la modul mult mai serios. Adică?

- Şcoala de la Târgu - Frumos a fost una din şcolile cu adevărat bune, chiar dacă pedagogii de-acolo nu aveau studii superioare în psihopedagogie sau cine ştie ce facultăţi pentru asistenţă socială. Erau oameni doar cu un liceu teoretic, însă cu un suflet extraordinar. Ceea ce făceau era cu mare drag şi cu tragere de inimă, nu ca acum. În programa şcolară erau multe obiecte de studii folositoare copiilor nevăzători. Mă gândesc la acele ore de instrument care acum nu mai sunt, din păcate. Chiar dacă profesorii nu aveau studii de specialitate, ştiau să ne insufle dragostea pentru muzică. Aşa am învăţat şi eu să cânt la vioară. Am făcut ore de instrument începând din clasa a III-a, până am terminat şcoala generală.

- V-aţi fi descurcat fără orele din şcoală? Dacă aţi fi învăţat ca autodidact?

- Nu, nu cred. Deşi, dacă e să spun cinstit, tot ce am învăţat la acordeon a fost de unul singur. În clasa unde eram eu, o parte cântam la vioară, iar cealaltă la acordeon acestea fiind instrumentele care se predau în timpul respectiv în şcoală. Când colegii mei lăsau în pauză acordeonul jos şi plecau în treburile lor, eu puneam mâna şi studiam. N-am ajuns un instrumentist foarte bun, dar pentru mine mă descurc.

- Atât timp cât învăţaţi să cântaţi la instrumente, era şi-o mică orchestră-n şcoală?

- Da! Am avut. Chiar în ultimii trei ani de şcoală generală am avut o orchestră bună. Am dat multe spectacole prin satele dimprejur. Pe la căminele culturale, pe la şcolile din acele sate, dar şi la Casa de cultură din oraş...

- Deci eraţi artişti de mici?

- Da! Am fost câţiva care ne-am implicat foarte mult. Ne-a şi plăcut, nu-i vorbă, dar nici nu puteai să spui că nu mergi.

- Mi-aduc aminte că în clasa a IV-a eram deja la Gura Humorului şi aveam un profesor rău, şchiop şi-afurisit de-a binelea la vioară, la Casa Pionierilor. Ne-am dus la un spectacol undeva-ntr-un sat, cred că la Păltinoasa. Am avut emoţii, pentru că n-aveam nici un fel de talent, dădeam cu arcuşul mai mult pe deasupra ca să nu sune rău. Mi-aduc aminte că-n final am primit o pungă de bomboane. Profesorul a tratat toţi copiii care s-au chinuit noi acolo să încropească un concert, şi asta a fost important.

- Pentru un copil este. O atenţie cât de mică la o anumită vârstă înseamnă ceva. O parte din cei care am terminat la Târgu Frumos am pus bazele şi altor formaţii. Am continuat cu instrumentul şi-n liceu şi chiar şi-aici.

- Vă orientaţi foarte bine în spaţiu. În şcoală aţi învăţat asta?

- De asta spuneam mai devreme că şcoala de la Târgu-Frumos a fost o şcoală extraordinară pentru că una din preocupările celor de-atunci a fost orientarea în spaţiu.

- La ce disciplină?

- Nu la una anume. Venea educatorul şi spunea că astăzi mergem în oraş să facem orientare. Luam bastonul în mână (chiar dacă bastonul era mai mare decât noi!) şi ni se explica ce trebuie să facem. De asemenea, făceam orientarea prin şcoală. Te puneau să-ţi formezi singur anumite puncte de reper. Ce-ar fi însemnat, altminteri, să dai cu capul de pereţi, dulapuri sau ce mai era pe holuri.

- Nevăzătorii tardivi cum se descurcă? Ei au văzut până la vârstă, n-au făcut o şcoală specială…

- Pentru ei este foarte greu. Eu îi înţeleg foarte bine pe aceşti nevăzători, pentru că este deosebit de greu să te adaptezi. Pe de altă parte, în condiţiile de astăzi există alte posibilităţi, cum ar fi asistentul personal, indemnizaţiile de însoţitor etc. Sunt mulţi care nu se orientează singuri.

- Unde v-aţi licenţiat ca maseur?

- Am făcut Liceul sanitar, la Grupul Şcolar Bucureşti.

- De ce masaj?

- Pe de o parte, am fost îndemnat. Pe de altă parte, la terminarea şcolii generale, cei mai buni din promoţie aveau dosarele făcute cu recomandare către liceu. Eu am fost unul dintre elevii care şi-au înmagazinat destul de bine materiile şcolii generale

- Vi s-a spus să mergeţi mai departe.

- Sigur că da, ni se spunea fiecăruia unde să mergem. Cei cu o situaţie medie erau îndrumaţi către şcolile profesionale, făcându-se un fel de repartizare în funcţie de cum au învăţat fiecare. Tocmai le povesteam celor de-aici că atunci când am terminat şcoala generală, Liceul de la Cluj era cel mai bun liceu pentru nevăzători. Eu şi câţiva colegii trebuia să mergem acolo. Dar noi, când am terminat şcoala, am vorbit să ne-ntâlnim pe 15 septembrie la Bucureşti. Acolo am dat examen, am intrat la liceu, şi dădusem şi câteva teze. La un moment dat vine asistenta socială de la şcoală şi ne-ntreabă ce-i cu noi acolo, că trebuie să mergem la Cluj! Bine-nţeles că n-am plecat şi au făcut ei transferul de dosare de la o şcoală la alta.

- Unde v-aţi încadrat prima dată?

- M-am angajat în 1981, când am terminat, liceul la Spitalul de Recuperare din Botoşani. Acolo am lucrat 28 de ani, până la pensionare.

- Nu apare rutina, când lucrezi o viaţă de om în acelaşi loc?

- Ba da. Eu aş mai fi putut sta câţiva ani, dar din cauza rutinei am plecat. În afară de asta, se adună şi oboseala fizică şi chiar psihică. Părerea mea este că această meserie nu poate fi practicată mai mult de 30 de ani, dacă o faci cum trebuie, pentru că lucrezi cu oameni şi este foarte greu. Nu uit nici drumul făcut de unul singur, de-acasă până la serviciu, în vremea când era lipsă de combustibil. Stăteam în staţia de autobuz şi venea câte unul şi spunea să nu stau, că nu mai circulă. O luam pe jos şi în loc să ajung la 7 la serviciu, ajungeam la 8 şi bineînţeles că aveam probleme cu şeful de secţie.

- Dar totuşi se circula ceva mai uşor prin oraş.

- Absolut. Dac-ar fi fost pe timpurile acelea ce este acum în Botoşani, nu cred că aş mai fi avut curaj să circul singur pe jos. Eu îmi formasem nişte puncte de reper şi o luam uşurel, uşurel...

- Mergeaţi singur?

- Da, dar folosindu-mă de baston. Îl foloseam pe de o parte pentru siguranţă, iar pe de alta pentru a mă feri de eventualele obstacole.

- Cum vă înţelegeaţi cu colegii în spital? Cum vă tratau?

- Din acest punct de vedere n-am avut probleme. Şefii erau un pic mai reticenţi în ceea ce ne privea pe noi maseurii considerând că suntem şi noi, pe-acolo... Dar cu colegii n-am avut niciodată probleme. Discutam cu ei pe orice temă, inclusiv despre filme. Chiar şi pe timpul comuniştilor mai discutam despre Europa Liberă sau spuneam bancuri politice. Colegii nu numai că nu m-au respins, dar m-au şi ajutat când am avut nevoie, mai ales că erau nişte fişe de tratament pe care noi nu le puteam citi şi atunci eram nevoiţi să apelăm la colegi.

- De când aţi ieşit la pensie vă mai sunaţi, mai ţineţi legătura?

- Da, chiar zilele trecute când făceam repetiţie a intrat o fostă colegă de-a mea. A văzut deschis şi-am stat puţin de vorbă.

- Eu cred c-aţi plecat la timp.

- Chiar mă felicit pentru că, după cum îmi spunea unul din colegi, membru de-al nostru, stresul este enorm de mare. Au rămas foarte puţini, lucrează pe fondul unei stări psihice groaznice…

- Vorbiţi-mi despre familie. Unde v-aţi cunoscut soţia?

- O cunosc din 1983. Avea o soră care mi-a fost colegă la şcoală la Târgu-Frumos, cu doi ani mai mică decât mine. Ne-am căsătorit în acelaşi an şi am întâmpinat oarece dificultăţi la căsătorie, pentru aşa sunt mentalităţile oamenilor

- Dar le-aţi depăşit.

- Eu le-am depăşit mai uşor. Pentru ea a fost mai greu. Acum avem trei copii, mari…

- Realizaţi?

- Realizaţi oarecum, fiindcă încă nu au familiile lor oficial, dar...

- N-aţi avut probleme cu educaţia lor? Să spună: „tată, tu nu vezi, ia să te mai înşelăm, să mai facem o şmecherie...”

- În casa omului sigur că mai există divergenţe, dar am reuşit. Chiar dacă sunt lipsit de modestie, mă pot felicita că am reuşit să-i educ fără probleme până la o anumită vârstă, fără a avea necazuri. Mai ales că după ’90, când au devenit adolescenţi, perioadă complicată la un copil.

- Eu mă gândesc că a fost destul de multă armonie, fiindcă am fost odată-n vizită şi am văzut că nu aveţi un spaţiu locativ foarte mare, dar era atât de judicios împărţit, încât fiecare avea locul lui. Ori dacă sunt nişte oameni care nu se-nţeleg, e mai greu, orice spaţiu li se pare mult prea mic.

- Aşa este. Din punctul ăsta de vedere nu mă pot plânge, cu Angela mă-nţeleg foarte bine, deşi iar spun că nu există perfecţiune. Dar dacă lasă fiecare din condiţii, toate merg bine.

- Câţi ani de căsnicie s-au adunat?

- 28.

- Mulţi înainte, până la nunta de aur.

- Mulţumesc.

- Când aţi ajuns la filială?

- Membru al filialei am fost făcut la vârsta de 16 ani, fiindcă aşa era statutul de-atunci. Dar ca membru activ am pornit-o din 1981, când am intrat în câmpul muncii.

- Deci 30 de ani.

- Au trecut, într-adevăr, 30 de ani. Fiindcă tot vorbeam mai devreme despre cântatul la un instrument, vreau să povestesc o scurtă întâmplare. În ’81, formaţia noastră era pe cale să se desfiinţeze. Când am venit eu şi colegul meu Costică, fostul dirijor a revenit asupra deciziei şi aşa s-a putut merge mai departe cu taraful nostru.

- Ce importanţă credeţi că are în viaţa unui nevăzător o astfel de structură? Cum s-ar descurca fără?

- După părerea mea, orice nevăzător trebuie să se asocieze cu ceilalţi pentru că viaţa de unul singur pentru un om care nu vede este foarte grea. Chiar dacă merge pe ideea că n-are nevoie, că are asistent personal sau indemnizaţie de însoţitor, plătesc pe unu, mă duce, mă aduce. Vreau să se mai ştie că persoanele văzătoare care n-au avut de-a face cu noi sunt foarte rezervate în a relaţiona cu persoanele cu handicap. Nevăzătorii, având aceeaşi suferinţă, se înţeleg altfel unul pe celălalt. Şi apoi faptul că există un club, unde poţi să-ţi umpli timpul, că este o bibliotecă, că sunt acele activităţi organizate, te face să nu te mai simţi singur şi să nu te mai gândeşti la tot fel de lucruri anormale. De aceea spun că toţi care au asemenea probleme n-ar trebui să se distanţeze de asociaţie.

- Eu n-am prea văzut din cei care vin aici la asociaţie, oameni trişti. În afară vezi foarte mulţi oameni care n-au nici un fel de problemă cuprinşi de depresii, măcinaţi de gânduri. Cei care vin aici care socializează, ascultă o muzică, dansează (cum s-a-ntâmplat acum două săptămâni în urmă), se-ntâlnesc în taraf...

- Nevăzătorii care vin la asociaţie n-o să fie trişti pentru că aici totdeauna este câte cineva care să-l încurajeze şi să-l determine să uite, cel puţin pentru moment, eventualele probleme pe care le are. Ori stând în casă, „macină” tot felul de idei…

- Eu mă gândesc că după 89 rolul asociaţiei nu mai este atât de mare, pentru că atunci înţelesesem că se implicau în obţinerea de butelii, de apartamente, de frigidere. Acum, dacă ai bani, ţi le cumperi. Dar există multe alte misii ale asociaţiei în planul acesta al socializării, care este mult mai important.

- Adevărat. Până în ’89 şi o căsătorie între doi nevăzători era oarecum mijlocită de către asociaţie. Aici se întâlneau, aici vorbeau între ei, toate acestea făcându-se cu sprijinul celor din filială, care îi cunoşteau. Fata cutare nu-i căsătorită şi s-ar potrivi cu cutare… Din păcate, acum se merge pe ideea că asociaţia nu mai are nici un rol pentru că există alte instituţii care dau drepturile băneşti şi ca atare nu mai avem ce căuta la asociaţie. Dar ce s-ar întâmpla dacă nu s-ar mai da aceste drepturi?

- N-ar fi firesc, că oamenii s-ar îndepărta şi mai mult. Deşi, în situaţii grele, mai degrabă ar trebui să se-apropie.

- Da, aşa ar fi normal. Dar mai este un alt aspect foarte important. După ’90 sunt foarte mulţi nevăzători care n-au trecut printr-o şcoală specială. Aceştia nu cunosc adevărata viaţă a unui nevăzător. Pentru că să stai 14 ani la un loc cu cei care au aceleaşi probleme ca şi tine este una, şi dacă ţi-a scăzut un pic vederea e alta.

- Ce şanse crezi că mai au tinerii de-acum? În momentul în care-aţi terminat şcoala, nu vă era greu să vă angajaţi. Au fost şi cooperativele unde lucrau foarte mulţi, prin spitale, telefonişti, a existat posibilitatea de a munci o sumă destul de mare de ani şi de a vă face o pensie. Ce viitor au tinerii de-acuma, copiii?

- În trecut, primeai repartiţie şi mergeai direct la muncă. La ora actuală, din păcate, nu cred că o să se mai întâmple aşa ceva într-un viitor apropiat.

- Acum sunt o serie de posturi blocate...

- Adevărat. Drept exemplu, la spitalul unde am lucrat eu am ieşit la pensie trei odată şi nici până la ora actuală n-au angajat pe altcineva, deşi este foarte mult de muncă. Aceeaşi situaţie este şi la Spitalul judeţean.

- Şi la Spitalul de copii câţi mai sunt?

- Doi oameni.

- Lucrez de aproape patru ani la filială şi am constatat la mulţi dintre membri că au memorie mult peste medie, au imaginaţie. Absenţa vederii dezvoltă alte simţuri?

- În general, lipsa unui simţ le dezvoltă mai mult pe celelalte. La nevăzători se dezvoltă simţul tactil, pentru că este folosit foarte mult în scrierea şi citirea în alfabetul Braille. Apoi simţul orientării, memoria - fiindcă n-o folosim pe cea vizuală, auzul - care este folosit mult la traversarea unei străzi etc.

- Mama mea, la halul în care se conduce acuma pe străzi, aşteaptă să treacă toate maşinile. Nu mai contează că-i trecere de pietoni...

- Da, pentru că nu se mai respectă nici măcar regulile de bază ale circulaţiei. Şi pentru mine una din cele mai mari probleme, când mergeam la serviciu, era traversarea unei străzi în faţa spitalului.

- Solicitaţi sprijin dacă era cineva?

- De cele mai multe ori mă întâlneam cu colegele mele şi mă ajutau ele. O altă variantă era lumea, care pe-atunci era mult mai sufletistă. Veneau oamenii din proprie iniţiativă şi mă-ntrebau dacă vreau să traversez. Acest lucru se întâmplă mult mai rar în ziua de azi.

- Mai am o curiozitate. Cum îşi imaginează, un om care n-a văzut niciodată, lumea din jur? Cum simţi un interlocutor, pentru că nu poţi să spui că îţi foloseşti degetele ca să-i percepi trăsăturile? După glas, după căldura vocii, cum etichetaţi oamenii?

- Unul din criterii este vocea. Mi-aduc aminte că în 1989 l-am auzit la TV Moldova pe Mircea Snegur. I-am spus unui cumnat că este un om voinic, iar el m-a întrebat de unde ştiu. Înălţimea omului o percepi în funcţie de zona din care se-aude vorbind.

- Un nevăzător visează?

- Da, ca fiecare om. În cazul celor care s-au născut cu deficienţă (cel puţin în cazul meu) tot ce visez percep ca nevăzător. Nevăzătorii tardivi spun că visele lor sunt ca atunci când vedeau.

- În cazul acesta, nu seamănă a coşmar visul, dacă nu-i nimic clar?

- Nu, pentru că asta este viaţa mea, şi-atunci nu mi se pare ceva anormal.

- Mie mi se pare îngrijorător că nu-mi mai aduc aminte dimineaţa ce-am visat. Erau perioade când ştiam foarte clar ce-am visat, mi se derula exact ca un film. Cred că e viaţa prea stresantă…

- Lumea spune că nu trebuie să te uiţi pe geam când te trezeşti. Însă fenomenul poate veni şi din altă parte, de exemplu de la trezirea bruscă.

- Ce face un pensionar nevăzător o zi întreagă în casă?

- Dacă rămân cu adevărat singur, ceea ce la mine se întâmplă mai rar, primul lucru este trezirea, atunci când pleacă Angela. Îmi beau cafeaua…

- Cine-o face?

- Dacă este făcută de seară, eu doar o încălzesc. Dacă nu, se trezeşte a mea soţie un pic mai devreme. Urmează între 7 şi 10 urmărirea ştirilor, pe toate posturile.

- Vrei să ştii ce se-ntâmplă în lume fiindcă şi viitorul tău depinde de asta.

- Mi se pare firesc. Chiar şi ca nevăzător trebuie să ştii ce se petrece în ţară şi în lume. După ora 10 deschid calculatorul. Dacă am o carte bună, mai citesc până servesc prânzul, dacă nu, mai comunic cu ajutorul internetului cu diferiţi colegi, prieteni..

- Ai idee câte cărţi ai citit?

- Ca număr nu ştiu. Ce pot spune este că tot ce-a imprimat asociaţia, dar şi alţii, a trecut pe la mine. Poate nu le-am citit pe toate din scoarţă-n scoarţă, dar de frunzărit, sigur.

- Ce gen?

- Orice în afară de cele filozofice şi de reportaje.

- Doi dintre copii sunt deja plecaţi în Italia şi e posibil să plece şi fata. Nu-i un gol în casă? În suflet?

- Este, cum să nu. Noroc că există multe mijloace de comunicare şi astfel lipsa se simte mai puţin.

- Pe de altă parte, este şi mulţumirea că au o slujbă, câştigă bani frumoşi...

- Câştigă şi bani, dar pe de altă parte se formează ca oameni. Au responsabilităţile lor.

- Ce ai ura asociaţiei dacă ai personifica-o, acum, la 50 de ani de viaţă?

- În primul rând, să rămână în funcţiune cât se poate de mult să nu ajungă Doamne fereşte să se destrame, pentru că ar fi o mare pierdere. Aş mai dori ca în această asociaţie să vină cât mai mulţi tineri dezinteresat, nu numai atunci când au o problemă de rezolvat. După revenirea la vechiul sediu, parcă ne deschid mai mulţi uşa faţă de dincolo, la etajul cinci. Faptul că acolo veneau mai puţini, este de-nţeles. Dar întoarcerea la vechiul sediu ar trebui să-i determine pe tot mai mulţi să calce pragul asociaţiei. Mă adresez în special tinerilor şi le spun să nu ocolească asociaţia, fiindcă numai prin asociere, prin unire ne vom putea dezvolta toate proiectele pe care ni le propunem.

- E ca într-o familie.

- Cel puţin pentru mine da. Poate unii spun că-i demagogie, dar eu o consider ca pe a doua casă.

- Mulţumesc pentru interviu.

- Cu multă plăcere.(Interviu realizat de Carmen Moraru)

Poveste cu happy-end, dusă la bun sfârşit de ADOR Botoşani: o căţelusă oarbă a fost adoptată!

2012-01-11T15:26:00.001+01:00

Portretul unei învingătoare

2012-01-11T15:10:00.001+01:00

Prima dată am întâlnit-o pe Jeana Coculeanu la un concurs pentru nevăzători, organizat la Muzeul Judeţean Botoşani. Era, cred, în 2006 şi făceam parte, în acea vreme, din juriul competiţiei. Am sesizat, încă de pe-atunci, că prezenţa ieşencei era una care cauza frisoane concurenţilor, doamna Jeana fiind, din câte mi-am dat seama, o abonată la un loc pe podiumul concursurilor de cultură generală.

După mai bine de un an, am reîntâlnit-o în competiţii, de această dată „din interior”, ca referent cultural la Filiala Nevăzătorilor Botoşani. Era, de fiecare dată, un concurent de temut, cu o memorie electronică, care destul de rar dădea rateuri. Pentru că, om fiind, se mai întâmpla şi asta. Cu spirit de revoluţionar, doamna Jeana taxa orice i se părea nelalocul lui în concursuri şi, nu o dată, îşi adjudeca cuveniţii lauri de învingător.

În toamna anului trecut, am reîntâlnit-o la zona Concursurilor „Pe meridianele lumii” şi „Imaginea ta contează”, organizată la Piatra Neamţ. I-am admirat, ca de fiecare dată, ambiţia şi cultura şi am făcut la un moment dat o fotografie cu trei „concurente senioare” – ce mi-a dat ideea unui articol. M-am gândit să scriu, pentru revistele centrale, despre cele trei decane de vârstă prezente în concurs, distinsele doamne reprezentând Filialele nevăzătorilor din Iaşi, Neamţ şi Vaslui.Am sunat la Iaşi şi am vorbit cu doamna Jeana, am scris la Neamţ şi nu am primit nici un răspuns, iar la Vaslui, recunosc, n-am mai contactat pe nimeni. Am avut mult de lucru în toamnă şi am abandonat ideea. Numai că realizez că am o datorie faţă de Jeana Coculeanu, care mi-a răspuns cu atâta căldură la telefon, acesta fiind şi motivul portretului de faţă.

Când vorbeşte despre sine, Jeana Coculeanu afirmă, cu umor, că „s-a născut în secolul trecut”, trecând, cu naturaleţe, peste ce e scris în buletin. De fapt, asta contează mai puţin, mult mai importantă fiind armonia cu anii pe care îi duci, mai greu sau mai uşor, peste timp şi vremuri.

De profesie medic generalist, doamna Jeana a resimţit primele simptome ale scăderii vederii în 1979, pentru ca peste trei ani să constate că nu mai poate citi. Din cei 27 de ani de profesie, 15 i-a petrecut fără să vadă. „Ultimul loc de muncă a fost la Şcoala de surdo – muţi de la Iaşi. Era caraghioslâcul de pe lume. Ei nu auzeau, eu nu vedeam… Am mai lucrat în Policlinica studenţească. Îmi foloseam auzul, făceam fişe în braille. Multă vreme am cărat picup-ul cu mine la serviciu, ca să ascult piese de teatru”, rememorează Jeana Coculeanu.

În 2000, a asistat la primul concurs de cultură generală şi a „prins gust”. „Din 2001, particip mereu. Am câştigat premii întâi la „Prietenii cărţii braille”, „Pe meridianele lumii”, „Carmen Sylva” şi mai multe locuri doi şi trei. La fiecare concurs am emoţii. Tremur şi mă întreb cine mă pune să mă duc. Partea cu învăţatul, în schimb, îmi place. Atunci când câştig, e o mulţumire de câteva secunde. Nu răspund niciodată „la ghici”, ci doar dacă ştiu. La concursuri, era frumos când trăia Ioan Todeancă. Cânta la acordeon, cânta din gură, era foarte frumos. Mi-am făcut mulţi prieteni la competiţiile la care particip”, mai spune doamna Jeana.

Principala ei pasiune e cititul, iar preferinţa merge spre cărţi de acţiune. „Pot sta 15 – 20 de ore să ascult. În special, iau cărţi de la Modest Amariei. Atunci când am idei, mai şi scriu, iar când sunt solicitată, mă mai ocup şi de matematică”, completează distinsa doamnă. (Interviu realizat de Carmen MORARU, noiembrie 2011)

Interviuri la ceas aniversar: Victor Brumă

2012-01-08T15:11:00.005+01:00

- Bună ziua, domnule Victor Brumă.

- Săru’ mâna.

- Sunteţi unul dintre oamenii cu greutate din această filială şi mă bucur că aţi acceptat să avem o conversaţie despre vremurile de demult. Aş vrea să începem, cum se începe orice interviu, cu începutul: În ce an aţi ajuns la Botoşani?

- Am fost încadrat în Botoşani la Cooperativa „Progresul”, aşa se chema în vremea aceea, la 1 iunie 1965.

- Ziua copilului…

- Da. Am lucrat la secţia „mături”, unde am fost angajat atunci. Mai târziu şi la secţia „perii”, că era greu de lucru pe vremurile alea.

- Aţi pornit ca angajat. Când aţi devenit, cum se cheamă, preşedinte, director, care era funcţia dv.?

- Şef de echipă, dar asta s-a întâmplat mai târziu. Dar mai întâi aş vrea să vorbesc de începuturi şi de relaţia cu filiala nevăzătorilor, pentru că ne găsim la ceas aniversar. În 1966 am fost ales delegat al filialei Botoşani. Era grupa Botoşani atunci, cu sediul filialei la Rădăuţi. Am participat la Conferinţa de alegeri, când a fost ales domnul Bursuc preşedinte. Au mai trecut doi ani şi jumătate, până în 1968, până când s-a mutat filiala de la Rădăuţi la Botoşani. Activitatea mea, legăturile mele, atunci au început cu filiala. Am fost delegat acolo, am făcut tot ce s-a putut şi ne-am bucurat că a fost ales domnul Bursuc preşedinte, pentru că era de la Botoşani. Am fost nişte oameni care am reuşit să ne impunem şi ne-am bucurat, realmente, că am obţinut preşedintele de la Botoşani. De atunci a început activitatea mea mai intensă cu filiala.

- Aţi avut funcţii de conducere?

- Mai târziu. În mai 1972 era foarte greu de lucru în secţiile acelea de mături – perii şi am înfiinţat o secţie de cartonaje. Aş putea spune că am fost ctitorul acelei secţii, cu sprijinul domnului preşedinte Bursuc. În condiţiile acelea, pe 20 mai 1972 am inaugurat secţia şi mi s-a încredinţat mie conducerea. La început mai restrâns, dar apoi a început să meargă treaba bine şi am continuat. Baza era la secţiile mături-perii şi cartonaje. Dar activitatea la cartonaje a fost mai bună. Au fost şi acolo greutăţi, fiindcă nu erau repartiţii de materiale, de utilaje, umblam după ele, dar a fost pusă pe picioare. Peste 70 de oameni, nevăzători, au lucrat la aceste secţii.

- Cât timp aţi condus secţiile?

- Am ieşit din producţie în anul 1998, în februarie, în calitate de şef de secţie. La filială am fost în funcţii de conducere din 1965, de când am venit. Făcusem parte din consiliul de conducere al filialei, din biroul executiv, apoi 10 ani (două mandate), ca vicepreşedinte cu producţia. Au fost multe probleme care s-au rezolvat. Era foarte greu cu producţia. Atunci când am preluat eu toată treaba asta, a intervenit domnul Bursuc, de la cooperativă domnul preşedinte Crăculeac, Dumnezeu să-l ierte că a plecat, iar de la UJCM doamna Moisoiu, ca să răspund de toţi nevăzătorii, pe semnătură Am încercat, nu mă gândeam eu la aşa ceva……

- În ce an?

- Ajunsesem în 1982. Deja trecuse o perioadă mai lungă. Atunci se hotărâse să-i preiau, că eu îi înţelegem pe ei, ei pe mine, ne înţelegeam foarte bine şi o să meargă treaba. Chiar a mers foarte bine, se câştiga bine, deşi au fost şi oameni care nu au fost mulţumiţi în totalitate. La cartonaje se câştiga foarte bine.

- Cam cât? Cât era maximul?

- În perioade mai bune, 5-6 mii lei, cum erau banii atunci. Oricum eram mulţumiţi. Nu se câştiga în altă parte cum se câştiga la secţia aia. Toată cooperativa nu ne prea suporta. Comentau că acolo se câştigă mult, dar la noi era munca de bază. În alte secţii, cum erau croitoriile, cojocăriile, tricotajele, mai puneau banii în buzunar. Noi nu aveam cum.

- Cum de se câştigau atâţia bani? Făceau ore suplimentare, era mult de lucru?

- Aveam de lucru, ce-i drept, nu am dat niciodată înapoi de la muncă. Au fost nişte oameni selectaţi să le placă să lucreze în echipă la cartonaje. La individual era altă treabă. La echipă trebuiau să fie cu suflet şi întotdeauna am lucrat când ni s-a cerut. Altădată am rămas şi am dormit acolo. Niciodată nu am spus că nu putem face. Era în folosul nostru să lucrăm şi să câştigăm bani.

- Cei de la mături-perii cât câştigau?

- Ei luau ceva mai puţin. În ׳89, cei de la secţiile mături-perii au găsit de cuviinţă că eu nu mai sunt bun de şef şi şi-au găsit alt şef, pe Săvel Chiriac care într-un timp scurt i-a "vânturat"pe toţi. I-a scos care la pensie, care la plimbare şi s-au desfiinţat secţiile respective. Eu am rămas numai cu secţia cartonaje. Până la sfârşitul activităţii, în 1998, a mers treaba bine. Zic eu că oamenii au fost mulţumiţi. Întotdeauna eram apreciat şi la toate şedinţele eram lăudat, pentru că eram cea mai bună secţie din cooperativă. Directorul băncii venea la şedinţă şi spunea că acea cooperativă trăia pe scheletul secţiei cartonaje. Ne făceam producţia acolo, cum trebuie, şi aveau de câştigat şi ei. După ׳89 s-au mai schimbat lucrurile şi am fost nevoiţi, prin organizare ANR la nivel de ţară, să facem mitinguri la Bucureşti. Atunci se mai putea face şi găseai şi înţelegere. În 16 martie 1990 am avut onoarea să fiu numit de oamenii prezenţi la miting pentru a merge la domnul prim ministru Roman. Am fost 12-14 de la diverse filiale, am stat de vorbă cu domnul prim ministru şi am găsit ceva înţelegere acolo. În 16 martie 1992, tot la aceeaşi dată, am fost iarăşi la miting şi am ajuns la domnul prim ministru Stolojan - ce era la vremea aceea. Am găsit înţelegere şi la dânsul. Atunci se mai găsea înţelegere pentru drepturile noastre. Şi în zilele noastre mai beneficiem de nişte drepturi căpătate atunci. Mi-am adus contribuţia mea modestă, aşa cum a fost, la bunul mers. Poate au beneficiat mulţi nevăzători, şi eu şi alţii, de drepturile care s-au obţinut atunci. S-a ajuns acolo încât ar fi în stare să ni le ia guvernanţii din ziua de azi, dar poate nu va fi aşa, o să scăpăm şi de data asta. Mi-am adus contribuţia cât s-a putut, întotdeauna, nu am aşteptat să mă pună cineva la treabă. M-am înţeles cu toţi preşedinţii de cooperativă pe care i-am avut de-a lungul anilor, 11 la număr, nu a venit unul să-mi rezolve problemele mele. Şi zic că m-am achitat cu cinste şi am fost apreciat la nivelul conducerii cooperativei, a UJCM-ului. Tot timpul am fost fruntaş pe secţiile acelea.

- Domnule Brumă, ce fel de calităţi trebuie să aibă un om care conduce un număr mare de nevăzători? Cred că e puţin cam dificil de lucrat. E nevoie de autoritate, de diplomaţie? Cum v-aţi comportat cu oamenii ca să reuşiţi să duceţi lucrurile înainte, să câştige bani, să fie apreciată munca lor?

- Cred că am fost cam rău cu ei într-o oarecare măsură, dar eu aveam un principiu: înţelegeam pe fiecare. Dar au fost vremuri când am stat noaptea şi am lucrat ca să onorez comenzile care le prindeam. Abia aşteptam să le primesc şi nu puteam să le resping. Lucram la vremea aceea cu Porţelanul Dorohoi, cu Confecţia Botoşani. Era mult de lucru la vremurile acelea şi aveam la cartonaje 48-50 de oameni. Pretindeam omului să stea la lucru când era de lucru, dar când îmi spunea să-l învoiesc că are de mers undeva, nu l-am oprit. Când era vorba de treabă, rămânea noaptea la vagoane, maşini, nu se punea problema. Se întrebau alţii cum reuşesc să mă înţeleagă oamenii, dar eu am luptat întotdeauna pentru drepturile lor. Aveam un magazin alimentar la poartă şi care m-am luptat ca nevăzătorii să aibă acolo tot ce le trebuie. Interveneam pe la Direcţia comercială…

- Să ştiţi că am auzit pe mulţi vorbind de magazinul acela cu drag de inimă. Erau vremuri proaste în care nu se găseau multe alimente şi era o salvare totuşi…

- Da, era bine şi găseam înţelegere la Direcţia Comercială - era director domnul Curelaru. O doamnă secretar de partid Chirica, care întradevăr era "femeia lui Dumnezeu”, întotdeauna ne-a ajutat. Aduceau acolo alimente care nu se găseau în altă parte şi pentru asta era scandal, pentru că veneau din alte secţii să cumpere de acolo. Numai că produsele erau ca o repartiţie pentru noi, nevăzătorii. Eram foarte rău la vremea aceea, nu le dădeam voie celorlalţi să cumpere, deşi mai găseau ei câte-o portiţă. În privinţa oamenilor, sigur că nu poţi mulţumi pe fiecare, dar eu zic că mi-am făcut datoria. Drept dovadă, după ce am ieşit la pensie în 1989, după legile de atunci, am stat din luna mai până în octombrie şi de la 1 noiembrie am fost rechemat de la cooperativă, de la UJCM, de oamenii mei care au făcut o intervenţie ca să vin neapărat înapoi şi am mai lucrat încă 9 ani. De aici trag concluzia că dacă aş fi fost chiar aşa de rău, nu mă mai chemau înapoi. Că dacă ai un om din acesta, zici că de-ai scăpa de el, să iasă la pensie, să crape, de s-ar duce să nu mai fie pe aici. Dar m-au chemat…

- S-au gândit că le vreţi binele chiar şi când aţi fost mai aspru…

- „Răutatea” mea a fost în sensul acesta: dacă-i treabă de făcut, e treabă, dacă e distracţie, e distracţie. Şi am înţeles pe fiecare. Am avut necazuri, erau care nu ascultau, care umblau cu băutura-n cap, făceau scandal, care nu-şi vedeau de treaba lor, dar au trecut. Au fost iertaţi. Nu m-am răzbunat niciodată, că acesta nu e un lucru bun. Au fost şi care mi-au făcut necazuri, dar eu am uitat. Aşa cred că e mai bine, să uiţi răul care ţi l-au făcut alţii. Eu mi-am făcut datoria. Pe linie de producţie, sunt convins.

- Mai devreme am discutat cu domnul Tupiluşi, care spunea că aduceaţi oamenii cu autobuzul de la secţie la concursuri. Nu concurau, dar era important să fie în public.

- Desigur. În activitatea mea culturală, în relaţia mea cu instructorii culturali care au fost de-a lungul timpului (îs cam mulţi, ca să spun aşa), întotdeauna am contribuit cât am putut. Baza era producţia, dar participam şi eu la concursuri. În 1972 am câştigat concursul pe filială „Să ne cunoaştem patria” şi am participat la finala pe ţară de la Constanţa, unde am luat locul trei. Intrasem în baraj zece concurenţi dar am reuşit totuşi să obţin locul trei. Erau şi profesori acolo, Modest Amariei, Ştefan Rump, parcă aşa-l chema, şi alţii, băieţi de liceu, şi eu, un biet muncitor de la Botoşani, am luat locul trei din zece intraţi în baraj. În 1973, tot aşa, am câştigat pe filială şi am plecat la Oradea unde am luat o menţiune. Tot zece am intrat în baraj si o mică greşeală m-a dus la menţiune. Am participat şi la activităţile culturale şi când nu am putut eu participa, am făcut în aşa fel încât să vină oamenii. La şedinţe, la adunare, veneau profesori, doctori, actori, venea cineva care ţinea de activitatea culturală şi în condiţiile astea aduceam oamenii de la secţie. Închideam programul, urcam oamenii în autobuz şi-i aduceam de la secţie aici la colţ, de unde ajungeau la filială. Eram menţionat în materiale că fac şi contribui la activitatea de acolo. Nu mă lăudau, era un adevăr.

- Aţi fost un om activ, mereu în conducere. În momentul în care v-aţi pensionat de-a binelea, cum v-aţi găsit echilibrul? Cum decurg zilele dumneavoastră de pensionar, cum vă umpleţi timpul?

- Aici e mai complicat de povestit. E adevărat că m-am retras. Atunci eram mai tânăr, era altă situaţie, eram cu nevastă-mea, Dumnezeu s-o ierte, că a plecat….

- Aţi suferit foarte mult. V-am văzut, nu o dată, că vă dădeau lacrimile când vorbeaţi de ea…

- A trecut vremea. În ultima perioadă, de când am rămas fără ea, e mai complicat, e mai greu. Nu mai e ceea ce a fost, nu mai am nicio dorinţă, deşi la viaţa mea am fost un om care a tot ţintit ceva. Să fac ceva, să rezolv ceva. Vine o vreme când te opreşti.

- Încercaţi şi acum să vă stabiliţi câte un prag, o ţintă cum aţi spus mai înainte, pentru că aşa existenţa are o direcţie. Spuneţi-vă: îmi doresc să realizez un lucru mai simplu sau mai complicat şi îmi consum energiile pentru lucrul respectiv. Zilele nu trebuie să semene una cu cealaltă, pentru că vârsta a treia e, întradevăr, mai complicată. Eu o văd pe mama mea. Are şi ea 72 de ani şi a reuşit si ea să-şi găsească cadenţa. Hrăneşte nişte pisoi din cartier, se duce la o vecină şi beau cafeaua împreună, mai are câte ceva la televizor de văzut. Eu nu o aud niciodată seara spunând: azi m-am plictisit.

- Pentru un om sănătos, în ceea ce priveşte ochii, e altă socoteală. Care pot să se descurce în altă formă, îi felicit şi să le dea Dumnezeu cât poate. Pe vremuri, când a fost o treabă de făcut, am făcut. Dar în condiţiile astea, mă simt nefolositor.

- Nu aveţi nepoţi?

- Am unul, c-am avut doi copii, dar o fată „a plecat” de aproape zece ani şi am rămas cu băiatul acesta. Din punctul acesta nu pot spune că nu mă descurc, dar sufletul mi-i amărât, asta-i problema. În activitatea de la filială, cu care te mai poţi lua, am avut relaţii bune cu toţi instructorii culturali care au fost de la începuturi. Un domn Gavril, care…..

- A ajuns preşedintele Judecătoriei.

- A Tribunalului judeţean, a fost preşedinte. Un alt instructor, Creţu, după aia doamna Chwalek, care a trecut ulterior la contabilitate. A fost domnul Agafiţei, secretar, domnul Culincă - zeci de ani a lucrat aici la noi. Dintre toţi care au fost, am avut relaţii bune cu fiecare, ca să zic aşa. Relaţii bune am avut şi cu domnul Bursuc, Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească. A fost ales pe 8 iunie 1966 şi a murit pe 24 ianuarie 1986. Aproape 20 de ani a fost preşedinte. M-am înţeles extraordinar cu omul acesta, m-a sprijinit în activităţile mele. Pentru fiecare găsea o soluţie, să-l ajute, să facă ceva. După ce a plecat, a venit Nicu Bunduc, din februarie 1986, dar mai precis din 13 iunie 1986 când s-a stabilit în Birou funcţia de preşedinte. A fost şi el vreo 18 ani. După care a venit Tudorel Tupiluşi. Am avut relaţii bune cu toţi şi am încercat să fiu de folos.

- Ştiţi că ieri, când am sunat-o pe doamna Rodica Dodiţă şi am rugat-o să vină la filială pentru un interviu în care să vorbească despre tatăl dumneaei - domnul Bursuc - i-am simţit lacrimile în glas. A mărturisit că nu poate să vorbească, deşi e trecut la cele veşnice de atâta vreme. În momentul când cineva îi aduce aminte de tatăl ei, începe să plângă! Am auzit multă lume vorbind extrem de laudativ despre fostul preşedinte. Şi în momentul de faţă tabloul domnului Bursuc este pe peretele filialei, mărturie a faptului că a fost un om deosebit.

- Am avut şi eu o contribuţie cu fotografia asta. Am spus tot timpul: merită să stea aici, la loc de cinste. Avea 57 de ani, om tânăr şi în putere. Dar inima nu l-a mai slujit şi „s-a dus”. Anul acesta, pe 24 ianuarie, când s-au împlinit 25 de ani de la „plecare”, l-am rugat pe Tudor, preşedintele, să dea un anunţ. El nu avea nicio treabă atunci, nici nu era venit la Botoşani când a murit, nu era în producţie. Dar eu care am trăit 20 de ani cu preşedintele şi ne-am înţeles, am găsit de cuviinţă ca acei care mai trăim să ne aducem aminte că acesta a fost un „om” şi în condiţiile astea nu pot să uit vreodată binele care l-a făcut. A slujit filiala asta, aproape era să moară pe drum. Atunci când a fost la Rădăuţi, s-a dus la drum ştiind că e bolnav şi a venit aproape gata înapoi. În ceea ce priveşte activitatea filialei, per ansamblu, a fost foarte bună, aşa fiind şi conducerea, salariaţii, preşedintele. Am fost apreciaţi în ţara asta, în cadrul Asociaţiei Nevăzătorilor a fost considerată o filială bună. Au fost salariaţi buni, să le dea Dumnezeu sănătate şi să se bucure de viaţă.

- Au avut şi multe de învăţat. Domnule Brumă, dacă nu ar exista o astfel de structură, cum ar fi viaţa nevăzătorilor din Botoşani? Cum s-ar descurca?

- Grea, mai grea pentru că întotdeauna aici se poate găsi o jalonare a drumului pentru nevăzători. Sunt ajutaţi, numai că după 1989 lucrurile s-au schimbat. Am avut şi nişte înlesniri care le mai avem în zilele de azi, chiar dacă se luptă careva să le ia. Filiala nu trebuie să dispară. Să nu ducă pe cineva mintea s-o desfiinţeze, aşa cu se desfiinţează alte instituţii în ţara asta. E de mare folos pentru oamenii care şi-au găsit un sprijin aici. Cum spunea domnul preşedinte Bursuc, „filiala nu este pentru mine sau pentru alţii care se mai descurcă, ci pentru cei mai necăjiţi, care au primit sprijin”. Deşi sunt şi din cei mai necăjiţi care critică activitatea filialei, nu-s mulţumiţi de una, de alta. Dar omul trebuie să fie conştient că am avut un mare folos cu filiala asta şi doresc să contribui şi pe mai departe. Le doresc sănătate la cei care ne mai slujesc, ne mai ajută, începând de la preşedinte, domnul Culincă, doamna Carmen Moraru şi toţi ceilalţi care de-a lungul timpului au făcut treabă. Eu mă număr printre cei de la început, dar ar trebui să ştie şi aceştia, de acum, că s-a luptat pentru nişte drepturi despre care unii acum habar nu au. S-a luptat mult, s-a pus suflet şi sănătatea la bătaie. Eu le doresc sănătate multă la fiecare şi mi-aş dori şi mie, dacă s-ar putea…

- Mulţumesc mult, domnule Brumă. O bătrâneţe senină, mai mult optimism, mai mult curaj şi veniţi mai des la filială. O să vedeţi că timpul trece altfel. O zi frumoasă şi numai bine.

(Interviu realizat de Carmen Moraru, noiembrie 2011)

Interviuri la ceas aniversar: Florea Mureş

2012-01-06T16:10:00.001+01:00

- Este o zi de noiembrie, neplăcută şi rece ca toamna şi sunt în vizită într-o familie de nevăzători din Botoşani. Este vorba de familia Florea. Îl rog pe domnul Mureş Florea să ne spună câteva cuvinte despre domnia sa.

- Bună ziua. În primul rând vreau să vă spun că suntem o familie de nevăzători mai în vârstă. O simplă biografie ar debuta aşa: am început şcoala de nevăzători în 1955, fiindcă mi-am pierdut vederea de mic, de la patru ani. În 1963 am terminat şcoala generală la Cluj, după care am făcut şcoala profesională la Bucureşti, unde am învăţat meseriile de perier, cartonagist, precum şi să fac mături. La Bucureşti am fost la clasa de muzică îndrumată de domnul profesor Viorel Crăciun.

- După terminarea şcolii de la Bucureşti, unde aţi fost repartizat?

- La Rădăuţi, regiunea Suceava, unde am stat patru luni, de la 1 iulie până la 1 noiembrie 1966. Apoi m-am transferat la Botoşani, unde m-am căsătorit şi unde locuiesc şi acum.

- În Botoşani aţi lucrat la cartonaj la cooperativa din localitate, nu?

- Da. Am început mai întâi ca muncitor la mături, o perioadă de timp. Pe urmă, când a fost mai puţin de lucru acolo, am lucrat la perii. Apoi, începând cu anul 1970, s-a înfiinţat secţia de cartonaj, unde am lucrat până la pensionarea mea din 1992.

- Cum aţi rezolvat problema locuinţei în Botoşani?

- Am primit primul apartament în anul 1969, fiind ajutaţi de Filiala nevăzătorilor. M-am mutat în alt apartament în 1975 şi apoi, în 1979 mi-am cumpărat un apartament proprietate personală. Am făcut contract prin C.E.C. şi aşa avem apartamentul nostru, de atunci.

- Aveţi şi o familie.

- Desigur că da. Avem doi copii care sunt mari, o fată de 34 de ani şi un băiat de 38 de ani. Amândoi sunt deocamdată la Botoşani. Stau tot la noi în casă, întrucât la noi în judeţ sunt probleme grele, industria e cam la pământ. Copiii lucrează în confecţii, unde se câştigă puţin, motiv pentru care stau cu noi.

- Aş vrea să vorbim puţin despre pasiunile dumneavoastră. Ce v-a determinat să intraţi în orchestra filialei din Botoşani?

- După cum spuneam, când am fost la şcoală la Bucureşti, am fost cooptat la clasa de muzică a domnului profesor Viorel Crăciun, care mă cunoştea de la şcoala din Cluj, pe când era student. Pe atunci, prin anul 1960, cântam în orchestra filialei de la Cluj, la contrabas, dar şi în orchestra şcolii unde învăţam. Mergând la Bucureşti la şcoala profesională, am învăţat şi saxofonul. Am cântat în orchestra şcolii, ca saxofonist şi contrabasist.

- Aţi continuat şi la Rădăuţi?

- Acolo mai puţin, pentru că am stat doar patru luni. Totuşi, am participat la un concurs care se făcea în acea vreme, numit „Dialog pe aceeaşi scenă”. Ne-am întrecut în cadrul aceleiaşi filiale cu grupa nevăzătorilor de la Botoşani şi am ieşit la egalitate.

- Povestiţi, vă rog, cum s-a înfiinţat orchestra filialei nevăzătorilor din Botoşani, care se ştie că a obţinut rezultate foarte bune de-a lungul timpului!- Orchestra filialei sau mai bine zis formaţia filialei Botoşani, pentru că nu o putem numi chiar orchestră, fiindcă nu suntem aşa de mulţi, are un început cam greu. Nu am fost mulţi oameni care să ne pricepem la muzică, dar, după anii 1970, când au venit o serie de tineri absolvenţi, în special familia Surugiu, Aurel, Sandu şi Constantin, împreună cu noi, cei dinainte veniţi, am reuşit, împreună cu fostul nostru dirijor, bun prieten şi extrem de ataşat de noi, Mitică Amarghioalei, să obţinem multe succese locale şi republicane.

- Ce înseamnă pentru dumneavoastră muzica?

- Muzica înseamnă foarte mult pentru mine. Ascult muzică de toate genurile, de dimineaţă până seara. Îmi place muzica uşoară, muzica populară, opereta.

- În orice caz, este o artă pe care o înţelegeţi bine. Vă delectează şi vă deconectează.

- Da, aşa este. Îmi desfăşor toate activităţile ascultând muzică.

- Aş vrea să vă mai întreb despre o pasiune a dumneavoastră, mai rar întâlnită în lumea nevăzătorilor. Vorbiţi-ne despre activităţile dumneavoastră manuale, despre priceperile legate de mecanică, de tâmplărie ş.a.

- Încă de la şcoala de la Cluj am avut maiştri buni în meseriile pe care le-am făcut acolo. La perii şi la atelierul de frânghii am învăţat multe lucruri deosebite. Am făcut plase de handbal, de volei, cu maistrul Ciortea, cu maistrul Dănilă. La şcoală la Bucureşti am învăţat cu maiştrii Mircea Hanghir, maistrul Costică şi alţii, la cartonaj, perii şi mături. O foarte bună îndemânare am căpătat de la tatăl meu care era tâmplar. De când eram mic, chiar dacă nu vedeam (vederea mi-am pierdut-o treptat, nu dintr-o dată), mă punea să lucrez alături de el. Cu timpul m-am deprins şi, mai ales, mi-a plăcut. În afară de asta, când m-am angajat la cartonaj, fiind lipsă de mecanici, când apăreau nişte probleme, câte un pic, câte un pic am început a pune mâna pe chei şi alte scule şi am făcut reglaje la maşini, activitate care a început să mă pasioneze. Când lipsea mecanicul o zi, două, trei sau chiar cinci, puteam să-l înlocuiesc cu succes. În afara maşinilor de capsat, unde era vorba de mecanică fină şi unde nu mă descurcam.

- V-aţi făcut şi acasă un mic atelier în balcon şi aveţi câteva scule…

- Da, am o menghină, o maşină de găurit, un polizor şi alte câteva scule de care am neapărată nevoie. Pot să rezolv mici probleme de tâmplărie. Mă străduiesc să nu-mi lipsească din casă şipci mai lungi, mai scurte, mai înguste, mai late, perfect drepte. Am prieteni care mă ajută, mi le fac, după care le fixez cu ajutorul menghinei, al cheii franceze, cu cuie etc, ca să pot tăia cu ferăstrăul o linie dreaptă. Astfel reuşesc să rezolv problemele pe care le am.

- Dumneavoastră aţi făcut şi produse finite interesante. Diplomatul în care îmi păstrez eu laptopul e creaţia dumneavoastră. Sunt mulţumit şi nici nu cred că aş fi găsit în magazin aşa-ceva. Cum aţi reuşit?

- Am recondiţionat un diplomat, care era în bună măsură deteriorat. Am croit nişte bucăţi de carton pe care le-am aplicat ca întăritori la colţuri, laterale, lungime-lăţime. Pe urmă i-am croit feţele şi lateralele şi le-am îmbrăcat în material, lipite cu un adeziv (Aracet). Le-am lipit la locul lor şi asta a fost!

- Cum tăiaţi dumneavoastră materialele textile?

- Pun două şipci, una deasupra şi cealaltă dedesubt, măsor cu metrul şi strâng la capete cu nişte dispozitive sistem traforaj pe care le am. Cu cuţitul, pe lângă şipcile aşezate după cum am spus, tai materialul la dimensiunea care îmi trebuie.

- Dar presupun că sunt unele operaţii la care trebuie să cereţi ajutorul persoanelor care văd din casă.

- Cu siguranţă. Sunt operaţii de lipit în care aş putea să mă murdăresc, eu sau lucrurile din jurul meu, şi acolo cer ajutorul.

- Important este că dumneavoastră ştiţi să coordonaţi lucrurile chiar şi când să cereţi sprijinul celor apropiaţi. Ce alte produse finite aţi mai făcut, pornite de la zero, pentru dumneavoastră sau pentru alţii.

- Am făcut doar pentru folosinţa familiei mele. Etajere, suporturi pentru lămpi, veioze – modele mai simple.

- Am admirat la dumneavoastră nişte suporturi pentru CD-uri…

- Da, am făcut suporturi pentru CD-uri, chiar nişte casete îmbrăcate în vinilin în care să pot băga CD-urile, ca să fie protejate mai bine.

- Cum păstraţi dumneavoastră evidenţa CD-urilor? Cum procedaţi?

- Foarte simplu. Îmi cumpăr coli de carton, Duplex şi fac singur coperta. Cumpăr CD-uri fără cutii de plastic sau plicuri, le înregistrez cu ce doresc, apoi le introduc în coperta de carton pe care am făcut-o şi scriu în alfabetul Braille, cu ajutorul plăcuţei de scris, ce conţin.

- Ce intervenţii puteţi face dumneavoastră la instalaţiile sau la aparatura pe care o aveţi la domiciliu?

- La instalaţia electrică întrerup curentul de la tablou şi schimb o priză, un bec. Ajutat de copii, am putut să instalez şi nişte aplice rotative prin casă.

- Dar la instalaţia sanitară?

- Aici e mai simplu. Pot schimba singur un obârtai, un robinet, o baterie. Pot schimba, dacă este nevoie, toată instalaţia de la o chiuvetă.

- Ce părere aveţi despre mulţi dintre nevăzători care l-au luat pe „nu” în braţe? „Ei nu pot face pentru că nu văd”, nu pot nimic până la urmă.

- Cu principiul acesta nu prea sunt de acord. Pot fi unii dintre nevăzători care se descurcă mai greu, dar am impresia că mult mai mulţi dau dovadă de lipsă de voinţă. Şi, mai ales acum, de la Revoluţie încoace, nemaifiind încadraţi într-o colectivitate, parcă cei mai mulţi s-au cam pierdut.

- Acolo se influenţau, învăţau unii de la alţii...

- Ne învăţam, ne ajutam, chiar dacă ne mai certam, mai ţipam unul la altul, ne îndemnam şi mergeam înainte.

- O pasiune mai recentă este calculatorul. Ce aţi reuşit să învăţaţi?

- Cu calculatorul, ca să fiu sincer, am început şi eu puţin, dar nu am înaintat prea grozav. Am fost ocupat cu treburi prin casă, cu nişte modernizări, am mai avut şi nişte necazuri cu el. Dar, cred că voi fi ajutat de ceilalţi colegi, în special de Costică Surugiu, Cezar Vieru, preşedintele... Acum la filială s-a introdus internet şi sper că mă voi adapta şi eu cât de repede la noile condiţii.

- Interesant că, deşi dumneavoastră aveţi o anumită vârstă şi aţi ieşit din colectivitate (aţi ieşit la pensie forţat de împrejurări, pentru că probabil aţi mai fi lucrat), totuşi vă adaptaţi la noile cerinţe, la noile posibilităţi ale tehnicii. E clar că sunteţi un luptător.

- Nu pot să stau, că dacă stau, mor. Eu am copii şi trebuie să merg înainte ca să-i pot ajuta mai departe.

- Spuneţi ceva şi despre pisoiul pe care-l aveţi.

- Am avut o pisică şi nu mai e. Ne era tare urât şi am adus un motănel pe care îl iubim cu toţii. Ne place, chiar şi copiii se joacă cu el de câte ori au ocazia.

- Cum vă împăcaţi cu vecinii şi cu alte persoane, cu care veniţi în contact?

- Cu vecinii nu am nici cea mai mică problemă de 26 de ani de când stau în bloc. Nu le-am făcut necazuri şi nici ei nu m-au supărat niciodată, în toţi aceşti ani de când locuim împreună. Mă împac cu toţi, dar mai mult am avut de-a face cu unul de deasupra mea care m-a ajutat de câte ori i-am cerut. Când aveam ceva mai complicat la instalaţia electrică sau ca să regleze lumina pe scară, ca să se descurce copiii mei când veneau de la şcoală.

- Presupun că şi dumneavoastră le săriţi în ajutor când aveţi cu ce şi când puteţi s-o faceţi.

- Sigur că da, cu mare plăcere.

- Vă mulţumesc pentru interviul pe care mi l-aţi acordat şi, în încheiere, vă rog să adresaţi un îndemn tinerilor care vin din urmă!

- Eu aş vrea, nevăzător fiind de atâta timp şi trecând prin atâtea timpuri, şi bune şi grele, să doresc tuturor nevăzătorilor tineri să aibă curaj. Şi să ţină legătura cu organizaţia noastră, Filiala nevăzătorilor, pentru a-i sprijini şi a le rezolva probleme care sunt încă grele. Sperăm cu toţii că, încetul cu încetul, va fi mai bine şi pentru noi cei în vârstă, dar şi pentru tineret, căruia îi dorim şi mai bine.

- Vă mulţumesc! (Interviu realizat de Constantin Surugiu, 13 noiembrie 2005)

Interviuri la ceas aniversar: Gheorghe Popa

2012-01-05T19:17:00.002+01:00

- Bună ziua, domnule Popa şi bine-aţi venit la sediul filialei. Ne-am întâlnit ultima dată acum două zile, la vreme de seară şi vreau să spun că am fost extrem de încântată când am realizat că sunteţi de fapt, în pofida a ceea ce scrie în buletin, un om tânăr. Faptul că aţi răspuns „da” la apelul de a veni la un curs de dans realmente m-a bucurat. Chiar, ce scrie în buletinul dumneavoastră? Câţi ani aveţi?

- 71.

- Mulţi înainte, domnule Popa. V-am auzit spunând, nu o dată, în şedinţele Filialei nevăzătorilor Botoşani că sunteţi aici de la începuturi. Când aţi venit în Botoşani?

- În august 1960.

- Unde-aţi făcut şcoala?

- Am absolvit şcoala profesională la Bucureşti, în învăţământul special.

- Aţi învăţat ceva anume?

- Da. Am făcut la început „cartonaje”, după aceea „coşuri” (împletituri), o secţie foarte frumoasă, pe urmă „perii”. Calificarea am obţinut-o în meseria de „perii” şi „operator de telefonie”. Ultima specializare în ultimul an de şcoală, pentru noi, cei care am fost cu carte mai multă

- A, deci nu toată lumea?

- Nu, nu. S-a făcut o selecţie. În afară de clasa de telefonişti, s-a înfiinţat şi prima clasă de masaj. Aici au mers elevii mai solizi, iar noi cei mai firavi am mers la telefonie. După aceea, ne-au înscris obligatoriu la liceul seral. Am învăţat la cel mai bun liceu de pe vremea aceea, Liceul „Mihai Viteazul”. Studiile liceale le-am terminat la Botoşani.

- Am înţeles că aţi avut funcţii de conducere încă de când eraţi elev? Ce-aţi fost?

- Am făcut parte din Comitetul de conducere al elevilor, comitet care reprezenta elevii din şcoală. Toate necazurile, toate bucuriile se rezolvau prin acel comitet. Am avut funcţie de organizator.

- Ce responsabilităţi aveaţi?

- Mă ocupam de adunările generale care aveau loc pe şcoală. Ne mai trimiteau educatorii să-i deşteptăm şi să-i trimitem la cursuri pe cei care se trezeau mai greu…

- Se dădeau sculaţi?

- Daaaa… Ei, mai erau unii un pic mai obosiţi.

- În ce an aţi ajuns la Botoşani?

- În 1960.

- Deci chiar înainte de a se înfiinţa filiala?

- Da, noi atuncea aparţineam de filiala Iaşi, unde era toată Moldova afiliată.

- Cine mai era la filiala Iaşi?

- Suceava, cu toată zona Bucovinei, Bârladul cu Vasluiul. Când am venit noi, am fost în număr de şase, parcă. Şi am fost solicitat la o singură şedinţă la Iaşi. Pe urmă s-au făcut demersuri şi s-a înfiinţat Filiala pe regiunea Suceava, din care făceam şi noi parte.

- Vorbiţi-mi despre acea perioadă..

- Ce să vă zic. Noi am fost primii nevăzători care am venit la Cooperativa „Progresul”, unde lucrau numai „oameni văzători”, dar cu alte deficienţe motorii. Nevăzători nu erau. Înaintea mea, cu vreo câteva zile, a venit un grup format din Cucu Nicolae, Axinte şi o fată – Maria Pitaru. Am fost bine primiţi, în primul rând de conducerea cooperativei.

- Cine era în conducere atunci?

- Preşedinte era domnul Butnaru, un om foarte de treabă, c-o bunătate-n el exemplară. Când m-am prezentat la cooperativă (n-am venit singur, ci cu doamna de la „Prevederi Sociale” care răspundea de nevăzători - doamna Iepure), domnul Butnaru m-a luat în primire şi „Hai băiete, la treabă”. Nu m-a-ntrebat de unde sunt, nici de foaia de sănătate… Am avut şef de secţie un domn Cazacu.

- Şi cu ce aţi început?

- Acolo se făceau mături. Eu în şcoală n-am făcut aşa ceva, dar domnul Cazacu m-a asigurat că am să-nvăţ la locul de muncă. Ce învăţasem eu, nu aveau la cooperativă. De fapt, coşuri aveau, dar în altă parte. Cu ajutorul lor am învăţat să fac şi mături. Am lucrat la mături un an de zile, răstimp în care m-au trimis şi la ales material pentru rogojini. Am lucrat cu un colectiv de oameni extrem de înţelegători şi ne-am înţeles ca-ntr-o familie de oameni cuminţi. Fiind calificat în meseria de operator telefonie, după un an am aflat că la noi în Botoşani a luat fiinţă o centrală telefonică la Spitalul Judeţean. Şi prin anumite relaţii…

- Era şi-atunci nevoie de relaţii?

- Eu personal am fost foarte mult ajutat de organele de partid. Am avut o cunoştinţă foarte apropiată şi datorită acelui domn (care cred că nu mai trăieşte), am avut trecere la toate organele de Partid. Şi am cerut ajutorul dumnealor, ca să pot să ocup postul pentru care aveam calificare.

- În ce an a fost asta?

- În 1961.

- Deci repejor…

- Da. Între timp am făcut rost de repartiţie; şi când m-am dus cu ea, mi-au spus: „Bravo, băiete”!

- Cine era director?

- Doctorul Răileanu, un chirurg ce era şi şef de secţie. Un om foarte de treabă, înţelegător, bine pregătit. Cererea mea a fost a 31-a de angajare pe acest post şi a spus că o să mă ajute.

- Aţi avut şi puţin noroc.

- Recunosc. Am avut, pentru că atunci încadrările se făceau prin Consiliul Popular, cu aprobarea lor. La început mai erau suspiciuni, dar după aceea ne-am împrietenit, văzând că eu cunosc meserie. După un an, domnul director a înlocuit vechea centrală cu fişe cu una automată. M-a-ntrebat dacă ştiu să lucrez pe aşa ceva şi i-am explicat că pe una la fel am făcut practică după terminarea cursurilor - la Fabrica „7 noiembrie”. La spital am fost foarte bine primit, comparativ cu ceilalţi. Era un domn, care când m-a văzut, s-a bucurat foarte tare fiindcă voia să-şi ia concediu şi n-avea pe cine să pună-n loc. A stat cu mine trei zile, în care am învăţat. Mai greu a fost să cunosc personalul.

- Câţi ani aţi lucrat la spital?

- 34, aproape 35.

- Cum aţi comunicat? Cred că s-au schimbat mulţi şefi în vremea aceea. Cred că vă ştiau toţi vocea. Poate vă cunoşteau mai mult vocea decât vă ştiau ca om.

- Aşa este. Am fost foarte apreciat. Colegele de la centrala oraşului, de câte ori aveam vreo urgenţă, mă serveau cu prioritate. La noi era Spital de urgenţă şi trebuia să fim „ceas”. Tot timpul am spus că este un serviciu de militar, pentru că intrai dimineaţa la 7 şi abia dacă puteai să mergi să bei o cană cu apă.

- Se putea întâmpla o nenorocire dacă nu făceaţi legătura repede.

- Sigur că da. Datorită acestui sistem de muncă mi-am schimbat total modul de viaţă. Şi-acum, abia dacă beau o cană cu apă pe zi.

- Nu-i prea bine nici aşa…

- Nu-i bine, dar asta este.

- Cât timp vă rămânea ca să veniţi la filială, să ţineţi legătura cu asociaţia nevăzătorilor?

- Ne întâlneam după-masa. Când am venit în ’60, grupa era condusă de domnul Hobjilă un domn în vârstă, muzicant de meserie. Doamna de la Prevederi Sociale m-a rugat să iau eu grupa-n primire, pentru că sunt mai tânăr. La Botoşani era o grupă de nevăzători destul de mare, dar majoritatea erau pensionari. Lucrători eram doar noi, cei veniţi în ’60.

- Ce făceaţi în calitatea asta? Eraţi tânăr…

- Ne ocupam cu strângerea cotizaţiei, făceam activităţi în cadrul grupei… Până când s-a a înfiinţat clubul nostru, aveam acces la cel al surdomuţilor, de aici, din centru şi la o cameră care era un pic mai la vale. Acolo mergeam cu doamna de la Prevederi şi ţineam şedinţele, ne mai citea câte ceva.

- Dacă oamenii aveau probleme vă implicaţi, reuşeaţi să rezolvaţi ceva pentru ei?

- Personal, dac-ar fi fost nevoie, poate că da, dar fiecare se descurca pe cont propriu. La noi organele de conducere - mai ales cele de partid - ne-au primit cu multă dragoste. Dacă mergea cineva cu o problemă de locuinţă, că astea erau cele mai importante, ne ajutau. Desigur, în limita posibilităţilor.

- Dumneavoastră cum v-aţi descurcat cu locuinţa?

- După ce m-am căsătorit, am stat 2 ani la socri. Între timp, ne-am înscris la spaţiul locativ, unde era un domn care se cunoştea din tinereţe cu socrul meu. A promis că o să ne ajute şi a şi făcut-o.

- La casă?

- Da. O căsuţă cu două camere.

- Staţi şi-acum acolo?

- Nu. Când ne-am mutat am făcut îmbunătăţiri: instalaţia electrică, uşi, geamuri, sobă... Am stat acolo patru ani. Apoi am avut posibilitatea de-am cumpărat căsuţa asta, unde stau şi-acum.

- Am sentimentul că pentru un nevăzător este mai bine să stea la casă. Ai un pic de grădină unde să ieşi, timpul trece altfel, nu? Decât la bloc, unde stai închis între nişte pereţi.

- Este un adevăr, dar să ştiţi că trebuie şi nişte ajutoare.

- E şi de lucru, nu?

- Este. Eu am avut mare sprijin de la mama mea, pe care am adus-o la mine şi-a stat aici până la moarte.

- Vă ajuta?

- Da. La tot ce era nevoie în gospodărie. Ea era talpa casei. Mama a fost cel mai mare ajutor al meu.

- Aveţi şi copii?

- Da.

- I-a crescut? V-a ajutat?

- De mici i-a crescut. Eu cu soţia mergeam la serviciu, şi ea rămânea acasă cu toată gospodăria.

- Vă invitaţi colegi de la filială, de la serviciu - acasă?

- Am mai invitat. Pe Cucu Nicolae cu care am fost coleg, pe Viorel Mateciuc, care nu mai este. Veneau băieţii pe la mine.

- Mi s-a spus că aţi cântat la vioară. Eu nu v-am auzit niciodată.

- Nu m-aţi auzit pentru că am avut nişte probleme acasă şi nu mi-a mai ars să mai cânt.

- Unde-aţi învăţat?

- La Bucureşti, la şcoala profesională, unde era şi o clasă de muzică. Am învăţat cu profesorul Barbu.

- Şi aţi activat în taraful filialei, aţi fost la concursuri?

- Da. În formaţie erau Titi Andrei la acordeon, Florea Mureş la saxofon şi contrabas. Cântam cu diferite ocazii, cum ar fi la alegeri…

- Asiguraţi momentul festiv.

- Da.

- Aţi fost şi la concursuri?

- Am participat la concursurile mari, care se organizau în cadrul Asociaţiei.

- Înţeleg că aţi fost şi la concursurile de cultură generală şi că aţi avut rezultate.

- E adevărat. Ne pregăteam foarte bine, pentru că mergeam pe ideea că ori ne ducem bine pregătiţi, ori nu ne ducem deloc. Erau concurenţi ca Nicu Bunduc, Victor Brumă, Titi Andrei… Nu era concurs la care să nu intrăm în baraj.

- Şi de ce n-aţi mai participat?

- Eu citeam foarte bine-n negru. Citeam cu atenţie, luam notiţe, mă pregăteam bine. Asta până prin anii ’80, când a început să-mi slăbească vederea şi nu mai puteam să citesc. Cine este obişnuit să citească în negru, greu se-nvaţă-n Braille. Citind în scris obişnuit, ai în faţă rândurile şi memorezi mult mai uşor.

- Asta se cheamă memorie fotografică. Eu aşa făceam la examenele de la facultate. În momentul când trăgeam biletul cu subiecte, îmi apăreau paginile respective. Ca şi cum erau fotografiate.

- Asta era la mine. Şi din moment ce n-am mai putut citi, am terminat-o. Am încercat eu să audiez…

- Nu-i acelaşi lucru, nu?

- Nu.

- Am discutat odată cu domnul Bunduc despre alfabetul Braille şi el îmi spunea că dacă nu simte cu buricele degetelor, dacă nu ajunge informaţia până-n creier, nu se-nregistrează. Nici Cd-ul audio am înţeles că nu-i o rezolvare. Mulţi spun că pe ei îi adoarme.

- Braille am învăţat şi eu foarte bine. Dar nu citeam numai cu degetele, ci mai trăgeam şi cu ochii.

- Era o lectură combinată.

- De asta nici în prezent nu pot citi cu degetele. Mi-ar fi plăcut.

- Păi încercaţi, încă nu-i târziu. Aşa cum aţi putut veni la dansuri sunt convinsă că puteţi învăţa foarte repede şi braille-ul. Poate vă-nscrieţi la concursul din primăvară, la „Prietenii cărţii braille”. Domnul Bunduc după ce a făcut o pauză, aproape a promis că vine în primăvară la concurs. Există oameni cu o memorie „infernală”. N-am prea întâlnit în lumea dinafară mulţi care să aibă o memorie aşa de bună. Mă uitam la domnul Bunduc, că am participat cu dumnealui şi la faze zonale şi naţionale şi vedeam cum răspunde, ca un ceasornic. La perfecţie; eu nu ştiu dacă aş putea.

- Noi am avut băieţi bine pregătiţi, cum a fost Todeancă. Ştiţi foarte bine cum se pregătea.

- E o mare lipsă. L-am cunoscut. Era un om care venea în fiecare zi la filială, parcă aveam impresia că semnează condica. Era extrem de implicat. Un om cult. Domnule Popa, ce momente importante din viaţa asociaţiei v-au rămas în memorie?

- Ar fi cel din 1961, când a luat fiinţă filiala judeţului Suceava.

- Cu sediul la Rădăuţi.

- Da, pentru că acolo era o grupă mai mare de nevăzători, care absolviseră şcoala cu un an-doi înaintea noastră. Toţi care absolveau erau trimişi la Rădăuţi, pentru că la Suceava nu aveau secţie. Am fost chemaţi şi noi de la Botoşani şi l-am ales pe domnul Niculescu. Era un om în vârstă, deştept. Făcuse facultatea la Cernăuţi şi a rămas fără vedere pe parcurs. La Botoşani ne adunasem deja mai mulţi. Eu eram şef de grupă. Trebuia să întocmim dări de seamă, cum ne cerea filiala. Apoi au început să vină la noi grosul absolvenţilor, ca Victor Brumă, Pieptănaru şi alţii, printre care şi domnul Bursuc. Şi el un om deştept. Venise din mediul rural, şcolarizat în tinereţe la Bucureşti. Când s-au făcut din nou alegeri, am venit noi cu omul nostru, care a câştigat până la urmă cu un vot în plus. A fost un pic de agitaţie, dar... L-am înscăunat exact cum a fost înscăunat Cuza.

- Un moment solemn.

- Solemn, da. După venirea dânsului a început să crească activitatea culturală între noi, grupa de la Rădăuţi şi mai târziu cu cea de la Suceava. A devenit o filială bogată în toate ramurile de activitate. Pe plan sportiv am participat la multe concursuri. Am mers la Galaţi şi eu şi Victor Brumă.

- La ce? La atletism?

- Da.

- Aveaţi forţă? Că sunteţi slăbuţ.

- Am avut forţă, pentru că în ’59 am fost cu formaţia de artă atletică uşoară, aşa se chema atunci, la Leningrad.

- Era greu de trecut graniţa pe vremea aceea?

- Nu. Pe noi nu ne-a afectat cu nimic. Ne-a chemat doar să vadă dacă suntem noi în fotografie şi-atât. Era un concurs între ţările socialiste.

- Domnule Popa, cât credeţi că este de importantă filiala pentru membrii ei? Cum s-ar descurca dacă o astfel de structură n-ar exista?

- Doamnă, eu n-aş putea concepe nimic fără organizarea asociaţiei. Eram încă elev când s-a pus baza asociaţiei nevăzătorilor. Unii au cam privit cu oarecare dispreţ acest eveniment, dar pe aceia noi îi numeam cozi de topor, pentru că asociaţia a avut menirea să ne coordoneze activitatea culturală, spirituală, tot felul de activităţi după ce-am trecut pragul şcolii în viaţa civilă. Asta a fost menirea asociaţiei. Fără ea noi nu puteam să pătrundem nicăieri. S-au înfiinţat filialele, ceea ce ne-a conferit o mai mare putere locală. Filiala noastră, ca şi celelalte probabil, a fost foarte bine apreciată de către organele de Partid şi Consiliul Popular. Cu orice problemă se duceau reprezentanţii noştri, se rezolva. Numai câte butelii de aragaz s-au dat şi câte locuinţe, când au început să se construiască blocurile.

- Am înţeles de la domnul Bunduc că la un moment dat se şi refuzau apartamente. Aveau de unde să aleagă, sunt membri ai filialei care stau în zone foarte bune ale oraşului.

- Aşa este. Au fost foarte mult lângă noi organele de conducere. Nu putem să negăm.

- Când vorbiţi de butelii mă strânge-n spate. Când eram copil, stăteam şi aşteptam maşina şi mă rugam de cineva să urce butelia până sus, la maşină, şi să mi-o schimbe.

- După o vreme, conducerea filialei a organizat schimbul de butelii aici, la sediu. A fost un ajutor foarte important. Am mai fost ajutaţi când era criză de alimente. Cei din cooperaţie aveau un chioşc de la care ne mai aprovizionam şi noi, ceilalţi nevăzători.

- La Botoşani lumea a trăit puţin mai bine, cel puţin cu mâncarea. Se mai găsea. Mai tăiai un viţel, era parcă şi o fabrică de conserve…

- Într-adevăr, la noi în Botoşani nu s-a murit de foame niciodată.

- La Câmpina, unde am luat repartiţie, se cam făcea foame, să ştiţi. Dacă nu mâncam un prânz la fabrica unde lucram, nu ştiu zău ce mai mâncam pe-acasă.

- Aşa a fost, din păcate. La noi în Botoşani am dus-o, cum spune în Biblie, ca-n sânul lui Avram. Era pâinea la cartelă, dar noi mai luam şi fără. Şi-apoi nu luam pâine cu sacul, să se usuce acasă. Luam două-trei, cât îmi trebuia.

- Am auzit folosindu-se aici la filială termenul de activist. Cei care sunt de vârsta a doua, de vârsta a treia, pot fi numiţi astfel. Cei care vin din urmă nu ştiu dacă se vor mai transforma în astfel de oameni, care să militeze pentru o cauză, să vină la concursuri. Greu se formează generaţia tânără. Greu o atragem.

- De unde s-o mai atragem? Pe vremuri veneau absolvenţii, erau încadraţi în muncă, cum a fost grupa de masori. Era tineret care se integra şi ducea mai departe activităţile noastre. În prezent e cam greu.

- Nemaifiind locuri de muncă…

- Nu mai avem tineret. De unde să-i ei, dacă omul n-are unde să lucreze. Acuma se mulţumesc cu ce le dă: şomaj, alocaţie socială.

- În ultimele zile despre asta se vorbeşte, pentru că nu se ştie ce va urma. Când au mai fost momente grele, a fost unitate la nivel de filială. Aţi mai fost la Bucureşti?

- Da.

- Când? În ce an?

- Nu mi-aduc aminte exact, dar era vorba de Ordonanţa 102. În Guvern au fost nişte oameni care ne-au înţeles.

- Deci de multe ori obţii mai multe cu vorba bună decât cu scandal?

- Asta da. Niciodată n-o să se poată rezolva cu scandal. O vorbă bună spusă la locul ei face ca toată lumea să fie apropiată de persoana respectivă.

- Mă gândesc la anii trecuţi, când profesorii au dansat pinguinul în faţa Guvernului.

- Nici aşa. Te duci acolo să faci măscăreli şi să te plângi că nu ai.

- Daţi-le un sfat tinerilor, care noi scontăm că vor veni, fiindcă filiala asta trebuie să mai reziste în timp.

- Sfaturi noi le putem da multe. Problema este câţi din ei le ascultă. Care vor ajunge în rândul nostru, este bine să participe, să fie activi, să fie permanent în mijlocul nevăzătorilor, pentru că fără sprijinul filialei şi al asociaţiei în general nu fac mare ispravă.

- De unul singur e cam greu.

- Normal că e greu. Mi-aduc aminte că atunci când au fost alegerile la Rădăuţi, pe mine m-au ales supleant în comisia de cenzori. Şi cei de la spital m-au apreciat foarte mult, pentru asta. Drept dovadă, peste câteva luni mi-au dat prin sindicat aragaz şi butelie.

- Vă mulţumesc pentru interviu şi vă urez să rămâneţi mereu cu sufletul tânăr, aşa cum sunteţi acum. Şi se ne reîntâlnim cât mai des la filială.

- Mulţumesc pentru invitaţie, iar dumneavoastră vă doresc o activitate frumoasă în cadrul filialei noastre. Şi să vă aşteptăm şi pe dumneavoastră.

- Nu ca membru!

- Nu ca membru: să lucraţi până la pensie.

- Mulţumesc domnule Popa.

(Octombrie 2011, interviu realizat de Carmen Moraru)

Interviuri la ceas aniversar: Neculai Bunduc

2012-01-04T15:20:00.000+01:00

- Bună ziua, domnule Bunduc. Bine aţi venit la sediul nou al Filialei Nevăzătorilor Botoşani, care este de fapt sediul vechi. Am făcut recent şi o sfinţire şi am remarcat că eraţi realmente emoţionat în momentul în care aminteaţi de vremurile de început ale acestei filiale. Aş vrea să vorbim pentru cei de-acum şi poate pentru nevăzătorii care vor veni despre cum s-a înfiinţat filiala, cum erau acele timpuri… Dar, mai întâi, spuneţi-mi în ce an aţi terminat şcoala şi când aţi venit la Botoşani.

- Ori de câte ori am ocazia să vorbesc despre începuturile asociaţiei şi, mai ales, ale filialei noastre, mă încearcă un sentiment de nostalgie şi de mulţumire, până la urmă, pentru că eu personal am avut şansa să fiu aproape de la începutul activităţii filialei noastre. Am venit la Filiala Botoşani (atunci se chema Suceava) în 1964. De-atunci sunt membru al asociaţiei şi am activat în tot ce s-a întreprins aici.

- Era dificil cu sediul la Suceava? Cum reuşeaţi să ţineţi legătura?

- Sediul era pe fosta structură a Regiunii Suceava, dar sediul filialei era la Rădăuţi – Bucovina, pentru că acolo era o cooperativă. Pe-atunci, filialele se organizau în jurul unor locuri de muncă, ce se găseau, în special, la cooperativele de invalizi. Şi-acolo fiind mai mulţi, în 1961 un grup de nevăzători a înfiinţat Filiala Suceava. Noi fiind raion, Raionul Botoşani, am avut la început – cum se cheamă acum – o grupă. Atunci am avut un club, exact unde e sediul filialei, acum. A fost o primă cărămidă pe care noi botoşănenii am pus-o la întemeierea, la întărirea acestei filiale.

- Ce dotări avea clubul în acea vreme?

- Era o singură cameră, cu câteva cărţi în Braille şi foarte puţine „în negru”. Nici aparat de radio nu era. Abia în 1965 am fost dotaţi cu un astfel de aparat. Nu mai vorbesc de alte dotări, de magnetofoane, de casetofoane. Abia mai târziu au început să fie dotate cluburile.

- Cam câţi nevăzători erau în Botoşani, pe-atunci? Veneau la sediul filialei? Putea fi atraşi?

- Şi-aici, ca şi în alte zone, nucleul activităţilor a fost organizat în jurul nevăzătorilor care lucrau la Cooperativa „Munca Invalizilor”, sau, mai înainte, „Progresul”. Ei bine, veneau. Aici în raionul Botoşani erau câteva zeci, probabil. Noi la cooperativă în anii aceia eram vreo 20 - 30, apoi s-a ajuns la 40 – 50. Uşor – uşor au început să fie încadraţi ca maseuri, ca telefonişti şi lucrurile au început să se mai dezvolte, ca activităţi, ca valoare a activităţilor. În 1968, toamna, după ce s-au înfiinţat judeţele, noi botoşănenii – în frunte cu fostul preşedinte, Gheorghe Bursuc, căruia îi aduc şi-acum un omagiu deosebit, am reuşit şi am mutat filiala de la Rădăuţi la Botoşani.

- A fost un câştig real…

- A fost un mare câştig. Aici la Botoşani, între timp, s-a constituit un nucleu de băieţi, cum le spuneam noi, foarte activi, care în timp şi-au dat nota valorii în activităţile organizate. Veneau fără să fie traşi de mânecă, pentru că…

- Le plăcea…

- Da. Şi era o emulaţie… În ianuarie 1969 s-a mutat sediul la Botoşani. A rămas în componenţă şi judeţul Suceava şi am funcţionat până în 1991 ca filiala interjudeţeana Botoşani – Suceava. Structura amintită a avut nişte rezultate deosebite de-a lungul timpului, chiar dacă era o filială mică, în comparaţie cu alte filiale din ţară.

- Câte filiale erau în ţară?

- Până la Revoluţie, au fost 16, pentru că se formaseră pe fosta structură administrativă a ţării, cu cele 16 regiuni, care au existat până în 1968. Foarte puţine erau judeţene, majoritatea erau interjudeţene, care aveau în componenţă două, trei sau patru judeţe. La noi erau numai două şi am funcţionat aşa până în 1991, când judeţul Suceava şi-a făcut filială proprie.

- Când aţi intrat în conducerea asociaţiei?

- De la 20 de ani – că aşa era statutul atunci – am fost ales în structurile de conducere ale asociaţiei. Am fost mai întâi în Consiliu, apoi 14 ani vicepreşedinte pe probleme culturale, iar după dispariţia prematură şi regretabilă a domnului Bursuc, am fost nevoit să vin. Nu-i glumă! Asta s-a întâmplat în 1986, iar totul era foarte greu din cauza restricţiilor, a piedicilor care se puneau, de tot felul. În 1986 am preluat conducerea Filialei, pe care am dus-o până în 2004.

- Vorbeaţi de piedici… Am descoperit într-un material scris de secretarul Filialei, domnul Marcel Culincă, faptul că, până în 1977, s-au mai putut organiza conferinţe ale Filialei, ulterior nemaiobţinându-se aprobarea „organelor de partid şi de stat”, cum se spunea în acea vreme. Iar următoarea conferinţă a fost organizată în 1990. Ce se întâmpla? Le era frică de faptul că se adunau nevăzătorii laolaltă?

- Da, aşa este. La început, conferinţele se ţineau regulat. Apoi au început să vină tot felul de piedici, ce am aflat ulterior că veneau de la „Cabinetul 2”. „Ce să se mai organizeze, ce mai vor şi orbii ăia?”. Iar fac o mică paranteză… Dacă s-a ajuns ca după 1980, nevăzătorii să nu mai aibă acces la învăţământul superior… Asta a fost o crimă… Revenind la conferinţe, la început se ţineau din trei în trei ani…’69,’72,’75… S-a făcut în ’77 o excepţie, în sensul că se dorea să se organizeze anul următor, ca să se ţină şi conferinţa naţională… Noi am grăbit lucrurile şi s-au ţinut conferinţe pe filiale, în toată ţara… Când să se ţină în 1978 conferinţa naţională, s-a dat un ordin strict de oprire şi cu asta s-a terminat totul… Şi nu s-a mai putut mişca nimic decât în 1990, în mai, când au început să se ţină conferinţe. Vreau sa vă spun că erau mari probleme. Oameni din conducerile filialelor, chiar din Consiliul Naţional au dispărut, au plecat, au murit şi nu mai aveau la un moment dat cu cine să-i înlocuiască în organele de conducere. La nivel de filială, cum am mai spus, am mai ţinut conferinţe, dar la nivel de ţară, când a fost ales Mateescu, nu s-a mai ţinut nicio conferinţă până în 1990. Aproape două decenii, Consiliul Central aproape că dispăruse, au rămas foarte puţini. În timpul acela s-au schimbat vreo trei preşedinţi care nu erau aleşi tocmai statutar, dar nu era altă şansă. În legătură cu numărul de membri, după Revoluţie, noi şi cu judeţul Suceava eram vreo 8 - 900 de membri, dintre care în jur de 500 la Botoşani. Dar nu asta e important ci că, în anii aceia grei am menţinut drumul asociaţiei. Au fost oameni deosebiţi, în toată ţara. La noi nu-l uit niciodată pe domnul Bursuc, care a avut un mare merit în punerea bazei acestei filiale. Iar eu, fără să fiu lipsit de modestie, mă mândresc fiindcă am fost şi eu pe-acolo şi-am dat o mână de ajutor. Am făcut-o din toată inima, alături de mulţi alţii. Din păcate, unii dintre ei nu mai sunt şi vreau să le aduc un prinos celor care-au dispărut. Pentru că astăzi mai sunt mult prea puţini din cei care-au fost de la începutul filialei.

- Numiţi-i pe cei care au realizat ceva la această filială şi sunt trecuţi la cele veşnice.

- Aş începe cu domnul Bursuc. Apoi cu Andrei Constantin de la noi de la Botoşani, Aurel Surugiu, Ion Todeancă, cărora li se adaugă mulţi din zona Sucevei: Adrian Ciobanu, Ion Grămadă – care a fost şi preşedinte, ca să nu mai vorbesc de primul preşedinte al filialei noastre, cum era atunci Suceava, Niculescu Dionisie.

- Ştiţi ce realizez eu? Că această filială este ca un fel de familie, cu bune, cu rele. În momentul în care se întâmplă ceva bun, se bucură mai mulţi, dacă un om „pleacă dincolo” supărarea este generală. Informaţia circulă foarte repede şi oamenii rezonează la ceea ce li se întâmplă semenilor lor.

- E posibil să se fi schimbat multe. Sunt atâtea posibilităţi acum, de deplasare, cu televiziunea, tehnici moderne…

- Se comunică altfel…

- Categoric. Atunci era altfel. Veneau oamenii la club după lucru. Şi se lucra câte 10 – 12 ore şi nu lucrau de dragul de a se juca. Şi se lucra foarte greu, la mături, la perii, după aceea la cartonaj. Era muncă, efectivă. Veneau mulţi cu plăcere, se deconectau la filială. Nu mai vorbesc duminicile, la concursuri…

- Concursurile le-am descoperit şi acum patru ani, când am venit aici. Dar ce făceau oamenii, pe vremuri, la club?

- Erau cercuri de lectură. Se formau grupuri de 3 – 7 oameni, iar referentul cultural (instructor, în acea vreme), le citea. Nu erau cărţi în Braille destule. Iar mulţi erau membri la noi, dar nu ştiau Braille-ul. Mai erau cercuri gospodăreşti, care se ţineau la cămin. Veniseră, într-o perioadă, multe fete şi se ducea o salariată de la noi care le citea reţete culinare, sfaturi practice ş.a.

- Erau foarte multe întâlniri cu personalităţi ale oraşului, aveam foarte bune colaborări. Veneau de la bibliotecă, cu casa de cultură, cu Clubul „23 august”. Apoi erau jocuri, care le plăceau oamenilor. În anii ’70 au început să aducă table adaptate, remi. Şi eu jucam remi. Ne adunat 7 – 8 oameni şi jucam remi. Stăteam 2-3 ore.

- De ce nu mai avem remi? Eu nu am văzut…

- S-au pierdut şi rău s-a făcut. Recunosc că nu le-am strunit… Trebuia să iau o garnitură şi s-o ţin de model… Erau extrem de bine realizate. Nu la noi, la o fabrică. La remi jucau cei ce erau mai în vârstă, mai statici. Dar veneau… Multe activităţi erau planificate şi se ţineau. La popice, care nu se mai pot ţine acum, veneau foarte mulţi. Şahul, încă a mai rămas, din fericire, tablele au crescut din nou şi asta e bine. S-a încercat la un moment dat goalball-ul, numai că este pentru tineri şi n-a mers. Se făceau excursii, se făceau orientări. Pentru cei orbi 100% făceam concursuri de orientare. Şi le prindea bine, la mulţi, pentru că nu era ca acum, cu însoţitori. Atunci mulţi trebuiau să se deplaseze singuri la serviciu, la cumpărături.

- Cred că era şi mai simplu să vă deplasaţi prin oraş. Reuşeaţi să ajungeţi, singur, de-acasă la serviciu?

- Sigur că da. Din punct de vedere al orientării, era foarte bine. Cel puţin la noi, la Botoşani, străzile erau structurate foarte bine, cu trotuare. Despre circulaţie nu mai vorbesc. Eu, cel puţin, am umblat singur vreo 30 – 40 de ani, până în 2000, fără nici un fel de probleme. Acum nu mai am curaj. E tramvai, toată ziua se schimbă lucrurile, ca să nu mai vorbesc de trafic. Ei bine, toate acestea s-au făcut datorită acestei asociaţii, care s-a înfiinţat foarte greu la nivel de ţară. Pentru că după război, n-au fost ei de-acord… Am avut înaintaşi pe Tănăsescu, Filip Nae, primii preşedinţi care au luptat ani de zile cu Puterea ca să dea aprobare să se înfiinţeze Asociaţia naţională a nevăzătorilor, care abia în 1956 a avut primul Congres. Apoi au fost filialele, care au avut un mare rol pentru nevăzători. În primul rând, pentru că erau foarte mulţi orbi adevăraţi, orbi 100%, cum le spun eu. E foarte bine că într-o bună zi ei o să dispară, pentru că e mare diferenţă între un orb 100% şi un slab văzător. Orbii ăştia 100% aveau probleme deosebite în comparaţie cu ceilalţi. Unde să se ducă?

- Asociaţia le oferea un loc…

- Mă mai gândesc la activităţi. Se fac şi acum, dar atunci eram şi mai tineri…

- Domnule Bunduc, acum vin tot cei de vârsta a II-a, a III-a Pe tineri îi aduci cu arcanul. Ce se întâmplă? Îşi găsesc altceva de făcut?

- E o mare problemă. Şi din câte văd eu, şi sunt ani deja, aproape că e fără soluţie. Faptul că nu au un loc de muncă, nu sunt în colectivităţi… Asta era esenţa, în trecut…

- Se cunoşteau la locul de muncă şi apoi veneau şi la club…

- Acolo discutau, glumeau, se mai şi certau, probabil… Se formau familii… Erau tineri, veneau de la şcoală şi poate nu chiar de la început, dar în câteva luni se angajau!

- Chiar, unde v-aţi cunoscut soţia?

- A fost mai târziu, aici, la Botoşani. Ea încă era elevă: venise la un concurs. Eu munceam deja de patru ani. La 15 ani şi şase luni, aveam carte de muncă! Burlăcisem eu destul… La 20 de ani, m-am căsătorit. Când mi-a dat primul apartament în Parcul Tineretului, în 1969, confort III sau IV, nici nu mai ştiu, am crezut că mi-a dat un palat.

- Era casa dumneavoastră…

- Stătusem vreun an de zile în chirie… Noroc că nu venise copilul… Cum să vă spun… Când închideam şi deschideam şi mi-am făcut lucruşorul meu şi nu-mi mai umbla nimeni cu el, era mare lucru… Ne-am mutat cinci familii la primul bloc care-a fost dat în folosinţă în 1969, în Parcul Tineretului. Eram vecini… Rolul asociaţiei era mare şi era aşa pentru că ni s-au dat acele locuri de muncă. Indiferent că erau la cooperativă, la masaj… Erau într-o colectivitate şi asta pe mulţi i-a făcut să se schimbe, să fie cu adevărat oameni. Dar aveau asigurată şi partea materială, din muncă cinstită. Când ştiai că vine ziua de salariu şi ţi-ai luat bănuţul, fiindcă ai lucrat şi marfa ta s-a vândut, aveai o satisfacţie! Cu bănuţii aceia ne-am cumpărat casă şi tot ce trebuie în casă. Făceam concedii. Nu exista vară să nu mă duc în concediu. Fie că luam bilete de la sindicat, fie că luam de la OJT.

- Înţeleg că s-a câştigat destul de bine la cooperativă.

- Foarte bine. Cam de prin 1973 până la Revoluţie, s-a câştigat foarte bine. Apoi au venit alte vremuri. Dar nucleul acesta vechi care este la noi, majoritatea şi-au făcut familii, şi-au făcut case, sunt acum părinţi, bunici, pentru că au fost organizaţi. Dar, au plecat din şcoli… Acum în şcoli nu se face mare lucru, iar dacă se face…

- E inutil…

- Da. E ceva care nu le e de folos. Nu că şcoala nu le e de folos, omul trebuie să înveţe ceva. Dar eu mă gândesc la viitor. Şi asta e foarte grav. Pentru că termină tânărul, puştiul, la 18 – 20 de ani…

- Şi nu are unde să se ducă!

- Da. Şi stă în familie… Este un avantaj că numărul orbilor adevăraţi s-a diminuat foarte mult şi acesta e un lucru bun. Cei cu resturi de vedere, se mai descurcă. Dar orbii adevăraţi, băieţi tineri, stau închişi, păi se termină!

- Eu vreau să vă spun că mama mea, care locuieşte la Gura Humorului, a venit la câteva activităţi ale filialei, inclusiv de Paşti, la Gura Humorului. A fost uimită văzând că oamenii se distrează, au firi deschise, nu sunt ursuzi…Ea cunoscuse câţiva nevăzători care trăiau în spaţiile lor închise, nu socializau, nefiind într-o astfel de structură organizată şi a sesizat o diferenţă foarte mare. Cred că rolul asociaţiei e primordial. Cât poţi să socializezi cu vecinii, cu rudele? Nu ştiu dacă e suficient…

- E utilă şi aceea… Dar omul aici, la asociaţie, se simţea între ai lui, se simţea la el acasă… Aici nu se jena prea tare dacă vărsa un pahar, dacă se împiedica de un scaun… Când merg în altă societate, majoritatea au reţineri… Şi-atunci, uşor-uşor te-nchizi… Pe când la asociaţie eşti ca acasă… Avea domnul Bursuc o vorbă, pe care n-o uit niciodată… El spunea: „Unde se simte mai bine orbul? Aici, între ai lui…”. Ne simţeam bine… Veneam câteodată duminica şi stăteam câte jumătate de zi fără să fie nimic planificat. Veneam 5 – 7… Apoi mergeam şi la o bere, sau beam aici o bere, dar nu pentru asta veneam…

- Se poate sta la poveşti, pur şi simplu… Cum v-am văzut mai înainte… Nu v-aţi întâlnit de-o bucată de vreme şi fiecare avea ceva de spus, de-şi dat cu părerea… Şi asta contează!

- Da, dar asta se întâmplă pentru că acei ce mai mişună pe-aici au trăit o viaţă activă. Maseurii au fost printre oameni, au avut relaţii, au cunoscut multă lume… Acum au plecat de-acolo, alţii în loc nu se duc, deşi sunt destui pregătiţi, pentru că nu se mai fac angajări… Salvarea trebuie să vină tot de la asociaţie, de la filiale… Organizându-se activităţi, cu deplasări, cu viaţă de club, cu cărţile audio…

- Când am revenit la sediul de lângă „Uspenia”, care arată incredibil, am avansat ideea reluării activităţilor de club, la terminarea programului. În ideea pe care aţi menţionat-o şi dumneavoastră mai înainte: ca oamenii să vină pur şi simplu, nu să fie ceva planificat. La ora 4, s-a terminat programul, nu se mai dau bilete, nu se mai face nimic altceva, ne întâlnim! O după-amiază la şah, într-o alta la table. În altă zi facem un cerc de lectură şi chemăm un actor sau un poet, care să aibă o voce mai lucrată… Altădată chemăm un medic… Sunt convinsă că fiecare gen de activitate va avea adepţi. Nu trebuie să vină toată lumea, zilnic. Poate că unii vor să vină să-l asculte pe medicul cardiolog…

- Ideea e foarte bună şi cred că e şi realizabilă. La început nici nu trebuie să vină toţi…

- Cinci oameni!

- Trebuie să fie un nucleu. Mai vin doi, mai pleacă alţii. Important e să se întâmple lucrurile acestea şi eu cred că o să se întâmple. Fiindcă aţi aminti de sediu, aici a fost prima cărămidă a filialei noastre, cu o lună înainte de a veni eu la Botoşani. Aici s-a dat sediul în iunie, eu am venit în iulie. Înainte era Cantina Săracilor. I se spunea „Cantina populară”, dar lumea o ştia de „Cantina săracilor”. Apoi ne-a dat nouă spaţiul. Am ţinut clubul până a venit filiala în 1968, apoi ne-a mai dat o cămăruţă. La Revoluţie am mai luat o cămăruţă… Tot ne-am întins, ca să punem face activitate… Am ţinut mult la sediul acesta, mai ales pentru zonă. Era undeva la trecere… Era Cartierul „Parcul Tineretului”, Centrul Vechi”, Piaţa, apoi s-au făcut Griviţa, „Împărat Traian… Era foarte bine pentru nevăzători. Treceau la Piaţă, veneau, plecau, se opreau la filială, să vadă ce mai e pe-aici. Era accesibil.

- Cât timp am stat la sediul Primăriei, la etajul V, a fost realmente dificil. Multora le era frică de lift – care mergea, de altfel, când avea el chef. Oamenii de la ţară nu se urcau în lift pentru nimic în lume! Ajungeau câte un bătrânel sau o bătrânică de 80 de ani care urcau scările pe jos, te apuca mila… Acolo nu era vorba de trecere, pentru că nu „trecea” nimeni pe la etajul V. Veneau numai dacă aveau o problemă absolut stringentă. A fost o perioadă în care oamenii s-au mai îndepărtat, de aceea e importantă revenirea „pe pământ”. Şi pentru noi e altfel. Deschizi uşa şi eşti „pe sol”. Mai vezi nişte copaci, mai vezi oameni… Te simţi altfel.

- Aşa e. E o mare realizare. Iar despre calitatea lucrărilor, numai cuvinte de laudă pentru Primărie.

- Fiindcă aţi pomenit de Primărie, spuneţi-mi ceva despre colaborarea cu „organele de partid şi de stat” de pe timpuri, pentru că am impresia că a funcţionat destul de bine, din moment ce eraţi în măsură să interveniţi pentru ca nevăzătorii să primească apartamente, butelii… Nu ştiu, ce se mai dădea? Ce puteaţi obţine pentru oameni?

- Problema socială era foarte bine structurată. Chiar dacă era greu, noi am reuşit. De exemplu, noi am fost singura filială din ţară care aveam repartiţie, prin filială, de apartamente noi! În toată ţara se dădeau la locul de muncă. Prin cooperativă, la spitale, unde erau mai mulţi maseuri. Iar noi aveam repartiţie de apartamente din fondul locativ de stat, pe care le distribuiam la nevăzători. La un moment dat începuse să le aleagă! Că nu le mai plăcea… Am mutat de multe ori…

- Deci erau pe alese!

- Da! Şi care rămâneau, le dădeam înapoi la Fondul locativ. Sau, în ultimii ani, colaboram cu Cooperativa, că ei erau în mare lipsă şi le dădeam lor. Ne dădeau câte 3 – 4 apartamente noi pe an… Şi tot timpul am avut înţelegere, ne dădeau la nivele accesibile, I – II. Rar ne dădeau mai sus. La parter refuzam, fiindcă era dificil pentru nevăzători.

- Cu cine ţineaţi legătura?

- Cu Primăria, cu Consiliul Popular. Cu primarul am colaborat destul de bine. Eu, cel puţin, când am intrat aici, am colaborat cu primarul Cojocaru, Dumnezeu să-l odihnească. Chiar a fost corect cu noi. Erau probleme pentru care am apelat la Consiliul Judeţean, care ne-a ajutat foarte mult. De exemplu, cu instalarea de telefoane. Era vicepreşedintele Ureche, care apoi a fost director la Poştă, la telefoane…

- Şi apoi parlamentar, senator.

- A fost o bucată, acum nu mai e…

- Acum e pensionar…

- Da. Dar la timpul acela, era foarte mare problemă cu instalarea de telefoane. Şi ne-a ajutat foarte mult…

- Am văzut un caiet la domnul Marcel (n. red. Secretarul filialei, Marcel Culincă), în care scria ce cereau oamenii când veneau în audienţă… Cărbune… Erau fel şi fel de probleme…

- Din păcate, probleme sociale. Cu buteliile, la fel. Acum nu mai ai nevoie, că e gaz, dar atunci nu era. Şi nu puteai să iei din magazin, trebuia repartiţie. Şi alea se dădeau cu aprobare de la partid, prin Direcţia Comercială.

- Cine avea două butelii, era om bogat…

- Ooooh… Găseam şi-aici soluţii… „Dom’le, sunt doi nevăzători în casă, au copii”… În ultimii ani am avut probleme cu umplerea buteliilor. Se dădeau tichete. Mulţi nu ştiu despre ce era vorba. Dar am avut probleme serioase, când era câte-o criză teribilă. Şi-am făcut la sediul filialei un centru de schimbat butelii. Ne aduceau o dată pe lună, venea maşina, noi făceam tabele şi schimbam buteliile la oameni, ca să nu rabde. În mediul rural erau probleme cu combustibilul. La noi, fiind în zona Prutului, era o treabă deosebit de grea. Mergeam pe la Direcţia Comercială, pe la „Judeţeana de partid” şi obţineam repartiţie de lemne, pe care nu le puteai cumpăra dacă nu aveai repartiţie. Cât se dădea, un metru cub – doi şi duceam la oameni… Era un centru foarte bine organizat, la Ungureni. Şi obţineam ciucălăi. Şi se ducea omul şi mai vorbea cu cei de-acolo: „lasă-i, măi, şi mai cu grăunţe”… Şi se ducea acasă…

- Mai dădea şi la porc!

- Aşa era. Dintr-o maşină, mai scotea şi câţiva saci de grăunţe. Asta era soluţie. Dar pentru asta trebuia să umblăm. Ne programa în audienţe, din timp. Nu băteam la uşă şi gata! În ultimii ani, înainte de Revoluţie, ne-a ajutat foarte mult un secretar pe probleme economice, un tânăr, Boştină.

- Am auzit numai de bine despre el…

- Foarte mult ne-a ajutat, în special cu cartonul. Până în ’90, am avut şi judeţul Suceava. Şi era treabă, de la Broşteni până la Mitoc! Iar deplasarea, tren şi autobuz! Atâta! Unde era, pe-atunci, să te poţi sui în maşină să rezolvi o problemă… Stăteam prin gări, dar ce să mai vorbesc… Dar am făcut-o! Spuneam că am fost nevoit să vin eu în 1986…

- Ştiaţi ce vă aşteaptă!

- Nu ştiam… Dar eu aveam un loc foarte bun de muncă. Eram la Secţia de cartonaj, aveam o poziţie foarte bună, câştigam foarte bine. Eu aici am venit aproape la jumătate din salariul pe care îl câştigam acolo. Câţi oameni ar fi făcut treaba asta? Dar am făcut-o, nu m-a obligat cineva. M-am gândit, am socotit… Aşa era conjunctura atunci. Nu se puteau face alegeri, era 1986. Şi dacă nu veneam eu, că nu prea erau amatori, era varianta să se mute la Suceava filiala.

- Şi-atunci aţi pus piciorul în prag.

- Dintr-un fel de patriotism local… Am zis: lasă-i încolo de bani… Şi am venit! Mi-a fost foarte greu. Ştiam ce am de făcut, dar eram strunit. Nu puteai să mişti nimic în front, fără ce-ţi dădea voie „toarşu partid”. De exemplu, dădeam un spectacol cu formaţiile artistice. Nu puteam să trimitem echipa undeva la un concurs până nu venea de la Comitetul de cultură şi educaţie socialistă, Dragă Doamne, să vizioneze… Să pună el ştampila pe-o hârtie că spectacolul e bun de dus… La cei tineri dacă le spui, n-au cum să priceapă lucrurile astea. Şi-aşa am trăit. A trebuit să respectăm şi legea, dar să facem şi treabă. Pe de altă parte, lucrurile era bune, într-un fel. Era ordine. Veneau tineri, cu greutăţi, cu necazuri, cu rugăminţi, dar îi angajam până la urmă. Şi aici la Botoşani am găsit multă înţelegere, şi la Rădăuţi aveam o secţie, unde se angajau foarte mulţi, la Suceava. În ultimii ani am înfiinţat o secţie de ambalaje, la care am contribuit şi eu foarte mult, ca să mai putem angaja din zonă. Să nu ducem băieţii din Fălticeni, să-i angajăm la Rădăuţi sau la Suceava.

- Domnule Bunduc, în ultima vreme se tot aud tot felul de minuni, cu Legea Asistenţei Sociale, că se va umbla la indemnizaţie… Credeţi că dacă la un moment dat, de undeva de sus, se va strânge şurubul financiar prea tare, s-ar putea ca această asociaţie să nu mai existe?

- Categoric nu. Poate va fi mai mică, poate se va restructura, poate se va organiza pe alte structuri, dar asociaţia va exista, trebuie să existe. Pur şi simplu pentru a te întâlni, dar se pot găsi numeroase soluţii culturale ca să te lege. În ce priveşte partea socială, eu nu sunt nici pesimist nici optimist, am încercat să fiu tot timpul realist. Eu cred că totuşi, o să mai lase şi ceva, doar n-o să ne ieie totul. Dar este o problemă la ora asta cu politica de reducere a cheltuielilor pe acest segment social. Păi asociaţia asta are peste o sută de mii, să zicem, de nevăzători, în toată ţara. Până la Revoluţie erau, în toată ţara, în jur de 15 – 16 mii. Şi era o asociaţie bine organizată, puternică, aveam de toate…

- Deci chiar dacă va scădea numărul membrilor, tot va rămâne o structură important.

- 20 de mii dacă rămân… Care-i problema? Vor rămâne cei care sunt mai implicaţi… Şi acum sunt numeroase zone în ţară, unde nevăzătorii n-au treabă cu asociaţia.

- Îşi văd de viaţa lor…

- Sigur că da. Se duc la Direcţiile astea, de-acolo îşi iau foi de drum şi nu au treabă cu asociaţia, cu activităţile… Dar un nucleu va rămâne, categoric.

- Eu lucrez la filiala asta de patru ani. Am descoperit o serie de activităţi ce ţin deja de clasic, pe care am încercat să le mai diversific. Ce credeţi că ar mai trebui făcut? Aseară, de exemplu, am început cursuri de dans, cu instructor specializat, au venit şi adulţi şi copii. Mă uitam la feţele dansatorilor, erau realmente încântaţi pentru că era altceva. I-a învăţat pasul de horă: stânga unu, dreapta doi! Erau chiar încântaţi. Sugeraţi dumneavoastră, aţi lucrat atâţia ani aici, ce am mai putea face?

- Asta e o treabă bună, pentru că omul trebuie să ştie să danseze. În anumite situaţii, e într-o anume societate şi mulţi chiar nu ştiu să danseze. Şi te trage unul de pe scaun…

- Şi n-ai încotro!

- Cel care are un rest de vedere, se uită şi el la celălalt şi dă din mâini şi din picioare. Dar pentru un nevăzător complet, e foarte greu… Ar mai fi cercurile de lectură, dar nu ca pe vremuri…. Staţi de vorbă despre o carte, apoi le-o daţi pe CD-uri…

- Apropo de discutat despre o carte… Uitaţi cum face domnul Ghiţă Butuc. Întreabă: „ce cărţi a luat domnul Bunduc, că le vreau şi eu”…

- Domnul Butuc la ora asta este al doilea membru vechi al filialei, dintre cei care mai sunt în viaţă. Primul este Gică Popa. După aia, am socotit eu într-o zi, aş fi eu. Restul care au fost începuturi au dispărut. Ceilalţi de care am mai zis, sunt veniţi mult mai târziu. Butuc… Chiar mă bucur că şi-a găsit o astfel de ocupaţie…

- Aproape întotdeauna când vorbeşti cu el, ascultă o carte…Se aude în fundal…

- El chiar dacă n-o ascultă, de mers, merge. El vorbeşte la telefon şi aia merge înainte. Întreb: Da’ tu nu urmăreşti acţiunea? Ba da, dar… Dar faptul că o face este lăudabil.

- Aş mai avea o curiozitate. Aţi avut un singur copil…

- Da, o fată.

- V-a fost greu s-o creşteţi?

- Faptul că soţia a avut un rest de vedere, a contat. Dar a fost greu fiindcă aveam acelaşi loc de muncă şi lucram câte 10-12 ore. Din punctul acesta de vedere ne-a fost greu. La început ne-au ajutat părinţii. Dar era greu cu dusul la grădiniţă, noi trebuia să mergem la muncă… Mi-a venit greu şi când a început şcoala. Eu, cel puţin teoretic, o puteam ajuta, dar cu scrisul, cu desenatul şi a trebuit să găsim soluţii… Dar ne-am descurcat. Eu ca eu, dar au fost familii care aveau câte 3 – 4 copii şi erau toţi la şcoală, iar părinţii aveau acelaşi loc de muncă. Familia Boros, Ioan Todeancă, chiar Aurel Surugiu…

- Familia Mureş…

- Exact. Doi nevăzători total, şi au crescut doi copii, sănătoşi, cuminţi.

- A existat un moment în care a început fata să vă ajute? Probabil când a ajuns la o anumită vârstă, s-au inversat lucrurile…

- Da, m-a ajutat şi mă ajută. Eu o ajut cu partea materială, cât pot, deşi au şi ei, Doamne ajută, dar pe partea cealaltă, sigur că da, vine şi mă ajută. În primul rând în gospodărie, îmi citeşte ce trebuie… E vorba de făcut curăţenie…

- Îşi ajută mama…

- Fără discuţie. Şi vine, măcar o dată pe săptămână. Dă cu aspiratorul. Asta mai facem şi noi, dar nu mai putem sta aplecaţi… Şi alte treburi…

- Vă petreceţi şi concedii împreună, nu?

- Da. Vara asta am fost la Slănic câteva zile. Anul trecut am fost la mare, dar nu mai am curaj…

- Deşi sunteţi un foarte bun înotător. V-am văzut singur la un moment dat în mare, în larg…

- Da, îmi place. Apa îmi place. La Slănic nu era aglomerat deloc şi numai în piscină am stat. Copii mă ajută, şi ginerele… Nepotul mai puţin, că el e tare ocupat cu şcoala, cu calculatoare, cu Internet… Noi suntem o familie normală, zic eu şi ne ajutăm.

- Aş vrea să mai punctez un lucru. Printre nevăzători sunt mulţi oameni cu un coeficient de inteligenţă foarte bine pus la punct şi cu o memorie impecabilă. E un lucru pe care restul lumii nu-l prea ştie. În momentul în care vezi, atenţia ţi se dispersează şi poate că nici nu te concentrezi suficient. Poate că absenţa vederii dezvoltă alte simţuri, ascute mintea…

- Sigur că da, este şi asta o explicaţie. Pentru că nefolosind un simţ, celelalte se dezvoltă, mai bine, ca să poţi compensa, înlocui cât de cât. În ce priveşte memoria, majoritatea nevăzătorilor sunt normali, până la urmă.

- Dar am văzut şi peste medie…

- Nu spun o noutate, dar una e inteligenţa, alta e instruirea omului. Cei care au trecut prin şcoli, au şansa să fie mai instruiţi. Alţii au memorie şi pot rezolva multe…

- V-am văzut, nu o dată la concursuri răspunzând impecabil. Nu exista întrebare la care să nu ştiţi răspunsul. Parcă totul era fixat într-un sertăraş al memoriei…

- Eu am avut o memorie bună şi acum mă străduiesc… Dar să nu vorbesc numai de mine… Aurel Surugiu, Todeancă Ion, memorii adevărate, sclipitoare… Cred c-o să mai încerc un concurs, ca să văd cât mă mai ţin curelele… Mi-a plăcut să memorez… Învăţam foarte uşor… N-am ajuns şansa să ajung la Cluj… Pe mine m-au dus, un copil de 11 ani, la şcoala profesională din Bucureşti… Tot nişte activişti din administraţie, care habar n-aveau de nimic… Era noiembrie, începuse şcoala… Directorul mi-a zis: „Stai măi băiete, aici…” Nu m-a mai trimis la şcoala generală de la Cluj, unde se făcea şcoală de-adevăratelea. Eu făcusem două clase în sat, dar dacă după aceea am orbit, m-au dus la şcoala aceea şi-acolo am rămas. Până la Crăciun deja citeam în Braille. Am învăţat în 2 -3 săptămâni. De-aceea m-am angajat eu la 15 ani şi jumătate. Făcusem 5 ani de şcoală profesională, că aşa era atunci. Am venit la Botoşani şi m-am angajat. Am dat de bănuţi, de gagici, de-o bericică şi nu m-am mai preocupat de învăţat. Dacă mă duceam la Cluj, să fac şcoala organizat: generală, liceu, apoi erau posibilităţi de mers la facultate, nu erau restricţii…

- Aveţi vreun regret că nu aţi făcut studii superioare?

- Am avut, cândva. Prin anii ’70, erau probleme cu lucrul, mă gândeam: „de ce nu m-am dus?...”. Dar eram copil, de unde să ştiu. Sau tata să ştie, om de la ţară… El a primit aprobare acasă, la Bucureşti. La Bucureşti m-am dus! Şi aici când eram, una din sarcini era de depistare şi de orientare a copiilor către învăţământul special. Între timp, lucrurile s-au schimbat mult. Atunci asociaţia – în’57 – 58 – ’59 – era la început, la ţară cine ştia… Atunci…

- Cum se nimerea!

- Erau în acea vreme prevederile sociale, la nivel de raion. Un moşulică, cine era, a scris pe dosar Bucureşti, că ştia că acolo este şcoală de nevăzători, de orbi, şi cu asta basta! Ani în şir am avut regrete. Apoi, am început să câştig foarte bine. Puteam să fac liceul seral aici, dar m-am gândit: „Da’ pentru ce?”. Făcuse de la noi unul, Aurel Surugiu. Dar nu i-a ajutat la nimic, dacă nu s-a dus mai departe. Tot la cooperativă a lucrat. Ca nevăzător, ca orb total, Aurel Surugiu a făcut liceul la Laurian, la seral. Şi a terminat printre primii. A mai făcut aşa, Gică Popa, dar el folosea metode normale, scrisul, cititul…

- S-a descurcat altfel…

- Da. Dar Aurel Surugiu a făcut cu Braille, cu picht-ul, cu plăcuţa. Dădea teze, le dicta altuia, care le sigila. Mai venea câteodată aici un profesor, ca să-i citească domnul preşedinte Bursuc, să vadă dacă n-a scris altceva… Revenind la mine, după ce m-am realizat cu casă, mi-am cumpărat apartament, mi l-am pus la punct, câştigam bine la cooperativă, mi-am făcut familie, apoi am început să lucrez aici, pe linie de asociaţie. Nu ca voluntar, am început să răspund de nişte treburi, şi era muncă aici. Stăteam câteodată o săptămână la Rădăuţi, la Vatra Dornei, la Suceava… Erau probleme şi la ţară, reclamaţii, plângeri… Apuci la un moment dat a te obişnui şi nu mai regreţi. Mi-am făcut socotelile şi…

- Sunteţi mulţumit de viaţa dumneavoastră?

- Da. M-am obişnuit cu situaţia de nevăzător. Greu, dar m-am obişnuit. Material, nu mă plâng niciodată. N-am huzurit, dar nici n-am dus lipsă. Strictul necesar, tot timpul l-am avut. Şi chiar sunt mulţumit.

- Credeţi că este important pentru un nevăzător sută la sută, cum spuneţi dumneavoastră, să reuşească să-şi accepte condiţia?Poate că sunt unii pe care îi apucă depresiile, care poate şi-ar dori altceva… În momentul în care te împaci cu tine însuţi, cred că poţi merge mai uşor mai departe…

- Sigur că da. Dar mă întorc înapoi şi spun: trăind într-un mediu specific, alături de oameni care se pricep în această problemă, peste necazurile acestea treci mai uşor. Atunci când eşti într-un colectiv, e altceva… Dau un exemplu… Am avut aici un cetăţean, care a murit demult. Îl chema Curecheru Dumitru. Nevăzător. Avea şi ceva probleme, după un accident la cap. A trecut prin şcoală cum a trecut… Nu se descurca el prea grozav. Lucra cu noi, la perii… Se făceau cercuri de lectură acolo, la locul de muncă, fiindcă era mai linişte… Discutam, glumeam… În 2 – 3 ani, omul acesta a fost reintegrat total. S-a căsătorit, şi-a făcut familie, copii, casă… N-aveţi de unde să ştiţi, dar mai demult, era un fel de azil la Dumbrăveni – Sibiu, unde se duceau cei care nu puteau să facă faţă în câmpul muncii. Nu doar nevăzători. Erau din aceştia. Omul de care vă spuneam a stat vreo doi ani cu foile de drum din şcoală în buzunar. Spunea: „Să am, dacă mă trimite de-aici, cu ce mă duce la Dumbrăveni”. Şi noi râdeam de el… În sensul bun, glumeam cu el… Asta vreau să spun. Colectivul a făcut din el un om absolut normal.

- Auzisem despre Costel Chiriac, care devenise nevăzător la o anumită vârstă, că îi era frică să se aşeze pe scaun, în primă fază. Un lucru elementar…

- E cu totul altă problemă la el. A fost sănătos, văzător, şi a orbit aproape brusc, într-un timp foarte scurt. Ei se numesc tardivi… În momentul în care îţi pierzi vederea când eşti major, ai şi o situaţie, e o problemă foarte serioasă. În timp, mulţi au clacat. Depinde de fire, de mediu… Pe Costel Chiriac îl cunosc şi este absolut integrat, dar categoric i-a fost greu.

- Participă la concursuri, merge în concedii…

- Este un om absolut normal. Cu atât mai mult este de lăudat, pentru că a venit dintr-o categorie mai grea. Una e să fii de copil…Treci mai uşor peste necaz, vorbesc de handicap… Şi alta să rămâi dintr-o dată aşa… Alta e să pierzi vederea în timp, câte-un pic, câte-un pic… Te obişnuieşti mai uşor. Dar este un caz, l-aţi semnalat corect.

- V-am spus mai devreme că nu prea vin tineri la filială. Din fericire, avem un grup de copii cu care lucrăm de câţiva ani. Eu ştiu, de la 7 ani la 14 ani, care participă la activităţi, au cântat cu taraful, vin la concursuri adresate grupei lor de vârstă. Nu vin tinerii, dar aceşti copii vor creşte şi poate sunt un fel de schimb de mâine. Ce i-aţi sfătui, având în vedere experienţa dumneavoastră de viaţă?

- Cred că este o soluţie şi asta, când e vorba de „ziua de mâine”. Dacă în şcoli nu, la locuri de muncă nu prea… Asta spuneam mai înainte, filiala o să-şi găsească oricând rostul, indiferent de cât de greu va fi. Trebuie găsit ceva care să le placă, să le stârnească interesul. Dacă e ceva împotriva voinţei lor, îşi cam văd ei de treaba lor. Şi relaţia cu părinţii are un rol mare în treaba asta. Dacă şi părinţii înţeleg lucrul acesta, e grozav. Mai ales cu cei ce sunt, cum spun eu, nevăzători total. Sfatul meu e să vină să discute, să se joace. În ce priveşte numărul lor, îmi doresc să fie cât mai puţini sau deloc. Dar ei vor fi, vor apărea. Pentru că boli mai sunt încă pe pământ, pot apărea, Ferească Dumnezeu, accidente…

- Există un duşman, care nu era pe vremuri: calculatorul. Stau de mici la calculator şi se deteriorează vederea în pas accelerat.

- Nu doar vederea, ci şi modul lor de a gândi. Eu sunt conştient de valoarea calculatorului, de valoarea lucrurilor moderne, dar ce-i prea mult strică. Îi face nişte introvertiţi, creează dependenţă… Şi e o viaţă parcă artificială, de eprubetă. Nu-i o viaţă de aia normală, firească… E foarte bine e că fac nişte dansuri, ceva muzică, o excursie… Să-i puneţi când îi duceţi undeva să facă ei între ei nişte alergături, nişte trânte, pe iarbă… Sau să culeagă dintr-un copac nişte măceşe…

- Legat de calculator, le-am spus odată unor rockeri – mari specialişti într-ale calculatorului – şi cu care pregăteam împreună un festival, că vor face şi copii prin intermediul tastaturii… Doi dintre ei, băiat şi fată, erau prieteni şi mă gândeam că vor avea urmaşi via –Messenger, fiindcă nu ştiau să comunice în viaţa reală. Puteau să facă orice la calculator, dar în momentul în care te întâlneai cu ei în carne şi oase, abia dacă deschideau gura.

- Asta e o tară a lucrurilor ăstora moderne. Ca şi orice medicament, pe care îl ei fără dozare… Şi-atunci, trebuie un echilibru. Ca să încheiem discuţia, care mie personal mi-a făcut mare plăcere…

- Şi mie!

- Asociaţia va exista oricum. Viaţa mea a pornit aproape o dată cu asociaţia. Eu am prins-o de la începuturi, şi cu bune şi cu rele şi cu necazuri… Şi va exista, pe mai departe! În ce priveşte valoarea umană, ea va fi din ce în ce mai bună. Oamenii învaţă, tinerii au atâtea posibilităţi astăzi. Revenind la activitatea de la filiala noastră, vorbim de o filială mică, de-a lungul zecilor de ani, în comparaţie cu altele: Cluj, Iaşi, Bucureşti. Dar noi, în acest colţ de ţară, am făcut activitate şi activitate serioasă. Am avut concursuri naţionale câştigate, nu mai vorbesc de cele muzicale. Au fost concursuri literare, s-au câştigat ani în şir locuri întâi pe ţară. Andrei, Constantin Baciu, Estera, Todeancă, au câştigat locuri întâi pe ţară. Şi eu am fost printre ei, cândva. Când am intrat la alte munci, n-am mai putut participa. La şah, s-au obţinut rezultate foarte bune, finalişti. Nu mai vorbesc de partea socială. Îi auzeam pe alţii în ţară: „Cum, voi aveţi apartamente, nu aveţi ce face cu ele, şi noi nu primim un apartament după zece ani de serviciu?”

- Trebuie să ştii să comunici, să-ţi faci relaţii…

- Şi astăzi activitatea merge pe un drum bun, sănătos. Uşor-uşor, pleacă unii, vin alţii şi se face legătura şi lucrurile trebuie să meargă înainte. Mai ales că sediul acesta este mai mult decât funcţional şi ca poziţie şi ca dotări. Vor veni oamenii.

- Important e să se predea ştafeta de la o generaţie la alta.

- Sunt convins că aşa s-a făcut şi aşa se va face şi de-acum înainte. Iar în ce priveşte aniversarea, că de-aici a pornit discuţia, eu sunt fericit că am prins aceste zile. Nu m-am gândit că o s-aud vreodată de 50 de ani de când e filiala noastră pe-aceste ţinuturi. Dacă Dumnezeu a vrut, a fost. Sigur, aşa cum se spune, trebuie să-l mai ajutăm şi noi un pic pe Dumnezeu… Oboseşte şi dânsul…

- Poate nu e atent la tot ce se-ntâmplă…

- Nici nu poate, probabil, să le facă chiar pe toate… Dar lucrurile sunt mai mult decât în locul lor normal, firesc… Aşa că eu nu doresc decât la membrii noştri să aibă sănătate şi să fie în continuare, poate şi mai mult ataşaţi de această colectivitate, de acest grup, care vrând-nevrând reprezintă miezul existenţei noastre, ca nevăzători.

- Mulţumesc, domnule Bunduc, o viaţă frumoasă pe mai departe şi vă aştept la concursul din primăvară.

- Mulţumesc pentru că mi-aţi dat ocazia să spun câteva cuvinte. A fost, de fapt, o discuţie mai liberă. Dumneavoastră vă urez mult succes în activitate. Aţi făcut nişte lucruri, dacă nu deosebite, dar altfel decât cele care se făceau înainte.

- Asta mi-am şi dorit…

- Şi ţineţi pasul şi cu ceea ce se cere şi asta e un lucru bun. În ce priveşte concursul din primăvară, dacă sunt sănătos, o să-ncerc. Din două motive. Eu ţin foarte mult la autorul acesta, Blăjan. Ion a fost unul din precursorii activităţii orbilor din România. Vreau să văd şi cum mai stau cu memoria, dar simt şi că trebuie să-i aduc un fel de prinos. A fost unul dintre oamenii de valoare ai asociaţiei. Merită să ne mai aducem aminte de câte unul care-a făcut ceva.

(2011, Interviu realizat de Carmen MORARU)

Raport cultural ianuarie - septembrie 2011

2012-01-03T08:49:00.000+01:00

* Primul eveniment cultural al anului 2011, organizat de Filiala Asociatiei Nevăzătorilor din Botoşani pe 16 ianuarie, a fost tradiţionalul concurs de recitări din lirica Poetului – nepereche, urmat de concursul de romanţe pe versuri de Eminescu, (iniţiat în 2010). Juriul de ţinută, din care au făcut parte profesor dr. Elena Agachi, profesorul Ludwig Schibinschi şi actorii Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani – Bogdan Horga şi Ovidiu Ivan - a avut o grea misie la Secţiunea „poezie”, la care au fost înscrişi 13 concurenţi. În final, prima poziţie a podiumului a fost ocupată de Estera Colesniuc, urmată de Alexandru Surugiu şi Cezar Vieru (locul II), Paraschiva Seliman şi Costel Chiriac (locul III), Laura Dănilă – menţiune şi Simion Munteanu – menţiune specială. La romanţe, la fel ca şi anul trecut, cel mai talentat a fost considerat Relu Matei, urmat de Steluţa Surugiu şi Alexandru Surugiu. În afara concursului au evoluat şi doi copii. Maria Băcăoanu a cântat melodia „Eminescu”- a regretaţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici, iar Eusebiu Toma a recitat şi a interpretat la fluier „Pe lângă plopii fără soţ”. Cu toţii au primit premii în bani din partea Filialei Nevăzătorilor Botoşani, oferite de preşedintele ei, Tudorel Tupiluş. Evenimentul din 16 ianuarie a mai cuprins un inedit şi extrem de aplaudat moment folk – prezentat de Ludwig Schibinschi şi elevii săi de la Palatul Copiilor, finalul fiind dat de recitări Eminescu de excepţie, în lectura actorilor Bogdan Horga şi Ovidiu Ivan;

* Pe 22 şi 23 ianuarie, Filiala Nevăzătorilor Botoşani a organizat Cupa Unirii la table şi la şah într-o nouă formulă. Pornind de la numărul mare de participanţi, la table au fost instituite două grupe a câte şapte jucători. După partide viu disputate şi întorsături neaşteptate de situaţii, prima grupă a fost câştigată de către Aspazia Pălimaru (pe locul II situându-se Alexandru Surugiu şi Cezar Vieru), iar cea de-a II-a de Constantin Baciu, urmat în clasament de Simion Munteanu şi Ciprian Gheorghiţă. Toţi cei clasaţi pe podium au primit din partea Filialei Nevăzătorilor premii în bani. Învingătorii celor două grupe au jucat o partidă de final, ce a fost câştigată de către Aspazia Pălimaru, ea primind de la preşedintele Filialei, Tudorel Tupiluşi, «Cupa competiţiei». Competiţia şahistică s-a desfăşurat tot pe două grupe, de această dată valorice. În prima grupă au fost patru concurenţi, clasamentul final fiind următorul : Neculai Bunduc – locul I ; Cezar Vieru – locul II şi Neculai Baban - locul III. În cea de-a II-a grupă au fost nouă competitori, pe podium situându-se, în final, Mariana Lupascu, Vasile Surugiu şi Mitică Tiliban. Primii doi clasaţi au jucat între ei pentru a se stabili cine primeşte "Cupa", învingător fiind Neculai Bunduc;

* La finele lunii ianuarie a fost organizată o excursie la Pensiunea «Voronet Residence » din Gura Humorului. Grupul numeros de nevăzători care a optat pentru o ieşire la vreme de iarnă a avut parte de zăpadă, aşa cum se cade să fie într-o lună de mijloc de iarnă. În excursia din acest an, activităţile au cunoscut o schimbare de registru. Prima distracţie a fost înălţarea lui Serioja, om de zăpadă extrem de fotografiat. A urmat o plimbare cu telescaunul, membri ai grupului reuşind chiar şi o plimbare cu «Mocăniţa». Concursurile ce aveau deja tradiţie în astfel de ieşiri au fost înlocuite, al propunerea mea, printr-o şezătoare plină de firesc, la care s-au depănat amintiri şi s-au spus bancuri şi un karaoke care a scos la lumină talente muzicale neştiute anterior;

* În urma câştigării, pentru al doilea an consecutiv a Locului I la secţiunea «Jurnalism» a Concursului «Carmen Sylva» în 2010, Constantin Surugiu a fost premiat pentru reuşita sa şi de către Filiala Nevăzătorilor Botoşani;

* În debutul lunii martie, am depus un nou proiect spre finanţare la Primăria Botoşani, cu titulatura «50 de ani de viaţă în penumbră pentru nevăzătorii botoşăneni». Din cei 8700 RON pe care i-am solicitat pentru activităţile culturale ne-au fost aprobaţi 5000 RON, fiind vorba, practic, de al patrulea proiect ce primeşte finanţare din 2008 până în prezent. Printre activităţile pentru care am solicitat sprijin financiar din partea municipalităţii figurează: editarea, în formulă tipărită şi audio, a unei istorii a filialei, pe care o voi scrie in perioada următoare; organizarea de cursuri de dans pentru copii şi pentru adulţii nevăzători; susţinerea de spectacole ale tarafului «Entuziaştii» la Botoşani, Suceava şi Rădăuţi (localităţi ce, pe vremuri, făceau parte din aceeaşi filială); precum şi organizarea unui concurs ce va avea drept tematică istoria oraşului Botoşani (între o echipă de nevăzători, una de liceeni şi una de deţinuţi);

* În acest an, Ziua de «8 martie» a fost celebrată pe parcursul unei perioade ceva mai extinse, răstimp în care femeile cu probleme de vedere din filiala din Botoşani a Asociaţiei Nevăzătorilor au fost implicate în evenimente culturale, sportive, dar şi de factură umanitară. Primul dintre ele a prins viaţă pe 5 martie, zi în care Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Botoşani a organizat, în colaborare cu nevăzătorii botoşăneni, cea de-a doua ediţie a unei cupe feminine la şah, precum şi o competiţie pentru cei mai buni şahişti nevăzători. În prima competiţie s-au înscris opt doamne, clasamentul final consfinţind victoria Marianei Lupaşcu, urmată pe podium de Silvia Tupiluşi şi Elvira Vieru. La masculin, cel mai bun s-a dovedit Cezar Vieru, o prestaţie foarte bună având şi Constantin Surugiu, ce a învins în cea de-a doua grupă valorică.Pe 6 martie cele mai frumoase nevăzătoare au concurat pentru titlul de „Miss”, ce a fost câştigat pentru al doilea an consecutiv de Ioana Mangâr, ce va reprezenta filiala în finala de la Brăila. O iniţiativă locală, intitulată „Miss Primăvara”, a fost cel mai nimerit prilej pentru cinci doamne să demonstreze că „frumuseţea n-are vârstă”. Estera Colesniuc a dat dovadă de un real talent actoricesc interpretând rolul Luluţei din piesa lui Alecsandri, Eugenia Eremeciuc a avut mult umor pe „catwalk”, în timp ce Steluţa Surugiu, Silvia Tupiluşi şi Valentina Surugiu şi-au demonstrat talentul de soliste şi dansatoare. Un succes teribil a avut Alexandru Surugiu, ce a jucat extrem de convingător şi în travesti rolul „Alexandrei din Republica Moldova” – adevărată „Miss” înafara concursului.Registrul evenimentelor a fost schimbat pe 8 martie, când reprezentante ale Comisiei de femei au oferit flori nevăzătoarelor de vârsta a treia, ce nu au mai ieşit demult în lume, din cauza problemelor de sănătate ce se tot adună;

* Pe 19 martie au fost organizate fazele pe filială a Concursurilor «Prietenii cărţii braille» şi «Lectură corectă şi rapidă în braille». La primul concurs s-au înscris trei concurenţi, primul loc fiind ocupat de Constantin Surugiu, cu 125 de puncte din 150 posibile, el calificându-se, astfel, pentru faza zonală a competiţiei, organizată la Cluj. La Concursul «Lectură corectă şi rapidă în braille» au fost două concurente. Pe primul loc s-a clasat Paraschiva Seliman, iar pe locul II Anişoara Văcălie;

* Pe 27 martie, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor Botoşani şi Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani a organizat în Amfiteatrul Laurenţiu Ulici din cadrul Bibliotecii Naţionale de Poezie manifestarea culturală cu titlul „Muzeul – vector al valorilor către toate categoriile sociale”. Din partea filialei, de organizare s-a ocupat, în principal, Alexandru Surugiu. Evenimentului i-au conferit diversitate dizertaţia susţinută de muzeograful Maria M. Cassian, montajele literare puse în scenă de elevi ai şcolilor din Cătămărăşti Deal şi Vale şi momentul poetic creat de actriţa Petronela Chiribuţă. Membrii filialei botoşănene a nevăzătorilor au avut rezervat un spaţiu amplu în cadrul evenimentului. Despre asociaţie şi reuşitele ei a vorbit preşedintele filialei, Tudorel Tupiluşi, discurs completat prin prezentarea, de către autor, a cărţii de reportaje şi interviuri «Preţul izbânzii» scrisă de Constantin Surugiu. Sub titulatura « Lumina din suflet» a prins viaţă, în continuare, un program artistic oferit de membrii Asociaţiei Nevăzătorilor din Botoşani. Au recitat Estera Colesniuc, Laura Dănilă, Alexandru Surugiu, Cezar Vieru, Paraschiva Seliman şi Nicoleta Terciu, interpreţi muzicali fiind Steluţa Surugiu, Maria Băcăuanu şi Relu Matei.Emoţionante au fost şi momentele în care nevăzătorii botoşăneni au putut atinge obiecte originale din patrimoniul Memorialului Ipoteşti (masca mortuară a poetului, linguriţa pentru împărtăşanie, un sfeşnic din argint). Materiale informative ale evenimentului au fost şi «în negru», dar şi «în braille», mulţumită colaborării dintre Maria Cassian şi Alexandru Surugiu;

* Pe 2 aprilie a fost organizat, la iniţiativa Esterei Colesniuc, Concursul religios cu tema „Epistola lui Pavel către romani”, la eveniment fiind prezent şi pastorul Dan Popovici. Pe primul loc s-a clasat Radu Foca, el fiind urmat de Vasile Surugiu şi Simion Munteanu;

* La faza zonală a Concursurilor „Prietenii cărţii braille” şi „Lectură corectă şi rapidă în braille”, organizată la Cluj, filiala noastră a fost reprezentată de Constantin Surugiu şi Paraschiva Seliman. Concurenta de la „Lectură corectă şi rapidă în braille”, Paraschiva Seliman, s-a clasat pe locul întâi şi s-a calificat în finală;

* În finala Concursului „Lectură corectă şi rapidă în braille”, organizată la Buziaş, Paraschiva Seliman s-a clasat pe locul IV;

* A doua competiţie din acest an organizată în colaborare cu Direcţia pentru Sport Botoşani a fost cea de table, ce s-a bucurat de o participare numeroasă. Au fost constituite două grupe, ce au fost câştigate de Costel Chiriac şi de Radu Foca. În urma „meciului” dintre cei doi, învingător a fost Radu Foca;

* În luna mai, tot în parteneriat cu Direcţia pentru sport, a fost organizată o competiţie de atletism pe stadionul Liceului Sportiv Botoşani. La masculin, la B1, învingător a fost Vasile Surugiu, la greutate, disc şi suliţă. La B2 masculin, prima poziţie de pe podium a fost ocupată de Tudorel Tupiluşi, la disc şi la suliţă şi de Cezar Vieru, la greutate. În grupa feminină, Silvia Tupiluşi s-a clasat pe primul loc la greutate şi disc, iar Gabriela Madon a fost cea mai bună la suliţă;

* În primăvară, am acordat sprijin pentru un membru al filialei, Radu Foca, în culegerea şi corectura unor poezii religioase, menite să apară într-un volum de poezii;

* Pe 14 mai, s-a organizat faza pe filială a Concursului naţional de şah pentru nevăzători, arbitrată de Cezar Vieru. Pe primul loc s-a clasat Neculai Bunduc, urmat de Tudorel Tupiluşi şi Mariana Lupaşcu. Domnul Bunduc a renunţat la participarea la finală, din motive de sănătate, context în care filiala i-a avut drept reprezentanţi la faza finală pe Tudorel Tupiluşi şi pe Cezar Vieru;

* În luna mai, au început repetiţiile cu taraful filialei, în vederea participării la Concursului naţional de interpretare pentru artiştii nevăzători. În acest sens, s-a apelat la alt dirijor decât cel cu care am lucrat până acum, care a renunţat şi el ulterior, din motive de sănătate. Întrucât şi membrii ai tarafului aveau probleme de acelaşi gen, s-a optat pentru o formulă restrânsă, cei ce au făcut repetiţii şi au reprezentat filiala fiind Steluţa Surugiu – folclor, Alexandru Surugiu – romanţe şi Constantin Surugiu – vioară;

* La finele lunii mai şi începutul lunii iunie, Preşedintele Filialei Nevăzătorilor Botoşani, Tudorel Tupiluşi, în calitatea sa de vicepreşedinte ANR pe probleme sportive, a fost şeful delegaţiei sportive ce a reprezentat România la Campionatul Mondial de popice pentru nevăzători de la Sarajevo, din Bosnia Herzegovina;

* La Baia Mare, la finele lunii iunie, a avut loc finala Concursului naţional de interpretare pentru artiştii nevăzători, secţiunile folclor şi romanţe. Primul loc la vioară, secţiunea instrumente cu coarde, a fost ocupat de Constantin Surugiu, membru al Filialei nevăzătorilor Botoşani. El a reeditat această performanţă pentru al treilea an consecutiv. În competiţie au mai evoluat Alexandru Surugiu, la romanţe şi acompaniament la acordeon şi Steluţa Surgiu, la folclor;

* Odată cu mutarea din sediul aflat la Incubatorul de afaceri în sediul actual, s-a făcut inventarul cărţilor în braille, precum şi o analiză comparată a inventarului cărţilor pe casete şi a celor pe CD-uri. Cărţile braille ce erau degradate, precum şi casetele audio cu titluri ce se regăseau şi pe CD-uri au fost casate şi donate Filialei Nevăzătorilor Iaşi. Tot atunci, Filiala Nevăzătorilor Botoşani a donat 240 de cărţi bibliotecii Şcolii din satul Năstase, comuna Mihălăşeni. Preşedintele filialei, Tudorel Tupiluş, a dus cărţile pentru cei 50 de copii ce învaţă în satul din vecinătatea Prutului, considerând că le sunt mai utile lor, decât nevăzătorilor, ce citesc în Braille. Directorul coordonator, prof. Marinela Sava, a fost impresionată de gestul făcut. Ineditul donaţiei a fost dat de faptul că la procesul de „predare – primire” au fost de faţă şi viitorii mici cititori;

* La finele lunii iulie şi în debutul lunii august, un grup de 35 de nevăzători şi prietenii lor şi-au petrecut concediul la Pensiunea „Panorama Elcomex” din staţiunea Tuşnad, judeţul Harghita. În cele şapte zile, s-au făcut numeroase excursii în împrejurimile staţiunii, dar şi una „la mare distanţă”, în Făgăraş şi la Bâlea Lac. Au fost, ca de obicei, seri muzicale terminate cu hore. Un concurs inedit a fost cel de table, în care au jucat nevăzători, dar şi angajaţi ai filialei, precum şi oaspeţi. În marea majoritate a cazurilor, au câştigat nevăzătorii, în final, cel mai bun dovedindu-se Alexandru Surugiu. Premiile au fost acordate de preşedintele filialei, Tudorel Tupiluşi;

* Timp de o săptămână, în luna august, staţiunea Moneasa din judeţul Arad a fost gazda semifinalei Campionatului naţional de şah pentru nevăzători. În competiţie au intrat 44 de şahişti nevăzători, din toate filialele din ţară. Competiţia fost câştigată de Dorina Florea, din Bucureşti, cu 6,5 puncte. Filiala Nevăzătorilor Botoşani a fost reprezentată de Cezar Vieru, ce a acumulat 6 puncte şi de Tudorel Tupiluş, ce a finalizat concursul cu 4,5 puncte. Cezar Vieru, clasat pe locul 8 în semifinală, s-a calificat pentru finala ce va avea loc în luna noiembrie, la Sinaia;

* Pe 2 septembrie, stadionul din Copou - Iaşi a găzduit finala Campionatului naţional de atletism pentru nevăzători. Iniţiativa reluării competiţiei, după 5 ani de pauză, îi aparţine lui Tudorel Tupiluşi, vicepreşedinte pe probleme sportive al Asociaţiei nevăzătorilor din România. Evenimentul a fost organizat, în parteneriat, de Filialele nevăzătorilor din Iaşi şi din Botoşani. Cel mai bun rezultat pentru atleţii botoşăneni a fost obţinut de Gabriela Madon, ea învingându-şi competitoarele şi ocupând prima poziţie a podiumului în două probe - la aruncarea greutăţii şi cea a suliţei. Tupiluşi Tudorel s-a clasat pe locul III la aruncarea greutăţii şi în proba de disc, Vasile Surugiu a fost recompensat cu locul III la aruncarea suliţei, iar Petrică Surugiu a ocupat două locuri III la alergări - la 100 de metri şi 200 de metri. O comportare meritorie a avut şi botoşăneanul Cezar Vieru.

La finele trimestrului II şi debutul trimestrului III au fost mai puţine evenimente cultural – sportive decât anii trecuţi, cauza fiind mutarea dintr-un sediu în altul şi absenţa utilităţilor şi a condiţiilor normale de lucru pentru o perioadă. Odată cu mutarea în noul sediu, propun intensificarea activităţilor de socializare şi reînfiinţarea activităţilor de club, după –amiaza.

Voce pentru JAWS în limba română

2011-12-26T18:14:00.002+01:00

Programul Koba Speech pune la dispoziţia utilizatorului vocea în limba română Simona, parte a liniei de produse Nuance Vocalizer. Simona este o voce SAPI5 care se integrează perfect cu screen readere (cititoare de ecran) ca JAWS sau NVDA, permiţând citirea informaţiei de pe computer, cu o voce naturală, feminină. Astfel, orice text în limba română va fi redat audio corect, permiţându-vă să citiţi cu uşurinţă o carte, un ziar, să navigaţi pe internet sau să utilizaţi diferite programe pe calculator.Preţul programului este de 180 EURO şi este prezentat pe site în lei, la cursul BNR al zilei. Plata se va face în lei, la cursul BNR din ziua emiterii facturii.În maxim 24 de ore de la plasarea comenzii veţi fi contactat de un reprezentant al S.C. Anjo Web Design S.R.L. pentru a stabili cum doriţi să primiţi produsul: ca fişier care poate fi descărcat de pe serverul Anjo sau pe un CD.Dacă optaţi pentru varianta descărcării de pe server, veţi primi un email care conţine un link către kitul de instalare şi codul de activare în maxim 24 de ore din momentul în care plătiţi preţul produsului prin transfer bancar, mandat poştal, mandat online sau numerar.În cazul în care preferaţi să primiţi kitul şi codul pe un CD, acesta vă va fi trimis prin curier, iar plata se va face la livrare.La cerere, S.C. Anjo Web Design S.R.L. asigură gratuit instalarea şi integrarea cu JAWS, prin VNC, de la distanţă, dacă se doreşte instalarea pe un calculator conectat la internet.Sursa: http://www.magazin-nevazatori.roN. red. Sugestie pentru Statul român: acordarea unei subvenţii, care să acopere o parte din costul de achiziţie, destul de pipărat.

Muzician rrom, fotograf nevazator

2011-12-26T18:06:00.003+01:00

Cand stai de vorba cu Mario Bihari, nu poti sa nu te gandesti la contrastele pe care simpla lui prezenta le pune pe masa: un barbat masiv, cu parul lung prins cu o bentita, ca un luptator de demult, dar care la primele cuvinte si gesturi iti inspira mai degraba blandetea unui intelept bine antrenat in (auto)ironie. Ramas nevazator in urma unui accident din copilarie, n-a reusit numai sa cunoasca lumea prin explorarea simtului sau muzical - e pianist, acordeonist, clarinetist si compozitor -, ci si sa-si "recapete" simbolic vederea, aflandu-se acum la cel de-al doilea proiect de fotografie. Cand isi lasa bastonul la o parte si se apropie de instrumente, iti dai seama ca acestea sunt cele mai bune semne de orientare. A fost campion la atletism si reprezentant al Cehiei la Goallball, cel mai cunoscut sport pentru nevazatori.Mai multe, pe http://www.ziare.com/muzica/stiri-muzica/mario-bihari-muzician-rrom-fotograf-nevazator-1131699

Cât trebuie să munceşti ca să devii un geniu?

2011-12-26T17:58:00.000+01:00

Derek Paravicini este autist şi este orb de la vârsta de câteva săptămâni. Acum, la 30 de ani, excepţionalul său talent muzical continuă să se dezvolte! Profesorul Adam Ockenford a lucrat cu Derek încă de la vârsta de patru ani. El a asistat în primul rând la felul în care creierul lui Derek a încercat să dea un sens lumii din jurul său. Fiind nevăzător, acest sens a fost dat de muzică. Dar pentru ca acest lucru să fie posibil, Derek a avut nevoie de multe modele, multă predictibilitate şi de foarte multă repetiţie. Când îl ascultă, oamenii cred că este un talent înnăscut, deoarece este atât de spontan. Dar adevărul este că, în spatele inteligenţei, a spontaneităţii şi a creativităţii, se află mii de ore de muncă extrem de grea. Derek a ajuns însă la un asemenea nivel, încât pentru el este îndeajuns să audă o piesă muzicală o dată sau de două ori ca să fie capabil să o memoreze, să o interpreteze şi chiar să improvizeze în jurul ei. În viziunea lui Adam, talentul extrem al lui Derek s-a născut datorită mediul extrem în care s-a format. Şi pentru a-şi dezvolta această abilitate a trebuit să muncească pe brânci.Sursa: Blog "Gândeşte raţional"

Nevazatoare in varstă de 10 ani, cea mai tanara angajata in Parlamentul European

2011-12-26T17:52:00.000+01:00

Alexia Sloane din Cambridge si-a pierdut vederea la varsta de doi ani dupa ce a fost diagnosticata cu o tumoare cerebrala, intr-o vacanta in Franta. In ciuda dizabilitatii ei, la varsta de 10 ani vorbeste fluent engleza, franceza, spaniola si chineza. Acum invata si germana.Alexia a visat sa lucreze ca interpreta in Parlamentul European de la sase ani, cand a mers la Bruxelles pentru a un premiu pe care-l castigase.Acum totul a devenit realitate.De obicei este impusa o varsta pentru a putea lucra la Parlamentul European, aceea de 14 ani, insa reusita Alexiei de a se angaja aici la numai 10 ani a fost ceva uimitor, a declarat mama fetei.Alexia s-a nascut pe 3 iunie 2000 si la varsta de aproape 11 ani are chiar un blog personal, unde parintii o ajuta sa-si posteze creatiile - scrie poezii. De asemenea, isi dezvaluie acolo experientele din calatorii.Sursa: Ananova.com

Fotograful nevăzător

2011-12-26T17:32:00.000+01:00

Unii oamenii uimesc prin ambiţia şi determinarea de a-şi depăşi condiţia. Acesta este şi cazul slovenului Evgen Bavcar, în vârstă de 65 de ani, care îşi dedică timpul fotografiei în ciuda faptului că este nevăzător, notează odditycentral.com, citat de evenimentul.ro Înainte de a împlini 12 ani, Bavcar a suferit două accidente grave din cauza cărora a rămas fără vedere. La aproape patru ani de la aceste incidente tragice, slovenul a intrat în contact pentru prima dată cu un aparat de fotografiat. Prima imagine surprinsă de Evgen a fost cu o fată pe care o îndrăgea în perioada adolescenţei. În acel moment, el şi-a dat seama că putea face fotografii chiar dacă era nevăzător.„Fotografiez ce îmi imaginez. Originalele se află în mintea mea. După ce creez o imagine mentală, trec la realizarea unei poze care încearcă să redea cât mai bine lucrurile pe care eu mi le-am închipuit. Imaginile mele sunt foarte fragile, dar deşi nu le-am văzut niciodată, ştiu că ele există”, a povestit Evgen Bavcar.Creaţiile fotografului sloven au fost expuse în numeroase galerii de artă din lume şi chiar au fost incluse în publicaţii de specialitate.

Spectacol pentru bătrânii de la Leorda

2011-12-24T15:02:00.002+01:00

Taraful „Entuziaştii” al Filialei Nevăzătorilor Botoşani, dirijat de Valentin Popa, a susţinut în această după amiază un concert la invitaţia directorului Centrului de Asistenţă şi Îngrijire din Leorda, Carmen Şmit. Împreună cu taraful şi soliştii săi, a cântat şi Mărioara Borcan, beneficiară a Centrului de Integrare prin Terapie Ocupationala "Lucie Lecomte", Mihăiţă Enache şi alţi mici solişti. Finalul a aparţinut Trupei „Parol” de la Asociaţia „Arlechin”, care a interpretat două scenete. La spectacol a asistat şi preotul de caritate Mihai Popa.

Tradiţii şi colinde la S.C. "Cartonajul" SRL Botoşani. Jos pălăria pentru artiştii amatori, care au dat dovadă de talent şi mult umor

2011-12-24T14:51:00.001+01:00

Moş Crăciun... literar

2011-12-22T17:06:00.001+01:00

Recent, a văzut lumina tiparului, la Editura Agata, volumul „50 de ani de viaţă în penumbră pentru nevăzătorii botoşăneni”. Cartea, care a apărut şi în varianta audiobook, a fost tipărită în cadrul proiectului cu acelaşi nume, finanţat de Primăria Botoşani şi cofinanţat de Filiala Nevăzătorilor Botoşani. Volumul cu tentă istorică a fost oferit spre vânzare nevăzătorilor botoşăneni, banii adunaţi fiind folosiţi pentru a oferi daruri de Crăciun unor nevăzători ce se constituie în cazuri sociale ce necesită un plus de atenţie. Practic, „Moş Crăciun literar” a ajuns la semeni de vârsta a treia cu probleme de vedere, dar şi la nevăzători tineri, cu copii mici, care s-au bucurat realmente la primirea cadourilor.

Moş Crăciun şi ajutoarele sale au venit astăzi la copiii cuminţi de la Filiala Nevăzătorilor Botoşani

2011-12-22T17:03:00.003+01:00

"Complici" ai Moşului: Estera Colesniuc şi Tudorel Tupiluşi

Taraful "Entuziaştii", al nevăzătorilor botoşăneni, în recital la Secţia de neuropsihiatrie din Parcul Tineretului

2011-12-20T13:30:00.003+01:00

Eveniment organizat de Centrul de Sănătate Mintală Botoşani,sub bagheta instructorului ergoterapeut Aida Boţan Şuster.

Card bancar pentru nevăzători

2011-12-18T19:13:00.003+01:00

Bank Austria a lansat în acest an un card bancar pentru nevăzători, sub sigla Maestro, utilizabil in toată reţeaua UniCredit, proprietarul instituţiei financiare austriece.Grupul italian UniCredit este prezent şi în Romania, dar deocamdată acest card nu va fi lansat si pe piata locală. "În etapa de testare a noului card, Romania nu se va afla intre ţările în care vom emite cardul pentru persoanele cu dificultăţi de vedere. Singura ţară unde va circula cardul în afară de Austria, în această primă etapă, va fi Italia, unde se află banca-mamă. Urmează şi etapa de extindere în reţeaua Bank Austria a automatelor bancare cu tastatură in sistem dual - clasic şi cu cifre în scrierea Braille, pentru nevăzători, au declarat, pentru Agerpres, reprezentanţii băncii. Noul card are inscripţionat numele băncii în alfabetul Braille (tactil), pentru ca posesorul să-l poată deosebi de celelalte carduri, este dotat cu CIP care conţine toate informaţiile de siguranţă despre utilizator. El a fost dezvoltat în colaborare cu Hilfsgemeinschaft, o societate de ajutorare a nevăzătorilor. (http://tiflo.ro)

Magazin on line de produse tiflotehnice

2011-12-18T19:03:00.002+01:00

Magazinul de produse tiflotehnice al SC Anjo Web Design SRL este un magazin românesc online, din care puteţi comanda produse destinate nevăzătorilor: bastoane, ceasuri, ustensile de bucătărie, ustensile de scris, jocuri, jucării, materiale didactice, software, dispozitive de creare a etichetelor Braille şi audio şi multe altele. Detalii pe http://www.magazin-nevazatori.ro/

Ochelari revolutionari pentru nevazatori

2011-12-15T19:29:00.002+01:00

In curand s-ar putea lansa pe piata niste ochelari extrem de pretiosi, caci acestia pot readuce lumina in ochii persoanelor nevazatoare. Ochelarii bionici, creati de oamenii de stiinta de la Oxford, folosesc niste camere minuscule si un computer de buzunar prin care purtatorii lor sunt alertati de eventualele obiecte si obstacole din fata lor.Acest accesoriu va fi de un real ajutor atunci cand nevazatorii trebuie sa mearga prin raioanele magazinelor, prin gari si alte locruri aglomerate. Ei vor putea chiar sa "citeasca" numerele de pe autobuze atunci cand asteapta in statie. Dispozitivul va citi numarul mijlocului de transport, care le va fi comunicat, printr-o casca, in ureche.Potrivit Daily Mail, ochelarii sunt extrem de usori si nu foarte scumpi, urmand a fi pusi la vanzare pe scara larga in anul 2014. Persoanele in varsta, cu retina afectata, vor avea foarte mult de castigat de pe urma lor, spun cei care i-au conceput. Tehnologia avansata a permis crearea acestor ochelari ce nu sunt deloc diferiti de cei normali, in afara pretului, de aproximativ 1.000 de lire sterline. Lentilele lor au niste diode minuscule atasate si camere de marirea unor gamalii de ac puse pe rama. Camerele vor capta informatiile (ceea ce ochii ar fi trebuit sa vada) si le vor transmite mini-computerului din buzunar. Acesta va procesa informatia si o va simplifica pana va deveni un model format din puncte. Ledurile si lentilele se vor aprinde in functie de obstacol. Astfel, informatii vitale vor fi transmise utilizatorilor referitor la ceea ce se afla in fata lor. O lumina intermitenta poate reprezenta o fiinta, in timp ce una stabila poate semnala un obiect. In timp ce aceasta informatie poate parea nefolositoare pentru cei cu vedere buna, pentru nevazatori reprezinta o raza de speranta spre un trai mai apropiat de cel normal. Ochelarii le vor permite sa circule singuri cu mijloace de transport in comun si sa fie mobili in spatii pe care nu le cunosc indeajuns de bine si in care altfel nu s-ar fi incumetat sa ajunga.Vor urma testele de laborator inainte ca 120 persoane nevazatoare sa participe la un studiu in care ochelarii sa fie pusi la treaba in teren.(www.ziare.com)

"Litera noastra", singura revista in alfabet Braille pentru nevazatorii din Romania

2011-12-15T18:38:00.001+01:00

Mihai Dima se ridica de la computer si intinde mana in aer, perpendicular fata de bratul meu intins sa-l salute; poarta un pulover gri cu negru, de sub care iese un guler cenusiu, si ochelari de soare cu lentile negre, mate. Componente electronice si gramezi de carti legate cu sfoara inunda redactia cu iz socialist. Revista "Litera noastra" se muta intr-un sediu nou, modern, tot in cadrul Asezamantului Vatra Luminoasa. Nascut fara vedere, Mihai Dima conduce din 2006 revista, singura din tara in alfabet Braille, cu subventie de la stat (pentru salarii si aparatura) si un abonament modic ce acopera cheltuielile postale.In tipografia Braille de sub vechea redactie, aflata langa Stadionul National din Bucuresti, in cartierul Vatra Luminoasa, au ramas doar masinariile electromecanice folosite odinioara, la care se tiparea manual. Un om dicta si altul imprima punctele ce formeaza literele pe doua foi de metal, din zinc sau aluminiu, rand cu rand, punctele imprimate fiind calculate in asa fel incat unul de pe foaia de sus sa nu se suprapuna cu altul de pe foaia de jos. Hartia era asezata intre cele doua foi si presata. In cazul scrisului de mana in sistem Braille, punctele erau imprimate pe o tablita, un soi de mapa formata tot din doua foi de metal, una perforata si una plina, prinse in balamale mici. Hartia se inchidea in tablita, intre cele doi foi de metal, moment in care intra in schema punctatorul, un instrument cu varf metalic atasat unui maner de lemn cu care se perfora hartia, de la dreapta la stanga, punctele iesind in relief pe partea cealalta. Cand hartia era intoarsa, textul putea fi citit de la stanga la dreapta.Astazi, insa, se tipareste digital, cu lucioasele masinarii instalate in sediul nou. Textele revistei Litera noastra sunt redactate pe computer, atat de redactori vazatori, cat si de jurnalisti nevazatori. Mihai Dima isi fixeaza buricele degetelor aratatoare pe literele F si J ale tastaturii de computer, singurele care au doua puncte iesite in relief (daca nu ati observat pana acum). Cele doua taste fac parte din ceea ce se cheama "rand de baza" in dactilografie si reprezinta reperele dupa care celelalte litere se ordoneaza in mintea unui om. Redactorul-sef imi paseaza castile lui si deschide in Word un curs de istorie al lui Ioan Scurtu. O voce nazala incepe sa citeasca sacadat, ca un robot, continutul paginii, cuvant cu cuvant."E un soft care reda vocal din partea stanga sus a monitorului pana in dreapta jos tot ce apare scris pe monitor", spune Mihai Dima. "Cu softul acesta se folosesc toate programele care nu utilizeaza imagini - mail, Word, Excel etc. Orice miscare pe care o faci din tasatura este urmata de o consecinta audio". Cand jurnalistul scrie ceva in editorul de text, softul ii citeste pas cu pas produsul, care, odata finalizat, este trimis unui tehnoredactor. Acesta foloseste un alt soft pentru a converti textul in "format Braille" si o imprimanta care printeaza in acelasi sistem de scriere. Ideal este ca foaia imprimata sa cantareasca intre 140 si 160 de grame pe metru patrat pentru a rezista presiunii si a nu fi strapunsa - "gaurile" care alcatuiesc punctele sunt doar adancituri in relief, nu perforeaza pagina.Citeste mai multe despre "Litera noastra". Singura revista in alfabet Braille pentru nevazatorii din Romania pe Think Outside the Box.

David Beckham a jucat fotbal legat la ochi

2011-12-15T18:27:00.002+01:00

Dupa satisfactia obtinuta cucerind titlul din campionatul de fotbal in SUA, David Beckham a decis, recent, sa raspunda afirmativ unei noi provocari, jucand o partida alaturi de nationala engleza de nevazatori.Usor de zis, dar ceva mai greu de facut odata legat la ochi, Beckham avand astfel prilejul sa experimenteze un nou tip de antrenament, pe cat de inedit, pe atat de incitant, relateaza „La Stampa”. Tenacitatea si daruirea sportivilor nevazatori l-au impresionat in mod deosebit pe indragitul fotbalist, care s-a delectat jucand alaturi de acesti incredibili pasionati ai sportului cu balonul rotund, incercand sa conduca balonul "cu ochii inchisi", pentru a intelege intr-o anumita masura felul in care nevazatorii reusesc sa se orienteze pe teren.Dupa cateva tentative nereusite, Beckham a reusit chiar si sa inscrie un gol, spre amuzamentul tuturor celor ce au luat parte la aceasta demonstratie de virtuozitate, avand in vedere ca "trasul cu ochiul" nu este permis in aceasta formula, precizeaza sursa.

S-a inventat cainele robot pentru nevazatori

2011-12-15T16:56:00.000+01:00

Savantii japonezi au creat un caine robot care poate facilita viata nevazatorilor.Cainele robot utilizeaza un senzor de distanta si imagine dezvoltat de Microsoft, senzorul fiind un dispozitiv periferic folosit si la consola de jocuri Xbox 360. Acesta le permite utilizatorilor sa foloseasca consola cu ajutorul comenzilor vocale si a miscarilor corpului, fara a folosi un controller fizic.Robotul se deplaseaza pe suprafete plate cu ajutorul unor roti, iar pe terenul accidentat paseste cu ajutorul unor membre articulate. De asemenea cainele robot este dotat si cu senzori de parcare pentru a evita obstacolele de pe traseu.Noua creatie robotica raspunde la instructiunile utilizatorului, iar o voce computerizata ii dicteaza in ce directie trebuie sa mearga. Se asteapta o versiune mai buna a cainelui robot pe care savantii din Japonia o vor dota cu G.P.S si comanda vocala.Aparatul este inca in perioada de testare, dar savantii sunt siguri ca in viitorul apropiat acesta va deveni substitutul cainilor pentru nevazatori. (http://magico.ro)

Trei artişti nevăzători, premiaţi la Festivalul "Satule, mândră grădină", de la Bucecea

2011-12-15T11:53:00.000+01:00

Evenimentul organizat de Centrul de Creaţie Botoşani şi de Primăria Bucecea a atras numeroşi artişti, de toate vârstele, mulţi de certă valoare. Concursul – maraton, care s-a terminat după miezul nopţii, a fost urmat de deliberări ale juriului, încheiate la patru dimineaţa. Locul ocupat de cei mai talentaţi solişti pe podium a fost ţinut secret ore bune, artiştii aflând abia în debutul Galei Laureaţilor ce premiu au luat. Ion Ilie, directorul Centrului de Creaţie Botoşani şi Andron Ţâmpău, primarul oraşului Bucecea, au acordat diplome şi trofee artiştilor ce s-au remarcat în festivalul – concurs, pe categorii de vârstă:6 – 10 ani – Denisa Apetrei (Dorohoi), solist vocal şi Daniel Onofrei (Botoşani), solist instrumentist; 11 – 14 ani – Elena Predica (Coţuşca) şi Dumitreasa Chircu (Republica Moldova) – solişti vocali şi Vlad Ungureanu (Botoşani), solist intrumentist;15 – 18 ani – Simona Mazăre (Draxini), Cornelia Constantin (Todireni) şi Mihaela Spătariu (Republica Moldova) – solişti vocali şi Carben Raba (Suceava), solist instrumentist;19 – 35 ani – Bianca Sandu (Republica Moldova) şi Iustina Irimia (Flămânzi), Larisa Onciu din Drăguşeni fiind recompensată cu Premiul special al juriului (toate au concurat la secţiunea solişti vocali);Rapsozi peste 35 ani – Neculai Amarandei (Bucecea) şi Constantin Surugiu (Botoşani), cel de-al doilea fiind recompensat cu Premiul special al juriului. Amândoi sunt solişti instrumentişti. Trofeul festivalului a fost cucerit de Marius Daniel Anton, în vârstă de 13 ani, din Botoşani, tânărul artist cântând la opt instrumente. Acompaniamentul – maraton al soliştilor a fost asigurat de Orchestra „Rapsozii Botoşanilor”. Juriul a fost unul de prestigiu. Alături de specialişti ai zonei, precum Ioan Cobâlă, Ion Ilie, Marcel Dupu sau Trifan Bălăucă, a punctat prestaţia artiştilor şi reputatul compozitor Constantin Arvinte.

Cinci decenii de viaţă ale Filialei Nevăzătorilor Botoşani

2011-12-15T11:42:00.003+01:00

Există în istoria nevăzătorilor din România un eveniment major, care nu ar trebui să fie uitat sau trecut în plan secund şi anume apariţia „Societăţii Orbilor Vatra Luminoasă”, cea dintâi organizaţie înfiinţată pe 1 august 1906 - de către regina Elisabeta a României. După ce a beneficiat de sprijinul prioritar al Casei regale şi apoi al guvernelor din perioada interbelică, Societatea a fost desfiinţată, absolut abuziv, de către regimul comunist în 1949. La insistenţele repetate ale unor grupări de nevăzători şi după îndelungate aşteptări, acelaşi regim s-a văzut nevoit să aprobe, în 1955, reînfiinţarea unor grupe şi filiale. Ulterior, Comitetul provizoriu alcătuit din 25 de nevăzători animaţi de ideea asocierii, a reuşit să ducă la îndeplinire dezideratul devenit vital pentru această categorie socială. După o documentare temeinică şi după numeroase tergiversări, în zilele de 3 – 4 august 1956, Congresul Naţional al nevăzătorilor a decis întemeierea Asociaţiei Orbilor din Republica Populară Română, devenită mai târziu Asociaţia Nevăzătorilor din România. Fiind vorba de o organizaţie recunoscută ca persoană juridică, i-a fost repartizat drept sediu un spaţiu provizoriu (care s-a dovedit a fi definitiv) în incinta Şcolii Speciale Nr. 5 (actualul Centru Şcolar Nr. 1 Bucureşti), din strada Vatra Luminoasă.După primele filiale înfiinţate în Cluj, Timişoara, Arad, Sibiu (apoi şi în alte reşedinţe de regiuni), s-a impus înfiinţarea, pe 1 iunie 1961, a Filialei Orbilor Suceava - cu sediul în oraşul Rădăuţi şi cu rază de activitate în întreaga regiune Suceava. Primul preşedinte ales a fost profesorul nevăzător Dionisie Miculescu, filiala funcţionând sub îndrumarea şi controlul Consiliului Central al Asociaţiei Orbilor din România şi cu subvenţionare din partea Sfatului popular al regiunii Suceava. O dată cu primele promoţii de absolvenţi ai şcolilor profesionale speciale au fost înfiinţate şi primele două mari grupe active, în oraşul Rădăuţi (unde se afla şi sediul filialei) şi în oraşul Botoşani. Tot în acea vreme s-au închegat şi primele familii.A urmat o perioadă grea, marcată de criza acută de locuinţe, lipsa locurilor de muncă, la acestea adăugându-se lipsa de resurse financiare. În aceste condiţii dificile s-a simţit rolul filialei, care s-a implicat, la început mai timid, apoi cu hotărâre în soluţionarea problemelor nevăzătorilor din teritoriu, cu scopul bine determinat şi anume: recuperarea şi integrarea în viaţa socială a nevăzătorilor.Au fost efectuate, cu insistenţă, intervenţii şi demersuri la organele de partid şi de stat şi, cu toată reticenţa manifestată de unii factori de decizie, s-au înfiinţat şi dezvoltat primele locuri de muncă în care au fost încadraţi, pe lângă absolvenţii calificaţi în meseriile devenite mai târziu „tradiţionale” (confecţioneri mături, perii, împletituri din nuiele) şi câţiva dintre nevăzătorii tardivi. Ca o urmare firească s-au obţinut şi primele spaţii de locuit, atât în Rădăuţi cât şi în Botoşani. În această ordine de idei, poate fi consemnată şi înfiinţarea şi organizarea de către filială a primelor dormitoare comune, în care pe lângă nevăzătorii nefamilişti încadraţi în muncă, au fost cazate şi câteva familii care nu dispuneau încă de locuinţe. În anul 1966, Conferinţa filialei a ales în funcţia de preşedinte pe Gheorghe Bursuc, om cu alese calităţi morale şi organizatorice, care timp de 20 de ani s-a preocupat îndeaproape de soarta filialei şi a membrilor săi şi a cărui memorie va fi păstrată veşnic în inimile multora dintre cei care l-au cunoscut. În anul 1969, după reforma teritorial-administrativă, sediul filialei a fost mutat la Botoşani, activitatea acesteia desfăşurându-se în continuare pe raza celor două judeţe nou înfiinţate: Botoşani şi Suceava.S-au reluat intervenţiile la noile organe de partid şi de stat ale celor două judeţe, a fost înfiinţată prima grupă de nevăzători în municipiul Suceava şi s-au înmulţit grupele în localităţile rurale din teritoriu. Au fost organizate conferinţe ale filialei, pe rând, în anii 1972, 1975, şi 1977, aceasta din urmă fiind şi ultima conferinţă pentru organizarea căreia s-a mai obţinut aprobarea organelor de partid şi de stat din acea vreme. (După cum este cunoscut de mulţi dintre persoanele mai în vârstă până în anul 1990, ca urmare a unor indicaţii ale conducerii superioare de partid a fost interzisă cu desăvârşire organizarea conferinţelor pentru alegerea organelor de conducere la nivelul tuturor structurilor Asociaţiei Nevăzătorilor din România ).Odată cu creşterea numărului de membri, s-a făcut simţită tot mai pregnant nevoia de locuinţe, butelii de aragaz şi locuri de muncă. În urma intervenţiilor efectuate de filială, în afara secţiilor de mături, perii cartonaje, deja existente în cadrul cooperativelor meşteşugăreşti din Botoşani şi Rădăuţi, a fost înfiinţată o nouă secţie de cartonaj în municipiul Suceava. De asemenea, au fost întreprinse demersuri pentru înfiinţarea de locuri de muncă în cadrul unităţilor spitaliceşti din Botoşani, Suceava, Rădăuţi, Vatra Dornei, pentru absolvenţii calificaţi în meseria de masor şi s-a insistat în permanenţă pentru asigurarea unor condiţii de muncă tot mai bune pentru nevăzătorii încadraţi în muncă. Dar demersurile făcute de filială în interesul nevăzătorilor nu s-au oprit aici. S-au obţinut locuinţe pentru tinerele familii constituite şi, ca o dovadă a recunoaşterii misiunii sale, filiala noastră a fost inclusă, cu timpul, în planul de construcţii de apartamente şi cel privind repartiţia de butelii de aragaz. Practic, până în anul 1989, organizaţia noastră a beneficiat de cote trimestriale de apartamente, respectiv butelii de aragaz în mai toate localităţile urbane din teritoriu. De asemenea, s-au obţinut locuinţe în case proprietate de stat, iar mai apoi în apartamente situate la bloc, cărora li s-a dat destinaţia de dormitoare comune (cămine de nefamilişti) în Botoşani, Suceava, Rădăuţi, pentru cazarea temporară a tinerilor absolvenţi ai şcolilor speciale, care nu deţineau spaţii de locuit. Toate acestea au fost amenajate şi dotate corespunzător cu mobilier, aparatură şi obiectele de uz casnic necesare unui trai decent. Ca urmare a sporirii numărului de nevăzători încadraţi, s-au diversificat şi activităţile organizate la nivelul filialei. Tot mai mulţi nevăzători au fost antrenaţi la acţiunile cultural-educative şi sportive şi se poate afirma că rezultatele obţinute de aceştia - atât la concursurile literare, la concursurile formaţiilor artistice cât şi la competiţiile de şah, popice sau atletism - au plasat filiala noastră pe locuri fruntaşe în confruntările cu alte filiale din ţară.În anul 1986, Consiliul de conducere al filialei l-a desemnat în funcţia de preşedinte al organizaţiei pe domnul Bunduc Neculai, pe atunci vicepreşedinte cu probleme culturale, care a fost confirmat ulterior şi de Consiliul Central al asociaţiei. Fiindu-i recunoscute calităţile de bun organizator şi capacitatea de a conduce şi coordona lucrul în echipă - în vederea soluţionării problemelor ridicate de persoanele nevăzătoare - la Conferinţele filialei organizate în anii 1995 şi 2000, domnul Bunduc Neculai a fost reales şi reconfirmat în funcţia de preşedinte. Evenimentele din decembrie 1989, pe lângă schimbările produse în viaţa politică şi socială a ţării, au făcut ca dorinţa nevăzătorilor din judeţul Suceava - de a se separa de filiala Botoşani - să se materializeze, astfel încât în luna noiembrie 1990, într-o şedinţă extraordinară, s-a hotărât reorganizarea Consiliului de conducere, problematica nevăzătorilor din judeţul Suceava şi evidenţa acestora urmând să fie preluată, pe bază de protocol, de noua filială înfiinţată, cu sediul în municipiul Suceava.După 1989, la presiunea întregii mase de nevăzători, au fost emise o serie de acte normative menite să conducă la obţinerea de drepturi băneşti şi a unor facilităţi, la început numai pentru nevăzători, şi apoi extinse şi la celelalte categorii de persoane cu handicap. A fost vorba de acte normative la elaborarea cărora conducerea asociaţiei noastre şi-a adus din plin contribuţia. Ca o consecinţă firească, numărul membrilor organizaţiei noastre a crescut progresiv, de la aproximativ 550 existenţi în noiembrie 1990 la peste 2600 - în prima jumătate a anului 2011.Pentru cunoaşterea problematicii privind nevăzătorii existenţi în teritoriu, salariaţii filialei au efectuat deplasări îndeosebi în zonele rurale, ocazie cu care au fost depistate noi cazuri de persoane cu handicap vizual, urmărindu-se soluţionarea imediată a problemelor ridicate de acestea. Odată cu scurgerea timpului, a crescut rolul şi importanţa Asociaţiei Nevăzătorilor, aceasta fiind recunoscută de utilitate publică prin H.G. nr. 1033/03.09.2008, astfel încât, pe cale de consecinţă şi filiala noastră beneficiază de această recunoaştere. În acelaşi context se situează şi acreditarea organizaţiei noastre ca furnizoare de servicii sociale, constând în activităţi de informare despre drepturi şi obligaţii precum şi acţiuni de sprijin pentru menţinerea în comunitate a persoanelor cu handicap vizual prin socializare şi petrecere a timpului liber. Despre realizările obţinute, precum şi despre dificultăţile întâmpinate de Filiala Botoşani, de la înfiinţare şi până în prezent ar fi foarte multe de spus, însă considerăm că cel mai potrivit ar fi ca cei membrii mai în vârstă, care au fost martorii acestor evenimente să povestească tuturor, despre cele trăite. La ceas aniversar, considerăm că este momentul pentru a aduce un omagiu memoriei unor membri dispăruţi dintre noi, care de-a lungul timpului şi-au adus preţioasa contribuţie la bunul mers al activităţii: Gheorghe Bursuc, primul preşedinte al Filialei Botoşani, Constantin Andrei, Surugiu Aurel şi Todeancă Ioan, vicepreşedinţi, toţi din Botoşani, Ciobanu Adrian, Lupu Gheorghe din Suceava, Kelsch Oswald, Alexandroaie Victor, Drug Cireşan din Rădăuţi şi alţii.De asemenea, ne facem o datorie de onoare pentru a evidenţia şi pe acei membri ai filialei care prin aportul lor au susţinut în permanenţă şi în mod cu totul dezinteresat toate acţiunile desfăşurate atât la nivel local cât şi în reuniunile organizate la nivel naţional: Bunduc Neculai, preşedinte între anii 1986 – 2004, Popa Gheorghe, unul dintre cei mai vechi membri ai filialei, Brumă Victor, fost şef al secţiei de mături, perii, cartonaje din cadrul Cooperativei meşteşugăreşti din municipiul Botoşani, cărora li se alătură Florea Mureş, Vieru Cezar, Surugiu Ecaterina, Surugiu Constantin, Surugiu Vasile, Baciu Constantin, Seliman Paraschiva, Terciu Nicoleta, Terciu Veronel, Pălimariu Aspazia, Chiriac Constantin, Gheorghiţă Ciprian şi lista ar putea continua cu toţi membrii organizaţiei noastre, care au contribuit prin cotizaţii şi contribuţii băneşti personale la buna desfăşurare a acţiunilor propuse. Un merit deosebit în ce priveşte organizarea şi desfăşurarea cu succes a acţiunilor filialei revine Consiliului Director, care, atât în mandatele anterioare, cât şi în structura actuală a găsit întotdeauna mijloacele de relaţionare cu membrii nevăzători şi a stabilit măsurile privind derularea unor activităţi cu şi în interesul nevăzătorilor, toate acestea având drept scop reprezentarea şi promovarea imaginii pozitive a acestei categorii de persoane: Tupiluşi Tudorel, preşedinte reales în două mandate consecutive, Colesniuc Estera şi Surugiu Alexandru, vicepreşedinţi, Geambaşu Doina şi Surugiu Constantin, membri în acest organism de conducere.Nu putem încheia lista celor care au contribuit, de-a lungul timpului, la bunul mers al activităţii Filialei Judeţene Botoşani a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, fără a menţiona salariaţii care au sprijinit, într-un fel sau altul, pe membrii organizaţiei în soluţionarea multora dintre problemele cu care aceştia s-au confruntat şi amintim aici pe Gavril Gheorghe, Agafiţei Dumitru, Raicu Mihai, Chwalek Anica, Dodiţă Ioan, Dăscălescu Gabriela, Moraru Carmen, Surugiu Constantin şi Culincă Marcel.De asemenea, trebuie să menţionăm şi faptul că realizările obţinute de organizaţia noastră nu ar fi fost posibile fără sprijinul concret primit din partea factorilor de decizie ai Prefecturii, Consiliului Judeţean Botoşani, Consiliului Municipal şi Primăriei Municipiului Botoşani, precum şi din partea conducerilor unor alte instituţii ca: D.G.A.S.P.C. Botoşani, Casa Judeţeană de pensii Botoşani, Teatrul Mihai Eminescu, Muzeul Judeţean, Biblioteca judeţeană „Mihai Eminescu” etc.Tuturor le aducem cele mai sincere mulţumiri, asigurându-i de toată consideraţia. (Marcel CULINCĂ)

Lumea semenilor fără vedere, dezvăluită elevilor din Dorohoi

2011-12-15T11:38:00.005+01:00

În luna noiembrie a acestui an, psihologul Robert Lupaşcu l-a invitat la Dorohoi pe Constantin Surugiu, membru al Filialei Botoşani a Asociaţiei Nevăzătorilor din România. Oaspetele este un foarte bun violonist, cu numeroase premii la festivaluri ale nevăzătorilor (dar şi recent premiat la Festivalul „Satule, mândră grădină” de la Bucecea), precum şi autorul primei cărţi de reportaje şi interviuri din România scrise de un nevăzător.

La întâlnirea de suflet au participat elevii clasei a VII-a A, diriginte profesor Marcel Angheluş de la Şcoala nr. 5 şi clasa a XI-a C, profesor Murariu Sonia şi profesor Mihoc Sergiu de la profilul «Ştiinţe Sociale» a Grupului Şcolar „Regina Maria”. Activitatea a început prin autoprezentarea domnului Surugiu, după care au audiat un scenariu radiofonic despre viaţa lui Louis Braille (1809-1852), creatorul alfabetului cu puncte în relief care-i poartă numele. Ulterior, doi dintre elevi au participat la un joc de rol, experimentând situaţia de persoană fără vedere, respectiv de însoţitor. Cele mai atractive momente au fost reprezentate de câteva demonstraţii ale invitatului, folosind instrumente şi aparate de care se folosesc nevăzătorii în viaţa de zi cu zi, ca: bastonul alb, picht-ul (maşina de scris în braille), jaws-ul (vocea sintetică instalată pe calculator) şi şahul Braille.În final, elevele Andreea Lepardă şi Laura Macoviciuc au cântat două melodii. Constantin Surugiu le-a dat replica, interpretând la vioară două cântece populare din Moldova. Trei eleve de la liceul „Regina Maria” au oferit invitatului câteva obiecte artizanale. Întâlnirea se înscrie în proiectul educaţional «Trăim alături de oameni ca noi», coordonat de Robert Lupaşcu, profesor-consilier la Şcoala nr. 5 Dorohoi.

Asociaţia Nevăzătorilor Botoşani, la a 50-a aniversare

2011-12-15T11:18:00.004+01:00

Nevăzătorii din Botoşani au celebrat, în această toamnă, 50 de ani de viaţă împreună. Un moment central al manifestărilor s-a derulat la mijlocul lunii octombrie, când mare parte din membrii filialei, actuali şi foşti angajaţi, colaboratori, s-au întâlnit în spaţiul unui amplu simpozion.

Preşedintele Filialei Nevăzătorilor Botoşani, Tudorel Tupiluşi, a oferit diplome participanţilor, iar secretarul Marcel Culincă a reiterat istoria de cinci decenii a structurii ce reuneşte în prezent în jur de 2500 de nevăzători. Neculai Bunduc, Victor Brumă şi Gheorghe Popa au vorbit despre anii de început şi difilcultăţile ce i-au însoţit, Ştefan Dodiţă, Liviu Rădăşanu şi Gheorghe Median, la rândul lor, împletind rememberul cu referiri la sinuozităţile dar şi reuşitele timpului actual.La eveniment au fost prezenţi şi preşedinţii filialelor nevăzătorilor din Suceava şi din Iaşi, Grigore Baran şi Costel Şoldan, precum şi referentul cultural al Filialei Bihor – Sălaj, poetul Gheorghe Vidican.Toţi participanţii au primit audiobook-uri ce conţin interviuri cu nevăzători cu vechime în Filiala Nevăzătorilor Botoşani, conversaţiile fiind moderate de Carmen Moraru şi Constantin Surugiu.

Spectacol al tarafului nevăzătorilor, la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupationala “Lucie Lecomte” Botoşani

2011-12-15T11:00:00.001+01:00

Ziua persoanelor cu dizabilități sărbătorită, pe data de 2 decembrie, în întreaga lume, a fost marcată de beneficiarii Centrului de Integrare prin Terapie Ocupationala “Lucie Lecomte” printre-un spectacol care s-a transformat la final într-o adevărată petrecere la care au luat parte beneficiarii centrului, persoane cu diferite dizabilități.Tinerii au pregătit pentru această zi și o expoziție foarte interesantă cu lucruri manuale confecționate chiar de ei, cu sprijinul personalului de la centru. “Am organizat astăzi o expoziție de pictură și meșteșugărească, realizată chiar de beneficiarii centrului dedicată zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități. Am organizat și un spectacol la care avem invitați speciali”, a declarat Dorin Prisacariu, șeful CITO. Împletituri din sfoară și pănuș, dar și căciuli, ornamente pentru bradul de iarnă, haine, toate au fost expuse celor care i-au vizitat, sâmbătă, pe cei 30 de beneficiari, de ziua lor.Expozitia a fost una cu vînzare, banii rezultați revenind celor care au realizat aceste produse cît și pentru procurarea de materiale necesare.Spectacolul a fost pe placul tinerilor, care au făcut adevărate hore în holul centrului, unde a avut loc evenimentul. Taraful Entuziaștii a Asociației Nevăzătorilor a dat startul, cu mult aplomb, cîntărilor, aceștia fiind urmați de mici artiști ai Botoșaniului ca Mihai Enache, Codruța Barariu, Raluca Balan și copiii de la grupul Cheia Sol. Ritmurile etno, țigănești, dar și populare au încins puternic atmosfera printre tineri. Alături de taraful nevăzătorilor botoșăneni și-a făcut debutul și o tînără cu dizabilități, pe numele ei, Mărioara Borcan. Aceasta a primit promisiunea celor de la taraf că va mai fi cooptată și cu alte ocazii pentru diferite cântări în județ. (www.botosaninews.ro)

Event la şah şi la table

2011-12-15T10:54:00.000+01:00

Nevăzătorii botoşăneni au organizat pe 3 decembrie a.c. două competiţii de table şi de şah, pentru a marca „Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi”, dar şi recenta zi de „1 decembrie”.Competiţia şahistică de sâmbătă a reunit şapte concurenţi, în cea de table de duminică înscriindu-se 12 nevăzători.Ambele concursuri au fost câştigate de Cezar Vieru, ce s-a declarat încântat de „event”-ul pe care îl realizează pentru a doua oară la filială.La şah, următoarele poziţii pe podium au fost ocupate de Neculai Bunduc şi Mitică Tiliban, iar la table de Costel Chiriac şi Neculai Bunduc. Tudorel Tupiluşi a oferit premii în bani celor mai buni, din partea filialei pe care o conduce.

Istoria municipiului Botoşani, tema unui concurs inedit

2011-12-15T10:46:00.001+01:00

Sala oglinzilor de la Muzeul Judeţean Botoşani a găzduit, pe 2 decembrie 2011, un concurs ce a avut drept temă istoria municipiului Botoşani. Iniţiativa a aparţinut Asociaţiei Nevăzătorilor Botoşani, evenimentul fiind realizat în parteneriat cu Muzeul Judeţean Botoşani, IŞJ Botoşani şi Penitenciarul Botoşani. Manifestarea s-a derulat în cadrul Proiectului „50 de ani de viaţă în penumbră pentru nevăzătorii botoşăneni”, finanţat de Primăria Botoşani şi cofinanţat de Asociaţia nevăzătorilor botoşăneni.Materialul de concurs a fost pus la dispoziţia nevăzătorilor din Botoşani, deţinuţilor din Penitenciar şi a unor elevi de liceu, nominalizaţi de directori şi profesori de istorie din licee. În competiţie au intrat echipe formate din trei nevăzători, trei deţinuţi şi trei eleve de liceu, ce au concurat în faţa unui juriu prezidat de istoricul Gheorghe Median, inspectorul şcolar pe probleme educative – profesor Alexandra Hrincescu şi Neculai Bunduc, din partea nevăzătorilor botoşăneni. Carmen Moraru, referent cultural al Filialei nevăzătorilor Botoşani, a fost „examinator” şi realizator al materialului şi a întrebărilor de concurs.

După prima rundă de întrebări, competiţia a fost câştigată, detaşat, de echipa elevelor de liceu, cu 95 de puncte din 100 posibile. Învingătoarele au fost recompensate cu premii în bani, diplome şi cărţi. Adolescentele care au dovedit o cunoaştere temeinică a istoriei oraşului sunt Ana Maria Cuciureanu – Colegiul Economic „Octav Onicescu” Botoşani, Silvia Amănălăchioaie – Colegiul naţional „Mihai Eminescu” şi Alexandra Zorilă – Colegiul naţional A.T. „Laurian”.Celelalte două echipe au obţinut acelaşi număr de puncte, 60, ceea ce a dus la intrarea în baraj. După trei runde de întrebări, pe locul doi s-a clasat echipa formată din cei trei deţinuţi, care erau… din Iaşi. Echipa nevăzătorilor s-a situat, în final, pe locul III. Ineditul concurs a beneficiat şi de un public de aceeaşi factură, alături de nevăzători fiind şi un grup numeros de deţinuţi, veniţi să-şi aplaude colegii – competitori.Atât organizatorii cât şi participanţii au apreciat, în mod special, neobişnuitul eveniment. Pentru două ore nu au mai existat barierele tradiţionale între categorii sociale extrem de diverse, realizându-se un moment real de integrare, în spaţiul unui concurs desfăşurat după toate regulile fair – play-ului.

Unirea, celebrată de nevăzătorii botoşăneni

2011-12-15T10:36:00.003+01:00

Pentru 1 decembrie, nevăzătorii din Botoşani au pregătit un program artistic pe care l-au susţinut în Clubul filialei, din Centrul Vechi al Botoşanilor. „La concurenţă” cu fanfara condusă de Dumitru Gherman, ce a cântat în vecinătatea Monumentul eroilor (la finalul programului oficial), artiştii nevăzători au intonat cântece în ton cu momentul, care au rezonat perfect cu atmosfera zilei, dar şi cu steagul tricolor.Un plus de emoţie a fost dat şi de interviurile luate de „micii reporteri”, instruiţi de Ioana Matfeev, întrebările lor şi candoarea vârstei emoţionându-i pe artiştii nevăzători, dar şi pe secretarul filialei, Marcel Culincă.

Despre toleranţă, la Penitenciar

2011-12-15T10:33:00.003+01:00

Ziua internaţională a toleranţei a generat un nou eveniment creat de Penitenciarul Botoşani şi Filiala Nevăzătorilor Botoşani, structuri ce au încheiat un Protocol de colaborare, care se perpetuează de la un an la altul. Napoleon Ungureanu, profesor – educator în cadrul Penitenciarului, a vorbit deţinuţilor, dar şi nevăzătorilor adunaţi la Clubul din interiorul instituţiei de detenţie despre toleranţă, în genere, dar şi despre istoricul zilei de 16 noiembrie. Pe aceeaşi temă, a prezentat un eseu unul dintre deţinuţi, Adrian Cruciug, redactor la Revista „Caietele lui Cain”.Cu completări la subiect au venit şi doi nevăzători, Cezar Vieru şi Costel Chiriac. Atmosfera a devenit degajată în a doua parte a întâlnirii, când o echipă formată din cinci nevăzători a jucat table cu tot atâţia deţinuţi, lor alăturându-li-se numeroşi „chibiţi”. Au câştigat deţinuţii, cu 4 – 1, singurul nevăzător care a câştigat o partidă fiind Alexandru Surugiu. Totul s-a desfăşurat într-un perfect fair-play, cu strângeri de mâini şi felicitări pentru învingători. În perfectă consonanţă cu mesajul Zilei internaţionale a toleranţei.

Cursuri de dans pentru nevăzători

2011-12-15T10:27:00.003+01:00

În luna septembrie s-au derulat cursuri de dans la Filiala Nevăzătorilor din Botoşani. Ele au marcat debutul Proiectului “50 de ani de viaţă în penumbră pentru nevăzătorii botoşăneni”, finanţat de Primăria Botoşani şi cofinanţat de filiala locală a nevăzătorilor.
Timp de două săptămâni, Gabriela Pricopie a fost instructor de dansuri populare, iar Flavius Damean a “predat” nevăzătorilor, adulţi şi copii, dansuri de societate.
După prima seară, când tema lecţiei au fost paşii de horă, Gabriela Pricopie s-a declarat realmente impresionată de maniera în care s-au descurcat cursanţii, de toate vârstele. Evenimentul a beneficiat de o promovare naţională, prin reportajul realizat de Gina Poenaru - difuzat la Radio România Actualităţi.

Imagini de la competiţia de atletism organizată la LPS de Direcţia pentru Sport Botoşani şi Filiala Nevăzătorilor din Botoşani

2011-05-14T10:58:00.024+02:00

Revoluţia pietrelor. Opinii

2011-04-30T12:35:00.002+02:00

La Botoşani, de ceva vreme, în faţa Prefecturii, a Primăriei şi a Teatrului „Mihai Eminescu” s-au adunat o mulţime de pietre (o parte au mai dispărut între timp...). Probabil că au pus-o şi ele de un protest, ceva, că altminteri nu înţeleg de ce ar fi trebuit să fie prezente taman în Piaţa Revoluţiei. După cum este bine ştiut, de vreo doi ani încoace a început marea borduriadă la noi, oraşul devenind un şantier în toată regula. Până acum pietrele sau, altfel spus - ”bordurile comuniste” - dispăreau rapid, fiind înlocuite cu altele. Probabil erau borduri de periferie şi de aceea nu mai ajungeau în Piaţa Revoluţiei... Acum, întrucât se lăfăiesc în buricul urbei, nu am rezistat tentaţiei de a face şi ceva fotografii. Lângă mine, un trecător comenta: „Oare ce vor pietrele astea de s-au adunat în Piaţa Revoluţiei? Din ele s-ar putea construi un palat”.
Aha… am zis eu. Asta e problema, pietrele s-au răsculat! Nu mai vor să fie borduri, ci vor să fie palat! Lăsând gluma la o parte, mă întreb, retoric: alt loc pentru depozitarea pietrelor nu se putea găsi? Sau nu era rentabil transportul lor, apropo de scumpirea motorinei şi a benzinei. E şi asta o afacere, mai ales că e pe bani europeni...
Din câte ştiu, mai toate suburbiile oraşului sunt lipsite de apă şi canalizare. Nu ar fi fost mai util un program în această direcţie? Suburbiile stau mai prost la capitolul utilităţi decât satele de pe malul Prutului, unde primăriile au făcut programe şi au alimentat cu apă localităţi întregi. Asta este, pe primul plan e profitul şi apoi oamenii.(Cezar Vieru)

Nevăzătorii botoşăneni, pe urmele lui Eminescu, la Ipoteşti

2011-04-02T10:04:00.018+02:00

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor Botoşani, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani, Şcoala cu clasele I-VIII Cătămărăşti Deal, Şcoala cu clasele I-IV Cătămărăşti Vale a organizat în data de 27 martie 2011, în Amfiteatrul Laurenţiu Ulici din cadrul Bibliotecii Naţionale de Poezie manifestările culturale cu titlul „Muzeul – vector al valorilor către toate categoriile sociale”. Programul proiectului cultural a fost următorul:
- Muzeul – vector al valorilor. O nouă modalitate de receptare a creaţiei eminesciene (motivaţie – discurs susţinută de muzeograf Maria M. Cassian);
- Montaj literar realizat de prof. Mihaela Şuşu cu elevi ai Şcolii cu clasele I-VIII din Cătămărăşti Deal, dir. prof. Maluş Niculai;
- Moment artistic pregătit de prof. Cătălina Băiceanu cu elevi ai Şcolii I-IV din Cătămărăşti-Vale, dir. prof. Niculai Maluş;
- Lecţii de viaţă – de vorbă cu preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din Botoşani, manager Tudorel Tupiluş şi cu Constantin Surugiu, autorul cărţii de reportaje şi interviuri „Preţul Izbânzii”;
- Lumina din suflet – program artistic oferit de membrii Asociaţiei Nevăzătorilor din Botoşani( muzică, versuri eminesciene şi creaţii literare proprii). Recitatori: Estera Colesniuc, Alexandru Surugiu, Cezar Vieru, Paraschiva Seliman, Nicoleta Terciu. Interpreţi muzicali: Steluţa Surugiu, Maria Băcăuanu, Relu Matei ş.a.
- Iubirea la plural: Mihai Eminescu şi Veronica Micle – recital de poezie susţinut de actriţa Petronela Lorena Chiribuţă de la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani. Fundal sonor: Domenico Scarlatti – piese pentru pian.
- Mărturii, semne, simboluri – expoziţie cu obiecte originale din patrimoniul Memorialului Ipoteşti( masca mortuară a poetului, linguriţa pentru împărtăşanie, sfeşnic din argint, etc), expoziţie realizată şi prezentată persoanelor cu deficienţe de vedere de Maria M. Cassian( fundal sonor: J.S.Bach-Kyrie, Agnus Dei, Dona nobis pacem, receptare auditivă, olfactivă şi posibilitatea percepţiei tactile a obiectelor).
Realizator şi coordonator de proiect: muzeograf Maria M. Cassian
Selecţie piese muzicale pt. fundalul sonor şi imprimare audio: Relu Oneaga
Tehnoredactare Braille: Alexandru Surugiu (www.botosaninews.ro)

Concursuri diverse şi gesturi de suflet pentru nevăzătoarele din Botoşani

2011-03-08T17:18:00.004+01:00

Timp de mai multe zile, femeile cu probleme de vedere din Filiala nevăzătorilor Botoşani au fost implicate în evenimente culturale, sportive, dar şi de factură umanitară. Primul dintre ele a prins viaţă pe 5 martie, zi în care Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Botoşani a organizat, în colaborare cu nevăzătorii botoşăneni, cea de-a doua ediţie a unei cupe feminine la şah, precum şi o competiţie pentru cei mai buni şahişti nevăzători. În prima competiţie s-au înscris opt doamne, clasamentul final consfinţind victoria Marianei Lupaşcu, urmată pe podium de Silvia Tupiluşi şi Elvira Vieru.

La masculin, cel mai bun s-a dovedit Cezar Vieru, o prestaţie foarte bună având şi Constantin Surugiu, ce a învins în cea de-a doua grupă valorică.
Pe 6 martie cele mai frumoase nevăzătoare au concurat pentru titlul de „Miss”, ce a fost câştigat pentru al doilea an consecutiv de Ioana Mangâr, ce va reprezenta filiala în finala de la Brăila.

O iniţiativă locală, intitulată „Miss Primăvara”, a fost cel mai nimerit prilej pentru cinci doamne să demonstreze că „frumuseţea n-are vârstă”. Estera Colesniuc a dat dovadă de un real talent actoricesc interpretând rolul Luluţei din piesa lui Alecsandri,

Eugenia Eremeciuc a avut mult umor pe „catwalk”, în timp ce Steluţa Surugiu, Silvia Tupiluşi şi Valentina Surugiu şi-au demonstrat talentul de soliste şi dansatoare. Un succes teribil a avut Alexandru Surugiu, ce a jucat extrem de convingător şi în travesti rolul „Alexandrei din Republica Moldova” – adevărată „Miss” înafara concursului. Toate participantele au primit flori şi premii în bani din partea filialei - decernate de către preşedintele Tudorel Tupiluşi, ce a oferit premii şi în nume propriu, din partea firmei pe care o conduce. Flori au primit şi toate femeile din public.
Registrul evenimentelor a fost schimbat pe 8 martie, când reprezentante ale Comisiei de femei au oferit flori nevăzătoarelor de vârsta a treia, ce nu au mai ieşit demult în lume, din cauza problemelor de sănătate ce se tot adună.

Raport cultural al Filialei Nevăzătorilor Botoşani pentru anul 2010

2011-02-08T08:55:00.002+01:00

- Primul eveniment al anului trecut a fost tradiţionalul Concurs de recitare „Dor de Eminescu”, organizat pe 16 ianuarie. Primele locuri au fost ocupate, în ordine, de Alexandru Surugiu, Constantin Surugiu şi Nicoleta Terciu. În aceeaşi zi a fost organizat, în premieră, şi un Concurs de romanţe pe versuri de Eminescu. Pe podium s-au clasat, în ordine, Relu Matei, Steluţa Surugiu şi Alexandru Surugiu, un premiu special din partea juriului acordându-se Mariei Băcăoanu;
- La Cupa Unirii la şah, organizată pe 23 ianuarie, primele locuri au fost ocupate de Cezar Vieru, Tudorel Tupiluşi, Nicolae Bunduc;
- Aceeaşi cupă, la table de această dată, a fost câştigată de Costel Chiriac, urmat de Ciprian Gheorghiţă şi Ştefan Ţambriş;
- Pe 6 martie a fost organizată faza pe filială a Concursului „Miss Mărţişor”, ce a fost câştigat de Ioana Beatrice Mangâr - ce s-a calificat pentru finala programată la Piatra Neamţ;
- Tot o premieră pentru Filiala Nevăzătorilor Botoşani a fost şi Cupa „8 martie” la şah, pentru femei. Pe primele locuri s-au clasat: Niculina Bursuc, Maria Lupaşcu şi Silvia Tupiluş;
- Pe 28 martie, la finalul Adunării generale electorale a Filialei Nevăzătorilor Botoşani, a fost lansată cartea „Preţul izbânzii”, scrisă de Constantin Surugiu. Prezentarea volumului de reportaje şi interviuri a fost făcută de muzeograful Gheorghe Median şi de preşedintele ANR, Radu Sergiu Ruba. O recenzie a fost publicată şi în Revista „Luceafărul.net”;
- Pe 30 martie, Constantin Surugiu a fost premiat cu 200 RON, de către Filială pentru obţinerea locului I pe ţară la Concursul de creaţie literară „Carmen Sylva”;
- În data de 13 aprilie Asociaţia „Pro Lumina” Târgovişte şi Filiala Nevăzătorilor Botoşani au organizat Concursul religios „Evanghelia după Luca”. Pe primele locuri s-au clasat Surugiu Vasile, Seliman Paraschiva şi Ghiţă Butuc;
- Pe 24 aprilie a avut loc faza pe filială a Concursului „Prietenii cărţii braille” şi Lectură corectă şi rapidă în braille”. La primul dintre ele, cel mai bun s-a dovedit a fi Neculai Bunduc – ce a obţinut punctaj maxim, fiind urmat de Vasile Surugiu şi Alexandru Surugiu. La al doilea concurs, pe primul loc s-a situat Paraschiva Seliman;
- Pe 8 mai a fost organizată la Bistriţa faza zonală a Concursurilor „Prietenii cărţii braille” şi „Lectură corectă şi rapidă în braille”. Filiala Nevăzătorilor Botoşani a fost reprezentată de Neculai Bunduc. După o competiţie viu disputată, în care nu mai puţin de trei concurenţi au obţinut punctaj maxim, Neculai Bunduc s-a clasat pe locul III la Concursul „Prietenii cărţii braille”, după întrebările de baraj. Paraschiva Seliman a ocupat acelaşi loc la Concursul „Lectură corectă şi rapidă în braille”;
- În data de 15 mai, la sediul Filialei Nevăzătorilor Botoşani s-a desfăşurat o cupă la şah. La finalul partidelor viu disputate, clasamentul a fost următorul: Cezar Vieru – locul I, Neculai Bunduc – locul II şi Tudorel Tupiluş – locul III. Premiile pentru cei situaţi pe podium au fost acordate de Direcţia pentru Sport Botoşani. Tot în colaborare cu Direcţia pentru Sport Botoşani a fost organizată şi o cupă la atletism, la care s-au oferit premii de participare şi o cupă la table, primii trei clasaţi fiind Ciprian Gheorghita, Alexandru Surugiu si Constantin Baciu:
- În perioada 16 mai – 30 iulie 2010, „Taraful „Entuziaştii”, al Filialei Nevăzătorilor Botoşani a susţinut nouă spectacole la Avrămeni, Corni, Ungureni, Vlădeni, Vlădeni–Deal comuna Frumuşica, Dumbrăviţa – Ibăneşti, Tudora, Botoşani şi Mihălăşeni. La fiecare concert, taraful a fost însoţit de numeroşi nevăzători botoşăneni, prilej foarte bun de socializare cu nevăzătorii din judeţ, dar şi cu ceilalţi locuitori ai satelor respective. La fiecare eveniment, spectatorii au primit, din partea organizatorilor, CD-uri cu muzica tarafului. Spectacolele au fost o componentă a Proiectului „Muzica, arta prin care nevăzătorii văd lumea”, ce a fost cofinanţat de Primăria Botoşani cu 8000 RON.
- 22 mai, finala Concursurilor „Prietenii cărţii braille” şi „Lectură corectă şi rapidă în Braille” la Alba Iulia. Neculai Bunduc s-a clasat pe locul VI (dupa ce a intrat in baraj, cu maxim de puncte), iar Paraschiva Seliman a ocupat acelasi loc;
- În perioada 23 – 24 mai a fost organizată o excursie la Mănăstirea Humorului, la Pensiunea « Floare de colţ ». În cele două zile, au fost iniţiate mai multe concursuri. La „Recunoaşteţi condimentul”, cel mai bine s-au descurcat Steluţa Surugiu, Simona Beţenchi şi Mihaela Gheorghiţă. La table cei mai buni au fost Veronel Terciu, Constantin Baciu şi Ciprian Gheorghită, iar la cultură generală Alexandru Surugiu, Costantin Surugiu si Constantin Baciu;
- Pe 5 iunie s-a desfăşurat faza pe filială a Concursului naţional de şah pentru nevăzători. Pe primele trei locuri s-au situat Tudorel Tupiluşi, Neculai Bunduc şi Dumitru Tiliban, arbitru fiind Cezar Vieru;
- Pe 19 iunie, a avut loc la Bacău Faza Finală a Concursului de interpretare muzicală pentru artiştii nevăzători, în competiţie intrând reprezentanţii a 16 filiale ale nevăzătorilor din întreaga ţară. La Secţiunea „tarafuri”, nevăzătorii botoşăneni s-au situat pentru al patrulea an consecutiv pe locul I, Taraful „Entuziaştii” ocupând prima poziţie a podiumului împreună cu ansamblul din Bacău. Onorantul premiu a fost completat cu alte două premii I, ce au recompensat talentul lui lui Constantin Surugiu la vioară şi a lui Georgică Iliescu la trompetă. Înafara concursului a evoluat un ansamblu folcloric din Chişinău. Mezinul formaţiei din Republica Moldova, Alexandru Ciubotaru, în vârstă de 10 ani, a fost premiat pentru vocea sa cristalină de preşedintele Filialei nevăzătorilor Botoşani – Tudorel Tupiluş. Toţi laureaţii au primit diplome şi premii în bani din partea Asociaţiei Naţionale a Nevăzătorilor din România.
- Pe 25 iunie a fost organizat un concurs pe teme bancare. Constantin Surugiu, Alexandru Surugiu şi Mihai Bartic s-au clasat pe primele trei locuri, Steluţa Surugiu fiind recompensată cu menţiune. Prezent în juriu, Ionel Horodincă - directorul Agenţiei BCR "Nicolae Iorga" Botoşani - s-a declarat surprins de modul în care s-au prezentat concurenţii, el ţinând să adauge: "Jos pălăria pentru pregătirea lor"! Oficialul bancar le-a oferit câştigătorilor şi celorlalţi participanţi CD-uri cu muzică populară şi uşoară, dar şi cărţi care să fie înregistrate pentru a fi transformate în audiobook-uri. Tudorel Tupiluş le-a oferit primilor trei clasaţi premii în bani din partea filialei nevăzătorilor botoşăneni pe care o conduce. Constantin Surugiu, care s-a clasat pe primul loc, a declarat că visează de zece ani la organizarea unui astfel de concurs, ce a prins viaţă în această vară la iniţiativa sa;
- In perioada 14 - 17 iulie au avut loc repetitii ale orchestrei nationale, la Botoşani. Din orchestra au facut parte urmatorii botosaneni: vioară - Alexandru Surugiu şi Constantin Surugiu; Vasile Tupiluşi - percuţie; orga: Mişu Babei - (Botoşani); acordeon - Tudorel Tupiluşi (Botoşani); contrabas - Florea Mureş (Botoşani); fluier - George Iliescu (Botoşani); solişti vocali: Lucreţia Goagea(Vâlcea); Lilica Ioniţă (Buzău); Finica Popa (Suceava); Ionel Man (Cluj) şi Larisa Onciu (Botoşani). Orchestra a susţinut un concert pe 16 iulie în faţa Cinematografului "Unirea" din Botoşani. Dirijor a fost, la fel ca şi la spectacolele Tarafului "Entuziaştii", Mitică Ştefan de la "Rapsozii Botoşanilor". La Botoşani, soliştilor vocali din ţară li s-au alăturat Steluţa Surugiu, Maria Băcăoanu, Relu Matei şi Dumitru Chihulcă - cunoscuţi interpreţi ai Filialei Nevăzătorilor Botoşani ;
- Timp de o săptămână, în august 2010, un grup de peste 40 de nevăzători şi prieteni ai acestora au petrecut – pentru al treilea an consecutiv – concediul în străinătate, de această dată la Albena, Bulgaria. Anul trecut au fost alese două hoteluri, unul de două şi altul de trei stele, pentru a exista şi variante cu costuri mai mici, dar şi pentru cei interesaţi de un plus de confort. La fel ca şi anii trecuţi, a fost un concediu extrem de reuşit, într-o staţiune ce îmbina marea cu un aer ca de munte;
- La finele lunii august, Taraful «Entuziaştii» al Filialei Nevăzătorilor Botoşani a participat la preselecţia organizată de Pro TV la Piatra Neamţ, «Românii au talent». A fost un adevărat tur de forţă, totul derulându-se într-un ritm mai mult decât alert. Cu toate acestea, artiştii nevăzători s-au prezentat foarte bine şi au fost aplaudaţi la scenă deschisă. Din păcate, nu au fost selectaţi mai departe, opţiunile organizatorilor mergând mai degrabă spre spectaculos (dresură de şerpi, karate, contorsionism ş.a.);
- În perioada 26 august – 4 septembrie a avut loc Campionatul mondial individual de sah pentru nevazatori de la Belgrad. Tudorel Tupilus, pe cheltuiala sa, a facut parte din lotul national, format din 6 nevazatori. A jucat 9 partide şi a obtinut 4 puncte, ce l-au adus pe pozitia 86, pe plan mondial, in lista ELO;
- În luna septembrie a fost organizată a II-a ediţie a Şezătorii bobocilor, in colaborare cu Asociatia Arlechin”. Intrarea în atmosferă a fost asigurată de membrii asociaţiei „Arlechin”, ce au dansat şi au cântat muzică folk. În continuare, trecand peste reticenta si peste faptul ca niciunul dintre ei nu mai dansase niciodata, micii nevazatori au intrat in ringul de dans improvizat si au dansat cu Larisa si Emilian, cu profesorul lor, dar si cu invitatii de aceeasi varsta veniti la manifestare. Ineditul moment coregrafic a fost supervizat de coregraful Flavius Damean. Amuzati si incantati de primii lor pasi de dans, copiii au manifestat interes pentru reeditarea lectiilor de acest gen, in spatiul unor viitoare serate dansante. După dans, micii nevăzători au spus fabule, bancuri, spre final multi dintre ei sustinand momente muzicale, spre delectarea auditoriului de toate varstele. Tudorel Tupilusi, presedintele Filialei Nevazatorilor Botosani, a oferit tuturor participantilor, din partea asociatiei, premii in bani si diplome;
- In luna septembrie, a fost organizata «Miss Pietricica» la Piatra Neamţ – fiind vorba de finala concursului de frumusete pe tara. Filiala noastra a fost reprezentata, cu gratie, de Mangar Ioana Belu. Ea nu s-a situat pe podium, dar a făcut o foarte bună impresie;
- In aceeasi luna, au fost organizate calificari pentru finala Concursului national de table. Clasamentul final a fost urmatorul: Mariana Lupascu, Ciprian Gheorghita si Constantin Baciu ;
- La Eforie Sud, la mijlocul lunii septembrie s-a desfăşurat faza zonala a Campionatului national de sah pentru nevazatori. Cei doi reprezentanti ai filialei – Tudorel Tupilus si Cezar Vieru nu s-au calificat in finala. In urma neprezentarii concurentului de la Iasi, Cezar Vieru a reprezentat Filiala Nevazatorilor Botosani in finala, unde s-a clasat pe locul 9;
- Pe 2 octombrie, au fost organizate fazele pe filiala a Concursurilor «Imaginea ta conteaza» si «Pe meridianele lumii». La primul concurs, clasamentul a fost: Mariana Lupascu, Steluta Surugiu si Paraschiva Seliman. La Concursul «Pe meridianele lumii», clasamentul a fost: Constantin Surugiu, Vasile Surugiu si Alexandru Surugiu. La faza zonala a celor doua concursuri, desfasurata la Buzau, Constantin Surugiu a ocupat locul V, iar Steluta a ocupat locul IV;
- De «Ziua Bastonului alb» a fost organizată o nouă ieşire pentru nevăzătorii botoşăneni la Pensiunea Karmina, din comuna Şaru Dornei, judeţul Suceava. Întrucât pensiunea era situată într-un cadru natural de excepţie, s-au făcut excursii pe munte şi tradiţionalul grătar. În «interior» s-au organizat concursuri de table şi de cultură generală, membrii tarafului au cântat, iar participanţii s-au prins în hore;
- În debutul lunii noiembrie, în jur de 100 de elevi de gimnaziu şi de liceu, precum şi nevăzători botoşăneni au fost protagoniştii unui experiment socio-educativ, găzduit de Casa Armatei Botoşani. Iniţiativa Proiectului „Trăim alături de oameni ca noi” i-a aparţinut psihologului Robert Lupaşcu – consilier şcolar la Şcoala nr. 5 „Spiru Haret” Dorohoi, ce a determinat venirea la Botoşani a numeroşi elevi de la şcoala la care predă, precum şi de la Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi, S.A.M. Plopenii Mari şi Şcoala Dumbrăviţa – Ibăneşti. La Casa Armatei au fost organizate „Ateliere de lucru”, în centrul cărora s-au aflat nevăzători botoşăneni. Cel mai mare succes l-a avut Constantin Surugiu, care le-a arătat cum lucrează un nevăzător la calculator şi cum se scrie în Braille, Steluţa Surugiu făcându-le elevilor demonstraţii cu un telefon mobil cu sinteză vocală. Terciu Veronel a adunat mulţi fani din rândul tinerei generaţii interpretând muzică clasică şi populară la orgă, în timp ce Paraschiva Seliman le-a explicat copiilor cum se citeşte în Braille. Elevii au fost la fel de interesaţi şi de cutiile de şah şi de table adaptate pentru nevăzători. După ce i-au urmărit jucând pe Neculai Bunduc, Anişoara Văcălie şi Costel Chiriac, au intrat şi ei în joc.
În ultima parte a întâlnirii, psihologul Laura Dănilă i-a provocat pe oaspeţi să intre „în pielea” unei persoane care nu vede, experiment ce a avut un real succes. Ulterior, copiii au în vizită la Societatea „Cartonajul”, unde gazdă le-a fost preşedintele nevăzătorilor botoşăneni, Tudorel Tupiluş;
- În a doua jumătate a lunii noiembrie, timp de patru zile, la Botoşani a prins viaţă un proiect inedit. “Biblioteca Vie”, ce este un concept internaţional, a demarat în acest Nord de ţară la iniţiativa Filialei Nevăzătorilor Botoşani, în parteneriat cu Biblioteca judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani. Ideea organizării proiectului în zona noastră i-a aparţinut lui Tudorel Tupiluş – preşedintele Filialei Nevăzătorilor Botoşani aflând detalii despre ineditul eveniment de la nevăzători braşoveni – ce au fost „cărţi vii” într-o bibliotecă similară, din zona lor.
Invitaţia organizatorilor a fost primită cu interes de reprezentanţi a numeroase comunităţi sau categorii profesionale din municipiu, prim pas în crearea unei maxime diversităţi pe “rafturile bibliotecii vii”. Astfel, au fost «cărţi vii» în inedita bibliotecă pictorul Corneliu Dumitriu, actorul Ovidiu Ivan, Gustav Finkel (reprezentant al evreilor din Botoşani), Petronia Scripcaru (inspector şcolar pe probleme de minorităţi), Iurac Eugen şi Mircea Horlăceanu – de la Filiala surzilor Botoşani, Elena Florica Şuster – etnia armenilor, Traian Dibu – etnia romilor, Ilie Pascal – veteran de război, Adrian Cruciug şi Marius Rusu Gheorghe – deţinuţi la Penitenciarul Botoşani, pastorul Dan Popovici, poetul Vlad Scutelnicu, ziaristul Dumitru Ivan şi istoricul Gheorghe Median. Celor menţionaţi li s-au adăugat, prin implicare, numeroşi reprezentanţi ai Filialei nevăzătorilor Botoşani – Tudorel Tupiluşi, Doina Geambaşu, Alexandru şi Constantin Surugiu, Simion Munteanu, Cezar Vieru, Steluţa Surugiu. Importantă a fost şi implicarea reprezentanţilor Bibliotecii judeţene – în special a Corneliei Viziteu şi a lui Iulian Moldovanu, precum şi a celor din conducerea Penitenciarului Botoşani – Cristina Livadaru şi profesorul Napoleon Ungureanu. A fost cel mai mediatizat eveniment organizat de filiala botoşăneană în 2010, cu ştiri în prea locală şi centrală, la televiziune, la Radio România Actualităţi şi în reviste culturale ;
- În debutul lunii decembrie, a fost organizat Concursul literar «Bărbatii altor femei», ideea unei competiţii ce să aibă la bază cartea scrisă de medicul şi scriitorul botoşănean Elena Cardaş aparţinând lui Constantin Surugiu. Liantul dintre cartea ce a văzut lumina tiparului în 2006 şi nevăzătorii botoşăneni l-a reprezentat personajul principal din roman, Magda, ce şi-a pierdut vederea într-un accident. În volumul dedicat celor în jur de 80 de mii de nevăzători din România se fac referiri şi la Asociaţia Nevăzătorilor, unde personajul de roman ajunge la un moment dat, în căutarea unei identităţi pierdute. Ineditul concursului l-a reprezentat prezenţa autoarei cărţii, în calitate de preşedinte al juriului, alături de actorul Bogdan Horga şi membri ai Filialei Nevăzătorilor Botoşani. În competiţie au intrat nu mai puţin de opt nevăzători, primele trei locuri fiind ocupate de Paraschiva Seliman, Laura Dănilă şi Costel Chiriac. Alexandru Surugiu a fost recompensat cu menţiune. Cei mai buni au primit premii din partea Filialei Nevăzătorilor Botoşani, ceilalţi patru participanţi fiind recompensaţi pentru participare de preşedintele nevăzătorilor botoşăneni, Tudorel Tupiluş - în nume propriu;
- Cu ocazia Zilei Internationale a Persoanelor cu Dizabilităţi, la iniţiativa conducerii Penitenciarului Botoşani, a fost organizată o întrecere şahistică între nevăzătorii botoşăneni şi deţinuţi, la Clubul Penitenciarului. Evenimentul a fost parte a Protocolului încheiat între Filiala Nevăzătorilor Botoşani şi Penitenciarul Botoşani - structuri care au derulat în trecut mai multe activităţi în comun. În debut, Constantin Surugiu a prezentat celor prezenţi cartea sa "Pretul izbanzii", mulţi deţinuţi formulând întrebări legate de cele scrise. Atât prezentarea de carte cât şi întrecerea şi întrecerea şahistică au fost prezentate pe Tele M Botoşani;
- La mijloc de decembrie, la UCA a fost organizată tradiţionala petrecere de Crăciun a nevăzătorilor botoşăneni. Pentru cei peste 80 de nevăzători prezenţi şi însoţitorii lor s-au prezentat obiceiuri de iarnă şi a fost organizată o tombolă, toţi cei prezenţi primind CD-uri cu colinde din partea filialei şi mici daruri de factură religioasă din partea Steluţei Surugiu;
- Tot în luna decembrie s-au anunţat câştigătorii concursului de creaţie literară „Carmen Sylva” – secţiunea jurnalism fiind câştigată de Constantin Surugiu, corespondent constant, de ani buni, al revistelor centrale ale nevăzătorilor;
- Ultima activitate a anului 2010 a fost petrecerea de Crăciun organizată la filială, pentru micii nevăzători – copiii prezentând un frumos program de colinde, recitări şi de tradiţii de Anul Nou În această iarnă, în pofida vremurilor, Moş Crăciun a fost mai bogat ca niciodată. Preşedintele Filialei, Tudorel Tupiluşi, a oferit din partea Filialei pe care o conduce o amplă trataţie copiilor şi părinţilor veniţi la serbare, CD-uri cu colinde şi, extrem de important, l-a convins pe Moş Crăciun (cu ochelari!) – în persoana lui Vasile Tupiluşi - să fie prezent la întâlnirea cu copiii. Estera Colesniuc, vicepreşedinte al Filialei pe probleme culturale, a obţinut din partea unei structuri religioase 25 de pachete cu daruri de mare diversitate pentru copii, alte daruri fiind oferite de Steluţa Surugiu şi Constantin Baciu – membri ai filialei. La cele menţionate s-au mai adăugat 20 de pachete cu dulciuri din partea Primăriei Botoşani (Carmen Moraru, referent cultural al Filialei Nevăzătorilor Botoşani)

Ineditul karaoke organizat de Filiala Nevăzătorilor Botoşani la Pensiunea "Voronet Residence"

2011-02-05T07:00:00.014+01:00

Odiseea omului de zăpadă de la Gura Humorului, înălţat de nevăzătorii botoşăneni şi prietenii lor

2011-01-30T19:15:00.025+01:00

Iniţiativa i-a aparţinut Esterei Colesniuc, tot ea fiind şi sufletul evenimentului de pe malul Moldovei...

Participare record la Cupa Unirii

2011-01-24T10:38:00.005+01:00

În weekend, Filiala Nevăzătorilor Botoşani a organizat Cupa Unirii la table şi la şah într-o nouă formulă. Pornind de la numărul mare de participanţi, la table au fost instituite două grupe a câte şapte jucători. După partide viu disputate şi întorsături neaşteptate de situaţii, prima grupă a fost câştigată de către Aspazia Pălimaru (pe locul II situându-se Alexandru Surugiu şi Cezar Vieru), iar cea de-a II-a de Constantin Baciu, urmat în clasament de Simion Munteanu şi Ciprian Gheorghiţă. Toţi cei clasaţi pe podium au primit din partea Filialei Nevăzătorilor premii în bani. Învingătorii celor două grupe au jucat o partidă de final, ce a fost câştigată de către Aspazia Pălimaru, ea primind de la preşedintele Filialei, Tudorel Tupiluşi, «Cupa competiţiei».
Duminică, competiţia şahistică s-a desfăşurat tot pe două grupe, de această dată valorice. În prima grupă au fost patru concurenţi, clasamentul final fiind următorul : Neculai Bunduc – locul I ; Cezar Vieru – locul II şi Neculai Baban - locul III. În cea de-a II-a grupă au fost nouă competitori, pe podium situându-se, în final, Mariana Rusu, Vasile Surugiu şi Mitică Tiliban. Primii doi clasaţi au jucat între ei pentru a se stabili cine primeşte "Cupa", învingător fiind Neculai Bunduc. La următoarea competiţie, primii doi clasaţi în cea de-a doua grupă valorică vor juca în prima grupă, alături de cei mai buni şahişti ai filialei botoşănene.

Eminescu, celebrat de nevăzătorii botoşăneni

2011-01-18T11:01:00.003+01:00

Filiala Asociatiei Nevăzătorilor din Botoşani a organizat, pe 16 ianuarie, tradiţionalul concurs de recitări din lirica Poetului – nepereche, urmat de concursul de romanţe pe versuri de Eminescu, (iniţiat în 2010). Juriul de ţinută, din care au făcut parte profesor dr. Elena Agachi, profesorul Ludwig Schibinschi şi actorii Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani – Bogdan Horga şi Ovidiu Ivan - a avut o grea misie la Secţiunea „poezie”, la care au fost înscrişi 13 concurenţi. Într-o competiţie al cărui nivel calitativ creşte de la un an la altul, prima poziţie a podiumului a fost ocupată de Estera Colesniuc, urmată de Alexandru Surugiu şi Cezar Vieru (locul II), Paraschiva Seliman şi Costel Chiriac (locul III), Laura Dănilă – menţiune şi Simion Munteanu – menţiune specială. La romanţe, la fel ca şi anul trecut, cel mai talentat a fost considerat Relu Matei, urmat de Steluţa Surugiu şi Alexandru Surugiu. În afara concursului au evoluat şi doi copii. Maria Băcăoanu a cântat melodia „Eminescu”- a regretaţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici, iar Eusebiu Toma a recitat şi a interpretat la fluier „Pe lângă plopii fără soţ”. Cu toţii au primit premii în bani din partea Filialei Nevăzătorilor Botoşani, oferite de preşedintele ei, Tudorel Tupiluş.
Evenimentul din 16 ianuarie a mai cuprins un inedit şi extrem de aplaudat moment folk – prezentat de Ludwig Schibinschi şi elevii săi de la Palatul Copiilor, finalul fiind dat de recitări Eminescu de excepţie, în lectura actorilor Bogdan Horga şi Ovidiu Ivan.

Fotografii făcute de Elena Agachi la "Concursurile Eminescu" organizate de Filiala Nevazatorilor Botosani

2011-01-18T10:49:00.008+01:00

Sursa http://elenaagachi.wordpress.com

Moş Crăciun a ajuns, printre nămeţi, la Filiala Nevăzătorilor Botoşani

2010-12-20T07:09:00.021+01:00

În această iarnă, în pofida vremurilor, Moş Crăciun a fost mai bogat ca niciodată pentru micii nevăzători botoşăneni. Preşedintele Filialei, Tudorel Tupiluşi, a oferit din partea Filialei pe care o conduce o amplă trataţie copiilor şi părinţilor veniţi la serbare, CD-uri cu colinde şi, extrem de important, l-a convins pe Moş Crăciun (cu ochelari!) să fie prezent la întâlnirea cu copiii. Estera Colesniuc, vicepreşedinte al Filialei pe probleme culturale, a obţinut din partea unei structuri religioase 25 de pachete cu daruri de mare diversitate pentru copii. Referentul cultural Carmen Moraru a avut iniţiativa contactării Primăriei Botoşani, de unde a solicitat şi a obţinut 20 de pachete consistente cu dulciuri, Steluţa Surugiu, preşedinta organizaţiei de femei, a oferit iconiţe, colaci şi bomboane copiilor, cei mici mai primind pachete cu portocale şi banane din partea unui membru al Filialei, Constantin Baciu. Pentru că nimic nu se obţine gratis în ziua de astăzi, copiii au colindat, au urat, au recitat şi au prezentat tradiţii de Anul Nou duminică, în aplauzele şi spre încântarea celor prezenţi.

"Biblioteca vie", la Botoşani. Un experiment inedit, nu-l rataţi!

2010-11-20T14:19:00.003+01:00

Luni, la orele 10.00, demarează la Botoşani Proiectul „Bibioteca vie”, iniţiat de Filiala Nevăzătorilor Botoşani în parteneriat cu Biblioteca judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani. Ideea organizării pe aceste meleaguri a proiectului ce va prinde viaţă zilnic, între orele 10.00 şi 12.00, de luni până joi, în Sala de lectură a Bibliotecii judeţene „Mihai Eminescu” Botoşani îi aparţine lui Tudorel Tupiluş. Preşedintele Filialei Nevăzătorilor Botoşani a aflat detalii despre ineditul eveniment de la nevăzători braşoveni – ce au fost „cărţi vii” într-o bibliotecă similară, din zona lor.
Invitaţia organizatorilor a fost primită cu interes de reprezentanţi a numeroase comunităţi sau categorii profesionale din municipiu, botoşănenii având posibilitatea să „citească” săptămâna viitoare „cărţi vii” ce reprezintă etniile evreilor, ruşilor – lipoveni, armenilor, ucrainenilor şi romilor din Botoşani. Pe „rafturile” „bibliotecii vii” vor mai fi nevăzători botoşăneni: Constantin Surugiu, Costel Chiriac si Simion Munteanu, surzi (ce-l vor avea ca interpret pe preşedintele Filialei surzilor Botoşani – Mircea Horlăceanu), beneficiari ai Centrului de Sănătate mentală Botoşani, precum şi deţinuţi - venirea lor fiind posibilă în baza unui parteneriat încheiat cu Penitenciarul Botoşani. Pentru ca „Biblioteca vie” de la Botoşani să fie cât mai atractivă, organizatorii au mizat pe foarte multă diversitate, invitând şi artişti sau reprezentanţi ai unor profesii deosebite. Săptămâna viitoare se vor lăsa „citiţi” de publicul larg profesorul de canto Maria Cojocaru, actorul Ovidiu Ivan, istoricul Gheorghe Median, veteranul de război Ilie Pascal, poetul Lucian Alecsa şi ziaristul Dumitru Ivan. Zona religioasă va fi şi ea reprezentată într-o manieră echilibrată, de un preot – Toader Candrea şi un pastor – Dan Popovici. În fiecare zi, la Sala de lectură a Bibliotecii judeţene vor exista câte 5 „cărţi vii”, care vor răspunde întrebărilor „cititorilor”. Există şi alternativa ca participanţii să se „citească” între ei, în eventualele momente de respiro.
“Biblioteca Vie” este un concept internaţional, care se aplică deja în foarte multe ţări şi care începe să câştige teren şi în România.

Toleranţa – tema unui proiect inedit

2010-11-20T07:24:00.006+01:00

* În jur de 100 de elevi de gimnaziu şi de liceu au fost protagoniştii unui experiment socio-educativ, găzduit de Casa Armatei Botoşani *
Iniţiativa Proiectului „Trăim alături de oameni ca noi” aparţine psihologului Robert Lupaşcu – consilier şcolar la Şcoala nr. 5 „Spiru Haret” Dorohoi. El a încheiat un parteneriat cu Filiala Nevăzătorilor Botoşani şi a organizat o excursie la Botoşani cu elevi de gimnaziu de la şcoala la care predă – cărora li s-a alăturat învăţătorul Iuliana Mândrescu, precum şi cu liceeni de la Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi - însoţiţi de profesorii Claudia Jişcanu, Dana Pavel şi de consilierul şcolar Sorin Aionesei. Lor li s-au adăugat elevii de la S.A.M. Plopenii Mari, comuna Ungureni – îndrumaţi de consilierul şcolar Sebastian Lupu şi – ad – hoc – elevii institutorului Corneliu Drescanu, de la Şcoala Dumbrăviţa – Ibăneşti.
„Ateliere de lucru”
Extrem de important, în formarea unor copii sau a unor tineri, e să reuşeşti să-i surprinzi, să le trezeşti interesul prin evenimente care să le meargă la suflet şi pe care să le reţină, ulterior. Poate din acest motiv elevii din cele trei localităţi ale judeţului au urmărit cu real interes „atelierele de lucru” improvizate în Sala Casei Armatei Botoşani. Cel mai mare succes l-a avut Constantin Surugiu, care le-a arătat cum lucrează un nevăzător la calculator şi cum se scrie în Braille, Steluţa Surugiu făcându-le elevilor demonstraţii cu un telefon mobil cu sinteză vocală. Terciu Veronel a adunat mulţi fani din rândul tinerei generaţii interpretând muzică clasică şi populară la orgă, în timp ce Paraschiva Seliman le-a explicat copiilor cum se citeşte în Braille. Elevii au fost la fel de interesaţi şi de cutiile de şah şi de table adaptate pentru nevăzători. După ce i-au urmărit jucând pe Neculai Bunduc, Anişoara Văcălie şi Costel Chiriac, au intrat şi ei în joc, fiind destul de dezamăgiţi că nu au reuşit să şi câştige.
„Legaţi la ochi”
În ultima parte a întâlnirii, psihologul Laura Dănilă, membră a Filialei Nevăzătorilor Botoşani, i-a provocat pe oaspeţi să intre „în pielea” unei persoane care nu vede. Sebastian Lupu, de la Ungureni, s-a lăsat legat la ochi, a experimentat mersul cu bastonul alb şi a realizat cât de greu îţi găseşti, fără să vezi, cheia de la uşă dintr-un mănunchi de alte chei. Copiii, de asemenea legaţi la ochi, au încercat să identifice obiecte de factură cât mai diferită, să treacă peste obstacole şi să facă faţă la fel şi fel de alte încercări.
După ineditul experiment, elevii de la Dorohoi şi de la Ungureni au vizitat Muzeul Judeţean Botoşani – invitaţi de istoricul Gheorghe Median şi o secţie de producţie unde lucrează nevăzători – unde gazdă le-a fost preşedintele nevăzătorilor botoşăneni, Tudorel Tupiluş. Copiii de la Dumbrăviţa - Ibăneşti au optat, împreună cu învăţătorul lor, pentru o vizită în redacţia Cotidianului „Monitorul de Botoşani” – unde au fost extrem de încântaţi de cele văzute şi aflate.

Un cip experimental l-a ajutat pe un nevazator finlandez sa-si recupereze o parte din vedere

2010-11-05T09:20:00.003+01:00

Un finlandez orb in varsta de 46 de ani a reusit sa identifice litere si cadranul unui ceasornic dupa ce i-a fost implantat un cip experimental in Germania. Alti pacienti au prezentat la randul lor rezultate promitatoare. Cipul le permite nevazatorilor sa detecteze obiecte cu propriii ochi, spre deosebire de o tehnologie rivala din SUA ce foloseste o camera video atasata unei perechi de ochelari.Profesorul Eberhart Zrenner, de la Universitatea Tubingen din Germania si colegii sai de la compania Retina Implant AG au testat initial un cip plasat sub retina pe 11 nevazatori, scrie BBC News. Unii dintre ei nu au inregistrat nici o imbunatatire in urma implantului, afectiunea lor fiind prea avansata, insa majoritatea au reusit sa distinga obiecte luminoase. Doar atunci cand cipul a fost plasat cu mult in spatele retinei, in zona centrala (regiunea unde se formeaza imaginile), la trei pacienti, au fost obtinute cele mai bune rezultate.
Doi dintre subiecti isi pierdusera vedera din cauza unei afectiuni mostenite genetic, retinita pigmentara, iar cel de-al treilea suferea de o afectiune mostenita genetic inrudita – coroideremia. Prima dintre ele duce la degenerarea progresiva a celulelor din retina, rezultand in nictalopie (persoana vede normal numai noaptea sau in prezenta unei lumini slabe), vedere indreptata doar inainte si, in cele din urma, in orbire permanenta.
Cercetatorii germani au obtinut cele mai bune rezultate in cazul acestei afectiuni dupa ce au implantat cipul sub retina lui Miikka Terho, de 46 de ani, din Finlanda, care a reusit sa distinga tacamuri si o cana asezate pe masa, un cadran de ceasornic si sapte nuante diferite de gri. Finlandezul a reusit totodata sa se miste fara sprijin intr-o incapere si sa se apropie de oameni. Intr-o alta serie de teste, Miilkka Terho a citit litere, inclusiv numele sau, scris gresit in mod intentionat de catre cercetatori. Si-a dat seama ca prenumele sau avea aceeasi grafie cu cea a numelui soferului de curse finlandez Mika Hakkinnen.
„La trei sau patru zile dupa implant, cand totul s-a vindecat, am fost foarte surprins, exista activitate”, spune Miikka Terho pentru BBC. „Imediat dupa asta, cand ochii mei intalneau lumina, puteam distinge licariri, activitate pe care n-o cunoscsem pana atunci. Apoi, zi dupa zi, cand am inceput sa exersez, am inceput sa vad din ce in ce mai bine tot timpul”. Finlandezul a reusit in cele din urma sa citeasca litere antrenandu-si mintea sa distinga liniile componente care formeaza literele.
„Chiar daca am o vedere limitata, cipul ma va ajuta la orientare, sa merg pana undeva sau sa disting ce se afla in fata mea, chiar daca nu deslusesc toate detaliile marunte ale obiectului respectiv”, mai spune Miikka Terho. Cipul transforma lumina captata de ochi in impulsuri electrice care sunt pompate in nervii optici din spatele ochilor. Dispozitivul are o sursa externa de energie, iar in timpul primelor teste a fost conectat la un cablu cuplat la o baterie. Echipa germana lucreaza acum la un cip care sa fie alimentat de un dispozitiv prins in spatele urechii.
Aceasta reusita incununeaza singura incercare de pana acum de restaurare a vederii la oameni care sufera de afectiuni ale retinei(Hotnews)

Imagini de la o emoţionantă şi instructivă întâlnire între nevăzătorii botoşăneni şi elevi din Dorohoi şi Ungureni

2010-11-04T19:48:00.015+01:00

Iniţiatorul evenimentului a fost psihologul dorohoian Robert Lupaşcu. Copiii au aflat mai multe despre viaţa nevăzătorilor botoşăneni de la Neculai Bunduc, Paraschiva Seliman, Veronel Terciu, Constantin şi Steluţa Surugiu, Anişoara Văcălie, Costel Chiriac şi Laura Dănilă. Mai multe detalii săptămâna viitoare, în Monitorul de Botoşani.

A murit Simona Betenchi

2010-10-18T07:23:00.002+02:00

Dumnezeu s-o ierte şi să-i întărească părinţii şi pe cei ce i-au fost apropiaţi. Condoleanţe!

Preşedintă nouă la femei

2010-10-03T12:11:00.002+02:00

Pe 2 octombrie, s-a reunit Comisia de femei din cadrul Filialei Nevăzătorilor Botoşani. În urma demisiei din funcţia de preşedintă, depusă de Laura Dănilă din motive personale, a fost propusă pentru aceeaşi funcţie Steluţa Surugiu, ce a fost votată în unanimitate. Ea promis că se va baza, în activitatea ei, pe o foarte bună colaborare cu membrele Comisiei, în şedinţă punctându-se şi o serie de activităţi ce se vor derula până la finele anului.

Cultură generală, talent şi îndemânare în concursurile nevăzătorilor

2010-10-03T12:06:00.001+02:00

Sâmbătă au fost organizate la Botoşani fazele pe filială a Concursurilor „Pe meridianele lumii” şi Imaginea ta contează”. În prima competiţie s-au înscris şase nevăzători, ce au avut de-şi demonstrat cunoştinţele deţinute în domenii precum Misterele lumii, Istoria României, Geografia Americii de Sud, Laureaţii premiului Nobel pentru literatură şi Campionatele mondiale de fotbal. În urma răspunsurilor la cele 10 întrebări (din toate domeniile), s-a evidenţiat ocupantul primului loc, Constantin Surugiu - cu 80 de puncte din 100 posibile. Următoarele poziţii pe podium au fost stabilite în urma întrebărilor de baraj, ce i-au departajat pe Vasile Surugiu – ocupantul locului II şi Alexandru Surugiu - ce s-a situat pe locul III. Menţiunea a fost acordată tot după baraj, ea revenindu-i lui Constantin Chiriac.
La „Imaginea ta contează” s-au înscris în acest an trei concurente, ce s-au confruntat cu probe total diferite. Ele au trebuit să convingă juriul că ştiu foarte multe despre „Codul bunelor maniere” (tematica de concurs), dar şi că se pricep să alcătuiască un catren şi, la proba practică... că sunt îndemânatece în curăţarea unui cartof. În final, primul loc a fost ocupat de Mariana Lupaşcu – cu 120 de puncte, locul II de Steluţa Surugiu – cu 110 puncte şi locul III de Paraschiva Seliman – cu 100 de puncte.
La ambele competiţii, preşedintele juriului a fost muzeograful Gheorghe Median. La „Meridiane” el i-a avut alături pe Estera Colesniuc şi Neculai Bunduc, iar la „Imaginea ta contează” pe Laura Dănilă şi Alexandru Surugiu. Primii clasaţi au primit, din partea Filialei Nevăzătorilor Botoşani, premii în bani, cei mai buni urmând a reprezenta filiala la faza zonală de la Bacău, programată pe 16 octombrie a.c. (Carmen MORARU)

Ioana Beatrice Mangâr, o femeie frumoasă şi o prezenţă discretă la "Miss Pietricica", concurs organizat de Filiala nevăzătorilor Neamţ

2010-09-26T16:04:00.018+02:00

Ioana a reprezentat, în competiţie, Asociaţia nevăzătorilor Botoşani

Curajul de a spune lumii: sunt frumoasă!
Se întâmplă des ca femeile frumoase să aibă o părere proastă despre felul în care arată. Lipsa de încredere vine din prea mult bun simţ, împletit cu indiferenţa unor semeni incapabili să vadă frumuseţea celei de-alături, ori poate din cauza unui spirit critic prea accentuat. Şi asta se întâmplă, nu o dată, în lumea celor cu care soarta a fost generoasă. Care-şi pot privi semenii în ochi, au mersul suplu, mintea cu suficiente carate şi tot aşa.
La ce te poţi aştepta, în schimb, când nu vin toate ursitoarele la naştere şi porneşti, în viaţă, cu stângul? Când viaţa îţi curge în lumini şi umbre, ce pot fi înlocuite, dezarmant, de un întuneric deplin? Sunt numeroase femei, în lume, pentru care lumina ochilor e un bun pierdut, sau pe cale să devină o amintire. Multe dintre ele trăiesc în România, într-un timp în care grijile zilnice le fac să se gândească la orice, numai la faptul că sunt frumoase nu.
Şi totuşi sunt. Am înţeles asta, cel mai bine, privind, de pe margine, un inedit concurs de frumuseţe pentru nevăzătoarele din România. Sincer, nu mă dusesem la Piatra Neamţ cu cine ştie ce aşteptări. Grija mea era legată de concurenta Botoşanilor, Ioana – Beatrice Mangâr, o fată frumoasă care contam că va urca pe podium. Numai că am realizat, rapid, că va fi un concurs extrem de dificil.
Nu cred că am mai văzut, de bună vreme, atâtea fete frumoase la un loc. Faptul că nu erau obligate să intre în tiparele clasice, gen „90 – 60 – 90” şi nu existau nici constrângeri legate de vârstă sau de înălţime a permis şi unor fete „din lumea normală” să ajungă în lumea reflectoarelor. Diversitatea este, la urma urmelor, deconectantă, ea lipsind cu desăvârşire la clasicele concursuri de frumuseţe, în care toate fetele par absolut la fel. Doar că unele sunt blonde, altele roşcate, ori brunete...
În competiţiile tradiţionale multe din frumoasele ce au evoluat la Piatra Neamţ nu ar fi avut nicio şansă să acceadă. Suceveanca Finica Popa, solista cu o voce de aur, are 1,45 metri, dar asta nu a împiedicat-o să evolueze cu mult aplomb. Mi-a plăcut, în mod special, bucuria care se simţea în felul în care dansa. Nici Ioana, frumoasa noastră de la Botoşani, nu e înaltă. Dar a impresionat prin ochii ca de căprioară, armonia trăsăturilor, graţia mersului. A pierdut, în schimb, din cauza timidităţii, ceea ce, în viziunea multora, e tot o calitate. Crina Cocoş, ce avea să fie aleasă „Miss Pietricica”, e şi ea mică de statură. Dar sigură pe ea, decorativă, cu „verb”, cum spunea un membru al juriului, calităţi ce i-au adus titlul de la Piatra Neamţ, pe lângă cel de „Miss Constanţa”.
M-au mai impresionat referirile unor concurente la copiii lor lăsaţi acasă, cărora le doreau, în propria prezentare, tot binele din lume. Şi faptul că toate aveau calităţi, pentru care binemeritau prezenţa într-o finală. Nicoleta Oană şi Corina Elena Vaida, frumoasele venite de la Brăila şi de Alba – Hunedoara, erau zâmbitoare şi extrem de fireşti în comportament. Mihaela Cimbală (Miss Harghita – Covasna), Lăcrămioara Racariu (Miss Neamţ) şi Teodora Ichim (Miss Iaşi) au fost prezenţe agreabile, în memorie încă persistându-mi emoţia din glasul concurentei de la Iaşi, în momentul când s-a prezentat - emoţie ce i-a cuprins rapid şi pe spectatori. Mariana Tomşa (Miss Satu Mare), s-a distins prin sobrietate şi prin înălţimea cu adevărat de Miss, Rafaela Lăcrămioara Puşcaş (Miss Bihor – Sălaj) primind aplauze la scenă deschisă pentru inedita prezentare în versuri.
Una dintre învinsele competiţiei de la Piatra Neamţ, ce a obţinut un premiu din partea organizatorilor, pentru talentul la dans, a fost Cosmina Maria Adam (Miss Braşov). Frumoasă, dezinvoltă, cu discurs pe măsură, Cosmina n-a urcat, totuşi, pe podium, alte concurente câştigând sufragiile juriului. Şi-a luat revanşa după concurs, când dansul său oriental, absolut pasional, i-a adus aplauze călduroase din partea publicului.
Cristina Florina Vlad (Miss Bacău) a urcat pe podium, binemeritat. Tânără, frumoasă, suplă, ar fi putut evolua fără probleme şi în tradiţionalele concursuri de Miss. Andreea Loredana Zaharia (Miss Argeş), e o tânără de care cu siguranţă vom mai auzi. Trăsături frumoase, corp aşişjderea, inteligenţă şi foarte mult aplomb. Andreea a primit titlul de “Miss comunicare” şi are toate şansele să devină o femeie cu o viitoare carieră de succes. Aprecieri la fel de frumoase merită şi Elena Motoiu (Miss Sibiu), fată frumoasă ce a meritat, pe îndelete, locul II pe podium.
E destul de greu, într-o competiţie de o asemenea ţinută, să ai o opţiune de suflet. Eu m-am oprit, totuşi, la Kinga Iutka Solyom (Miss Mureş) - ce a câştigat titlul de “Miss popularitate”. Cu adevărat frumoasă, cu o rochie superbă, părea desprinsă dintr-un film de epocă. Avea ceva din aerul unei Ingrid Bergman, dar dintr-un nou mileniu.
Cred că, la Piatra Neamţ, toată lumea a câştigat. Şi concurentele, şi organizatorii (ce au pregătit un eveniment de o reală ţinută) şi cei ce au stat pe margine. Pentru că prima ediţie a unui concurs de Miss pentru nevăzătoarele din România a fost un eveniment special, cu mult firesc şi cu emoţii pe măsură. Aşa cum îi stă bine oricărui eveniment memorabil. (Carmen MORARU)

Campionat de table câştigat de o femeie

2010-09-16T14:08:00.001+02:00

Sâmbătă, Filiala Nevăzătorilor Botoşani a organizat un campionat de table, menit a stabili cine va reprezenta filiala la Campionatul naţional programat în luna noiembrie la Bacău. Competiţia a fost extrem de strânsă, startul fiind luat de 13 concurenţi, dintre care două femei. Conform clasamentului final, reprezentanta nevăzătorilor botoşăneni la Bacău va fi Mariana Lupaşcu (din Dorohoi), ce a totalizat sâmbătă 10 puncte din 12. Pe locul II s-a situat Ciprian Gheorghiţă, cu acelaşi număr de puncte dar cu înfrângere în partida directă, iar pe locul III Constantin Baciu, cu 8 puncte. Tudorel Tupiluşi, preşedintele Filialei nevăzătorilor Botoşani, a oferit premii, din partea filialei pe care o conduce, ocupanţilor primelor trei locuri (Carmen Moraru, Botosaninews)

Lecţii de dans pentru micii nevăzători

2010-09-16T14:03:00.006+02:00

* În spaţiul unei manifestări de final de vacanţă, ei au dansat pentru prima dată în viaţă *
Weekend-ul trecut, Filiala Nevăzătorilor Botoşani, în colaborare cu Asociaţia Arlechin” au organizat cea de-a II-a ediţie a “Şezătorii bobocilor”. Dacă în 2009 micii nevăzători au avut de spus fragmente din povestea preferată, de cântat, recitat şi de povestit cea mai frumoasă zi de vacanţă, în 2010 registrul a fost schimbat cu 180º.
Şezătoarea a debutat cu un moment coregrafic extrem de ritmat susţinut de Larisa Grunzova şi Emilian Pricope - mici dansatori în vârstă de 10 ani, pregătiţi de profesor Gabriela Pricope, de la Clubul sportiv “Fashion Dance” Botoşani. Continuarea a fost dată de un moment folk, susţinut de Bristina Temneanu, elevă a Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” şi membră a Asociaţiei “Tempustin” Botosani (profesor coordonator Camelia Parasca).
După intrarea în atmosferă, a urmat cel mai interesant moment al şezătorii. Trecând peste reticenţă şi peste faptul că niciunul dintre ei nu mai dansase niciodată, micii nevăzători au intrat în ringul de dans improvizat şi au dansat cu Larisa şi Emilian, cu profesorul lor, dar şi cu invitaţii de aceeaşi vârstă veniţi la manifestare. Ineditul moment coregrafic a fost supervizat de coregraful Flavius Damean. Amuzaţi şi încântaţi în acelaşi timp de primii lor paşi de dans, copiii au manifestat interes pentru reeditarea lecţiilor de acest gen, în spaţiul unor viitoare serate dansante.
Premii pentru toată lumea
Continuarea şezătorii a fost una în care micii nevăzători s-au simţit mult mai în largul lor, fiind vorba de situaţii cu care s-au mai întâlnit anterior. Au spus fabule, bancuri realmente amuzante, spre final mulţi dintre ei susţinând momente muzicale, spre delectarea auditoriului de toate vârstele. Tudorel Tupiluşi, preşedintele Filialei Nevăzătorilor Botoşani, a oferit tuturor participanţilor premii în bani şi diplome. La cea de-a II-a ediţie a „Şezătorii bobocilor” au început să se cristalizeze înclinaţii artistice ale micilor nevăzători, ce vor sta la baza viitoarele evenimente create pentru ei. George Gavriliuc are, în mod real, talent la dans, înclinaţii dovedind şi Bogdan Ursu şi Andrei Ţilia. Maria Băcăoanu şi Eusebiu Toma şi-au reconfirmat talentul muzical – vocal şi instrumental, voce frumoasă având şi Anamaria Colac. Ceilalţi patru participanţi au declamat cu mult aplomb fabulele pregătite, Claudia Ţilia, Tony Toma, Marius Bursuc şi Iulian Gheorghiu având stofă pentru o posibilă piesă de teatru pentru copii, care să fie pusă în scenă, în viitor, la Filiala Nevăzătorilor (Carmen Moraru, Monitorul de Botoşani)

Taraful "Entuziaştii" şi Nea Munteanu în odiseea fotografică de la preselecţia nemţeană a Emisiunii Pro Tv "Românii au talent"

2010-09-03T16:51:00.026+02:00

Spectacol de excepţie al Tarafului "Entuziaştii" în satul Năstase, comuna Mihălăşeni

2010-08-02T19:27:00.021+02:00